A respectat „traditia” cu sfintenie. De fiecare data pe 1 decembrie, in acelasi sacou rosu din 1995 incoace, cu acelasi ton, cu acelasi profesional cu acelasi nume. Andreea Esca a devenit imaginea PRO TV-ului si a stirilor de la ora 19:00, iar in momentul de fata, nici nu se gindeste sa renunte la a ei „happy hour” in favoarea oricarei alte emisiuni. Indiferent de suma primita. Nu stie de ce a ramas, da vina pe firea ei statornica si nevoie de a-i avea alaturi tot timpul pe prietenii si familia ei, iar acum, familia e impartita intre revista „The One”, jurnalul de la 19:00 si cei care o asteapta acasa in fiecare zi. Pentru telespectatori si, de ce nu, si pentru ea insasi, priveste dincolo de stiri si nu spune decit: „Nici nu imi trece in minte, mi se pare o mare pierdere de timp”. Nu renunta, numai sa o tina fata, dupa cum spune chiar ea.

„Buna seara Romania! Buna seara Bucuresti! Auzim din 1995 aceleasi cuvinte. Ce s-a schimbat in Romania?

Din pacate in Romania nu s-au schimbat prea multe in bine. Dar pentru noi, pentru tot grupul Media Pro, lucrurile au evoluat destul de bine si sint foarte fericita de alegerea pe care am facut-o cind am decis sa ma inrolez in echipa Pro Tv-ului. Eu cred ca am reusit sa aratam ca, daca iti faci treaba cum trebuie, lucrurile merg cum trebuie.

De ce spuneti ca nu s-a schimbat mai nimic?

M-as fi asteptat la mai mult.

Si asta din partea cui?

Din partea politicienilor, pentru ca ei sint cei care decid. Atunci cind am inceput sa fac jurnalism, aveam 19 ani si chiar credeam ca voi reusi sa schimb lumea prin aceasta profesie. Din pacate nu a fost asa, desigur pe ici pe colo, am facut niste lucruri, dar…

Nu este ca si cum as fi emigrat ca un las, care si-ar fi parasit tara si as fi lasat-o in voia sortii. Dar, pe de alta parte, nu mi se pare normal ca in anul 2009 spitalele din Romania sa arate asa cum arata, serviciile din Romania sa fie asa cum sint, sistemul de educatie sa fie la pamint. Mi-as fi dorit ca toate aceste lucrurie sa se schimbe in bine, mi se pare ca a trecut de atunci suficient de mult timp. Sa nu mai spun ca de la Revolutie sint 20 de ani si nu avem o autostrada civilizata. Este cel mai mare of al meu.

Dezamagirea de la 19 ani s-a transformat atunci in…

Nu e genul meu sa fiu dezamagita. Intotdeauna imi gasesc niste motive ca sa ma repun la loc si sa plec cu acelasi optimism. Dar acum nu stiu daca cineva, care m-ar privi din exterior, nu ar considera ca acest optimism nu e putin cam exagerat si ca ar trebui sa realizez ca nu toate lucrurile sint posibile. Cred ca pe de alta parte, daca raminem in aceasta profesie, trebuie sa o luam tot timpul de la capat si sa credem in continuare ca am facut totusi ceva si ca putem face si alte lucruri. Ori altfel, trebuie sa te apuci de altceva. Eu intotdeauna am facut lucrurile in care am crezut si care mi-au placut. Am avut aceasta sansa si ii multumesc lui Dumnezeu ca a fost asa. Stiu o multime de oameni nefericiti pentru simplul fapt, care de fapt nu e simplu deloc, ca isi aleg o cariera in care ei nu cred. Au ajuns acolo din intimplare si pe urma ramin acolo pentru ca asa s-a nimerit si nu fac altceva. Sa faci o viata un lucru care nu-ti face placere, mai ales cind iti petreci cel mai mult timp la servici, mi se pare ingrozitor. Totusi cred ca este o sansa sa poti face ceva care iti place.

„Oricum vorbesti atit de mult si esti asa de curioasa”

Jurnalismul, ca profesie, nu e o masina care sa-ti placa de la prima vedere. La ce „masina” va gindeati cind ati dat la jurnalism?

