I se spune „poetul sanatoriului” deoarece a locuit o vreme la sanatoriul Bisericani, iar intreaga sa poezie este dominata de acest motiv. Faptul ca a cunoscut moartea si suferinta de timpuriu l-a indepartat de frivolitate, superficialitate si ironie, dupa cum spune chiar el. In ultimii ani a stat perioade indelungate in strainatate, avand posibilitatea de a scrie in „conditii normale”. In urma cu cateva saptamani s-a intors din Elvetia, unde a stat sase luni si a scris al doilea sau roman, intitulat „Planuri de viata”. Acum lucreaza la o carte de promovare a sanatatii, „proiect unic in Romania”.

„Am avut norocul sa am ca profesor de romana un critic literar”

Cine a avut cea mai mare influenta asupra vietii dumneavoastra?

Eu cred ca scrisul poate schimba viata unui om in mod individual. Am putut cunoaste prin intermediul scrisului niste oameni speciali. In primul rand profesorul meu de literatura din liceu, Ioan Neacsu, care este si critic literar. Am avut norocul sa am ca profesor de romana un critic literar, un eseist, ceea ce a fost o sansa extraordinara pentru mine. El m-a influentat in mod decisiv la varsta adolescentei. Mai tarziu am cunoscut poeti precum Ovidiu Genar, Sergiu Adam, la cenaclul „George Bacovia” din Bacau, unde mi-am facut si ucenicia, traind in atmosfera bacoviana a orasului. Apoi am cunoscut poeti precum Ana Blandiana, Constanta Buzea, dar si poetii din Piatra-Neamt. Toti si-au pus amprenta asupra vietii mele de scriitor.

Care este cel mai important premiu obtinut de dumneavoastra?

In Romania nu am obtinut foarte multe premii, sunt considerat un fel de outsider in lumea literara datorita opiniilor mele, care nu convin multor confrati. Datorita atitudinii mai radicale am fost ocolit de premiile literare. In schimb, in ultimii ani am primit aceste recunoasteri din partea unor institutii europene care arata interes fata de literatura romana si o recunoastere fata de scrisul meu. Eu cred ca aceasta comunicare cu lumea te scoate din zona provincialismului, nu mai conteaza ca locuiesti la Piatra-Neamt pentru ca ai conexiuni directe cu Parisul, Viena, Londra sau Zurich. Romanii au calitati, nu sunt cu nimic mai prejos fata de alti oameni din lumea aceasta. Eu am ajuns la acel stadiu in viata in care nu sufar ca nu am luat nu stiu ce premiu sau nu am fost invitat la nu stiu ce congres de poezie.

Ati avut prezentari si lecturi la posturi de radio din strainatate si totusi nici un radio sau post de televiziune cu acoperire nationala de la noi nu cauta sa va promoveze. De ce credeti ca exista aceasta lipsa de interes?

Cauza este legata de atitudinea mea mai radicala in articolele critice sau de opinie. Faptul ca nu fac parte din nicio „gasca literara” contine dezavantajul de a nu fi promovat. Exista doua categorii de scriitori in Romania: una care este sustinuta de putere, de institutiile culturale si alta care este tinuta deoparte. Diferenta o face faptul de a fi sau nu in favoarea oamenilor zilei.

Vorbiti-mi putin despre „momentele si situatiile penibile in care poti ajunge doar pentru ca esti poet”.

Acum cativa ani ma aflam undeva in Germania si am mers cu niste romani cu masina catre o alta localitate pentru ca ii cunosteam si aveau acelasi drum cu mine. Spre final am fost intrebat ce meserie am. Am raspuns ca scriu poezii. „Bine ma, poate o sa scrii odata si despre mine”, a venit raspunsul soferului, care se ocupa cu vanzarea de masini. Atunci am simtit cat de penibil sunt cu acest statut al meu de poet. Mi-ar fi placut sa nu fi spus ca sunt poet in momentul acela.

„Pretul pe care il pretinde poezia este rabdarea”. Asteptati sa va vina inspiratia sau o cautati?

