Liviu Ciobotariu: „Sînt un antrenor căruia îi place să atace”

Are superstițiile lui și nu se ferește să recunoască asta, cum nu se ferește nici să fie îl însuși în fața camerelor de filmat. În ziua unui meci nu vorbește cu nimeni la telefon. Are principii de neclintit. Dacă e ca echipa lui să piardă, nu dă vina pe arbitraj, ca jucătorii săi să nu se achite de responsabilitate. Dar nici nu țipă la ei, ca să nu intre în panică. Antrenorul Liviu Ciubotariu are un calm de neclinitit, deși n-ai spune după setea cu care trage din țigară și după stilul agresiv de joc pe care l-a impus ca antrenor echipelor Dinamo București și CSMS Iași. Pentru el nu există titulari indiscutabili și rezerve eterne. Cine s-a pregătit cel mai bine în săptămîna precedentă, intră pe teren. Principiile acestea și le-a șlefuit ca jucător pe vremea Generației de Aur, de cînd i-a rămas un singur regret: că nu și-a îndeplinit visul de-a juca în Anglia. Dar nu prea are timp de nostalgii, fiindcă se luptă să salveze CSMS Iași de la retrogradare.

Cine v-a îndrumat spre fotbal?

Am început fotbalul la vîrsta de opt ani. Eu fiind dintr-o comună de lîngă București, tata m-a dus prima dată la fotbal, la Progresul București. Am fost la o selecție, am reușit, și am rămas la Progresul. Primul antrenor mi-a fost Eugen Iordache, după care l-am avut pe Dumitru Ștefan, pe Florin Știrbei. Pe vremea aceea, Progresul era o foarte bună pepinieră, foarte multe talente au pornit de acolo.

Ați avut idoli sau persoane pe care le stimați?

Eu am început ca atacant, îmi plăcea foarte mult să dau goluri, cum sînt toți copii din ziua de astăzi. Pe vremea aceea, la Progresul era un atacant, Emilian Tevi. Îmi plăcea foarte mult. Bineînțeles, idolul meu a fost Dudu Georgescu. Pe parcurs lucrurile s-au schimbat, am devenit fundaș central și altfel au stat lucrurile.

Ați făcut parte din Generația de Aur a fotbalului românesc. Care a fost cel mai tare adversar întîlnit?

Am întîlnit foarte mulți adversari puternici, la nivel de echipă națională, printre care: Allen Shirer, Edward Sheringham, Luis Figo, David Beckham, Carlos Valderrama, Faustino Asprilla. Jucători foarte buni. Am avut foarte mulți adversari, datorită faptului că am jucat la echipa națională și am prins meciuri cu adversari puternici. Și la nivel de echipă de club au fost meciuri foarte importante: cu Manchester United, cu Benfica Lisabona.

Care e golul de care sînteți cel mai mîndru?

Fundaș central fiind, am marcat destul de multe goluri, chiar și la echipa națională am marcat trei goluri. Cu Slovacia, la 2-1, eu am reușit să marchez al treilea gol. Cred că acela a fost cel mai important.

Ați ratat vreun vis în carieră?

Regretul meu în cariera de fotbalist a fost faptul că eu mi-am dorit să joc în Anglia. Am fost foarte aproape. La un moment dat, cînd am terminat cu Standard Liege, am avut o ofertă să merg în Anglia, dar pe vremea aceea nu am îndeplinit un barem. Trebuia să joci un anumit număr de meciuri la echipa națională, iar eu în ultimul an nu mai fusesem convocat, și n-am putut să merg. Mi-am dorit foarte mult să joc în Anglia. Cu toate că în Belgia este un stil foarte apropiat de cel al englezilor, dar acolo mi-am dorit să joc. N-a fost un mare regret, a fost un vis al meu de a juca în Anglia, care nu s-a implinit.

Vă calcă vreunul din cei doi băieți pe urme?

Cel mic, Denis. Este la Dinamo București, la grupa ’98. Joacă de șapte-opt ani acolo, e căpitan de echipă. Joacă fundaș central și mijlocaș central. Îmi doresc foarte mult să-mi calce pe urme. Totul va depinde numai de el.

