Profesorul Lucian Miron este unul dintre promotorii oncologiei medicale, la nivel național. A inițiat studiul oncologiei la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași (UMF) și a aprofundat studiile științifice în acest domeniu timp de aproape două decenii. În prezent, profesează în cadrul Institutului Regional de Oncologie din Iași (IRO) și predă studenților, în calitate de cadru didactic titular, disciplina Oncologie. L-am găsit pe profesor la Institut, unde examenele studenților practicanți erau în toi. Am vorbit despre cel mai sensibil subiect al medicinei din zilele noastre – cancerul.

V-ați îndreptat încă de foarte tînăr spre medicina generală. Ce v-a atras spre acestă zonă?

Am terminat Medicina în anii ’80, în timpul lui Ceaușescu. Pe atunci, era obligatoriu ca medicii să meargă la țară, în frunte chiar cu șeful de promoție. Ca urmare, deși în timpul facultății am avut o mare pasiune pentru medicina internă și pentru cardiologie, la terminarea acesteia am făcut trei ani de stagiatură, cîte șase luni în clinicile esențiale, după care direcția a fost la țară.
În perioada ’80 – ’88, Ceaușescu nu a permis nimănui să dea un examen de specialitate. Pe atunci, acest examen se numea secundariat și legenda spune că la cabinetul dînsului se vorbea despre medicii care vor să dea un secundariat. Și răspunsul a fost: „Nu avem nevoie de medici secundari, nouă ne trebuie numai medici primari”; atunci specialitățile au fost închise.
În ’88 a apărut o geană de lumină: aproape ilegal s-a dat un concurs, cu un număr mic de posturi, fără să se știe la cabinetele centrale. Concursul a fost mascat de către ministrul Sănătății de la acea vreme.
Era o criză uriașă de doctori specialiști, nu mai erau resurse. Eu eram pasionat de cardiologie, dar, pe un număr limitat de 20 de locuri, concuram toți; de la țară eram peste 150 de candidați. Era un singur post fruntaș, de oncologie, la care am concurat, am făcut o teză bună și am avut locul al doilea. Locul întîi îl luase chiar o colegă de-a mea, care fusese șefă de promoție. Auzisem despre ea că va lua sigur oncologia, pentru că lucrase puțin în domeniu. Colega mea, care la ora actuală este șefa extraordinară a sectorului de ATI (Anestezie și Terapie Intensivă), profesoara Ioana Grigoraș, era aceea care trebuia să aleagă oncologia. Eu îmi făceam un calcul: nici vorbă de cardiologie, dar era un loc de pneumolog – acela era locul meu. Surpriza a fost cînd ea s-a ridicat în picioare și a spus: „Eu aleg ATI-ul”. Într-o fracțiune de secundă, oncologia a rămas vacantă. Am ales-o pentru că mi s-a părut, în clipa aceea, și n-am greșit, că e cea mai apropiată disciplinei medicale. Asta e istoria, într-un fel demitizează pasiunile. Aceasta este viața reală.

În perioada în care făceați naveta în comuna Popești, pentru a profesa, ați avut vreodată intenția de a da înapoi și de a vă reprofila?

Nu, niciodată. Mi-am desfășurat activitatea timp de patru ani în localitatea Popești, lîngă Podu Iloaiei, județul Iași. Am cunoscut acolo tot ce citiți în romanele de bună calitate – cronologia medicului de țară, am cunoscut asistența la țară – este un domeniu al medicinei cu totul și cu totul deosebit, în condițiile unei zone foarte sărace, cu oameni săraci, cu probleme, cu mortalitate infantilă, cu gravide neasistate. În calitate de medic de țară am făcut tot ce se putea, de la asistența nou-născutului, la asistența gravidei la naștere, în dispensar, plăgi în dispensar. Mergeam pe jos, în fiecare zi, cîte zece kilometri, și pe -30 de grade, și pe +30 de grade.
Am stat la țară, am privit cu foarte mult respect și am respectat omul în condițiile lui de viață, care erau extrem de modeste. Întotdeauna mi-am spus că, dacă pot, trebuie să ajut.
Niciodată însă nu mi-am propus să dezertez, ci numai să învăț din timp, ca să pot depăși condiția aceasta. Numai pe acestă cale puteam să merg mai departe, să promovez într-un loc conform aspirațiilor mele de a face o specialitate medicală și de a mă perfecționa.

„Am ajuns la concluzia că pot fi o rotiță într-un sistem”

Cum se face că ați preferat să rămîneți în România, deși ați cunoscut și practicat oncologia în străinătate?