O astept si o caut in acelasi timp. Sunt poeme pe care le scriu in mai multe zile, chiar daca sunt scurte, pentru ca nu gasesc un anumit cuvant potrivit si atunci trebuie sa ai rabdare. Dar aceasta rabdare este una activa, ca o asteptare incordata a fiintei tale. Un poet traieste viata mai intens tocmai datorita acestei asteptari.

Spuneati ca trebuie sa cunosti viata ca sa poti scrie despre ea. Cat de bine cunoasteti viata?

Cunosc viata atat cat mi-a ingaduit Dumnezeu. Pot insa sa spun ca viata traita de timpuriu in spitale, ca elev al unui liceu sanitar si apoi intr-un sanatoriu unde oamenii aveau suferinte atroce sau mureau langa mine, unde singuratatea era la ea acasa, m-a facut sa pretuiesc existenta. Cred ca nu ai cum sa dai operE valide din punct de vedere literar daca te situezi undeva in afara vietii.

„Poezia este un stil de viata”

Motto-ul blogului dumneavoastra este ca „Poezia este un stil de viata”. Cum anume este poezia traita?

Un poet are capacitatea de a vedea viata. Valoarea lui nu sta in combinatia artistica a unor cuvinte pe hartie, ci in capacitatea lui de a vedea viata, capacitatea de a vedea lucruri pe care altii nu le vad. De exemplu, pot sesiza ca o floare de trandafir si-a urcat lujerul pe bloc si supravietuieste chiar in ianuarie, un aspect pe langa care foarte multi trec fara sa il observe. Puterea aceasta de a vedea viata iti da si puterea de a scrie. Poezia traita inseamna sa pui semnul egal intre ceea ce simti si scrii si ceea ce traiesti.

„Daca nu se putea trai normal in acele vremuri, eu voiam ca macar in poezia mea sa traiesc normal, sa pot calatori, sa fiu ca toata lumea din lumea larga. A fost intai un impuls de natura ontologica si abia dupa aceea el s-a convertit in poetica”. Dorinta de libertate v-a impulsionat sa creati himerismul din 1988 sau sa il „inventati”, asa cum spune Roxana Sorescu?

Asa este. Locuiam la sanatoriu si eram izolat de doua ori: o data izolat de restul Romaniei si a doua oara izolat in Romania de restul lumii. Intr-o dupa-amiaza, ascultand un radio italian, brusc mi-am pus intrebarea de ce nu as putea scrie ca un cetatean care nu are nevoie de pasaport, care poate calatori oriunde deoarece nu are restrictii si asa am inceput sa scriu „Pustiul suveranei”. Acesta a fost momentul care a declansat himerismul. Primul manifest a fost publicat in 1998, dar dorinta de libertate a descoperit in sufletul meu acea farama de iluzie pe care himerismul o propune. Himerismul incearca sa reabiliteze utopia romantica, data la o parte de post-modernisti, incearca sa scoata omul din provincialism si sa-l situeze intr-un context universal. Acest curent literar este mai intai o chestiune de viata si apoi devine o poetica. Cred ca acesta este argumentul care face din himerism o poetica care are inca de spus multe si de acum incolo pentru ca nu e o chestie teoretica, ci una cu radacini adanci in viata autorului si a oamenilor in general. Acestia au diferite aspiratii ce pot fi implinite pe filiera himerismului, gandind ca ar putea fi altcineva, imaginandu-si ca pot calatori fara restrictii, iar acest tip de gandire ii va impinge, mai devreme sau mai tarziu, catre calatorii reale, asa cum mi s-a intamplat si mie.

Cum putem distinge intre o poezie buna si una mai putin buna? Care ar fi criteriul?

E o chestiune de gust, de judecata critica si de experienta. Daca ai aceste trei calitati poti sa vezi un poem bun intre altele mai putin bune. Dar aici este si misiunea criticii litereare. Este vorba si de intuitie, precedata de educatie, de lectura si de cultura.

