Adriana Saftoiu: „Politica este arta compromisului si arta negocierii”

Intamplarea a recomandat-o pe Adriana Saftoiu pentru jurnalism, pentru ca apoi sa treaca de partea cealalta a baricadei, in politica. A fost, pe rand, purtator de cuvant al Guvernului si al Presedintelui, iar in prezent este deputat PNL.

Ce trasaturi va recomanda atat pentru jurnalism, pe care l-ati practicat la inceputul carierei, cat si pentru politica?

E greu de spus. Eu nu am absolvit Facultatea de Jurnalism, asa incat sa spun ca a fost o optiune constienta. Eram in an terminal la Litere si am ajuns sa lucrez intr-o agentie de presa pentru ca trebuia sa parasesc caminul studentesc in care stateam si imi propusesem ca in cele doua luni de vara sa imi gasesc ceva de lucru, ca in luna septembrie sa dau examen ca sa imi ocup postul de profesor. Numai ca a inceput sa ma „prinda” meseria de jurnalist si-am continuat-o. De aceea, mi-e greu sa spun ce trasaturi m-ar fi recomandat. Mai degraba intamplarea m-a recomandat. Pot spune ca inca din perioada studentiei eram extrem de preocupata de tot ce inseamna viata cetatii, civism si drept urmare faceam parte din Liga Studentilor. Si cred ca pentru a fi un bun jurnalist trebuie sa fii foarte curios, foarte atent la ceea ce se intampla, la viata cetatii, sa fii interesat de lucrurile din jurul tau, sa ai un anumit tip de perseverenta si sa nu fii superficial. Am facut trecerea de la jurnalism la politica treptat, din dorinta de a-mi concretiza proiectele. In momentul in care am devenit parlamentar mi-am preluat proiectele si am devenit direct responsabila de ele.

Ce proiecte ati concretizat?

Trebuie sa recunosc ca in Parlament lucrurile nu se intampla pocnind din degete. Traseul unei legi este destul de incurcat, birocratic si mult prea lung. Ce-i drept, ar putea sa fie mult mai scurt daca noi am fi mult mai eficienti. La acest moment am doua initiative legislative: legea manualelor scolare, care e propriul meu proiect si legea lobby-ului. Nu pun la socoteala legile in care sunt coinitiator, pentru ca nu le-am elaborat eu. Munca din comisii este importanta, dar pana la transformarea proiectelor in legi e cale lunga. Asa ca va propun sa ne revedem la anul, cand mi se incheie mandatul.

Sunt vocile puterii mai grele decat puterea?

Nu, vocile puterii nu pot fi mai grele decat puterea si nici nu trebuie sa fie. Purtatorul de cuvant este cel care comunica despre faptele celui pe care il reprezinta. Sigur, purtatorul de cuvant mai scoate castanele din foc din cand in cand.

Cum arata culisele unui purtator de cuvant in situatiile de criza?

Nu stiu daca misiunea cea mai grea e sa gestionezi o situatie de criza sau sa vinzi un proiect bun. Un proiect bun trebuie promovat, deoarece presa este mult mai opaca la ceea ce inseamna a face publicitate. Asa ca nici nu stiu daca nu cumva e mult mai greu sa poti sa promovezi lucrurile bune, in conditiile in care presa nu asta trebuie sa faca, ci sa critice si sa sanctioneze, decat sa gestionezi o situatie de criza. Amandoua mi se par la fel de grele. Iar in ceea ce priveste situatia de criza, primul pas este sa recunosti ca esti in criza, pentru ca neacceptand acest lucru, deja ai dublat criza. Asa ca orice criza incepe cu un moment de sinceritate.

Unde se termina profesia de purtator de cuvant?

Functia de purtator de cuvant are o limita de sus si una de jos impuse de omul pe care il reprezinti. Nu poti sa spui mai mult decat ti se da voie, pentru ca nu te reprezinti pe tine, ci reprezinti o institutie. Mandatul e limitat de limitele institutiei pe care o reprezinti. Aici se termina si incepe profesia de purtator de cuvant.

Spuneati ca nu va plac lasii. Demisia din 2007 a fost un act de curaj si asumare sau mai mult o forma de protest?

A fost un act de realism. Mi-am dat seama ca atat am putut sa fac, de la un moment dat  diferentele de viziune si de abordare dintre mine si presedinte incepeau sa fie destul de mari, asadar era corect sa ma retrag din acea functie. Nu eram intr-o functie in care fusesem aleasa, ci numita si atat timp cat eu nu ma mai regaseam in ceea ce faceam mi-am dat seama ca e cel mai cinstit sa demisionez.

Totusi, dupa demisie ati declarat ca veti sustine in continuare actiunile presedintelui.

