Cu o carieră de peste 40 de ani în învățămîntul superior și un portofoliu de lucrări științifice care include aproximativ 40 de cărți și 200 de articole publicate pe plan internațional, Ion Gagim este un nume de referință în domeniul educației muzicale și al muzicologiei din Republica Moldova. Profesionist dedicat, a reușit să adîncească înțelegerea muzicii dincolo de o simplă tehnică de interpretare, explorînd impactul asupra psihicului, sufletului și conștiinței umane. În această discuție, ne oferă o perspectivă asupra carierei sale, viziunea sa filosofică asupra muzicii și a felului în care educația poate transforma umanitatea.

În ce moment al vieții dumneavoastră ați descoperit dragostea pentru muzică și ce v-a determinat să o studiați dincolo de partituri, la nivel filosofic?

Eram copil cînd a început totul. Îmi amintesc și acum, locuiam la țară, la Călărași, în zona codrilor. Era iarnă afară, iar eu și celei trei surori stăteam la sobă, în timp ce părinții ne cîntau. Pe cînd am mai crescut, tata m-a înscris la lecții de acordeon. Într-o zi, cînd eram singur, îmi era interesant să aflu ce se află în interiorul acordeonului, ce anume cîntă, de unde vine sunetul. Cu un clește, l-am desfăcut pe elemente. Încă de atunci îmi doream să știu ce e dincolo de sunet, care e izvorul de unde apare muzica. 

Am urmat școala pedagogică la Călărași, apoi Universitatea de la Bălți, la specializarea pedagogie muzicală, aici am și rămas în calitate de cadru didactic. De aici a pornit interesul meu pentru un anumit aspect al muzicii, nu doar cel educațional.  Mi-am pus întrebări precum: De ce muzica educă?, Care e aspectul ei de influență asupra psihicului, sufletului și conștiinței?. Obținusem o bursă la Academia de Muzică din Iași. Folosindu-mă de moment, am colindat mai multe biblioteci pentru a analiza aspectele psihologice și filosofice, întrucît la noi nu se găseau foarte multe cărți în acest domeniu. Am intrat în muzică prin aspectul fiziologic și am ieșit la suprasensibil, în universul metafizic.

Recent ați făcut o postare pe pagina de Facebook în care spuneați că „întrebarea esențială ar trebui să fie nu cînd te-ai născut, dar pentru ce te-ai născut”. Care este răspunsul dumneavoastră la această întrebare?

O să despart răspunsul la această întrebare în două părți. Dacă e să analizăm această întrebare într-un mod direct, nu m-am născut, m-au născut. Nu sîntem întrebați dacă vrem acest trai pămîntesc, sîntem rodul iubirii și pasiunii a doi tineri. În cel mai fericit caz, acești tineri ne vor asigura siguranța și stabilitatea financiară, dar, oare, poate cineva garanta fericirea? Pentru asta, cred eu, se naște fiecare om, să fie fericit. Educația e ghidul omului către fericire. Nu instruirea, nu învățarea, ci anume educația. Ea îl ajută pe om să crească, să se descopere, să înțeleagă ce anume din ceea ce îi oferă viața și lumea din jur i se potrivește sau nu. Prin intermediul educației, omul poate ajunge la eul său și își poate alege calea.

Cu lipsă de modestie pot zice că eu m-am regăsit în viața pe care o trăiesc. Probabil am avut noroc să fiu pasionat de muzică și să pot avansa în acest domeniu. Nu m-am interesat niciodată care va fi venitul, am avut și perioade mai grele, dar dragostea pentru domeniul pe care l-am ales mi-a dat putere să continui și să ajung la ceea ce numim succes. Asta le spun și studenților mei: unde există pasiune, vor fi și rezultate.

„Manipularea și propaganda distrug tot ce încercăm noi, profesorii, să cultivăm în noile generații”

Care au fost cele mai mari provocări cu care v-ați confruntat în perioada formării academice și profesionale?