Sunteti si poet de limba engleza si publicati in strainatate. Cum caracterizati publicul din Occident?

Cred ca este un public normal, cumpara cartile, participa la lecturi de poezie si de proza, la intalniri cu scriitori cu aerul firesc cu care isi fac cumparaturile la market. Pentru ei, cultura este integrata in viata normala. Nu este nimic spectaculos, nimic iesit din comun sa mergi sa stai o ora la o intalnire cu un scriitor. Te duci, platesti biletul de intrare, il asculti pe respectivul scriitor, ii cumperi cartea, incerci sa discuti cu prietenii tai despre acea carte. Atmosfera aceasta am vazut-o in Germania in special. Interesul pentru carte este unul real. Un merit il are si scoala pentru ca profesorii pledeaza in fiecare ora cel putin cinci minute pentru o carte, pentru o idee dintr-o carte, indiferent de specialitatea lor. Asadar, publicul din strainatate este mai profesionist, in sensul ca pentru ei lectura este o chestiune tehnica. Scriitorul nu este o persoana speciala doar pentru ca este scriitor. Lumea apreciza scriitorii care comunica, care nu au gomosenia pe care o intalnesti adesea in spatiile romanesti.

Ati inceput o ampla campanie de promovare a lecturii in randul tinerilor. De ce credeti ca nu mai citesc tinerii de astazi? Este vorba de superficialitate?

Este si superficialitate, dar ea are cauze precise. Una dintre ele se refera la dezinteresul conducatorilor tarii fata de cultura si educatie. Profesorii sunt umiliti si nu stiu cum sa plece in strainatate. Apoi s-a mai pierdut si entuziasmul profesorilor. Nu mai au energia sa faca pledoaria unei carti, dar daca ar avea alte conditii, ar face-o cu siguranta. O alta cauza ar fi abundenta de prost gust care se revarsa in casele oamenilor prin intermendiul televiziunii. Aici sunt promovate de fapt pseudovalorile si asta are o influenta malefica asupra tinerilor. O ultima cauza ar fi aceea ca s-a rupt legatura dintre familie si scoala.

Cum credeti ca se poate realiza intoarcerea tinerilor catre lectura?

Acest lucru se poate face printr-un efort individual si unul institutional, asa cum am vazut in Germania. N-ar strica, de exemplu, ca profesorii sa vorbeasca despre cate o carte in fiecare ora a lor. Este un efort de vointa, colectiv. O alta cale ar fi ca televiziunile sa promoveze si scriitori, oameni de valoare, care au in spate niste realizari. S-ar putea realiza si intalniri organizate de catre scoli cu scriitorii. Copiii vor avea ocazia sa vada ca literatura nu este ceva abstract, intrat in manuale, ci este ceva viu, ceva ce se construieste si acum.

Mihai Parfeni

***

Vasile Baghiu s-a nascut la 5 decembrie 1965 si este un scriitor originar din judetul Neamt. A publicat volume de poeme, proza scurta, un roman (Ospiciul), articole, cronici literare si eseuri in diferite periodice din tara si din strainatate. Este „inventatorul himerismului”, concept si manifest care teoretizeaza o noua directie in poezie, ca o alternativa la post-modernism.

A absolvit Facultatea de Sociologie – Psihologie din cadrul Universitatii „Spiru Haret” din Bucuresti, iar actualmente este psiholog in promovarea sanatatii in Piatra-Neamt.

Creatiile sale apar in traduceri germane, spaniole, italiene, rusesti, maghiare, slovace si cehe. Poemele scrise in limba engleza se regasesc in reviste si antologii din SUA, Marea Britanie, Canada si Noua Zeelanda. A beneficiat de burse si rezidente literare in Germania, Austria, Scotia si Elvetia.

Este fondatorul primei reviste de educatie pentru sanatate din Romania post-decembrista (Modus Vivendi – 18 numere) si initiatorul proiectului „Drogul lecturii”, care sustine cititul cartilor in vederea dezvoltarii personalitatii.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania (incepand cu anul 1996) si al PEN – Club (din 1998).