Nu a fost nici o motivatie filosofica, inaltatoare. A fost pur si simplu o intimplare. Eu am dat la facultate la „Finante-Banci”, pentru ca asa era moda pe vremea respectiva. Problema este ca intre timp cazuse Ceausescu si se dadeau alte materii. Eu de altfel stiam farte bine Economie Politica, ca era una dintre materiile care sa dadea pe atunci la ASE(n.r.: Academia de Stiinte Economice) si, intre timp, schimbindu-se regimul, nu s-a mai dat Economie Politica si a trebuit sa invat din graba Geografie, nu mai stiu cite si nu am intrat in primul an la ASE. Pina sa mai dau al doilea an, a aparut prima facultatea privata de Jurnalism din Romania si tatal meu a fost cel care m-a indreptat inspre acolo. Taica-miu mi-a zis: „Uite sa te duci la Drept sau la Jurnalism, pentru ca oricum vorbesti atit de mult si esti asa de curioasa ca ma gindesc ca acolo s-ar potrivi”. Am ajuns acolo si, cind sa ma inscriu, nu m-am mai inscris la Drept, cum zicea taica-miu si „Hai ca ma inscriu al Jurnalism”. M-am gindit ca o sa fie o facultate particulara si nu va fi ca <>(Facultatea de Jurnalism din perioada comunista). In capul meu era o chestie foarte politizata, comunista,si de stat si chiar nu vroiam. M-am dus pur si simplu la aceasta facultate asa, impinsa de la spate. Si mi-a placut foarte mult, s-a nimerit ca am avut niste profesori care au stiut sa ma faca sa ma indragostesc de aceasta meserie. Noi am facut foarte multe ore de practica. Fiind prima facultate privata, ei (n.r.: conducerea facultatii) au angajat niste profesori din TVR, doar era singura televiziune din Romania. Faceam cu Nicolae Melinescu, el prezenta „Jurnalul de Externe” si Florin Mitul, care era tot la TVR. Cu toate minusurile pe care le-ar fi avut in momentul ala, pentru ca lumea era reticenta la cei care lucrase in TVR, mie mi-au placut foarte mult. Profesional, oamenii acestia stiau care este treaba. Una este ca mesajul era : „Ceausescu a vizitat…” si altceva este faptul ca ei stiau televiziun. Erau niste oameni care lucrasera o viata intr-o televiziune. Era televiziunea de stat, care era foarte buna lasind la o parte continutul stirilor. Pe mine m-au ajutat foarte mult, pentru ca eu sint genul care trebuie sa faca lucrurile practice. Trebuie sa imi arati! Nu sint genul care sa citesc o carte si sa imi imaginez eu. Prefer sa vad, ei atunci mi-a facut foarte bine. Am invatat facind. Aveam multe seminarii in TVR. Oamenii acestia, dupa ce ne predau, si ne predau dupa niste cursuri foarte bune, erau niste cursuri de la BBC, aveam imediat seminarul TVR. Apoi am vazut de la inceput cum se face cum se procedeaza. Atunci a fost clar ca asta o sa fac. Mi se parea foarte incitant, foarte activ si se potrivea cu mine. Mi se parea ca nu am sa ma plictisesc niciodata. Ceea ce s-a si intimplat. Imi satisfacea si aceasta curiozitate, nativ daca vrei, dar si nevoia de a fi in contact cu multa lume.

Iar din studioul TVR direct pe teren?

Am facut foarte mult teren cind eram la SOTI. Cind eram in anul intii de facultate, s-a deschis SOTI. Era o televiuziune privata care intra pe canalul 2 dupa ora 24, conducerea inchiriase canalul doi pe o portiune. Si pentru mine a fost cea mai buna scoala, in afara de scoala de care ti-am vorbit, pentru ca eram la inceput de televiziune. Totul era la inceput nici noi nu aveam habar ca si noi, dar eram toti foarte tineri, incercam tot felul de lucruri, inventam foarte multe lucruri. A fost un moment de o creativitate foarte mare. Pentru ca in momentul in care oamenii nu dispun de o tehnologie, de cunostiinte, de lucruri care sa iti usureze viata, atunci iti pui mintea la contributie ca sa faci ceva. Perioada aceea a fost foarte buna pentru ca iti dezvolta mintea si pentru ca, pe de alta parte, te face sa te simti foarte puternic. Pentru ca stii ca mai rau de atit nu poate fi, daca ai facut aia, oricind vei putea face orice.

La PROTV ei m-au chemat. Eram la SOTI de trei ani de zile, plecasem la CNN, unde avusesem o bursa SOROS, pe care o cistigasem in perioada respectiva. La CNN am inteles eu care este treaba cu televiziunea de fapt. Acolo am vazut ce se intimpla si ce faceam noi la SOTI, zici ca eram niste amatori, insa eram entuziasti si indragositi de ceea ce faceam. La CNN mi-am dat seama. Si exact inainte sa plec (n.r.: la CNN) primisem o oferta de la PRO TV, pe atunci se cheam Canal 31. Nici macar atit, era un canal de sport. Primisem o oferta in care mi se spunea ca va exista o televiziune la un moment dat si ca va avea si stiri, altfel decit sport si m-au intrebat daca as vrea sa vin. Atunci eu le-am zis ca nu stiu, sa vedem. Oricum, eu sint foarte statornica, daca nu chiar foarte statornica. Nu am raspuns imediat „Hai ca vin!”, am plecat la CNN si acolo m-am interesat de ei. daca ei stiau ceva de ei, daca totul este in regula. Iar ei mi-au zis ca acolo este un tip foarte destept care face treaba asta. „Du-te”. Si cind m-am intors de la CNN, am acceptat ofeta lor si am plecat de la SOTI. Oricum nu a durat decit un an sau doi si s-a inchis pina la urma.De fapt nu era decit un experiment.

Ei, de atunci nu mi-a parut rau niciodata de alegerea pe care am facut-o. Desi,eu m-am dus la nimic. Ei aveau un canal de sport si o promisiune ca intr-o zi va fi o data o televiziune.

Cit timp ati stat in afara platoului?

Am stat un an, dar un an de zile nu poti sa zici ca doar am stat. Am inceput sa facem un fel de stiri gen Euronews. Nu aveam prezentator, dar aveam stiri inregistrate doar cu voce. Faceam foarte mult teren pentru ca eram foarte mici si noi faceam tot: noi montam, noi prezentam. Faceam reportajele si inregistram vocile. Eu si lucram foarte mult pentru CNN atunci. Avind aceasta perioada in care nu apaream, aveam mai mult timp pentru facut reportajele astea. Asta pina in 1995, cind s-a intimplat promisiunea si a aparut Pro Tv. Si de atunci, stii povestea…

Ati aparut de ziua Romaniei. A fost o miscare strategica?