Pe mine m-a interesat mereu omul. De-a lungul timpului, am observat cum omul se schimbă și, din păcate, nu înspre bine. Am peste 40 de ani în universitate și mereu am fost în tumultul tinerilor. După ce copilul iese din instituția de învățămînt nimerește în altă școală, a societății, care are o influență mult mai puternică. Manipularea și propaganda distrug tot ce încercăm noi, profesorii, să cultivăm în noile generații. Îmi pun mereu întrebarea de ce educația nu e destul de puternică încît să cultive valori nestrămutate, pentru ca oamenii să poată fi imuni la factorii negativi ce îi înconjoară. Din păcate, despre asta se vorbește puțin în mediul didactic. Sîntem invadați de proiecte, digitalizare, ne grăbim să punem bifă la cerințele care au fost îndeplinite, dar ieșind din sala de clasă mai au vreo importanță? De cîțiva ani, îndemn colegii mei la regîndirea educației, pentru a putea vedea cu adevărat rezultate.

Cum ați ajuns să deveniți reprezentantul International Musicosophia-Schule în Europa de Est și ce implică această colaborare?

În Germania, există o școală care se numește Musicosophia, unde se studiază muzica sub aspect filosofic și se pune accent pe arta de a asculta muzica, nu doar de a o auzi. După cum spunea Georh Hendel, „eu m-aș întrista dacă muzica mea doar ar distra ascultătorii. Eu vreau să-i fac mai buni”. Toată viața m-am ocupat cu asta; așa a apărut și cartea Ce este muzica și cum să o înțelegem. Eram la Iași cînd am dat peste cărțile muzicologului român George Balan, directorul școlii Musicosophia, ascunse în subsolul bibliotecii. L-am admirat pentru curaj și dăruire. Am avut îndrăzneala să-i trimit o scrisoare, alături de prima mea carte – Știința și arta educației muzicale. Ne-am întîlnit la București, după care am mers în Germania. Împreună meditam mult asupra muzicii și a tot ceea ce oferă ea. Astfel am devenit reprezentantul acestui concept în Europa de Est. Înainte de moarte, mi-a mărturisit că și-ar dori să preiau conducerea Școlii Musicosophia, întrucît simțea că încercăm să valorificăm aceleași trăsături ale muzicii care sînt des ignorate de lumea contemporană.

Ați scris peste 40 de cărți și peste 200 de articole științifice. Care dintre studiile dumneavoastră științifice considerați că a avut cel mai mare impact în domeniul muzicologiei și educației muzicale?

Cîte cărți am sincer să fiu nici eu nu mai știu. Prima mea carte, Știința și arta educației muzicale, care stă pînă în ziua de azi pe masa studenților, atît în Moldova, cît și în România, este cea mai solicitată. Pe lîngă ea, au devenit punct de reper în domeniul muzicii Filosofia muzicii, Psihologia muzicii și Muzicologia. Prin intermediul acestor patru piloni urmăresc o abordare interdisciplinară a acestor aspecte. Problema este că de multe ori sînt tratate ca un întreg, ceea e este o mare greșeală și servește drept barieră pentru cunoașterea dincolo de aparențe.

Școala Pedagogică din Călărași

„Oamenii încă tratează muzica mai mult ca pe un mod de divertisment”

Recent ați publicat cartea Educația de sus și educația de jos. Cum ați descrie impactul studiilor muzicale asupra dezvoltării intelectuale și culturale a unui tînăr?

Au apărut în ultimii ani mai multe cercetări neuro-muzicale, adică cele care studiază acțiunea muzicii asupra aspectului psihologic, emoțional și cognitiv. Studiile muzicale pe care le fac copiii formează nu numai gustul muzical și aptitudinile muzicale, ci și intelectul. Marele meu regret este că oamenii încă tratează muzica mai mult ca pe un mod de divertisment. Pe lîngă partea intelectuală, muzica acționează și din punct de vedere educativ. Cînd ieșim dintr-o sală de concert, cel puțin jumătate de oră sîntem alții.

Ați consacrat mai multe studii monografice personalităților din domeniul artei muzicale. Ultima lucrare Doga și Eminescu: metafizica sunetului sau o carte despre iubire, dedicată compozitorului Eugen Doga, ați lansat-o la Academia de Științe, pe 1 martie 2024, chiar de ziua maestrului. Cum a fost primită cartea? 

