Domeniu marginalizat pentru o bună perioadă de timp după 1989, agricultura a devenit în ultimii ani un subiect care începe să fie reașezat pe agenda publică. Despre ce evoluţie a înregistrat, în timp, agricultura românească şi ce promite aceasta pentru viitor, dar şi despre neajunsurile din cercetarea agricolă într-un interviu cu prof. univ. Gerard Jităreanu, de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Iași, unul dintre cei mai cunoscuți specialiști în Agronomie din România.

În literatură, pămîntul este considerat una dintre cele mai importante valori ale omului. Pentru dumneavostră ce reprezintă?

Dacă prin pămînt vă referiţi la sol, adică la stratul fertil, viu, de la suprafaţă, atunci da, şi pentru mine pămîntul este totul. El ne susţine, ne hrăneşte şi face posibilă viaţa pe această planetă. Ca o recunoaştere a acestui fapt, ONU, prin FAO, a hotărît ca pămîntul să aibă şi el o zi, care se sărbătoreşte pe 5 decembrie, iar anul 2015 a fost considerat Anul Internaţional al Solului. În plus, pentru mine este şi obiectul principal de studiu.

„De la plugul tras de boi şi pînă la agricultura de azi distanţa este uriaşă”

Cum era văzută agronomia în secolul trecut şi cum este percepută acum?

Cred ca nu sunt diferenţe majore între perioada 1980-2000, în care am lucrat efectiv în agricultură, şi perioada 2000-2015. Despre ce a fost înainte, pot spune din lecturi, dar nu cred ca asta era ideea.
Cînd eram student, prietenii mei de la Politehnică, Medicină sau de la „Cuza”, făceau glume pe seama Agronomiei şi a studenţilor agronomi, dar nu eram afectat, pentru că simţeam că fac ceva ce îmi place. În plus, cred ca aş fi putut reuşi să fiu student la aceleaşi facultăţi ca ei fără probleme, dacă mi-aş fi dorit.
Domeniul este apreciat şi prin prisma modului în care se prezintă reprezentanţii săi. Şi, indiferent de domeniu, există vîrfuri, oameni de pluton, precum şi un procent pe care îl estimez la 10-15% reprezentat de cei care şi-au greşit cariera şi nu se pot adapta în meseria respectivă.
Dar eu cred că agricultura, ca domeniu, a crescut în importanţă în mod constant şi datorită faptului că este o afacere foarte, foarte mare, care se bazează pe eficienţă. De la plugul tras de boi şi până la agricultura de azi, care foloseşte sisteme automate, sateliţi, roboţi, maşini şi agregate conduse prin GPS, distanţa este uriaşă. Şi toate acestea se găsesc în jurul nostru, aici, nu numai în SUA sau alte ţări.

Părinţii dumneavostră au activat în acelaşi domeniu. Aţi privit vreodată alegerea de a continua pe acelaşi drum ca fiind o obligaţie de familie ?

Categoric nu. Dar în alegerea viitoarei profesii a avut un rol important ceea ce vedeam că se întîmplă în jurul meu, discuţiile pe care le auzeam, faptul că tatăl meu mă lua cu el frecvent pe teren, în ferme. Cred că şi-a dorit acest lucru şi a ştiut cum să mă facă să mă apropii de domeniu.
Oricum am ales această profesie pentru că mi-a plăcut ce făceau inginerii agronomi şi m-am pregătit din timp pentru admiterea la facultate.

Ce aţi reuşit să duceţi mai departe din modul de lucru al tatălui dumneavoastră?

Tatăl meu a avut o activitate îndelungată în agricultură şi, pentru performanţele înregistrate la acea vreme, a avut funcţii de conducere şi responsabilităţi importante. Asta a presupus foarte multă muncă, asumarea deciziilor, hotărîre, perseverenţă, uneori intransigenţă şi, bineînţeles, o foarte bună şi continuă pregătire profesională. Şi mai ştia să lucreze foarte bine cu oamenii, indiferent de gradul lor de pregătire, să-i mobilizeze, dar şi să-i ajute la nevoie, să le găsească locul într-o echipă. Am învăţat multe de la el și am încercat ulterior să aplic măcar o mică parte din acest mod de lucru.