Cînd erați antrenor la Dinamo București și Pandurii Tîrgu-Jiu familia venea să vă susțină la meciurile de pe teren propriu. Vin și la Iași?

Da, și la Iași vine soția, împreună cu copii să mă susțină la meciuri.

„Eu am venit la Iași într-un moment critic. Practic aterizasem într-un vulcan, într-o furtună”

A fost Pandurii Tîrgu-Jiu o experiență nefastă? După meciul în care aveați să vă dați demisia ați declarat că publicul a fost foarte ostil cu Dumneavoastră încă de la venirea la club.

Nu, consider că a fost o experiență pentru mine. îmi pare rău că nu am reușit mai mult acolo, pentru ca era un climat în care puteam să fac performanță. De cealaltă parte, spun că am renunțat foarte ușor. Am avut o relație foarte bună cu domnul Marin Condescu. Chiar m-a rugat să rămîn în continuare, însă pot spune că îmi reproșez că am renunțat foarte ușor.

La Iași, suporterii sînt alături de Dumneavoastră în încercarea de a salva echipa de la retrogradare.

Da, așa este. Eu am venit la Iași într-un moment critic. Practic aterizasem într-un vulcan, într-o furtună. Veneam după un antrenor care a stat șapte ani la această echipa. Eu trebuia să demonstrez că pot să-l înlocuiesc. De altfel, eu am și spus-o: Ionuț Popa este un antrenor foarte bun, un antrenor care și-a arătat calitățile atît timp cît a fost la Iași. Eu veneam după un om care a fost foarte iubit aici, foarte apreciat. La început au fost ceva probleme pentru că nu erau rezultate, însă acum simt într-adevar sprijinul suporterilor, și vreau să le multumesc că au avut încredere în mine și că acum sînt alături de echipă.

Ați fost acuzat, în 2012, că Dinamo București a pierdut primul loc pentru că echipa nu a făcut o pregatire fizică optimă în acea pauză competițională.

În momentul în care ești destituit este normal să apară anumite motive. Am declarat și o să declar în continuare: eu am făcut pregătirea foarte bine, nu asta a fost problema. Nu vreau să îmi mai aduc aminte ce a fost acolo. Din punctul meu de vedere, nu am ce să-mi reproșez în ceea ce privește pregătirea fizică făcuta cu Dinamo București.

Cu toate astea, i-ați lăsat cu un pas în finala Cupei României în sezonul respectiv.

Bineînțeles. Au fost jocuri în care noi am jucat în zece oameni. Îmi aduc foarte bine aminte. La Galați, în minutul 87, am ratat desprinderea și puteam cîștiga. La meciul de Cupă, în tur, unde practic s-a jucat calificarea, la fel, am rămas în zece și am reusit să cîștigăm în minutul 90. Fără acel gol, Dinamo București nu putea să meargă mai departe pentru că în retur Gaz Metan Mediaș a cîștigat cu 2-1. Datorită golului marcat în zece oameni în tur, echipa s-a calificat în finală.

Vă mai sfătuiți cu Cornel Dinu și Cosmin Olaroiu?

Cu Cosmin Olaroiu vorbesc foarte des. El este și nașul meu, și nașul copiilor. Vorbim foarte des, vorbim foarte mult despre fotbal. Îmi place să mă informez, îmi place să iau tot ce este nou din fotbalul modern. Cu Cornel Dinu am o relație normală, o relație pe care am avut-o și la Dinamo București. Este un om pe care îl apreciez și îl respect foarte mult pentru ceea ce a făcut în fotbal. L-am avut și președinte și antrenor, deci este un om pe care îl stimez foarte mult. Ne mai sunăm, vorbim, dar nu neaparat despre fotbal.

„Eu sînt un om care nu vrea să transmită teamă jucătorilor. În momentul în care jucătorul te vede că ești agitat și că intri în panică, normal că și echipa intră în panică”.

În perioada petrecută la Dinamo București ați afirmat că sînteți antrenorul de tip zen. La ce vă refereați?