Nu stiu daca noi atunci stiam de strategii de markenting si din astea. Insa este posibil ca Sirbu (n.r.: Adrian Sirbu, fondatorul Media Pro si PRO TV) sa fi stiut de atunci pentru ca el este un avangardist si un autodidact. Imi aduc aminte ca se perfectiona la Engleza de unul singur, isi lua manuale imense de management. Pe vremea aceea noi habar n-aveam de „know how”. Este posibil ca el sa fi gasit o strategie in mintea lui, doar ca el a decis ca o sa facem o data de ziua nationala si ca o sa fie si ziua PRO TV-ului. A fost un mare succes. Nu ca lucrez eu acolo, nu vorbesc partinic, dar chiar a revolutionat media la vremea aceaa. Oamenii erau atrasi ca de filmele americane. A fost un fenoment care a cucerit, era ceva complet nou si complet altfel facut. Era pur si simplu ca si cum te uitai la o chestie care nu era romaneasca, care era in afara.

De 13 ani prezentati numai stiri. Poate v-ati fi descurcat si la o emisiune cu si despre blonde.

Nu prea cred in omul multilateral dezvoltat, mi s-a parut ca regimul comunism a esuat din cauza omului multilateral dezvoltat. Nu fac numai stiri, de aproape trei ani de zile, ma ocup de revista „The One”. Este atit de interesant si atit de nou, iti ocupa atit de mult imp si e cu totul altceva. Eu nu am mai lucrat niciodata in presa scrisa.

Dar nu vreau sa fac altceva. Imi place foarte mult ceea ce fac si cred ca este suficient. Nu imi place sa agasez telespectatorii, adica deja ei ma vad in fiecare zi, cred ca este suficient.Sa ma apuc acum sa fac si o emisiune si un talk-show. Crede-ma ca la un moment dat ajunge. Stii cum e, daca maninci o felie de tort, iti este pofta sa mai maninci una, daca cineva iti da un tort ti se apleaca si nu mai vrei. Nu e bine nici sa agasez oamenii cu prezenta mea.

„Asta este tara, asta aratam. Eu nu le inventez pe alea. Dar trebuie sa le spui ca sint”

Unii oameni de televiziune au trecut totusi de la stiri la ceva mai lejer.

Da. Asta este adevarat, insa mie imi place foarte mult ceea ce fac si nu vreau sa dau asta pe nimic.

Nu exista sansa unei posibile plafonari a carierei?

Sincer sa fiu, nu m-am gindit nici la avantaje si nici al dezavantaje pentru ca nu ma intereseaza subiectul. E ca si cum m-ai intreba „dar daca ai merge cu motocicleta cum ar fi? Pai nu stiu, pentru ca nu ma intereseaza. Deocamdata imi place foarte mult ceea ce fac. In momentul in care voi simti nevoia, atunci voi cintari toate lucrurile si voi vedea. Am atu-urile respective sa fac altceva sau nu le am? O fi mai bine? O fi mai rau? Ma ajuta, nu ma ajuta? In momentul acela probabil ca voi voi pune in discutie toate lucrurile acelea. Dar in momentul de fata nici nu ma preocupa si nici nu ma intereseaza sa fac altceva. Uite de exemplu, talk-show-uri politice. Nimeni nu mai vrea, uita-te pe audiente.

Pe vremea cind faceam eu la SOTI, era altceva. Faceam „Chestiunea zilei”. Titlu pe care l-a luat apoi Calinescu si mi se pare ca-l avea si Tatulici dupa. Atunci era foarte intersant, stateau oamenii la talk-show-urile politice atunci. Se uitau, dar de ani de zile nu mai merge. Ca si format nu mai merge. De ce sa mearga? Mai crede cineva intr-o promisiune politica? Nu. Si atunci de ce? Oamenii s-au desteptat si au inteles.

Posturile bazate numai pe stiri au totusi astfel de emisiuni. La ei se uita careva?

E pentru ca trebuie sa umple cu ceva. Daca e un post de stiri trebuie sa umple cu ceva orele alea. Stirile vin si trebuie sa fie. Cel mai bine e sa faci talk-show. Nu vorbim de persoane care nu au nimic in creier, vorbim de niste oameni inteligenti. In cazul unui moderator inteligent, cel mai usor este sa faci talk show-uri. Pentru ca la talk-show, cheia succesului, este invitatul, in proportie de 80 la suta. Daca tu ai un invitat foarte bun, nu ai nici o treaba. Ii dai o intrebare, iti raspunde jumatate de ora la ea. Pe de alta parte, ai si dezavantajul. Daca vine unul plat, nu se uita nici dracu’. Iar cei care sint buni, sint numarati pe degetele de la o mina. Si tu trebuie sa faci ala in fiecare zi sau in fiecare saptamina. Cum procedezi? S-a terminat sezonul si astepti sa vezi daca mai ai vreo emisiune sau ceva.

Pentru a rezista nu trebuie sa faca un compromis?

Ba da. De aceea exista televiziunile comerciale si televiziunile publice. Televiziunile comerciale traiesc din audienta. Daca traiesc din audienta, trebuie sa faca aceste mici compromisuri. Daca esti la televiziunea publica, poti sa faci numai emisiuni despre primavara, pentru ca nu conteaza. Ei iau aceeasi bani si acelasi buget indiferent de audienta. Dar,daca nu avem audienta: am inchis buticul si am plecat acasa. Nu e aceeasi chestie. Dar pe de alta parte, exista si foarte multe lucruri de calitate pe care le facem. De exemplu am facut aceste campanii de la „Noua ne pasa”, pina la campaniile stirilor PRO TV, care au fost foarte bune, foarte serioase, profunde care au rezolvat niste cazuri si au atras atras atentia oamenilor asupra unor probleme foarte grave. Unele au fost chiar rezolvate.

