Tanarul cineast congolez Rufin Mbou Mikima a sustinut in premiera, joi, 2 aprilie a.c., proiectia  de scurt-metraje documentare in cafeneaua Acaju din Iasi. Scurt-metrajele „Au nom de”, „sons nouveaux”, „Luann” si „Dans les yeux” au o tematica sensibila, handicapul si perceptia. In Congo nu exista cinematograf sau scoli de film, insa acest lucru nu l-a impiedicat pe Rufin Mikima sa faca ceea ce-si doreste. El a reusit prin documentarele lui  sa arate ca dincolo de saracia oamenilor din Congo, exista numeroase traditii care sunt pastrate dintotdeauna si ca Africa se afla intr-un proces de „occidentalizare”.

„Un actor neexperimentat poate deveni un actor foarte bun sub indrumarea regizorului”

E handicapul o tema predilecta a filmelor tale?

Totul a fost o intamplare ce a plecat de la primul film de scurt metraj pe care l-am realizat „Au nom de”. Am vrut sa prezint povestea de dragoste dintre un barbat si o femeie muta. Cand pregateam filmul, producatorul mi-a propus sa aleg ca personaj principal o actrita care chiar are acest handicap.  Nu pot spune exact de ce am ales aceasta tema, cert e ca aceasta tema se va regasi si in filmul ce-l voi realiza la sfarsitul lunii aprilie in Congo. E o tema sensibila, cand am coordonat atelierul de scriere de scenarii din februarie ce a avut loc la Iasi cu studentii de la Arte, la sfarsit le-am propus o tema pe baza careia trebuiau sa scrie un scenariu. Din intamplare, tema propusa de ei a fost tot despre o persoana cu handicap..

Ai lucrat cu staruri si actori neprofesionisti. Cu care ti-e mai usor sa lucrezi?

Fiecare persoana are ceva deosebit. Ce e bine cand lucrezi cu actori experimentati e  faptul ca ei accepta conditiile de lucru. Insa e posibil sa aiba un anumit stil de a juca si in momentul in care schimba personajul e mai dificil. Pe de alta parte, un actor neexperimentat poate deveni un actor foarte bun sub indrumarea regizorului. Motiv pentru care in scurt-metrajul „Au nom de”¦” rolurile principale le-au jucat niste tineri care nu erau actori.

Cand scrii un scenariu, il gandesti pentru cineva anume sau il scrii si apoi cauti persoana potrivita?

De obicei, creez scenariul, dar in acelasi timp am in minte persoane din jurul meu, nu neaparat persoane care vor juca in film. Am avut si un serial de televiziune si atunci, intr-adevar, am scris gandindu-ma la o persoana anume.

„Putem avea o poveste frumoasa si daca nu stim sa o povestim, filmul poate fi un esec”

Ti-a influentat activitatea din televiziune munca pe care o depui in calitate de cineast?

Nu am o experienta foarte bogata in televiziune, am facut sketch-uri. Televiziunea mi-a dezvoltat mai degraba scriitura si nu tehnicile de filmare. Filmele mi-au fost influentate de o formare ce am urmat-o in Franta, dar nu sunt reportaje. De asta am si facut distinctia intre documentar si reportaj. Daca filmele ar fi fost facute de cineva din televiziune, ar fi pus camera sa filmeze si ar fi pus persoana respective sa vorbeasca despre problemele sale. Artistul nu numai ca poarta un dialog cu persoana respectiva, dar incearca sa o cunoasca, punandu-se in locul ei. In reportaj, realizatorul se ascunde in spatele obiectivitatii, pe cand realizatorii de documentar, artistii le arata celorlalti lucrurile asa cum le vad ei si cum le simt ei.

Ce conteaza cel mai mult in realizarea unui film?

Scriitura. E important sa nu ratezi scriitura pentru ca daca ai gresit-o, ratezi tot filmul. De aceea ii formez pe tinerii din Cluj in ceea ce priveste scriitura, fie ca e vorba de fictiune sau scurt-metraj. Putem avea o poveste frumoasa si daca nu stim sa o povestim, filmul poate fi un esec.

Cat de importanta este tehnica de filmare intr-un film?

Eu fac parte din cei care cred ca uneltele de filmare pe care le folosim nu trebuie sa ramana  doar instrumente. Acestea trebuie sa devina o extensie, o prelungire  a persoanei care filmeaza. Un bun exemlu este atunci cand filmez o persoana care danseaza: nu ma multumesc sa asez camera intr-un loc si sa o filmez, ci imi vine sa dansez in acelasi timp cu ea.

Care sunt costurile unui documentar?

Depinde de film, depinde de proiect. Documentarul „Tenerikyo, une tradition en tge noire” a costat 60.000 de euro. Bugetul era stabilit pentru 80.000 – 100.000 de euro. Exista insa documentare care pot costa si 1000 de euro.

Iti creezi filmele plecind de la un public anume?

Nu am un anumit public tinta in momentul in care gandesc un film.  Poate sunt egoist pentru ca vreau sa fac filmul pe care il doresc, pentru sufletul meu si pe gustul meu. Cand fac un film nu-l fac pentru a participa la festivaluri, il fac pentru a fi vazut.

Vei face un scurt metraj in Romania. Despre ce va fi?

Voi face un film de fictiune la Iasi, un scurt metraj cu aceeasi tema, a persoanelor cu dizabilitati si un documetar la Bucuresti.

„O traditie care imbraca roba modernitatii pentru a rezista”

Cum ti-a venit ideea de a realiza un documentar despre sistemul de judecata congolez?

A fost un hazard. Acesti judecatori folosesc sloganuri pe care eu le foloseam la teatru, fara sa stiu la ce se refera in realitate. Intr-o zi am trecut prin fata unui astfel de tribunal care defapt e o cladire mica si am auzit unul din sloganuri. Prima oara am crezut ca e o trupa de teatru care repeta inuntru si am intrat sa vad cine sunt. Cand am intrat am vazut oameni asezati in banci si in fata cativa judecatori vorbind de traditii imbracati in haine moderne. Si astfel am decis sa fac un documentar despre aceasta latura teatrala a acestei traditii judecatoresti.

Cum e pedepsita in Congo o persoana care minte in fata judecatorilor?

Pedeapsa nu vine din partea judecatorilor, ci din partea spiritului tribunalului. Se spune ca cei ce mint in fata judecatorilor se vor imbolnavi si vor muri in 48 de ore.

Cum reactioneaza tanara generatie in fata acestei traditii?

Toti oamenii cred si apeleaza mai mult la aceste tribunale traditionale decat la tribunalele moderne copiate dupa moda occidentala. Aceste tribunale au existat dintotdeauna. Codul judecatii este cel traditional, dar pentru a tine pasul cu modernitatea, judecatorii si-au construit o cladire, si au robe,  aceasta traditie imbraca roba modernitatii pentru a rezista.

Ioana Vieriu