Chiar dacă eu am evoluat pe postul de fundaș central, sînt un antrenor căruia îi place să atace, nu vreau să mă închid, să blochez jocul. Sînt momente în care trebuie să faci acest lucru, dar eu sînt adeptul fotbalului ofensiv. Îmi place ca echipa să dea goluri, să aiba o evoluție spectaculoasă, pentru că fotbalul, pînă la urmă, este un spectacol. Lumea trebuie să vină la stadion să vadă spectacol, să vadă goluri. În momentul de față, la Iași nu se poate realiza acest lucru datorită obiectivului pe care-l avem. Dacă ne aflam undeva la jumătatea clasamentului, sau pe locul șapte-opt, altfel discutam acum.

Sînteți unul din puținii antrenori care nu critică arbitrajul.

Am o filosofie a mea. Fiecare antrenor are filosofia și principiile lui. Niciodată nu vorbesc de arbitraj pentru că asta ar însemna să-mi acopăr într-un fel jucătorii, să-mi acopăr insuccesele. În momentul în care dai vina pe arbitraj, spui că arbitrul ți-a greșit, jucătorii tăi spun că ei au făcut totul, ceea ce nu este normal. Eu nu pot să ascund un eșec pe seama arbitrajului. Au fost multe meciuri în care ne-au dezavantajat, dar asta nu înseamnă că iau lipsa de responsabilitate a jucătorilor. Ei trebuie să fie responsabili în teren, indiferent de ce face arbitrul.

Păreți genul de antrenor calm, liniștit.

Eu sînt un om care nu vrea să transmită teama jucătorilor. În momentul în care jucătorul te vede că esti agitat și că intri în panică, normal că și echipa intră în panică. Încerc să nu creez panică la echipă. De multe ori mă enervez, am și eu limitele mele, însă niciodată n-o să transmit o stare de frică, de teamă, prin ceea ce fac eu pe bancă.

Ați declarat în repetate rînduri că la Dumneavoastră joaca doar cei care sînt 100%.

Sînt un antrenor profesionist, îmi place foarte mult disciplina tactică. Am declarat-o și cînd eram la Pandurii Tîrgu-Jiu, și la Dinamo București, și cînd am venit la CSMS Iași: la mine nu există titulari și rezerve. În funcție de cum te antrenezi, așa vei lucra în week-end. Te antrenezi 100%, este clar că în week-end te iau în considerare. Dacă nu te antrenezi 100%, nu poți să joci. Este un alt principiu de al meu.

Sînteți un antrenor superstițios?

Da, am superstițiile mele. În ziua jocului nu vorbesc cu nimeni la telefon. Cu aproape nimeni, cu soția în niciun caz. În ziua jocului sînt foarte liniștit, încerc să mă debarasez de toate problemele. Sînt foarte calm, încerc să gîndesc tactica de joc, să vad ce am de făcut în continuare, și de aceea în ziua jocului nu răspund nimănui la telefon.

Sînteți adeptul filmulețelor motivaționale?

Am pus filmulețe motivaționale la Dinamo București și la Pandurii Tîrgu-Jiu. Aici, la CSMS Iași, încă nu am pus filmulețe de genul ăsta. În dimineața fiecărui joc dedicăm 40 de minute pentru vizionarea adversarului, plus prezentarea adversarilor (calități, defecte).

Este Steaua București un fel de „bestia nera” pentru Dumneavoastră? Patru meciuri, patru înfrîngeri în fața Stelei.

Singurul regret al meu este faptul că, din aceste meciuri, doar unul singur l-am pierdut clar. Mă refer la jocul de acasă cu Iașul. Cînd am jucat cu Otopeniul, am pierdut în minutul 91, un gol care putea fi parat, deci puteam scoate un rezultat de egalitate. Cu Dinamo București am început în forta, am condus cu 1-0, și am pierdut pe parcurs. Al treilea gol a venit în minutul 90, cînd nu se mai putea face nimic. Cu CSMS Iași la fel, am condus cu 1-0 și ne-au lipsit cîteva momente de luciditate că să putem scoate cel puțin un rezultat bun.

„Eu sînt un antrenor care nu are teamă de joc. Am încredere în jucători, îi văd cum se antrenează. La mine, cine se pregătește, indiferent de ce vîrstă are, poate prinde echipa.”

Care a fost primul jucător descoperit de Dumneavoastră, ca antrenor?