Nu mi-am pus niciodată problema. Am fost într-un stagiu în Franța, în anii ’93-’94, am stat 12 luni la Lyon, la Centre „Léon-Bérard” și mărturisesc că m-a atras sistemul lor extrem de bine organizat, marele lor profesionalism, dar am ajuns la concluzia că pot fi o rotiță într-un sistem. În sistemul occidental intri deja într-un sistem perfecționt în ani de zile, ca într-o mașinărie care merge foarte bine. Atît timp cît mergi bine, ești în regulă, cînd dai semne de oboseală, ești înlocuit. Pe cînd în România, în anii în care am început eu oncologia, aceasta aproape că nu exista, era ceva nou. Nu exista nici la Facultatea de Medicină, nu era nimic cunoscut.
M-a incitat extrem de mult postura de deschizător de drumuri și am avut o satisfacție imensă cînd am reușit, cu eforturi și cu sprijinul conducerii UMF, să aduc învățămîntul oncologic universitar și la Iași și, fără modestie, am fost unul dintre primii care au reușit să inițieze cursuri de oncologie pentru studenții mediciniști. Existau la București și la Cluj, dar aici nu; era o oarecare reticență în epoca aceea (se întîmpla în anul 1999). Am fost primul cadru titular și am fost cel care a reușit să scrie primele manuale de oncologie în limba română, chiar la nivel național. Am avut această provocare: nu existau cărți în limba română, iar în anii aceia oncologia făcea progrese extraordinare care trebuiau redate în niște cărți, pentru tinerii specialiști, în limba română, nu în engleză.

Cancerul este boala secolului. De ce credeți că numărul victimelor tinere crește alarmant?

Cancerul este o patologie foarte complexă. De fapt, este un cumul de aproximativ 200 de boli diferite, cu o etiopatogenie complexă. În majoritatea cazurilor, cancerul este cauzat de factorii de mediu exogen, adică factorii care acționează din mediu asupra organismului: ceea ce mîncăm, obiceiurile noastre, fumăm sau nu fumăm, cum ne comportăm. Factorii cei mai importanți sunt fumatul și alimentația.
Doar 10% din factori aparțin organismului nostru, mediului intern; aceștia sunt factorii endogeni, pe care nu-i putem modifica. Factorii endogeni sînt ereditatea noastră, genetica, sistemul nostru imunitar, sistemul nostru metabolic, sistemul nostru hormonal, endocrin. Acești factori, exogeni și endogeni, se împletesc.
Nu asistăm la un fenomen chiar epidemic al cancerului în rîndul tinerilor. Regula generală a cancerului este că apare la persoane trecute de 50 de ani, pentru că acțiunea factorilor exogeni se cumulează în timp. De exemplu, fumatul – nu fumăm azi și facem cancer mîine, ci fumăm 30-40 de ani și apoi apare cancerul.
Avem cazuri de cancer la tineri, în care tînărul este expus mult mai puțin timp factorilor exogeni, dar, cu siguranță, acesta are deja un trecut genetic, vine cu o moștenire familială.
Nu toate genele umane pot declanșa cancerul, ci numai un număr limitat. În genomul nostru avem 21.000 de gene. Dintre acestea, numai un număr de aproximativ 600 sînt cele care, odată modificate, prin factorii exogeni sau endogeni, declanșează cancerul. Or acești tineri sosesc cu o moștenire familială în acest compartiment al genelor. De regulă, cancerul apare după un număr de mutații succesive, cam șapte-opt, pe linie familială, deja efectuate. Timpul acestora de dezvoltare este, deci, mult mai scurt.

Cancerul înseamnă moarte?

Nici vorbă! Este cea mai cumplită eroare cu putință. Cancerul este o boală cronică extrem de complexă. În cancer, organismul este agresionat prin cel puțin opt capacități ale celulei maligne, care fac ca boala să metastazeze, dar, în același timp, această celulă poate bloca sistemul imunitar. Este o celulă atît de versată, încît sintetizează factorii prin care își construiește propria vascularizație. Aceste opt capacități fac din cancer o patologie iredutabilă. La ora actuală, fiecare dintre aceste capacități capătă și o sancțiune, o terapie, care devine din ce în ce mai eficace. Progresele în terapia cancerului sînt constante. Se cercetează enorm de mult.
În ultimii ani, odată ce s-a cunoscut mai bine genomul, cercetarea în cancer a devenit explozivă, pentru că au apărut noi medicații și sînt adăugate două mari categorii de tratamente: medicația moleculară țintită, prin care vizăm numai celula malignă (chimioterapia clasică distruge și celula malignă, și pe cea normală) și în cîțiva ani, nu mulți, vreo 4-5 patru-cinci, va fi folosită o imunoterapie eficace. Am reușit să descoperim care sunt factorii prin care celula malignă, odată apărută în organism, blochează sistemul imunitar și am învățat că, dacă blocăm aceste „întrerupătoare”, reușim ca sistemul imun să se dezvolte și să atace tumora în locul medicației.

„Cancerul este o dramă umană”

Cum reușiți să vă detașați, să vă păstrați obiectivismul atunci cînd diagnosticați, de exemplu, un copil?

Este o chestiune de profesie. Nu pot să spun că sîntem atît de erodați sau abrutizați de emoție, încît să nu avem o sensibilitate atunci cînd venim în contact cu dramele umane. Cancerul este o dramă umană și te pune în fața multor, multor situații, dar compensăm sindromul acesta de suferință „burn-out”, pe care putem să-l avem în urma acestui contact emoțional, prin încercarea de a ne canaliza spre partea științifică, spre găsirea unei soluții. Căutăm, cu ajutorul experienței, al informației, al minții, o soluție pentru fiecare caz, ca să reușim să-l tratăm. În foarte multe cazuri reușim să găsim soluții.
Pacienții cu cancer, cu boli foarte avansate la diagnostic, care sunt incurabile, astăzi trăiesc mult mai mult, trăiesc ani de zile. Cînd am început eu oncologia, în anii ’88-’89, un pacient cu cancer metastatic trăia între patru și șase luni. Astăzi, un astfel de pacient trăiește doi-trei și poate mai mulți ani.

Cum reacționați cînd unul dintre pacienții dumneavoastră pierde lupta cu boala?

Este o luptă grea. Tratamentele asigură, la ora actuală, o supraviețuire de cîțiva ani. Pacientul revine la noi, în această perioadă, foarte frecvent, din trei în trei săptămîni sau lunar, pentru a face un tratament ce are rolul de a face boala să stagneze. Chiar fără să vrei, te implici emoțional, ai o relație cu pacientul, în sensul că îl cunoști, îi știi foarte bine profilul bolii, știi chiar detalii din viața lui și cînd îl pierzi, prin mersul bolii, la un moment dat, este o mare dramă. Nu există o soluție pentru asta. Am și acum în minte, și le pot evoca, imagini care mă bîntuie, ale oamenilor pe care i-am pierdut. Mă doare. Nu am reușit să fiu imun la așa ceva.

Nouă, celor ce nu cunoaștem în profunzime boala, trebuie să ne fie frică de cancer?

Nu trebuie să vă fie frică de cancer, mai ales dumneavoastră, generațiilor foarte tinere. Veți trăi timpuri extraordinare în materie de tratamente pentru cancer. La ora actuală, este un teren atît de efervescent, încît, chiar în timpul acestui interviu, s-a mai descoperit un tratament împotriva cancerului. Deja am dobîndit niște cunoștințe, încît tratamentele vor fi curînd revoluționare. Cancerul este o fatalitate, dar, în viitor, posibilitățile de tratare vot fi extraordinare.

Medicul oncolog Lucian Miron crede în miracole? Ați trăit vreodată o experiență de acest gen?

Medicul oncolog din mine, cunoscînd biologia tumorală, nu crede în miracole. Am văzut cazuri miraculoase tratate. Am, la activ, cazuri de pacienți care erau în stadiu terminal și care au avut o evoluție extraordinară și sînt și astăzi în viață. Datorită formației mele de oncolog și, poate, de om de știință, mi-am explicat aceste cazuri numai și numai prin știință, pe baza biologiei.
La un moment dat – și sînt mulți doctori care au trăit experiența unui astfel de caz – vine un bolnav plin de cancer, îl trimiți acasă și se întoarce peste ani de zile, spunînd: „Domn’doctor, iată-mă, sînt sănătos!”. Explic aceste „miracole” prin faptul că sistemul nostru imunitar se activează și luptă împotriva cancerului pînă îl învinge. Învățăm acum că acest sistem este unul foarte potent, poate vindeca un cancer în stadiu avansat. Numai că trebuie să știm să îl pornim.
Nu cred în miracole, nici în terapii miraculoase, pe care, personal, nu le agreez. Mă refer la acele leacuri, medicații șamanice, vrăjitorii. Acestea nu au niciun rol, niciun suport științific, pot fi dăunătoare bolnavului. Cred numai în știința pură și în studii.

Scurtă biografie

Lucian Miron s-a născut la 11 februarie 1955, în Iași. A absolvit Medicina la Institutul de Medicină și Farmacie din orașul său natal și s-a specializat apoi în oncologie.
A scris numeroase volume referitoare la terapiile în cancer. Cercetarea sa științifică în domeniul formațiunilor maligne a vizat cancerul testicular, bronho-pulmonar și mamar.
În prezent, prof. univ. dr. Lucian Miron este șeful Clinicii de Oncologie de la IRO Iași.