„Putem sa-i tragem de urechi de fata cu lumea si sa-i facem de ris, dar nu putem sa luam masuri”

Acestea necesita timp. Jurnalistul daca nu are timp, mai baga un talk-show cu o vedeta. Nu e mai usor?

Da. Dar de exemplu la noi, oamenii care fac materialele acestea, sint o echipa speciala care nu mai fac stiri. Echipa de la „Romania te iubeste”, cu Cristian Leonte, e o echipa, care in acest moment sint specializati intr-o chestie in care fac numai acest lucru. Nu se poate ca un om care face ziua stirea, sa faca si un material bine documentat si care sa aiba profunzime. Atunci exista un grup care face aceste materiale, foarte grele si foarte importante, din punct de vedere jurnalistic vorbind si, care dau greutate. Apoi sint stirile la zi. Sint acelea care sint: accidente, morti, raniti. Asta este tara, asta aratam. Eu nu le inventez pe alea. Dar trebuie sa le spui ca sint.

Ati putea prezenta stirile de la ora 17:00?

Da, as prezenta si jurnalul de la ora 17:00.

De ce este criticat de multi oameni?

Pentru ca oamenilor le este greu sa vada ce se intimpla de-adevaratelea in tara lor. Mi se pare ca este foarte greu. E una sa iti spuna cineva ca esti dragut, ca iti place. Dar si sa iti spuna ca esti cam gras, nu iti mai place. Arata niste lucruri care se intimpla si trebuie sa le recunoastem si sa incercam sa le rezolvam. Nu sa ne bagam capul in pamint ca strutii si sa inchidem jurnalul de la 17:00. Sa ne facem ca mai bine dam o floare, ca nu exista si hai sa dam ceva cu doi indragostiti de ziua Valentine’s. Alea exista si ar trebui sa fie un semnal de alarma pentru autoritati care ar trebuie sa faca ceva pentru asta. Nu sa se uite si sa blameze jurnalul. Sa blameze situatiile si sa se gindeasca: „Cum dracului am ajuns aici? Cum e posibil sa fie asta?”. Aceasta ar trebuie sa fie revolta, nu ca le dam la televizor. Ca daca nu ar fi, nu le-am da. Nu cred nici asta ca oamenii vad la televizor si asta fac la rindul lor. Nu e.

Dar rolul televiziunii nu este de a te educa. Aici intervin parintii, societatea, biserica.

Si asta este adevarat. Dar tousi exista emisiuni educative la televiziunile publice din toata lumea. Televiziunea este „entertainment” in final, nu este scoala. Exista emisiuni educative. Este „Parte de carte” la noi, daca vrei. Parerea mea este ca, daca vrei, poti sa fii un om educat cu toate televiziunile comerciale.

Daca vrei, te poti uita si la TVR Cultural.

Daca vrei, te uiti la TVR Cultural. Un post foarte bun. Daca vrei, poti sa inchizi televizorul. sa nu ai televizor acasa. Eu am fost surprinsa de un lucru, cind am mers cu sotul meu la un fost coleg de scoala de al lui. Ei bine, ei rideau de acest coleg pentru ca nu avea acasa televizor. I-au explicat parintii, nu-i pun televizor ca sa citeasca si saracul era terminat. Iar el cind s-a facut mare si-a luat un televizor cit casa. Acum ne-am intilnit cu el in Franta, e casatorit cu o japoneza, au doi copii si au venit in vizita la noi. copii turbati, lipiti de televizor, „Ce-i cu ei?”, iar el de acolo: „ Se uita ca noi nu avem televizor acasa”. Intelegi? Tu care ai fost toata viata terminat ca nu ai avut? Da, dar acum am inteles de ce au facut parintii mei asa. E o optiune. Daca vrei te uiti, daca nu, nu. Acum ai telecomanda, daca nu, te dai jos din pat. Inainte iti era lene si raminea pe un singur post, acum insa nu.

Se prezinta un caz social si atit. Dar reactia intirzie sa apara din partea autoritatilor. Nu intervine si frustrarea cind vedeti ca informatia din stire nu duce la o reactie? Nu e frustrare?

Ba da, mor de suparare cind vad ca niste subiecte nu se finalizeaza asa cum cred eu. Noi sintem niste informatori, nu putem fi mai presus de lege. Nu sintem noi cei care facem legea. Putem doar sa sesizam ca organele respective nu-si fac treaba si sa speram la bun simt. Dar bineinteles ca exista frustrarea. Mai ales cind aud de copii de judecatori ca ii calca pe altii, ca nu stiu ce. Scapa toti nevinovati, la revedere, a doua zi sint toti la fel. Si altii, apoi politistii ii aduna de pe strazi si judecatorii le dau drumul.

„Nu-mi dau seama dezumanizarea se trage din cauza ca nu au bani suficienti oamenii astia”

Ce este stirea?

O informatie, oamenii trebuie sa fie informati si sa stie ce este in jurul lor. dar mai departe noi nu putem sa luam masuri, nu este in puterea noastra sa luam masuri. Putem sa-i tragem de urechi de fata cu lumea si sa-i facem de ris, dar nu putem sa luam masuri. Daca ei nu se inrosesc, e o treaba de ce vorbeam mai devreme. De familia lor de acasa, de scoala, de cum se dezvolta omul de-a lungul vietii, de ce fac banii din oameni si de alte lucruri care nu mai tin de noi.

Dar cea pozitiva sau negativa?

(ride) Nu stiu. Eu am avut tot felul de subiecte pe tema asta in perioada cind a fost. Daca spui ca a fost un accident si doi au murit, dar trei au scapat atunci unde o bagi pe asta? La pozitiva sau negativa?Sint stiri si nu te prinzi care-i pozitiva si care-i negativa, se imbina. Asta mi se pare o prostie. Este doar o informatie.

Dar s-a votat.

Atunci ce mai fac? Nu mai spun de cea negativa si apoi ne facem ca nu mai exista?

Sint stiri care va emotioneaza?

Multe stiri ma ating. Toate care sint legate de batrini, de copii. Ma si ating ma si revolta in acelasi timp. Asta cu batrinii ma revolta mai tare decit cu copii. Sint niste oam eni care o viata intreaga au trait intr-un sistem pe care ei nu l-au ales. Au muncit de le-au iesit ochii si acum au ajuns pensionari si sa-si bata toata lumea joc. Ei nu mai pot sa faca nimic, nici nu mai au sansa noastra de apune banii deoparte. Sint niste oameni condamnati la care nu se mai uita nimeni si e ingrozitor de umilitor sa fii tratat asa in tara ta. Sau totii copii de la orfelinat de care-si bat joc. Mi se pare ca sint dezumanizati complet si nu-mi dau seama daca aceasta dezumanizare se trage din cauza ca nu au bani suficienti oamenii astia. Eu ma gindesc si la cu asta cu banii. Iti dau un confort o liniste, dar chiar sa vezi un copil in halul ala linga tine, chiar daca esti sarac lipit, sa nu il ajuti? Mi se pare ca au devenit niste ciini oamenii. Sa nu schimbi cearsaful pina nu iti da banul.

Eu cred ca si daca i-ai face 1000 de euro salariul, ei ar lua mita in continuare, dar nu ma deranjeaza asta cit ma deranjeaza cei care nu fac nimic pina cind nu le dai. Eu fac o diferenta intre lucrurile astea. Nu sint chiar nebuna absurda. Da, te-a tratat super bine medicul respectiv si iti face placere sa ii faci un cadou omului respectiv. Ii faci un cadou pentru ca tu stii ca omul ala are un salariu de nimic. Nu mi se pare mita, nu mi se pare condamnabil. E ca si cum m-as duce la el acasa si i-as face eu un cadou. E treaba mea. In schimb sa nu te opereze sau sa isi bata joc de tine pentru ca nu i-ai dat, astia ar trebui omoriti.

„Dar nu te gindesti ca intr-o zi poate o violeaza pe fata ta sau o omoara pe maica-ta?”

Poate pentru ca s-au obisnuit sa primeasca si sa dea bani inca de pe bancile facultatii.

Acum ies o gramada de oameni care au facut facultatile la colt de strada si in viata lor nu au trecut o ora pe la scoala si au diploma. Nu ma deranjeaza atit timp cit nu imi pune in pericol viata. Dar cind depinde si viata mea… Daca esti constructor si faci un bloc si se darima peste mine, atunci nu e in regula.

Cine-i de vina?

De vina sint profesorii care dau examele ca sa ia bani.

Pai ei spun ca nu au destui bani.

Dar trebuie sa ai coloana vertebrala mult mai multa decit bani. Eu nu as putea sa dorm noaptea, oriciti bani as avea. Sa stiu ca este un medic si la care poimiine o duc pe maica-mea la el. La fel si la judecatori, au luat mita si ii dau drumul pe strada. Dar nu te gindesti ca intr-o zi poate o violeaza pe fata ta sau o omoara pe maica-ta?

Care a fost cea mai grea stire de spus pe post?

Anul acesta m-au terminat toti morti astia. A fost si Pitti si Pinte si Iordache si mi se pare timpit cind pierdem oameni de valoare. Cu baiatul handbalist, ma gindesc la parintii lor. Cind a murit Laura Stoica a fost cumplit, plingeam toti din redactie.

Dupa o ora de stiri. dupa ce aude de crime, accidente, violuri si apoi despre starlete, nunti si prezentari de moda, cu ce ramine telespectatorul in cap?

Cu un caleidoscop. Nu putem sa le dam intr-o ordine anume, sa fie tot calupul pentru ca oamenii sint foarte ciudati si se plictisesc atit de repede, atit de repede incit nu stiu ce se fac. Acum tot timpul: „ altceva, altceva”. Sintem innebuniti de schimbari si de aceea le schimbam si noi. Pentru ca daca dai trei stiri de pe sanatate una dupa alta se plictisesc. Atunci incercam sa le punem una si alta. Parerea este ca nu trebuie sa le spui tu cu ce sa ramina in cap. Fiecare ramine in cap cu ce vrea el. Nu pot sa-i spun: „uite cu asta vreau sa ramii”.

Ce se intimpla daca „nu bagam in seama anumite stiri”?

Incercam sa le bagam inseama pe toate. Este, bineinteles, posibilitatea sa ne mai si scape. Nu cred ca intentionat le lasam. Unele ne mai scapa la cite se intimpla in lume acum. Poate exista acest pericol, dar nu pot sa iti zic un exemplu asupra uneia care sa o fi scapat si sa fi avut implicatii.

Revista „The One” este acea portita de scapare?

Nu e o portita de scapare. Cind zici scapare e ca si cum ai vrea sa fugi de ceva. Dar eu nu vreau sa fug de ceva. Dar e altceva, e o alta lume, e o lume paralela. E partea aia mai glossy, de care noi nu avem parte la jurnale. Revista este aceea parte. Eu nu am scris niciodata presa scrisa si ma gindeam ca e foarte plictisitor. Pentru ca, obisnuita cu televiziunea, presa scrisa este mult mai migaloasa, mai ordonata, trebuie sa fii mai serios. Mi-era teama cu nu am sa pot sa ma adaptez, dar pina la urma a fost ok. Si subiectele sint asa pentru fete. Am o echipa foarte buna si am invatat foarte multe lucruri pe care nu le stiam. De la calculator la tot felul de programe necesare care ajuta, dar despre care habar nu avem, pina la lucruri despre „frumos” in general. Imi face placere, lucram multi tineri designeri, oameni care se ocupa si de moda si de arta si de cultura. Sint persoane tinere de la care ai ce invata, deja sint aproape o alta tara.

„… si mai merg 80 de kilometri”

Editorialele pe care le semnati par a fi marturisiri.

Sincera sa fiu, scriu ce imi vine in momentul respectiv. In ziua respectiva am ceva in cap la care ma gindesc si asta scriu.

Dar de unde stiti ca respectiva chestie ar putea atrage pe cititor?

Nu stiu. Banuiesc, sper. Mi se pare ca… e o asa mare pierdere de vreme sa iti planifici viata si sa te gindesti cam cum sa fiu ca sa zica ala asa si celalalt nu stiu ce. Mi se pare o mare timpenie, asa sint eu si asa scriu. Nu am talentul lui Lucian (n.r.: Lucian Mindruta) si nu stau sa ma gindesc.

E mai bine decit la stiri?

E cu totul altceva, e nou. Dar nu as putea sa renunt niciodata la stiri pentru revista. Pe de alta parte, nu as vrea sa imi pun problema asta pentru ca imi place foarte mult ce fac si mi se pare ca e formula ideala. Acum traiesc doua vieti: dimineata ma duc acolo la 10 pina pe la trei, cind iau copii de la scoala, parca am o viata. Dupa aia, dupa amiaza pina seara e ca si cum ai avea o alta viata.

Se impaca?

Se impaca, daca vrei poti sa le impaci. Desigur, eu am si un mare ajutor. Ma ajuta foarte mult parintii mei, stam unii linga ceilalti, am cu cine sa mai las copii daca am nu stiu ce treaba. E foarte important sa ai o liniste sufleteasca. Sotul meu e foarte puternic si ma sprijina si intotdeauna a m-a impins de la spate. El a ramas in locul lui maica-mea, daca vrei. „Hai imi mai dau cite un sut”, mai merg 80 de kilometri si maica-mea, ocupindu-se de cei mici, a ramas Alex care imi mai da cite un avint. Si lui ii place ceea ce fac si isi da parerea, da sfaturi foarte bune. El e un tip foarte pasionat de frumos si de design.

Este televiziunea independenta acum?

In ceea ce ne priveste, sintem foarte diferiti. Eu de cind lucrez aici, in viata mea nu am avut niciodata pe cineva sa imi spuna ca „vezi sa nu zic de ala sau de altul”.

Asa de „roz”sa fie peste tot?

Nu stiu. Nu imi dau cu parerea, ce sa zic. Sigur, cei care mi se par intr-o situatie oarecum ingrata sint cei de la „Antena”, pentru ca seful lor este angajat politic. Atunci da. Fara sa vrei, te gindesti ca daca omul acela e intr-o lupta politica atunci pot sa te banuiesc de nu stiu ce. Dar mai departe nu stiu, nu imi permit sa zic.

Sint sanse ca unii cu o mai mare experienta sa fie trimis la emisiuni care nu sint in prime time doar pentru ca vin altii mai tineri si mai „proaspeti”?

Eu nu cred. La noi niciodata nu se pune problema sa puna pe cineva doar pentru ca e dragut. Adica poate ca la niste emisiuni de divertisment conteaza foarte mult. Desigur ca e o chestie de estetica intr-un final. Dar atunci cind vorbim despre un jurnal de stiri, parerea mea este ca mai putin conteaza aspectul exterior, trebuie sa ai expresivitate si trebuie sa te convinga. Eu nu am simtit niciodata un pericol din acest punct de vedere. Intotdeauna m-am simtit in concurenta si cu colegii mei, dar si cu cei de la celelalte televiziuni. Dar vorbim de la acelasi nivel, e o concurenta cinstita.

„Unde dracu mai este si asta? Unde-i acum?”

De ce stirile de la 19:00 de pe PRO TV sint mai bune decit cele de la alte posturi?

Pentru ca sint mai bine facute, montate.

Pentru ca sint „incolore” politic?

Dar uite, erau mai bune si pe vremea lui Voiculescu, cind nu era in politica. Nu stiu de ce nu ar fi fost ei si atunci independenti. Eram cu totii independenti, daca e sa o luam asa. Eu cred ca sint facute mai corecte, sint privite din mai multe puncte de vedere, din mai multe unghiuri si atunci sint mai complete. Pe urma, oamenii s-au si obisnuit asa, am fost inaintea tuturor si omul ramine. E o obisnuinta a omului care este foarte importanta la stiri. Lumea-i fidela in ceea ce priveste stirile. Vrem altceva, altceva, dar la stiri sintem conservatori. Adica si mie mi-e greu, citeodata cind nu stiu care si unde s-au dus. Crede-ma ca la un moment dat dadeam drumul la televizor si nu stiam pe ce post sint, ca ma obisnuisem cu nu stiu care si il vedeam in in alta parte. Si eram bulversata: „Unde dracu mai este si asta?unde-i acum?”.

Care-i compromisul atunci cind decizi sa mergi la un alt post? Ce pierzi?

Exista mercenari si in televiziune. Peste tot exista oameni care s-au dus la alti bani. Exista, Teo de exemplu. Sint oameni care se multumesc cu ce au si sint oameni care vor intotdeauna mai mult, indiferent de cit ar avea. Asa este firea omului. Trebuie sa stii si ce iti aduce fericirea. Poate ca unuia ii aduce fericirea mai multi bani. Altul poate nu poate sa doarma noaptea si zice „dom’le, eu stau in trei camere, dar sint fericit si multumit”. Si este si a treia varianta, in care sa-i placa ceea ce face acum. Si nu putem noi sa zicem din afara pentru ca nu stim.

Madalin Ionescu a trecut de la un talk show la o emisiune cu si despre Nikita.

Poate chiar ii face placere sa o prezinte pe Nikita.

Ati pleca de la PRO TV?

Nu, pentru ca nu am de ce. Ca si cum ti-as spune tie: ai o prietena, te intelegi perfect cu ea si eu te intreb „dar ai vrea sa fii cu alta?”. Nu, eu sint fericit cu asta si imi place de ea si ne intelegem bine. Ce treaba am?

La inceputul carierei nu erati atit de cunoscuta ca si acum. Ce v-a impiedicat sau de unde stiati ca PRO TV-ul e cel mai bun? Putea sa dea faliment ca si SOTI-ul sau Tele 7Abc.

Au venit cu propunerea de la o televiziune si cu o varianta foarte benefica din punct de vedere financiar. Si nu m-a interesat absolut deloc, exact ce vorbeam i-am spus si tipului respectiv care m-a sunat si ramasese sa ne vedem undeva, ca nu imi spusese despre ce este vorba de la inceput. „Daca este vorba de o oferta, nu mai veniti, ca nu ma intereseaza si nu vreau sa va pierdeti vremea cu mine”. Apoi el „Dar stati sa va spun ca despre ce e vorba, despre ce sume”. Dar nu ma intereseaza, puteti sa imi spuneti acum ca imi dati un milion de dolari pe secunda ca nu ma intereseaza. Eu sint multumita, eu sint fericita si imi place ce fac si nu vreau mai mult. Sincer, chiar nu m-am preocupat cu nimic sa imi pastrez imaginea asta . asa am fost, am facut ce am vrut, nu am stat sa ma gindesc ca fac asa sa zica nu stiu cum. Chiar nu ma intereseaza. Pentru ca sint o femeie maritata, cu doi copii. Pe cine dracului mai intereseaza? O revista modena despre mine?

„Esti intr-o chestie care este deschisa, aici nu poti baza deloc pe pile”

Dar sint femei maritate cu trei copii si apar in revistele mondene.

Da? Poate fac niste chestii interesante. Eu ce sa fac? Sa apar ca sa ce? E plicticos. Ma duc la revista, iau copii de la scoala, ma duc acasa, fac lectii, iar seara ies cu sotul meu peste tot. Eu nu ies singura ca sa nu aiba ceva de birfit. Normal ca nu mai esti un subiect interesant pentru o revista de can can.

Poate daca ati chema reporterii unui tabloid ca sa mearga cu dumneavoastra pe la cumparaturi, sa stiti ca atunci i-ati interesa.

Inseamna ca au ceva la cap. Stii ce se intimpla? S-ar putea sa fie niste oameni care, ca sa fie in centrul atentiei, ar face asa ceva. Desi, mi se pare o boala asta, sa chemi pe cineva ca sa te pozeze. Deja cazi spre patetic. Dar ma gindesc si asa, poate ca nu au fost niciodata in centrul atentiei si poate au dus lipsa de asta si incerc acum.

Eu nu am fost asa. Am fost un copil singur la parinti, iar toata lumea era cu mine. La scoala eram tot timpul in trupa de teatru, mergeam, faceam poezii, cam ce faceau copii de atunci. Ma bagam in toate. Atrageam atentia, dar asa eram eu, nu ca as fi facut asta intentionat. Intotdeauna am avut prieteni, am mers la petreceri, intotdeauna am avut parte de „privilegiul” asta, daca vrei sa-i zic asa, incit mi s-ar parea complet penibil ca acum sa fac asta. Nici nu imi trece in minte, mi se pare o mare pierdere de timp.

Cit veti mai „saluta” Romania si Bucurestiul?

Cit oi mai putea. Cum spuneai tu, daca ma tine si fata atunci.

Daca vom merge pe sistemul televiziunilor din strainatate, s-ar putea sa va tina mult.

Da, dar stai sa vedem acum. Stii cum e (ride), deocamdata ma indrept inspre 40, sa vedem cum va fi cind ma duc inspre 50-60. Depinde de sanse, depinde de oameni si cum vor ei sa accepte. Ceea ce facem noi e un joc care se judeca foarte usor si nu de catre colegii nostri, ci de catre oameni. Esti intr-o chestie care este deschisa, aici nu poti baza deloc pe pile.

Bine, ai ajuns pe pile, dar daca tu te bilbii si te vede o lume intreaga, nu ai ce sa faci. Nu mai tine de mine, tine de lume, iar daca oamenilor nu o sa le mai placa am sa ma retrag. Iar asta la noi este foarte simplu, se vede la sondaj.

Cum sint jurnalistii de la CNN fata de cei romani?

Sa stii ca e la fel ca si la noi. Nu mi se pare ca e vreo diferenta, chiar sint putin mai ipocriti, nici nu te prinzi ca te porstesc.

„Nu te duci, nu te vede nimeni, nu te bagi, nu te baga nimeni”

Dupa cursurile de la CNN, ce v-a impiedicat sa ramineti acolo?

Pentru ca deja pe vremea respectiva, daca ramineam acolo, as fi ramas de una singura pentru ca nu exista nici un fel de varianta ca cineva sa ia viza si sa vina vreodata si sa ma vada. Iar eu, poate ca sint sentimentala din acest punct de vedere, eu nu pot sa traiesc fara famiia mea si fara prietenii mei. Sufar de singuratate cumplit. Nu pot sa stau singura deloc niciodata si ideea sa fi ramas acolo, de una singura si sa nu mai vina ai mei sa ma intilnesc cu ei, m-ar fiterminat. Atunci am ramas aici.In anii respectivi aveam si chestia aia ca ramii in alta parte, iti vinzi tara si nu iti ajuti tara. Mi se parea ca sintem lasi, cine mai face treaba atunci? Eu plec tu pleci, o sa ramina cine? Sint destul de patriota, nu stiu daca e bine sau daca nu e bine.

20 de ani ne va lua sa trecem peste perioada de tranzitie, conform spuselor lui Silviu Brucan. La anul se implinesc cei 20 de ani. Am depasit tranzitia?

Nu cred, chiar nu cred. Fiecare vede altceva cu tranzitia. Treci de tranzitie in mmomentul in care lucrurile s-au pus pe un fagas si merg bine si functioneaza, la noi inca nu.

Pai ce trebuie sa avem, politicieni tineri ca sa reformeze sistemul?

Nu mai stiu. Nu politicieni tineri, trebuie st avem politicieni care sa creada si sa le placa, sa iubeasca oamenii, sa inteleaga ca sint pusi acolo pentru ei (n.r.: oamenii) si nu sint acolo pentru interesul lor personal.Punct.

Clama ca lupta pentru binele tarii. Ce cauta ei acolo?

Nu stiu, sa aiba si ei un loc unde sa se vada, sa stea de vorba. sa fie si ei o gasca. Sint convinsa ca sint multi care nu sint deloc asa. Am cunoscut acum de curind pe o doamna Ramona Manescu o cheama, e europarlamentar din partea PNL, care mi-a placut foarte mult. O tinara de 40 de ani foarte draguta si foarte ambitioasa si vorbind cu ea, imi dadeams eama ca femeia asta vrea si chiar crede si chiar pune suflet in ceea ce face. Cu siguranta exista citiva, undeva. De unii nu stim, altii nu apuca sa ajunga sa fie cunoscuti ca sint altii care fac si le dau una in cap sa nu ajunga mai departe sa treaca e linga ei. Nu poti decit sa te adaptezi, sa fii si tu ca ceilalti, ori sa pleci in alta parte.

„Buna ziua, nu vreti un serviciu?”

La inceput de drum e greu. Ca jurnalist nu pleci in secunda doi din redacti si tipi ca tu nu vrei sa scrii despre nu stiu cine ca nu se potriveste cu principiile tale.

Cred ca este foarte greu, teribil. Noi, in momentul in care am inceput, era o piata libera, plina de oportunitati si am avut mare noroc. Acum nu e simplu, nu stiam unde ne bagam, eram.. Acum stii si trebuie sa faci o alegere. Sint oameni si oameni, nu poti sa judeci si sa interpretez din exterior. Eu stau in Bucuresti, nu am probleme, dar cum pot eu sa il judec pe unul care trebuie sa plateasca chirie si sa reziste? Cred ca este foarte greu. Nu mai zic acum, ca in vremurile astea nu mai angajeaza nimeni pe nimeni. Dar, orice ar fi, trebuie sa fii foarte tenace, chiar cred in asta, chiar cred in asta. Dar sint unii care abandoneaza, care nu mai pot. Pe parcurs renunta. Doar plecam toti de la egal. Eu am avut colegi la SOTI, foarte ok, care au plecat o data cu mine si am facut cam aceleasi lucruri si care au renuntat pe parcurs. Fac si acum o televiziune, dar asa, o prosteala, planul 603. tine de nervi. Dupa aceea, exista si o sansa, dar nu prea cred in noroc. E ceva la limita cam cu ce faci tu, nu e chiar usor. Trebuie sa lupti.

Trebuie sa te vada si cineva?

Si asta este adevarat, eu cind m-am dus la SOTI si m-am angajat s-a nimerit atunci pe coridor Marilena Rotaru si m-a auzit. „Dar cine este fata aceea care a citit acolo? si pe urma, cind am iesit mi-a zis: „ NU vrei sa ramii diseara cu mine sa imi citesti si mie te rog frumos?”. Imi sarise inima din piept. Am citit atunci, am plecat acasa si erau din alea: „Don’t call s, we will call you” (n.r.: nu ne suna tu, te sunam noi). Pai a doua zi m-au sunat si din ziua aia am fost angajata. Dar daca nu ma duceam oricum nu ma vedea. Pai de atsa zic ca intotdeauna am nevoie de cite un brinci, ca eu nici nu am vazut anuntul. A venit un prieten de al meu si mi-a zis sa mergem. „Da, hai sa merge!”. Undeva e cu doua parti. Nu te duci, nu te vede nimeni, nu te bagi, nu te baga nimeni. Nu o sa te cheme cineva „ Buna ziua, nu vreti un serviciu?”.

George Gurescu