Această este a doua mea carte despre maestrul Doga. Prima a apărut la București, la Editura Academiei Române – Eugen Doga: perspectiva inversă. În acea primă carte am consacrat un capitol muzicii lui Doga pe versurile lui Eminescu și ale Veronicăi Micle. Pentru maestru, Eminescu este tot, iar în muzica sa a reușit să o redescopere și pe Veronica. Și-a dorit mult o carte pe tematica lui Eminescu, așa că mi-a sugerat, cam sfios, să realizez această monografie. „M-am simțit un student căruia i-a spus profesorul: «Doga, vino să citești o carte despre Doga»” – acestea au fost primele lui cuvinte după lectura cărții. A rămas profund uimit de faptul că am reușit să descriu în cuvinte ceea ce dumnealui spunea doar prin muzică. Pentru un asemenea rezultat am ascultat muzica lui de la distanțe diferite, din perpective diferite, am interiorizat fiecare notă muzicală și am lăsat-o să-mi străpungă ființa. Numai așa o compoziție poate fi cu adevărat înțeleasă.

Sînteți fondatorul și redactorul-șef al primei reviste științifice din Republica Moldova în domeniul educației și artei. Care considerați că este impactul revistei „Artă și educație artistică” asupra comunității academice și profesionale din Republica Moldova?

Am inițiat acestă revistă la Universitatea „Aleco Russo” din Bălți, cînd eram prorector pentru activitatea științifică. Momentan am făcut o pauză ,din cauza unor impedimente financiare și organizatorice. În cele 25 de numere am avut colaborări cu persoane din România, Canada, Ucraina și Franța, ceea ce a favorizat cumularea unor materiale unice și diversificate.

Care sînt principalele provocări cu care se confruntă studenții din domeniul muzicii la universitate și cum le abordați în activitatea dumneavoastră didactică?

Prin multă muncă și dedicare, atît a mea cît și a colegilor mei, încercăm să fim mereu la dispoziția studenților, pentru a-i ajuta ori de cîte ori au nevoie. Viața de astăzi este foarte dinamică și asta dezorientează mulți tineri. Uneori, mulți dintre ei își pierd punctele de reper și aici intervenim noi, profesorii, pentru a le aminti de ce sînt aici. Studenții noștri sînt pasionați de muzică, poate chiar mai mult de muzică decît de educație în sine, așa că încercăm să le construim o imagine de ansamblu, în care muzica și educația merg pe același drum. Pereții acestei instituții a fost punct de plecare pentru multe personalități, printre care se numără Eugeniu Coșeriu și Valentin Belousov. Avem un spirit național românesc în acest campus, ce domnește încă din perioada interbelică.

Ați avut ocazia să fiți profesor-invitat al unor universități din România și Rusia. Care sînt principalele diferențe între sistemele educaționale muzicale din Moldova, România și Rusia?

Muzica e ceea ce unește oameni. Tradiția predării muzicii s-a format de secole, încă din Grecia antică, de unde a pornit izvorul civilizației noastre. Dacă educția directă are un mare aspect național, muzica și predarea ei este internațională.
Am predat cu același sentiment și cu aceeași dragoste și în Rusia, și în România. Mi-am făcut prietenii care durează pînă în prezent.

La ce proiect lucrați în prezent?

Eu nu pot fără o idee. Ce am făcut, ce am gîndit, ce am simțit legat de muzică am scris în toate cărțile mele. Acum vreau să aprofundez filosofia trăirii vieții. Vedem cum filosofia academică nu prea a dat rezultate. Sîntem înțelepți doar teoretic. Purtăm discursuri, facem teze, analizăm spusele marilor filosofi, dar cînd ieșim în viața reală trăim după cu totul alte idei. Despre această îmi doresc să scriu o carte, poate chiar doar pentru mine, în care voi tinde să înțeleg de ce secole de educație, cultură, artă, religie, știintă nu au fost de ajuns pentru noi și încă sîntem gata să ne sfîșiem pentru ideologii. Dacă nu am învățat încă cum să fim oameni, celelalte lucruri nu-și au rostul. 

**

Fotografii din arhiva personală a lui Ion Gagim. În fotografia de copertă, la lansarea cărții Teoria artistică a muzicii, la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași.