In viata de zi cu zi este o persoana serioasa, dar careia ii place sa-i bucure pe cei din jur cu umor serios si foarte profund. Nu i-au placut niciodata jucariile, dar i-au placut jocurile pe care le inventa ca sa-i bucure pe ceilalti. George Ivascu crede ca tocmai de aceea a ales sa devina actor. Si-a dorit sa se joace continuu, sa traiasca in mai multe epoci si sa aiba cat mai multe existente. Considera ca in actorie e la fel ca in medicina: cel mai important este sa ai grija de oameni. George Ivascu spune ca are grija de sufletul oamenilor care vin la teatru inclusiv prin rolurile sale, pe care le tine departe de vulgaritatea din ce in ce mai des intalnita la televiziuni.

Ce v-a determint sa alegeti scena ca loc in care sa va construiti viitorul?

In momentul adolescentei cand esti intrebat ce vrei sa te faci, ce ti-ar place sa devii, am decoperit –  pentru ca nu e meritul meu ci al lui Dumnezeu ca m-a luminat – ca a fi actor inseamna a avea sansa sa traiesti mai multe existente. Ma intrebam ce ar fi daca m-as face aia sau cealalata si am descoperit ca fiind actor poti sa fii si rege si cersetor si inalt si scund si gras si slab. In plus cel mai tare m-a determinat faptul ca eu personal n-am fost niciodata un copil caruia sa-i placa jucariile ci jocurile. Mi-a placut mult sa inventez jocuri, sa fiu implicat in tot felul de jocuri si cred ca acum sunt un copil mare in sensul ca iata ma joc continuu.

Ati avut un indrumator sau un model?

N-as putea spune ca am avut neaparat un mentor dar am avut un respect foarte mare fata de mari actori. As incepe cu Chaplin, Dem Radulescu, Stefan Iordache si spun despre cei care s-au prapadit pentru ca unora am apucat sa le spun, altora n-am mai apucat si atunci macar acum sa spun. Au fost modele pentru ca fiecare profesie isi are varfurile ei, nu unul singur ci mai multe.

Care a fost primul lucru pe care l-ati invatat in calitate de actor?

Primul lucru pe care l-am inteles ca actor este ca teatru este cea mai frumoasa forma de comunicare de la om la om si de asta imi respect foarte tare publicul.

Ce inseamna a fi profesionist in actorie?

Pentru mine, profesionist este acel actor care isi respecta publicul. Eu am un mare respect fata de medici pentru ca ei au o misiune foarte nobila, aceea de a avea grija de om, de a avea ca subiect principal omul. Asa este si arta, are ca subiect principal omul. Noi suntem in slujba omului prin natura profesiei si atunci nu poti sa tii bolnavul, cum se vede inca, sa-l tii pe hol, sa nu-ti pese ca are febra, sa-i dai cu sutul in fund. La fel si cu artistul, nu are voie sa urce pe scena si omul care este in sala sa vada ca ii este dat cu sutul in fund, ca nu este bagat in seama.

Ce roluri nu ati juca niciodata?

Nu as juca roluri vulgare, nu m-as dezbraca pe scena, nu as vorbi folosind cuvinte pe care le aud foarte adesea pe strada, nu mi-as bate joc de public. Nu as face ceva ce cred ca nu tine de domeniul bunului simt, al educatiei, al civilizatiei. Daca m-ar pune cineva sa joc Hamlet, dar acest Hamlet ar umbla gol toate cele cinci acte si ar injura de mama focului, as refuza chiar daca s-ar numi Hamlet.

Ati jucat vreodata un rol care nu v-a placut?

Nu. Mi-a dat Dumnezeu aceasta sansa sa ajung destul de repede in zona actoriceasca in care iti permiti sa alegi rolurile, nu sa fii flamand, sa zici accept orice numai sa joc. Am sansa imensa de a spune nu, nu-mi place si nu joc.

„Comicul meu este unul serios, eu nu practic un comic de scalambaiala”

Cat de dificil este sa joci teatru de comedie?

Cand e vorba de comedie serioasa, tragicomedie in care un om care este pus intr-o situatie care te face sa razi e mai dificil decat stupida comedie in care faci mistouri, vulgarizezi totul, iti bati joc de oameni. Eu detest acest tip de comedie, mi se pare facil. E o atitudine de prost gust sa-ti bati joc de ceilalti oameni, sa faci misto numai pentru ca sa obtii rasul. De aceea eu prefer comedia de calitate, care inseamna situatie comica, inseamna relatii firesti umane in care se naste o gluma mult mai normal, mai uman.

Umorul poate fi invatat dupa scenariu sau trebuie sa te nasti cu el?

E mai mult un dat. Exista si tehnici ale umorului, dar umorul nu poate fi teoretizat. Atunci cand spui un banc, cand spui o gluma, nu poti sa teoretizezi gluma respectiva, nu exista un mecanism, dar exista un simt al umorului. Sunt oameni care se uita la alti oameni cum merg si gasesc tot felul de calitati umoristice.

In afara scenei, Dumneavoastra sunteti o fire vesela sau mai degraba o persoana sobra?

