Kareyce Fotso: „Cu vocile noastre putem declansa un razboi”

Doar cu o chitara care o insoteste peste tot, Kareyce Fotso ne spune povesti colorate de instrumente si dansuri specifice pe ritmuri afro-folk. Vocea sa pare sa devina o „mangaiere” pentru suferintele, diferentele si nedreptatile dintr-o Africa multiculturala, conturata in versuri si percutii. Prezenta la Iasi, la inceputul lunii decembrie, pentru a sustine un concert la Ateneu Tatarasi in cadrul evenimentului „50 de ani de la independenta tarilor africane”, organizat de Centrul Cultural Francez, cantareata cameruneza crede ca dragostea ar trebui sa fie singura religie a omenirii.

„Sunt o mangaiere vocala”

Prenumele dumnevoastra e usor de asociat cuvantului „caresse” (fr. – mangaiere). Care este originea acestui nume?

Tatal meu mi-a dat acest prenume. Se scria la fel ca „mangaiere” in franceza. Dar oamenii ma necajeau mult din cauza acestuia. Cand mergeam la scoala colegii mei imi spuneau intruna : „Te vom mangaia”. Si am hotarat sa-l schimb. Nu voiam sa il mai scriu asa.

Se poate spune ca acest nume va defineste?

Da, sunt o mangaiere vocala. Mangai oamenii cu melodiile mele.

De unde vine aceasta nevoie de a mangaia prim muzica?

Pasiunea pentru muzica este de pe vremea cand eram copil. Am simtit intotdeauna nevoia de a canta in ciuda faptului ca faceam parte dintr-un trib de comercianti. Nu stiu de unde vine aceasta. E un dar de la Dumnezeu.

Ati studiat insa biochimie si audio-vizual. Nu v-ati gandit niciodata sa profesati intr-unul dintre aceste domeniu?

Nu. Am studiat biochimia din cauza parintilor mei pentru ca ei voiau sa fiu medic, iar eu nu voiam. In schimb, audio-vizualul era pasiunea mea, daca doream intr-adevar sa fac ceva in televiziune. Dar muzica inca e mai puternica. Ma simt bine cantand si nu vreau sa fac altceva.

„Cand sunt pe scena ma simt in largul meu”

Cine v-a sprijinit cel mai mult in cariera muzicala?

In cariera mea muzicala au contat multe persoane. Eu nu am facut o scoala clasica de muzica, in genul Conservatorului. Am invatat in timp, dar sunt multe persoane care m-au ajutat pe tot acest parcurs. In tara mea exista persoane care m-au invatat sa cant, am invatat in cabaret si apoi mai sunt institutiile internationale precum: Culture France, La Francophonie, Radio France Internationale, care au jucat un rol important. Acum imi este alaturi in cariera, o Casa de Colectie din Belgia care se numeste Contre-jour.

In ce fel se resimte exprienta de cabaret in reprezentatiile dumneavoastra pe scena?

In cabaret intalneam in fiecare seara persoane diferite. M-a ajutat mult faptul de a fi fost pe scena in fiecare seara. Acum cand sunt pe scena ma simt in largul meu datorita experientei de cabaret. Sa canti in cabaret nu este usor, deoarece intalnesti tot felul de oameni. Tu canti si ei nici macar nu te asculta, iti intorc spatele, vorbesc si asta te face puternic. Stii ca poti intalni orice tip de public si te adaptezi. Asta m-a invatat cabaretul.

Ati cantat in grupul Korongo. Ce v-a determinat sa incepeti o cariera solo?

Cand faceam parte din Korongo eram corista. Apoi, am ramas insarcinata in 2005. Si acest lucru a fost vazut drept o problema de ceilalti membri ai grupului, pentru ca ei nu voiau sa fiu insarcinata. Aceasta situatie m-a revoltat putin si m-a facut sa-mi doresc sa lucrez pe cont propriu. Am inteles ca atunci cand esti femeie este greu. Daca ramai insarcinata, esti data la o parte pe plan profesional. Sa fii insarcinata este ceva normal. Toata lumea isi doreste sa faca un copil, chiar si barbatii. Dar ca femeie, avem nenorocul de a purta sarcina si acest lucru este privit uneori intr-un mod gresit. In al doilea rand este adevarat ca m-am reintegrat in grup dupa aceea, dar cele intamplate mi-au dat oarecum de gandit. Am inteles ca trebuie sa imi port singura de grija, sa muncesc pentru a-mi construi o cariera solo si pentru a nu mai depinde de nimeni. Nu voiam ca altcineva sa mai ia hotarari in ceea ce priveste viata mea. Imi doream sa decid eu insami.

Ati castigat medalia de argint la Zilele Francofoniei in Liban si ati fost finalista premiului Découverte RFI 2009. Ce a schimbat acest lucru in viata dumneavostra?

A schimbat multe lucruri pentru ca, inainte sa ma prezint la concursul Francofoniei, eram o artista in umbra, nimeni nu ma cunostea. Dar dupa ce am castigat Zilele Francofoniei totul s-a schimbat. Am putut semna un contract cu o casa de discuri din Belgia, am putut inregistra un album si acum, mereu sunt in turneu in diferite tari. Am devenit o adevarata artista, cunoscuta, pe care oamenii o descopera in fiecare zi. Acum imi urmez drumul. Nu mai sunt artista necunoscuta din Africa care canta in camera ei. Acum cant pe scena.

„Nu imi pot imagina decat povesti din Africa”

Muzica dumneavoastra se intoarce inspre traditie sau are mai degraba accente moderne?

Muzica mea este un amestec. Exista atat modernitate cat si traditie. Insa inspiratia mi-o gasesc in muzica traditionala a popoarelor bamiléké si a celor de la Beti. Deci am doua influente, pentru ca desi am crescut la cei de la Beti, eu provin din popoarele bamiléké. Acum, deoarece ascult si muzica din strainatate, pot sa ma inspir din muzica din Romania, din Franta, din Statele Unite, din ceea ce vad la televizor, din muzica pe care o ascult la radio. Utilizez chitara, care este un instrument modern, precum si percutiile, care sunt instrumente traditionale. Astfel, muzica mea este o muzica ce isi ia inspiratia din traditie, dar putin si din muzica moderna.

Cum este muzica traditionala de la Beti?

Muzica traditionala de la Beti se canta mult cu instrumente cum ar fi „le koul”, este vorba de instrumentul in forma trunchiului de copac pe care l-am folosit si in aceasta seara. Ritmul principal este „bikutsi” ce inseamna „a bate cu picioarele in pamant”. Deci, dansam batand cu picioarele in pamant si de asemenea se danseaza mult cu spatele si cu soldurile. Aceasta muzica se intalneste mult in cadrul casatoriilor. Exista si un instrument numit „mouvette”. Este vorba de o chitara traditionala la care canta indeosebi barbatii pentru a spune povesti in jurul focului. In mare, aceasta e cultura Beti.

In ce masura se reflecta cultura in muzica pe care o interpretati?

In muzica pe care o cant se regaseste cultura africana. Culturile din strainatate vin sa imi coloreze putin muzica, dar baza este intai de toate cultura africana. M-am considerat intotdeauna o cantareata africana, insa eu pot sa fac orice gen de muzica, fara restrictie.

Asadar, societatea africana este un factor de inspiratie pentru dumneavoastra?

Este primul factor de inspiratie, datorita originilor mele. Nu imi pot imagina decat povesti din Africa, deoarece acesta este mediul meu inconjurator, traiesc acolo. Deci, prima mea sursa de inspiratie sunt problemele societatii africane, viata mea cotidiana din Africa.

“Daca religia omenirii ar putea fi dragostea sunt sigura ca nu ar mai exista razboi”

Aveti o tema preferata?

Dragostea, in general, deoarece pentru mine aceasta este prima religie. Daca religia omenirii ar putea fi dragostea sunt sigura ca nu ar mai exista razboi. Acest cuvant intruchipeaza pacea. Daca exista dragoste, exista pace. Pentru mine, aceasta determina viata, bucuria, totul. Nu exista nimic care sa fie mai presus de dragoste.

Credeti ca muzica poate reprezenta un impuls pentru pace?

Foarte mult. Exista muzicieni care cu textele si cantecele lor au schimbat multe lucruri. Eu cred ca muzicianul este cineva pe care oamenii il asculta mult si care poate influenta populatia. Cu textele, cu vocile noastre putem declansa un razboi. Cu vocile noastre putem, de asemenea, sa oprim un razboi. De exemplu, daca imi aduc aminte de Bob Marley, cu textele sale a transformat multe lucruri. Exista muzicieni in Camerun, revolutionari ai epocii, de exemplu, La Piro. Acesta putea, prin cantecele sale, sa determine un intreg popor sa se revolte. Era suficient ca oamenii sa ii asculte muzica pentru a se revolta. Cu muzica sa putea sa ii si calmeze pe oameni. In Africa exista multi oameni care au scris texte impotriva colonialismului pentru a spune ca avem nevoie de independenta. Si de multe ori, acest lucru a functionat. Eu incerc cu muzica mea sa descriu situatii pe care nu le accept in tara mea. De exemplu, casatoriile fortate. Atunci cand cant, femeile se revolta si au curajul sa spuna ca „mariajul fortat nu este bun”, au curajul sa se opuna. Daca scriu un text pentru a spune, de exemplu, ca cineva este bolnav de SIDA, nu trebuie sa il eviti deoarece nu te vei imbolnavi si tu prin simpla atingere. Daca esti bolnav de SIDA, nu trebuie sa iti fie rusine, poti sa o spui, chiar daca la noi SIDA este considerata boala rusinii. Deci, cantand putem schimba putin mentalitatea oamenilor. Muzica poate sa schimbe multe lucruri.

Ce vreti sa transmiteti publicului prin cantecele dumneavostra?

Mai intai sa impartasesc o parte din viata mea, din tara mea, din Africa mea cu toti oamenii pe care ii intalnesc pe scena. Sa impartasesc cine sunt eu, cum este la noi si, de asemenea, sa invat, pentru ca atunci cand esti pe scena nu numai impartasim, dar si invatam. Imi spun bucuriile, tristetile, aspiratiile, ceea ce imi doresc pentru viitor.

Sunteti pentru prima data in Romania. Cum a fost publicul de aici, mai mult sau mai putin receptiv decat in alta parte?

Foarte receptiv. Si acest lucru mi-a inspirat dorinta de a reveni. Sincer, nu imi imaginam ca oamenii sunt asa. Am fost foarte  surprinsa in seara aceasta. Pentru mine este unul dintre cele mai bune spectacole ale mele de cand sunt in turneu prin Europa.

Ana Ioana Catanoiu

Simona Tutu

Kareyce Fotso s-a nascut in regiunea Bamiléké din estul Camerunului, dar a crescut in grupul etnic Béti. A urmat Facultatea de Biochimie si un curs de audiovizual, insa muzica a fost dintotdeauna pasiunea ei. Dupa ce a debutat in cabaret si a devenit corista, in anul 2001 s-a alaturat grupului Korongo Jam alaturi de care a cantat timp de sase ani. In 2009 a participat la a sasea editie a concursului „Jeux de la Francophonie” in Liban si a castigat medalia de argint. In acelasi an a devenit finalista premiului Découverte Rfi.