Lucia Draghia: „Nu există grădină fără mîna omului”

O fire caldă, care te primește mereu cu zîmbetul pe buze, dornică să vorbească despre domeniul horticulturii. Prof. univ. dr. Lucia Draghia, decanul Facultății de Horticultură din Iași, ne-a vorbit, în interviul acordat, despre obstacolele pe care le întîmpină adolescenții înainte de a alege să își petreacă anii de studenție pe băncile Horticulturii, dar și despre anumite probleme ce vizează acest domeniu.

Ce opţiuni are un proaspăt absolvent al unei facultăţi de Horticultură?

Absolventul de Horticultură are multe opţiuni, pentru că se spune despre horticultură că este „o meserie cu mai multe meserii”, avînd în vedere că horticultorul învaţă cum să cultive și pomi, şi viţă-de-vie, şi legume, şi flori, învaţă să amenajeze grădini. Prin urmare, horticultorul poate să facă multe lucruri. Ştie să pregătească un vin, să dea informaţii despre aceste lucruri. Așadar, nu se poate spune că un horticultor nu-şi poate găsi un loc pentru a-şi practica meseria, indiferent pe ce palier, mai ales că opțiunile sînt foarte multe.

Care sînt probele de care ar trebui să treacă un student pentru a putea fi considerat potrivit pentru acest domeniu, al horticulturii?

Nu cred că trebuie pentru horticultor ceva special, o probă specială, dar, aşa cum se spune, orice meserie trebuie să-ţi placă. Iar cel care lucrează în horticultură trebuie în primul rînd să fie apropiat de natură, de plante, să-i placă să fie în mijlocul lor şi să le îngrijească. Dacă nu o să îi placă lucrul acesta, puţin probabil să-i placă şi meseria. Prin urmare, noi nu dăm testul dinainte, dar, fiecare posibil candidat la Horticultură trebuie să se gîndească şi la asta.

Care credeţi că sînt principalii factori care îi îndepărtează pe viitorii studenţi de acest domeniu?

Nu este vorba numai despre Horticultură, eu cred că-i o tendinţă generală, în ultimii ani, a tinerilor de a aborda sau nu și studiile universitare. Am întîlnit foate mulţi tineri şi în promovarea cu care mergem, care nici nu îşi propun să meargă mai departe, la facultate. Noi, de fiecare dată cînd ne încheiem prezentările facultății, le spunem că şcoala este foarte importantă şi, chiar dacă nu vin la Horticultură, îi sfătuim să meargă mai departe, către orice cred ei că le este pe plac să facă şi să nu rămînă numai la nivelul de liceu. Pentru că şcoala te învaţă. Și, chiar dacă unii spun că, aparent, nu foloseşte la nimic, şcoala îţi dă un alt start în viaţă şi un alt statut social, îţi deschide mintea. Probabil că sînt alte tentaţii – este tentaţia străinătăţii, tentaţia unei posibilităţi care să aducă bani foarte repede, dar, dacă e să ne gîndim la viitorul unui tînăr, tot şcoala îi asigură o garanţie în viaţă.

Cum arată în viziunea dumneavoastră un horticultor ideal?

Horticultorul ideal? Nu ştiu dacă se poate vorbi de ceva ideal. În viaţa reală cred că ideal nu există, pentru că toţi au şi plusuri, şi minusuri. Dar un horticultor foarte bun este un horticultor îndrăgostit de meserie. Și, dacă munca pe care o face o face cu mare dragoste, atunci cu siguranţă va fi în categoria profesioniştilor ideali.

„În alte ţări ale UE politicile agrare sînt mai mult aplecate pe sprijinirea producătorilor autohtoni”

Cum se vede situaţia defrişărilor de păduri în ochii unui profesor de Horticultură?

Cred că nici nu trebuie să fii profesor de horticultură ca să îţi dai seama că toată această nebunie a defrişărilor fără nici o noimă este o crimă. O crimă la adresa statului român şi a poporului român. Este mare păcat că nu s-au găsit nişte pîrghii prin care tot acest măcel să fie oprit. Eu cred că nu este numai părerea unui horticulor, ci a oricărui om de bun simţ. Pentru ca numai dacă faci un circuit prin ţară îţi dai seama cum au fost defrişate fără nici un fel de discernămînt sute, mii de hectare de pădure.

Este un lucru extrem de grav şi tare mă tem că este deja prea tîrziu la momentul acesta. Adică nu mai putem aduce înapoi ce am stricat, asta este clar, dar bine ar fi măcar să începem să reparăm ceea ce am stricat.

În ciuda faptului că în ţara noastră potenţialul producţiei horticole este unul destul de ridicat, cum explicaţi faptul că se găsesc atît de multe fructe şi legume din import în comerţ?

Asta ţine de o politică la nivel naţional, care nu a ştiut să se coreleze cu potenţialul României în ceea ce priveşte horticultura. Nu fac acum o pledoarie, dar este bine ştiut de toată lumea că România are un potenţial horticol deosebit de bun, pentru toate ramurile horticole despre care am vorbit: şi pentru pomicultură, şi viticultură, şi legumicultură, şi pentru plante ornamentale. Așa că nu este în regulă că producătorii români nu sînt primii pe piaţa de legume, de fructe şi de alte produse horticole. Se pare că în ultima vreme s-au mai încercat nişte variante de a sprijini producătorii, pentru că, de multe ori, piaţa este cea care îşi spune cuvîntul. Dar trebuie ţinut cont şi de faptul că în alte ţări ale UE politicile agrare sînt, totuşi, mult mai aplecate pe sprijinirea producătorilor autohtoni.

