David Esrig, regizor si profesor al Academiei de Teatru si Film Athanor din Germania, a revenit in Romania, in perioada 1-6 noiembrie, pentru a sustine la Universitatea de Arte „George Enescu” (UAGE) din Iasi un workshop dedicat actorului Gheorghe Dinica. Omul de teatru s-a stabilit in Germania dupa 1973, unde si-a construit cariera teatrala si regizorala. David  Esrig considera ca „oamenii se machiaza in viata, mai tare decat o fac actorii pe scena”.

Sunt 37 de ani de cand v-ati stabilit in Germania. V-ati gandit vreodata la posibilitatea de a reveni definitiv in Romania?

M-am gandit mereu, dar lunga perioada nu ar fi avut nici un sens pentru ca am fost interzis si, intre timp, am cladit o intreaga munca dincolo. Am creat un contact si cu arta teatrala germana care este una foarte interesanta. Lumea este mai mica decat pare in statistici si cred ca pot sa reiau legatura cu teatrul romanesc oricand, ceea ce am si facut de cate ori s-a ivit vreo ocazie care  a meritat a se lua in considerare.

„S-a trait o dictatura jegoasa”

Considerati ca Romania mai este, inca, urmarita de influentele comuniste?

N-a scapat complet nici in spectrul partidelor, nici in locurile de pozitie, dar nici in deformarile de comportament si gandire. Nu a fost vorba de un comunism care presupune egalitate intre oameni, s-a trait o dictatura jegoasa.

Unde este acasa pentru dumneavoastra, in Germania sau in Romania?

Unde lucrez, iar acum lucrez cu niste oameni draguti de la Universitate de Arte „George Enescu”. Eu nu ma simt strain, noi oamenii de teatru suntem un soi de cetateni universali. Am lucrat in Germania, in Israel, in Franta , in Italia, in Romania si daca aveam colegi interesanti si lucrul era interesant, eram acasa sau aveam sentimentul ca sunt acasa. „Acasa” este un sentiment foarte subiectiv si nu ma simt, simt si tara acasa mai ales ca acum se dezvolta si niste dialoguri de interes comun care imi dau sentiment de camin.

In ce circumstante v-ati descoperit pasiunea pentru teatru?

Nu am descoperit-o eu. Eram prin ’53 cand am facut un spectacol de amatori in liceu care a placut, iar directorul liceului „Matei Basarab” m-a trimis la Festivalul National la Teatrul de amatori. Acolo am luat premiul national, iar presedintele juriul era Dina Cocea, o actrita care a jucat niste roluri discrete, dar foarte importante in teatrul romanesc. Dupa ce mi-a dat premiul m-a luat de mana si mi-a spus „baiatule vii cu mine” si m-a dus la Institutul de Teatru unde m-a si inscris la examenul de admitere.

„In Romania si acum invatamantul are mari dificultati”

Ati lucrat cu mari actori precum Gheorghe Dinica, Marin Moraru sau Vasilica Tastaman. Cum au fost experientele din acea perioada?

Au insemnat mult. Pe Dinica si pe Moraru i-am vazut intr-un spectacol unde faceau figuratie si am zis ca e pacat de ei si de piesa. Asa am profitat de generozitatea directorala a lui Radu Beligan si i-am luat la teatrul de comedie unde am muncit mult impreuna. Erau si unii, inca, mai sunt niste oameni care lucreaza cu o intensitate, o cinste si un talent remarcabil. Pot sa zic ca datorita lor am reusit sa-mi realizez viziunile in teatru.

In 1993 ati infiintat Academia de Teatru di Film Athanor din Burghausen. De ce ati ales Germania si nu Romania?

Acolo am putut s-o fac. In Romania si acum invatamantul are mari dificultati pentru ca societatea este in reconstructie, mai ales ca sistemul educativ mananca bani si nu face bani. Este o academie cu niste docenti foarte costisitori, iar la data aceea nici nu stiam incotro se duce teatrul romanesc.

Ati declarat la un moment dat ca dumneavoastra practicati un teatru sincer, fara smecherii. Mai gasim asa ceva in teatrul romanesc?

Cred ca exista punctual, dar nici cu smecheriile nu mi-e rusine. Ce sa faci, unde nu e stiinta e multa smecherie. Trebuie sa te salvezi cumva si atunci apelezi la niste gusturi mai vulgare ale spectatorului.

„Actorii care au lucrat numai cu smecheria au trecut si ei, au ajuns si ei la o leafa oarecare, dar nu au lasat urme adanci”

Optati pentru avangarda in detrimentul artei vechi, de ce?

In detrimentul tampeniei. Pai ce inseamna avangarda? Daca v-ati duce la spital si ati fi tratate de o boala cum se trata la inceputul secolului al XIX- lea ati sari in tavan de indignare. Dar in arta nu se observa ca nu tot ce se face e la nivelul zilei de azi. De ce faceti scandal toti ca vreti ca medicina sa fie la zi? La teatru nu tipa nimeni si asta ma indigneaza.

Ce metoda de lucru aplicati pentru atelierele pe care le realizati cu studentii nostri?

In detrimentul tampeniei. Pai ce inseamna avangarda? Daca v-ati duce la spital si ati fi tratate de o boala cum se trata la inceputul secolului al XIX- lea ati sari in tavan de indignare. Dar in arta nu se observa ca nu tot ce se face e la nivelul zilei de azi. De ce faceti scandal toti ca vreti ca medicina sa fie la zi? La teatru nu tipa nimeni si asta ma indigneaza.: Sunt foarte multe metode, iar esenta este de a recrea cu mijloace constiente trezirea unui subconstient al zilei noastre. Modernitatea artei e de fapt in noi, noi traim ziua de astazi. Ideea e de a fi tu insuti, de a fi asa cum gandesti, traiesti cu problemele urate, frumoase, complicate care ne inconjoara. Deci metoda ar fi ca profesionalizarea unui tanar care vrea sa ajunga actor sau regizor sa nu fie aceea de a-i da niste tonuri artificiale asa cum se poarta in teatru, ci sa-l faci sa devina capabil de a juca felurite personaje pe scena, dar fara a se trada pe el. Oamenii se machiaza in viata mai tare decat o fac actorii pe scena. Vorbesc de machiajul cu care „ma dau” ca si cum as fi, ca si cum n-as fi. Actorii care au lucrat numai cu smecheria au trecut si ei, au ajuns si ei la o leafa oarecare, dar nu au lasat urme adanci.

Uniersitatea de Arte George Enescu v-a acordat distinctia de Doctor Honoris Causa. Cum priviti aceasta decizie a Universitatii de Arte din Iasi?

Universitatea de Arte George Enescu aduna sub acelasi acoperis atatea genuri de arta, lucru care nu e obisnuit. M-as bucura sa fie mai multe pe lume. Si atunci ne gandim daca nu ar fi posibila o colaborare, stam de-o parte si de alta si incepem sa cercetam daca ar fi util. O asemenea distictie intai ma bucura ca tot ce-am facut n-a fost uitat chiar de tot. E placut, magulitor, ce-o mai intoarcem. Sigur ca e un lucru care da curaj pentru mai departe, asa privesc eu.

Georgiana Stoleru

Gabriela Mardari

Simona Toma