Eu sunt o fire sobra careia ii place sa-i vada pe oameni bucurandu-se. Sunt un om serios in sensul ca apreciez foarte mult seriozitatea, bunul simt, decenta, dar imi place tare mult sa bucur oamenii si atunci de aceea am si ales actoria de comedie. Comicul meu este unul foarte serios, daca am face o paralela e la fel ca la Charlie Chaplin, Buster Keaton adica foarte serios, dar din care se obtine rasul. Eu nu practic un comic de scalambaiala.

Mai exista umor autentic astazi?

El exista, dar din pacate in ultima vreme de o perioada destul de lunga televiziunile ne-au obisnuit sa ”ne radem” de prosti, de prostime, de prostul gust, de imbracamintea fistichie. Eu cred insa ca exista umor autentic si dovada este acest spectacol „Podu’” care are un succes enorm, se joaca cu salile arhipline si casele inchise.

Tinerii vin la teatru?

Vin foarte multi tineri la teatru pentru ca undeva se intampla ceva. Intr-un secol al tehnologizarii, binemeritate, din 365 de zile trebuie sa-ti permiti macar o zi in care sa fii in comuniune cu ceilalti. Oamenii au inceput sa distinga intre comunicatie si comunicare. Comunicarea este nemijlocita intre om si om, nu se mai pune un aparat video sau un televizor sau un monitor. E, daca vreti, ca plimbarea in parc cu iubita: nu are acelasi farmec a scrie un email cu mesajul ”ce frumos ar fi sa ne plimbam” cu plimbarea in sine.

Apropo de comunicare si comunicatie. Intr-un inteviu ati afirmat ca teatrul e stramosul computerului. Ati putea sa explicati aceasta comparatie?

Da, teatrul e stramosul computerului prin realitatea virtuala pe care o reprezinta, numai ca se face cu oameni, oamenii fiind acolo. Realitatea virtuala pe care ti-o ofera computerul este la fel ca la teatru cand te duci sa vezi un spectacol „Romeo si Julieta”.  Cei doi tineri se iubesc, cei doi tineri mor si asa mai departe si la un moment dat pui „switch off” si s-a terminat spectacolul.

„Arta este ca si Craciunul, ne bucura indiferent ca avem 8 anisori sau 100 de ani”

Nu vi s-a intamplat sa jucati intr-o sala mai putin plina?

In Bucuresti nu, din fericire joc in spectacole de succes si se joaca cu casa inchisa. Nu m-ar afecta, dar am constat ca, din pacate, in anumite locuri din tara inca oamenii mai au tentatia exclusiva a televiziunii. Inca nu suntem o tara atat de civilizata, ca Austria sau ca Franta, unde oamenii nici nu concep sa nu iasa la un anumit interval la un spectacol de teatru, la un concert. Este acelasi lucru care se intampla in sistemul sanitar, noi ajungem la spital cand chiar suntem morti sau aproape morti, nu exista obisnuinta fireasca de a te duce sa-ti faci un control de rutina o data pe an. Asa e si cu teatrul, cel putin la un interval periodic scurt trebuie sa faci aceasta cura pentru ca e vorba de sufletul tau.

Omul trebuie sa invete sa-si faca si cadouri sufletesti. Daca vreti, arta este precum Craciunul ce ne bucura indiferent ca avem 100, 80 de ani sau ca avem 8 anisori. Inseamna a face ceva pentru sufletul tau, nu neaparat cum suntem obligati sa facem ceva zi de zi pentru altii.

Ati jucat in sitcomul-telenovela „Cuscrele”. Exista vreo deosebire intre umorul din acel serial TV si umorul de pe scena?

Am facut „Cuscrele” si sunt bucuros de acest lucru pentru ca a avut un real succes si s-a reluat inca un sezon si inca un sezon. Tristetea mea este doar ca la televiziunea nationala unde ar trebui sa investeasca mai mult in ceea ce inseamna teatru TV, in ceea ce insemna seriale cu actori importanti ai Romaniei nu prea se investesc bani. Sunt foarte multi oameni care mi se plang „ce pacat ca nu avem cum sa va mai vedem la televizor”. Intotdeauna sitcom-urile, serialele de televiziune au o zona mult mai accesibila tocmai pentru ca asta e scopul televiziunii, se adreseaza mai multor categorii, de la oameni cultivati pana la oameni mai putin cultivati, de la oameni cu un umor mai subtire pana la oameni cu un umor profund. Trebuie sa acoperi o plaja mult mai larga drept pentru care, de la un episod la altul sau de la o scena la alta, scenaristii combina umorul ca sa atinga cat mai multe zone si cat mai multe gusturi. In teatru, cum este cazul spectacolului „Podu’”, creatia regizorala a lui Horatiu Malaele presupune o singura dimensiune a umorului, aceea profunda si de calitate, nu hlizeala, ci umor inteligent.  De aceea are si succesul acesta imens. Cred ca sunt oameni care vin tocmai pentru acest segment de umor.

Ati declarat la un moment dat ca pentru a juca intr-o telenovela trebuie ca scenariul si rolul sa fie de calitate. A fost cel din ”Cuscrele” unul de calitate?

