Ioan Milică: „Cine nu trece pe la Biblioteca Centrală Universitară pleacă mai sărac din viața de student”

Originar din Tecuci, județul Galați, Ioan Milică este conferențiar la Catedra de Limba Română și Lingvistică Generală a Facultății de Litere din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza”, din Iași. Atașat valorilor academice, cu experiență jurnalistică și didactică, este de doi ani directorul Bibliotecii Centrale Universitare din Iași. Despre relația unei biblioteci universitare cu publicul său, dar și despre competiția carte digitală-carte tipărită, am discutat în cadrul acestui interviu.

Cum vedeți Iașul universitar din perspectiva funcției dumneavoastră?

Din punctul meu de vedere, prin prisma directorului de bibliotecă, aici se adună studenți din cinci universități, cu nevoi de lucru distincte, cu programe de studiu deosebite și cu așteptări diferite de la ceea ce le oferă biblioteca. Dar, în ansamblu, aș spune că orașul Iași, ca oraș universitar, este un oraș extraordinar de dinamic, tînăr, frumos, cu „haine” de optimism și asta ne bucură, atît pe mine, cît și pe restul celor care locuiesc și trăiesc în Iași.

Cum apreciați rolul bibliotecii în formarea intelectuală a miilor de studenți care vin la Iași pentru a-și clădi o carieră?

Cuvîntul student e legat de studiu. Studiul se poate îndeplini mai cu seamă la bibliotecă. Aș zice că pe cele două concepte – student și bibliotecă – legătura de solidaritate poate merge pînă la confundare. Nu poți fi student în Iași, fără să fi trecut pe la Biblioteca Centrală Universitară măcar o dată în timpul anilor de studiu. Și cred că e important să spunem că în ultimii ani, deși numărul studenților se menține relativ constant, publicul care frecventează biblioteca a scăzut.

Care sînt criteriile care fac diferența calitativă între biblioteci? Dacă ar fi să spuneți trei avantaje ale BCU față de alte instituții similare, care ar fi acelea?

Sigur, există mai multe tipuri de biblioteci și fiecare dintre acestea răspund unor nevoi distincte. Dar, dacă ar fi să pun în evidență rolul Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu”, aș spune că, în primul rînd, această bibliotecă, cea mai mare din Moldova, cea mai veche, dispune de resurse pentru toate facultățile Universității „Alexandru Ioan Cuza”, resurse de cercetare și de învățare pentru celelalte universități din Iași. Prin urmare, în primă fază mi s-ar părea paradoxal ca cineva care este student în Iași să nu folosească resursele de învățare foarte bune pe care le avem și să prefere, să zicem, resursele de învățare ale unor biblioteci mai mărunte sau să caute online resurse care nu sînt întotdeauna de foarte bună calitate.

„Tehnologia oferă resurselor de învățare de tipul revistelor științifice și de tipul cărților o viață nouă”

Cum vedeți evoluția cărților tipărite, în contextul digitalizării avansate?

Aș vrea să vorbim despre lucrul acesta urmărind două aspecte. Accesul la fondul documentar tipărit nu este amenințat de tehnologie, dimpotrivă, cred că tehnologia oferă resurselor de învățare de tipul revistelor științifice și de tipul  cărților o viață nouă, o viață mult mai bună. Odată ce ajung în mediul digital, astfel de resurse de lucru se adresează din start unei audiențe foarte vaste, care este de tip global. Cîteva exemple să vă spun. În anul 2019 am inclus în BCU peste 1.000 de volume, care sunt în bună parte de două feluri. Pe de o parte, jumătate dintre ele ar fi reviste științifice ieșene, pe de altă parte documente din colecțiile noastre speciale. Într-un an de zile, am cîștigat în jur de 7.000 de cititori digitali, în condițiile în care numărul cititorilor tradiționali este de aproape 11.000. Avem cititori de pe trei continente: Asia, America si Europa, din toate țările din Uniunea Europeană, acolo unde există români sau limba română e folosită în mediul educațional. Acest lucru nu ar fi fost posibil, dacă nu ar fi existat transferul acesta, migrația de documente dinspre tipar spre mediul digital. Sînt reviste care se bucură de o viață nouă acum, deși sînt construite în urmă cu 100 de ani. Astăzi sînt frecventate de cititori.

O statistică clară arată că, într-un an de zile, cei 7.000 de cititori virtuali au descărcat de 30.000 de ori documentele noastre. Bine, vorbim despre un sîmbure de bibliotecă digitală, în contextul în care aceasta are milioane de documente. Dar iată un exemplu care arată că jumătate de milion de pagini scanate ale unor documente tipărite, care stau în depozitele noastre și sînt prea puțin folosite de publicul tradițional, ajung să fie folosite pe o scară largă prin această tehnologie. Și, cu alte cuvinte, în loc să vedem ca pe o rivalitate relația dintre cartea tipărită și cea în format electronic, ar trebui să vedem acolo o relație de colaborare și de cooperare.

România se află pe unul dintre ultimele locuri din Europa cînd vine vorba de achiziționare de carte nouă. Cum se simte acest clasament din perspectiva Bibliotecii?

Cred că toate bibliotecile din România se confruntă cu problema înnoirii. Dar aici trebuie să facem cîteva nuanțări. Pe de o parte, sînt limite financiare pe care le impun bugetele anuale, calculate fie de ministere, fie de autoritățile care se îngrijesc de bibliotecă. Pe de altă parte, volumul de carte nouă care intră în bibliotecă depinde și de producția editorială a țării.

„Utilizatorii la distanță”, o nouă categorie de public

În afară de studenți, profesori sau cercetători, ce categorii ce public vă mai trec pragul?

Ați enumerat categoriile principale de utilizatori și aș vrea să observați că acestora li s-au adăugat, în timp, altele. De pildă, cînd vorbim despre profesori, înțelegem aici două clase de utilizatori: profesori în activitate și profesori care au ieșit la pensie, dar rămân în continuare utilizatori fideli ai bibliotecii noastre. Cînd vorbim de studenți, trebuie să includem aici și pe elevii din anii terminali de liceu, pentru că și ei au început să se orienteze către resursele noastre. Cînd vorbim despre cercetători, trebuie să spunem că nu trebuie să îi vedem doar pe cei din Iași, ci și pe cei care vin cu diverse proiecte de lucru temporare în Iași. Mai cu seamă, trebuie să vorbim despre o nouă categorie de utilizatori, utilizatorii la distanță, cei care folosesc resursele electronice. Și acesția sînt de toate vîrstele, profesiile. Nu am date să vă spun de ce condiție sînt acești oameni, pentru că ei sînt un soi de enigmă, care circulă în fibra optică și pe care noi îi vedem doar ca număr de utilizatori, fără a ști prea multe date despre ei.

La Biblioteca Centrală Universitară au loc evenimente importante ale comunității. Este un mod de a vă ține publicul aproape?

Și da, și nu. În mod obișnuit, conform legii, sarcina unei biblioteci centrale universitare este de a fi, să spunem, nucleul de resurse educative pentru comunitatea academică locală sau regională. Dincolo de această funcție primară, cea de-a doua, care a crescut în ultimii ani, tinde să o egaleze ca importanță pe prima, în sensul că biblioteca în ultimii patru – cinci ani oferă o gamă foarte largă de activități culturale și științifice. De aceea spun și da, și ba. Pe de o parte, utilizatorii noștri participă la aceste evenimente, pe de altă parte vin aici oameni care, probabil, nu vor avea o relație stabilă cu biblioteca. Aș vrea să vă dau un exemplu. Organizăm tururi ghidate ale monumentului istoric și, într-un an de zile, am avut 4.000 de vizitatori, atît din țară, cît și din străinătate. E puțin probabil că oamenii aceștia, care au venit din alte părți, vor reveni ca utilizatori ai bibliotecii, dar cu siguranță vor reveni ca vizitatori, pentru că Palatul Fundației „Regele Ferdinand I” este o clădire superbă, este o emblemă a monumentelor ieșene și merită oricînd vizitată.

Așadar, se consolidează relația cu utilizatorii noștri, dar aș zice că se dezvoltă o funcție nouă, în care solidaritatea este legată de alte tipuri de nevoi. 

Biblioteca „să fie aliatul în viață al celui care se pregătește cu adevărat de viață”

Vă apropiați de împlinirea a doi ani de directorat la BCU. Care au fost pentru dumneavoastră împlinirile și neajunsurile acestei perioade?

De departe cea mai frumoasă împlinire, realizare este cea legată de fondarea bibliotecii digitale, pentru că la acest proiect lucrează acum o treime din cei 150 de angajați, adică vreo 50 de oameni cu diverse sarcini de lucru. Am reușit să adunăm aproape jumătate de milion de pagini scanate, am reușit să ne așezăm pe harta lumii digitale.

A doua și ca importanța egală este descoperirea că aici sînt oameni inimoși, devotați, oameni care lucrează cu pasiune și trebuie să recunosc că am avut multe de învățat de la colegii mei din bibliotecă.

La neîmpliniri – mi-aș fi dorit să avem mai mulți bani să putem să dezvoltăm serviciile pentru utilizatori mai bine, dar asta nu depinde întotdeauna de noi. Consider că nu ne-am așezat foarte bine pe piață în relația cu toate universitățile. Sîntem foarte legați de Universitatea „Alexandru Ioana Cuza”, cu care avem o relație excelentă de colaborare, și e firesc, pentru că cei mai mulți utilizatori sînt studenți ai universității. Dar, în timp, oferta trebuie să meargă și către alte clase de studenți din Iași, și pentru cei care se pregătesc să devină studenți. Și aici ar fi interesantă o campanie de promovare a serviciilor bibliotecii pentru elevii din anii terminali, pentru că eu cred că e șocant, după ce ai venit de la biblioteca liceului, să intri într-o bibliotecă de rețea mare, cum este cea ieșeană, și lucrul acesta te poate intimida, te poți speria de bibliotecă. Studenții au un fel de angoasă cînd ajung în primul an și sînt invitați să caute filialele. De aceea, aici simt o nemulțumire, pentru că, din lipsă de resurse și de personal, această campanie de întoarcere către studenți nu s-a desfășurat la parametrii pe care eu i-aș fi dorit și care cu siguranță ne-ar fi mărit baza de utilizatori.

Cît de mare a fost provocarea pentru dumneavoastră să treceți de la catedră la coordonarea unei asemenea instituții?

De la zero am pornit, nici acum nu sunt departe de zero să zicem. Am avut multe lucruri de învățat, au fost luni în care aproape nu am putut să dorm, pentru că, de fapt, înveți o meserie nouă și cred că nu directorul conduce biblioteca, ci biblioteca cere cum să fie condusă. Ca să poți să obții armonie la acest nivel, trebuie în primul rînd să te armonizezi cu cei care lucrează aici, cu cei care vin și studiază aici, să înțelegi rigorile acestei instituții. Cred că și acum, după acești doi ani, deși am căpătat, să spunem, destul de multe elemente tehnice ale meseriei de bibliotecar, încă mai sînt lucruri pe care le învăț.

Cum ați descrie în cîteva fraze biblioteca pe care o conduceți, dacă ar fi să o descrieți cuiva care nu v-a trecut niciodată pragul?

Biblioteca este una dintre cele mai frumoase ferestre către o viață mai bună. Oamenii educați, oamenii care citesc sînt oameni care au o înțelegere mai rafinată a realității și capătă abilități pe care în mod obișnuit nu ai cum să le capeți. Sînt lucruri pe care pur și simplu le înveți doar din cărți și cine nu trece pe aici pleacă mai sărac din viața de student. După mine, aceasta este cea mai importantă funcție a bibliotecii – să fie aliatul în viață al celui care se pregătește cu adevărat de viață.