Sositi la Iasi pentru o reprezentatie a piesei Tango Final, intr-un spectacol organizat de CCS, actrita Maia Morgenstern si fiul ei Tudor Aron Istodor au reaprins interesul iesenilor pentru teatru. Actrita Maia Morgenstern vorbeste in interviul acordat Agentiei de Stiri Cuzanet, despre dorinta din tinerete de a deveni medic pediatru, despre inocenta si entuziasmul inceputului de drum si de ce actorii romani nu se inghesuie sa interpreteze roluri in productii straine.

„Ma bucur de bucuriile copiilor”

Ati ales sa deveniti actor si s-a dovedit a fi un succes. A fost singura preferinta? Ce alta alegere ati fi dorit sa faceti?

Mi-as fi dorit foarte mult sa devin medic pediatru si am convingerea ca as fi fost un medic pediatru foarte bun. Pentru ca sunt tocilara, si acesta este motivul pentru care am renuntat, s-a oprit cumva drumul meu in ale medicinii. Ca in fizica si chimie, la probleme nu prea merge cu toceala.

Medicina pediatrica pentru ca va place sa lucrati cu copii?

Da, si am o comunicare speciala cu copii. Stiu sa-i ascult , ma intereseaza sa-i ascult, ma intereseaza sa vorbesc cu ei, sa le ascult nevoile, sa le citesc si sa incerc sa le alin durerile atunci cand e nevoie, sa ma bucur de bucuriile lor. Imi plac copii, am trei copii.

Daca ati fi fost o tanara in Romania secolului XXI, tot actor v-ati fi dorit sa fiti?

Nu pot judeca asa. Cred ca viata trebuie sa-si urmeze ciclul ei, nu vreau deloc sa dau timpul inapoi. Timpul are scurgerea lui si las lucrurile sa fie asa cum sunt, unde au inceput ele si unde merg. Scurgerea timpului meu a fost aceasta din secolul XX de la mijloc, sa spunem, pana in anii 2000.

„Inocenta inceputului oricarui drum e absolut tulburatoare”

Care ar fi diferentele intre starea de spirit de la inceputul carierei de actor si cea de acum?

Joc si-mi face deosebita placere sa joc cu tineri artisti, regizori si actori. Pentru ca entuziasmul, dorinta, inocenta inceputului oricarui drum e absolut tulburatoare. Nelinistea cautarilor, dorinta de a cunoaste, de a incerca totul cu un curaj nebun.

Numele dumneavoastra de familie inseamna in germana „luceafarul de dimineata”. Credeti ca v-a vegheat diminetile de undeva din spatiul celest?

Numele de familie este o mostenire. L-am primit, nu e meritul meu ca il port, tine de mine sa il cinstesc, oricare ar fi fost el. Cand stii sa iti cinstesti memoria, sa ti-o asumi, si incerci sa transmiti si sa duci mai departe numele sau istoria, sa fii constient de zestrea pe care o porti si recunoscator cu bune si cu rele, atunci lucrurile vegheaza asupra ta. Daca esti nepasator de existenta ta, asta o sa ai. E simplu.

Producatori de film si actori celebri de peste ocean au venit in ultimul timp pentru a realiza filme la noi. Cat de bine este pentru imaginea cinematografiei romanesti, cand ne trece pragul un cineast ca Francis Ford Coppola sau un actor de talia lui Nicolas Cage?

Depinde cum privim lucrurile. Daca orgoliul, ego-ul nostru este satisfacut de notorietate, de faima si de „ba ce tari suntem”. Ei ne folosesc doar decorul, invelisul. Atarna o medalie, daca intr-adevar e importanta legatura si comunicarea ce se creeaza si de putine ori s-a creat. Ramane iluzia, sentimentul ca au venit sa ia niste mari actori romani sa duca niste tavi la modul trist si peiorativ.

Ati lucrat cu actorul Mel Gibson, la filmul Patimile lui Iisus. Se aseamana in vreun fel cu americanii care stiu despre Romania in genere, Transilvania tinutul lui Dracula?

Mel Gibson este un om cult, un om preocupat de ce se intampla in jurul lui, nu vorbeste despre lucruri pe care nu le stie si are un orizont foarte larg. Stie despre Romania multe lucruri. M-a surprins prin ceea ce stie.

„In tarile straine nu se castiga mult mai multi bani ca actor”

De ce nu reusesc actorii romani sa aiba succes in productii de peste ocean sau in alte tari europene? Ce le lipseste?

Actorii romani reusesc sa aiba succes, fiecare in dreptul lui. Exista totusi bariera de limba. Insa scopul lor nu este sa inscrie goluri. Actoria de film nu-i un meci, nu e fotbal. Nu inscriem goluri. Filmul e o arta ce reflecta mai mult sau mai putin ce se intampla intr-o zona, intr-o entitate, ce se intampla la nivel social, cultural sau emotional. Problema noastra nu este sa marcam goluri in Franta, in Anglia. In tarile straine nu se castiga mult mai multi bani ca actor. Marile roluri le-au avut marii nostri actori in filme romanesti si sunt cateva.

Ce sfaturi le dati tinerilor actori sau celor care doresc sa ajunga pe scena in Romania de astazi?

In modul concret, sfaturi nu pot sa dau. E vorba in primul rand de respectul de sine si de motivatia pe care o ai sa devii artist, stiind ca e o meserie a efemerului. Nu este destul ca am facut ceva si o sa descopere lumea peste 500 de ani.

Cum este ca mama sa joci pe scena alaturi de unul din copii?