La Dunarea Galați, eram în Liga a II-a, unde am avut jucători precum Alexandru Bourceanu (Steaua București), Ciprian Milea (CSMS Iași), Silviu Ilie (Oțelul Galați). Cînd am plecat de la Galați, clubul a dat patru jucători la prima ligă.

Sînteti adeptul promovării jucătorilor tineri la prima echipă.

Se leaga de modul în care ei s-au pregătit la antrenament. Eu sînt un antrenor care nu are teamă de joc. Am încredere în jucători, îi văd cum se antrenează. La mine, cine se pregătește, indiferent de ce vîrstă are, poate prinde echipa.

Este lipsa răbdarii din partea conducerilor principalul motiv pentru care fotbalul românesc n-a mai progresat în ultima vreme?

Nu știu. În orice caz, în România, conducătorii nu au îndeajunsă răbdare cu antrenorii. Nu poți să faci minuni într-o lună, în două, în trei. Din punctul meu de vedere, mîna antrenorului se vede dupa cel puțin șapte-opt luni. Trebuie să lucrezi la relațiile de joc, la ceea ce vrei tu să faci ca antrenor. Pentru că sînt stiluri diferite. Cel din urma mea a avut un stil, eu am alt stil, probabil că cel care va veni după mine va avea un stil diferit de joc. Îți trebuie timp să poți implementa ceea ce vrei tu să joci. Trebuie ca jucătorii să înțeleagă și să exersezi în antrenament ceea ce vrei tu să joci. De fapt jocul înseamnă, practic, antrenamentele pe care le faci. Un joc îl pregătești în săptămîna premergătoare.

În cazul în care Iașul ar retrograda, ați fi dispus să rămîneți în continuare la echipă?

Nu știu, nu m-am gîndit la acest lucru. Chiar dacă vom rămîne în prima ligă, pentru că eu nici nu iau în calcul acest aspect, o să mă mai gîndesc dacă rămîn la echipă sau nu.

228 de meciuri și 23 de goluri în Divizia A, doar începutul unei cariere

Liviu Ciobotariu s-a născut la Ghimpați, Giurgiu, pe 26 martie 1971. Și-a făcut junioratul la Progresul București, echipă la care a și debutat ca fotbalist profesionist, în 1989, pe postul de fundaș central. A disputat 228 de jocuri în Divizia A și a marcat 23 de goluri. În perioada 2001-2004 a evoluat în Belgia la cluburile Standard Liege, RAEC Mons și Royal Antwerp FC, unde a reușit un singur gol (în 107 jocuri). La echipa națională a debutat în 1997 și a participat la Campionatul Mondial de Fotbal din 1998 și Campionatul European de Fotbal din 2000. Pentru prima reprezentativa a reusit trei goluri, în 32 de meciuri.

A debutat ca antrenor principal la divizionara secundă CS Otopeni, în 2007, și a reușit promovarea în prima ligă, din primul an. La finalul sezonului nu i-a fost prelungit contractul și a preluat o altă echipă de liga a doua, Internațional Curtea de Argeș. După o scurtă perioadă petrecută la clubul argeșean, Liviu Ciobotariu a primit oferta de a reveni la CS Otopeni, grupare care nu obținuse rezultate mulțumitoare în Liga I și se afla în zona retrogradabilă. Nu a reușit să o salveze de la retrogradare, și a plecat, în vară. În octombrie 2009 a preluat Pandurii Tîrgu-Jiu, dar după zece meciuri, în care a obținut o singură victorie, a demisionat (martie 2010). Ulterior a pregătit-o pe CF Brăila (septembrie 2010 – octombrie 2010, de unde a demisionat și a mers la Dinamo II. În perioada iunie 2011 – aprilie 2012 a pregătit echipa Dinamo București, timp de 25 de etape. A lasat echipa pe locul doi în clasament (la cinci puncte distanta de prima clasată) și cu un pas în finala Cupei României (a cîstigat mansa tur a semifinalei, cu Gaz-Metan Mediaș, scor 1-0). Din august 2012, tehnicianul se află la cîrma echipei CSMS Iași.

Sursă foto: www.cronicadeiasi.ro