Credeţi că este importul un factor care descurajează viitorii horticultori?

Importul în sine şi relaţiile comerciale între state nu trebuie să fie un impediment, pentru că, la fel cum noi importăm de la alţii anumite produse pe care nu le putem produce, la fel am putea să dăm altora ceea ce facem noi şi nu pot face ei. Adică nu comerţul este cel care creează probleme, nu faptul că importăm anumite produse. De cînd este lumea se face comerţ cu produse. Unii produc anumite lucruri mai bine, alţii altele, şi atunci permanent a existat acest schimb, în diferite variante şi în diferite epoci istorice. Deci, nu putem spune, într-o economie modernă, că importurile ne-ar strica socotelile. Numai că şi noi, la rîndul nostru, trebuie să ieșim pe piaţă cu produse pe care să le oferim altora şi să fie la fel de bune şi la fel de căutate, iar realizarea acestor schimburi între ţări trebuie făcută pe principii de egalitate. Nu importul în sine ne încurcă, ci modul în care se face comerţul şi echilibrul dintre acele forme.

„Plantele au efectul terapiei pentru psihicul nostru”

Ce credeţi despre faptul că în ultima perioadă s-a încurajat aducerea unor plante din alte ţări pentru a completa designul unor zone din Iaşi?

Da, aşa este, piaţa cu plante ornamentale în ultima perioadă s-a extins foarte mult, pentru că şi numărul soiurilor, varietăţilor, speciilor ornamentale a crescut. Piaţa aceasta liberă la nivel european şi mondial este foarte importantă şi pentru noi. Și vedem în ultima perioadă inclusiv în florării o mulţime de specii care au început să fie cunoscute şi chiar să fie apreciate. Prin urmare, îmbogăţirea sortimentului cu soiuri şi specii noi de plante ornamentale, fie că vorbim de plante floricole, fie că vorbim de plante arboricole sau de arbuşti, este un lucru benefic. Important este însă să ştim să le cultivăm pe cele pe care le aducem din alte părţi ale globului şi care au anumite cerinţe ecologice. Trebuie să le găsim şi la noi nişa ecologică, mai ales celor cultivate în parcuri, în grădini, deci în condiţii neprotejate, pentru că putem avea surprize. Asta ţine de horticultorul şi peisagistul care foloseşte şi recomandă astfel de plante – să ştie să coreleze cerinţele speciilor, plantelor respective, cu condiţiile de mediu din locul unde le amplasează şi le utilizează. Faptul că am îmbogăţit sortimentul este un lucru foarte bun. Privitorii de rînd, care, probabil, sînt mai puţin interesaţi de detaliile tehnologice, sînt încîntaţi să vadă specii noi.

Cît de mult pot schimba plantele aspectul unei clădiri?

Plantele schimbă total. Rolul plantelor în viaţa noastră este absolut imens. Uneori, trecem pe lîngă ele, dacă nu ne interesează în mod desebit, şi considerăm că aşa trebuie să fie. Dar, în momentul în care nu le avem, le simţim lipsa şi constatăm cît de anostă ne este viaţa fără ele.

Nu cred că-și poate imagina cineva o grădină fără plante. Sînt persoane care îşi fac grădini numai cu asfalt, dar, pînă la urmă, tot îşi pun măcar cîte un ghiveci sau ceva într-un colţ de grădină. O casă fără o floare în vază sau o plantă într-un ghiveci cred că este pustie şi fără prea mult farmec, iar în momentul în care le aducem în preajma noastră eu zic că ne schimba viaţa în bine. Plantele au efectul terapiei pentru psihicul nostru, rămîn la această convingere.

Care este diferenţa dintre o grădină îngrijită de mîna omenească şi una îngrijită cu ajutorul noilor tehnologii?

Nu există grădină fără mîna omului, de aceea prezenţa horticultorului este absolut obligatorie, chiar dacă ne folosim de o serie de tehnici care ne ajută şi ne reduc efortul. Adică putem să renunţăm, de exemplu, să mai săpăm la cazma şi să folosim o maşinuţă sau un tractoraş. Sau nu mai prăşim noi toată vara și, dacă avem o suprafaţă foarte mare, folosim o maşină. Putem face tratamente împotriva bolilor şi dăunătorilor cu diferite aparate şi maşinării. Deci sînt o mulţime de lucrări pe care le putem face şi pe sistem mecanizat şi este un mare avantaj, dar, în egală măsură, prezenţa horticultorului este obligatorie. Pînă nu pune şi horticultorul puţin mîna, lucrurile nu ies aşa cum trebuie. Nu putem lăsa totul în seama maşinilor şi a tehnologiei.

Scurtă biografie

Lucia Draghia este decanul Facultății de Horticultură din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iași.  

Născută la 12 decembrie 1961, în județul Buzău, aceasta a urmat Liceul „Mihai Eminescu” din Buzău, iar mai apoi Facultatea de Horticultură din Iași. În anul 1985 a obținut diploma în specializarea de inginer horticultor. În anul 1997 a devenit doctor în agronomie, specializarea Management și marketing în agricultură. Astăzi, Lucia Draghia este profesor universitar și îndrumător doctorat.