E un exercitiu al generozitatii pe care nici nu l-am banuit ca poate exista. Ca actor lupti si lucrezi pentru sine, sa fie bine, sa te evidentiezi in lumina reflectoarelor. Ca parinte, doresti binele copilului tau mai presus decat binele tau. Si atunci e un sentiment al generozitatii, al bucuriei, concret si real. Te bucuri de bucuria celuilalt.

Sa spunem ipotetic ca va aflati la un moment dat in situatia de a alege intre teatru si film. Ati putea renunta la unul din ele?

Pot sa renunt la orice, as vrea sa nu o fac.

Poti deveni actor de film in Romania fara sa iti faci ucenicia in teatru? Se poate una fara cealalata?

Da. Priviti filmul „Eu cand vreau sa fluier, fluier”. Se poate. Si e un film important. Se putea si in anii 80, 90. Ilarion Ciobanu n-a fost niciodata actor de teatru si totusi e un titan al actoriei de film.

„A juca intr-o ecranizare iti da o mai profunda cunoastere a personajului”

Ce amintiri va trezeste, un film precum „Cei care platesc cu viata”, in care jurnalismul era cenzurat?

Uitati, ma aflu intre doi poli. Cum este si cum e perceput jurnalismul, actorul, relatia actor-jurnalist, in acest spectacol (n.r. Tango Final) si ce se intampla in filmul „Cei care platesc cu viata”. Ziaristi, oglinda a realitatii pe care n-o filtreaza asa cum face arta, prin argintul creatiei, al transformarii, al recreerii, cum se cuvine sa faca arta si jurnalistul pe care il doare realitatea, care e ranit de ceea ce ar vrea prezinte.

Exista vreo diferenta, ca actor, intre a juca intr-o ecranizare a unui roman celebru si intr-un film realizat dupa un scenariu original?

Da. Filmul Balanta este facut dupa un roman al lui Ion Baiescu. E un roman exceptional. Romanul Balanta iti da o perspectiva pe care regizorul de film Lucian Pintilie o creeaza in imagini. Un roman bun, cu personaje dezvoltate, biografii, o poveste extrem de interesanta. Nu apasa mai greu in a juca intr-o ecranizare, dimpotriva iti da o mai profunda cunoastere a personajului si a situatiilor.

Luati uneori din entuziasmul de pe scena si transmiteti starea in familie?

E altceva. E bucuria lucrului bine facut, bucuria pe care o primesti insutit inapoi de la public, atunci cand lucrurile s-au asezat bine.

Unde credeti ca se mai intalneste adevarul absolut in afara de matematici?

In medicina. Viata si moartea. Poate gresesc, dar asa cred.

Andrei Gorgos

Repere biografice:
Nascuta in Bucuresti, la data de 1 mai 1962, intr-o familie evreiasca, Maia Morgenstern a studiat la Academia de Teatru si Film din Bucuresti intre 1981 si 1985, iar apoi a jucat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamt pana in anul 1988. Timp de doi ani de zile, intre 1988 si 1990, joaca pe scena Teatrului Evreiesc de Stat din Bucuresti, iar din anul 1990 se alatura echipei de la Teatrul National Bucuresti.

Este casatorita cu medicul Dumitru Baltateanu si are 3 copii: Tudor Aaron, Eva Leea Cabiria si Ana Isadora. In Romania, numele actritei devine foarte cunoscut o data cu rolul „Nelei” din filmul „Balanta” (1992), film in regia lui Lucian Pintilie. In prezent, are o activitate intensa la teatrele bucurestene: Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul National Bulandra, Teatrul Lucia Sturdza Bulandra si Teatrul Odeon.

Pe scena internationala a devenit cunoscuta indeosebi pentru rolul Sfintei Maria din filmul Patimile lui Iisus, in urma caruia a primit  numeroase aprecieri dar si critici aspre.

Este considerata ca fiind unul din putinii actori romani care s-au impus pe scena internationala a filmului, mai bine de un sfert din roluri sale fiind in productii straine.

Premii si distinctii:
– Premiul pentru cea mai buna actrita la Festivalul Emma (Ethnic Multicultural Media Award), Londra, 2004, pentru rolul Sfintei Maria din filmul „Patimile lui Iisus”.
– Parlamentul European de la Strasbourg a desemnat-o, in februarie 2004, Actrita si Femeia anului 2003.
– Membra in juriile festivalurilor de la Geneva 1995, Salonic 1996, Angers 1998, Monte Carlo 2000.
– Premiul Irina Rachiteanu Sirianu pentru spectacolul „Dama cu camelii”, 1997.
– Premiu UNITER pentru rolul Lola Blau din piesa de teatru „Asta-seara Lola Blau”, 1995
– Premiul „Stars of Tomorrow”, 1992, Premiul Asociatiei Umoristilor Romani (AUR) 1992 si Premiul Felix, 1993 pentru rolul „Nelei” din filmul „Balanta”, in regia lui Lucian Pintilie.
– Premiul „Theatre vivant” 1993 al Radio France International pentru cel mai bun spectacol in franceza „Teatru descompus”
– Premiul „Les stars de demain” – Geneva, 1992, cea mai buna actrita si Premiul Criticii, pentru „Balanta”
– Premiul revistei Flacara pentru „Cruciada copiilor”
– Premiul National L.S. Bulandra pentru cea mai buna actrita a anului 1993, Haya din „Ghetto”
– Premiul Uniunii Cineastilor (UCIN), 1990 pentru rolul din filmul „Cei care platesc cu viata”.
– Premiul National Lucia Sturdza Bulandra pentru cea mai buna actrita a anului 1990, pentru Medeea din „Trilogia antica”
– Premiul UNITER pentru cel mai bun rol feminin 1990 – Medeea din „Trilogia antica”
– Mentiunea Festivalului National de film de la Costinesti 1980 pentru „Maria si marea”