Nu am spus ca voi sustine orice proiect, ci ca voi sustine in continuare acele proiecte pe care le-am si sustinut din momentul in care am inceput sa fac parte din echipa lui. In masura in care in unele proiecte m-am mai regasit si dupa plecarea de la Cotroceni, n-am avut nici o rezerva sa spun ca a fost un lucru bun. La fel cum n-am avut nici o rezerva odata plecata de acolo si eliberata de constrangerile pe care mi le dadea functia sa spun ceea ce n-am crezut ca e bine. Eu am sustinut proiectul, echipa, omul, in masura in care cele trei au avut acelasi punct comun.

„Politicianul vorbeste foarte mult despre ce nu face adversarul si foarte putin despre ce face el”

Lasi sunt cei care conduc sau cei care se lasa condusi?

Nu e o problema sa te lasi condus atat timp cat te lasi condus conform principiilor tale. Nu a te lasa condus e o problema, depinde cum te lasi condus si pentru ce. Daca a te lasa condus inseamna a-ti satisface interesele proprii, arivismul, oportunismul politic, atunci este vorba de slugarnicie.

Dvs. ce principii ati incalcat?

Sunt cateva principii la care tin foarte mult, insa in mod inevitabil politica este arta compromisului si arta negocierii. Problema apare cand compromisul pe care il faci iti compromite si proiectul la care lucrezi si principiile. Nu intamplator am fost o voce destul de critica vizavi de pozitia partidului meu in problema d-lui Voiculescu. Acolo, din punctul meu de vedere, era un principiu. Atat timp cat PNL-ul a sustinut ideea de reformare a societatii, de eliminare din functiile de conducere a persoanelor care au avut legatura cu Securitatea si au facut politie politica, mi se pare absolut corect si cinstit sa respecte acest principiu, indiferent despre cine este vorba.

Cate fete ale politicului ati intalnit?

Enorme. E greu sa spun, pentru ca un singur politician poate avea si zece fete.

Acest lucru are legatura cu faptul ca in conferinta ati spus ca, intr-adevar, toti politicienii sunt la fel? Cum sunt?

Din pacate, cred ca modul in care noi comunicam nu ne-a facut nici un serviciu. Drept urmare, noi am dat senzatia ca suntem mult mai preocupati de imaginea si de prezenta noastra publica decat de faptele noastre. Politicianul vorbeste foarte mult despre ce nu face adversarul si foarte putin despre ce face el. Adica noi petrecem mai mult timp la televizor decat la locul de munca, acolo unde ar trebui sa fim in baza mandatului primit. Imaginea generala de politician corupt, mincinos, puturos, chiulangiu nu se va schimba extrem de usor doar dand din gura. Chiar daca sunt si persoane care nu au nici o legatura cu aceasta descriere, ele sunt mai putin vizibile. Pentru ca ceea ce se vede mai mult amprenteaza intreaga clasa politica. Si incoerenta clasei politice, trasesismul, lipsa de ideologie, au creat o imagine absolut nefavorabila clasei politice. Castigam campanii cu galeti – cat de onorabil poate fi?

„Schimbarea clasei politice nu se poate intampla fara presiunea societatii civile”

In aceasta situatie, ce se poate face ca mesajul corect sa ajunga la public?

In primul rand, aici este vorba despre o schimbare substantiala a clasei politice si a modului in care facem politica. Ei bine, lucrul acesta nu se poate intampla fara presiunea societatii civile, care in prezent nu exista. Amintiti-va ca in 2004 partidele si-au eliminat de pe lista acei politicieni care au fost colaboratori cu Securitatea. Si acest lucru s-a facut la presiunea societatii civile, care a facut acea campanie „Pentru un Parlament curat” si au cerut partidelor sa nu puna pe lista persoanele care aveau verdictul respectiv. Drept rezultat, o mare parte dintre partide s-au conformat si au eliminat persoanele respective. Ca sa ajungi la o reformare a clasei politice, va trebui sa existe o mare presiune a societatii civile si a opiniei publice. Ca politicianul sa nu mai castige votul dand galeti, ulei, peste, malai sau ce se mai da,  trebuie ca cetateanul sa nu mai primeasca. Cat timp acest troc electoral functioneaza, politicianul nu isi va bate capul cu programe, proiecte, doctrine, ideologii. E mult mai facil, ieftin si primitiv sa castigi alegerile cu galeti.

De ce politicienii promit doar in timpul campaniilor electorale?

Intra intr-o logica a campaniilor. In fond, programul cu care eu ma prezint in campanie poate fi considerat in sine o promisiune. Asta este regula campaniei electorale: eu vin si spun ca voi face asta, asta si din acest motiv iti cer tie votul. Problema e ce facem cu acest program dupa alegeri, de ce nu devine realitate. Si cu toate acestea, dupa 20 de ani, desi oamenii se declara nemultumiti de clasa politica continua sa voteze cam aceiasi oameni. Uitati-va la Parlamentul din 1990, la cel de acum si la oamenii care sunt in functii de decizie. Veti constata ca sunt aproape aceiasi. Ma intreb cum au fost acesti politicieni sanctionati daca timp de 20 de ani, intr-o forma sau alta se regasesc in functii.

„Greva nu este singurul instrument pe care cetateanul il are la indemana”

Cum educam cetatenii?

Ii educam, de exemplu, prin faptul ca voi imi preluati mesajul. Pentru mine sansa vine de la voi. Oamenii trecuti deja de 35 de ani au opinia deja formata, aproape ca as spune ca au si obiceiuri deja formate, unii sunt hotarati ca nu trebuie sa se mai duca la vot, ceea ce este primul pas gresit. Iar eu tot sper ca voi veti fi generatia care va intelege ca viitorul depinde de voi. Daca voi deveniti indiferenti fata de cum se construieste viitorul acestei tari, veti ajunge sa traiti intr-o tara in care nu va regasiti, dar veti fi direct responsabili de lucrul acesta Ideea e cum va mobilizati voi, cum faceti sa deveniti o masa critica si sa puneti presiune pe clasa politica. Si asta nu se face numai prin greve, pentru ca asta nu este singurul instrument pe care cetateanul il are la indemana.

Ati acuzat lipsa de informare a tinerilor in legatura cu politica. Dvs. ce ati facut in acest sens?

Eu am folosit orice oportunitate ca sa le vorbesc tinerilor despre dreptul pe care il au au si ce ar trebui sa faca cu el, m-am implicat in proiecte de tipul acesta. Din pacate insa, nu pot spune ca am costatat ca exista si o dorinta a tinerilor de a se informa.

Ce presupune proiectul de reforma despre care ati amintit in timpul conferintei?

Am plecat de la ideea ca de vreo 20 de ani toata lumea vorbeste despre reforme. Si mi-am zis ca daca ce s-a intamplat pana acum inseamna reforma, atunci trebuie sa propun o contrareforma. Principalul aliat vor fi tinerii. Trebuie sa invatam ce inseamna cetatenia activa, activismul cetatenesc, cum putem influenta agenda publica, agenda celui care ne decide soarta ca cetateni. Tinerii trebuie sa invete cat de important este sa mearga la vot. Si daca intr-un an de zile unul din zece va merge la vot in cunostinta de cauza si daca fiecare dintre voi isi va convinge rudele si prietenii sa voteze in cunostinta de cauza, vazand cine e omul, ce a facut, prin ce se recomanda, e un pas inainte. E singura forma de a va atrage, pentru ca sentimentul meu este ca foarte putina lume are chef sa vorbeasca cu voi, pentru ca voi sunteti mai sceptici, mai greu de cucerit si efortul e prea mare. Si atunci ma mut intr-o zona care nu cere efort. Exact aici e problema. De aceea am hotarat sa fac acest efort si chiar daca nu va fi un super succes, voi avea constiinta impacata ca am incercat sa intru in dialog cu voi si sa invatam impreuna.

Cat avem voie sa mintim in spatiul public?

Sa plecam de la exemplul crizei jurnalistilor rapiti in Irak. In comunicarea publica de atunci erau lucruri pe care pur si simplu nu le puteam spune, pentru ca puneam in pericol toate strategiile planuite pentru a fi eliberati. Si atunci, in mod inevitabil, desi ziaristii tinteau problema, nu minteam, ci prin omisiune fentam acel subiect sau raspunsul la intrebarea respectiva. Nu as numi-o minciuna, ci omisiune care era obligatorie in acel moment. De multe ori trebuie sa pui in balanta cauza si efectul. Pe de alta parte, in mod clar sunt inacceptabile toate minciunile care tin de activitatea la serviciu, care iti motiveaza absenta de acolo. Par minciuni mici, insa tocmai ele iti contureaza profilul. Luati ultimul caz, al domnului Botis: greu de crezut ca dumnealui nu stia ca nu avea voie ca sotia lui sa ia bani de la fondurile europene prin parteneriat cu Ministerul Muncii. Acolo e mai mult decat prostie, e si minciuna si rea credinta. Eu in general spun ca e de dorit sa eviti sa minti, pentru ca mai devreme sau mai tarziu oricum iese la iveala. E mult mai benefic sa recunosti cand gresesti, chiar si pe principiul vechi romanesc, care spune ca greseala marturisita e pe jumatate iertata.

Elena Gherasim

Iustina Ambrono