La acel moment, da. Acum daca ar fi v-as raspunde ca nu, intre timp consider ca nu bat pasul pe loc si ca incerc sa evoluez.

Cum ar trebui sa fie un scenariu in viziunea dumneavoastra pentru a fi unul de calitate?

De calitatea celor de la BBC. Ma refer la o anumita calitate a umorului. Daca ne uitam, spre exemplu la Benny Hill, el facea umor de calitate, chiar daca mai avea si glumite. El nu pasea insa pe domeniul vulgarului, ca la Vacanta Mare cu scenarii din acelea cu „ba”, „fa”, „ma” si beep-uri multe

Televiziunile ar trebui sa difuzeze mai multe spectacole de teatru sau aceste productii sunt mai degraba pentru publicul din sala?

Ar trebui sa difuzeze pentru ca realmente sunt oameni izolati fie prin natura faptului ca localitatea e prea mica si teatrele nu ajung acolo, fie pentru ca oamenii au probleme de sanatate. Nu ai voie ca pe banii publici sa nu oferi programe tuturor segmentelor de public. Am fost impresionat intr-o seara cand, invitat la un interviu la radio, a sunat la emisiunea respectiva o doamna nevazatoare care tocmai asta reclama „de ce nu ne mai dati teatru radiofonic pentru ca asta ma tinea in viata”. Deci nu ai voie, daca ai o strategie culturala – ceea ce Romania nu prea are – sa nu aloci timp tuturor segmentelor de public. Nu exista doar un public, exista mai multe publicuri printre care sunt unii care iubesc teatrul, iubesc filmul romanesc, iubesc actorii romani si dovada stau audientele si salile arhipline de la teatru.

„Sunt oameni care sunt interesati sa scoata bani foarte repede fara sa inteleaga ca marea arta s-a construit prin colectionare”

Cine este responsabil de lipsa acestei strategii culturale de care vorbiti?

Greu de spus. Nu poti sa arunci vina pe un partid sau altul, pe un om politic sau altul. Cred ca vina sta in interesul banului. Sunt oameni care sunt interesati sa scoata bani foarte repede fara sa inteleaga ca marea arta s-a construit prin colectionare, adica oameni care investesc in cultura. Noi inca suntem la capitolul de a cumpara, dar inca nu stim sa investim.

Viata v-a oferit ocazia de a a deveni indrumator pentru studentii de la Teatru. In calitate de lector universitar cum percepeti este colaborarea cu studentii?

Pe mine studentii ma responsabilizeaza foarte mult. Am sentimentul ca trebuie sa am mai multa grija de ei decat am de mine. Am grija de ei ca de copii mei chiar daca ii mai cert sau ii mai critic, este pentru a-i invata ceva.

Spectacolul in care jucati acum, „Podu’”, contine si improvizatie. Se poate improviza in fiecare spectacol?

Nu, iar aici e un caz special. Atat Horatiu Malaele cat si eu suntem niste actori care avem imaginatie si stim sa improvizam.

Credeti in destin sau ceea ce ati devenit astazi este exclusiv ceea ce v-ati propus sa fiti?

Eu mi-am dorit sa fiu actor, n-am stiut niciodata ca voi fi si profesor si director de teatru, deci cred ca Dumnezeu a vrut sa ma aduca aici, cred in destin.

Ca actor ati simtit vreodata ca ati obosit?

Ca actor, nu, pentru ca este minunat ca pret de doua ore sa scapi de realitatea concreta si sa-ti dai aceasta sansa enorma de a trai in alte epoci.

Aveti o epoca in care v-ar fi placut sa traiti?

Da, mi-ar fi placut foarte mult sa traiesc tot in Romania dar in perioada interbelica, in perioada aceea frumoasa cand cultura, arta, omul de valoare, chiar daca era croitor, era respectat la adevarata lui valoare.

***

Actorul George Ivascu s-a nascut pe 15 februarie 1968, la Bucuresti. A absolvit Academia de Teatru si Film la clasa profesorului Gelu Colceag, in anul 1993. Trei ani mai tarziu, in 1996, debuteaza pe scena Teatrului National din Bucuresti. Devine lector la Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica in anul 1994.

Pe parcursul carierei de actor George Ivascu a dat viata mai multor personaje, pe scenele celor mai mari teatre din tara. Printre rolurile interpretate se numara: „A douasprezecea noapte”, „Casatorie in stil olandez”, „Cei doi tineri din Verona”, „Galy Gay”, in cadrul Teatrului de Comedie sau „Amanti insangerati”, „Anna Karenina”, „Mofturi la Union”, „Crima pentru pamant” la Teatrul National „I.L. Caragiale” din Bucuresti.

In 2005, a jucat in serialul de comedie „Cuscrele”, difuzat de National TV, in care le-a avut partenere pe Draga Olteanu-Matei si pe Rodica Popescu-Bitanescu. In prezent actorul este directorul Teatrului Metropolis, unul din cele mai noi si mai moderne teatre din Romania.

Mihaela Bucur