Care sunt diferenţele în ceea ce privește agricultura de dinainte de ’89 și cea de acum?

Au fost mai multe etape în dezvoltarea agriculturii înainte de 1989, dar eu vreau să mă refer doar la ceea ce am aflat de la părinţi sau am trăit începînd cu adolescenţa. Deceniul 1968-1978 s-a caracterizat printr-o dezvoltare intensivă, mai ales a agriculturii de stat, adică fostele IAS-uri, cu investiţii mari în maşini agricole, plantaţii, zootehnie, dar şi în construcţia de maşini şi echipamente pentru agricultură. Apoi lucrurile au mers tot mai greu, cu cerinţe din ce în ce mai mari, politizare foarte accentuată, investiţii puţine, iar în ultimii doi-trei ani înainte de 1989 eram aproape de colaps. Inclusiv cei din agricultură, care produceau, cumpărau unele alimente pe cartelă.
Diferenţele sunt în primul rînd de sistem, de forma de proprietate, de stat sau privată; pentru cine simţi că munceşti şi cum se repartizează veniturile.
Acum toate produsele se găsesc la liber în magazine, ceea ce pe atunci era un vis. Productivitatea a crescut foarte mult, avem o dotare de ultimă oră, ce-i drept majoritatea din import; nu mai vin militarii, elevii, studenţii la munci agricole.

„În universităţi erau mari probleme cu finanţarea cercetării, încît era foarte greu să derulezi teme sau proiecte de cercetare complexe”

Cum era finanțată pe atunci cercetarea?

Cercetarea agricolă se desfăşura în special în reţeaua de institute şi staţiuni de cercetare a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gh. Ionescu Şişeşti” (ASAS). Temele mari de cercetare erau contractate şi stabilite la nivel naţional, apoi repartizate pe staţiuni, iar în cadrul acestora laboratoarelor de specialitate.
În universităţi erau mari probleme cu finanţarea cercetării, încît era foarte greu să derulezi teme sau proiecte de cercetare complexe. Sumele şi proiectele nu erau atribuite prin competiţie, ci erau repartizate după anumite criterii pe unităţi de cercetare.

După ce aţi fost repartizat la Staţiunea de cercetare agricolă de la Podu Iloaiei, mentorul d-stră a fost dr. ing. Dumitru Pînzaru. Spuneaţi într-un interviu că unele teorii învăţate de la el se aplică şi astăzi. Care au fost cele mai importante lucruri deprinse de la el în ceea ce priveşte cercetarea?

Domnul dr. ing. Dumitru Pînzaru a fost unul dintre cei mai străluciţi şi prolifici cercetători ai generaţiei sale, iar eu am avut şansa de a lucra cu domnia sa în primii mei ani de activitate. Era foarte deschis dialogului, voia să transmită imediat tot ce ştia, şi ştia foarte multe despre tehnica executării experienţelor în cîmp, observaţii în timpul vegetaţiei, interpretarea statistică a datelor experimentale şi multe altele.
Manifesta o mare rigurozitate în executarea experimentelor şi elaborarea lucrărilor ştiinţifice. Toate acestea constituie şi astăzi o foarte solidă bază teoretică şi practică pentru executarea experienţelor agricole în cîmp.
De la el am învăţat primele noţiuni legate de experienţele cu lucrările solului şi determinarea proprietăţilor fizice ale acestuia, care, în timp, au devenit pentru mine o direcţie foarte importantă de cercetare.

„…alții au gândit că sunt încă prea tînăr pentru funcția respectivă”

Aţi fost student la Agronomie, în Iaşi, şi după un timp aţi ajuns să conduceţi această universitate şi să colaboraţi cu oameni care v-au fost profesori – prof. univ. dr. Constantin Vasilică, academicianul Valeriu D. Cotea. Învăţăcelul a devenit dascăl. Cum a fost să lucraţi cu oameni aşa valoroşi pentru agronomia românească?

Am avut şansa de a avea ca dascăli nume foarte mari ale învăţămîntului agronomic românesc, cu rezonanţă atît în ţară, cît şi în străinătate, adevărate modele pentru mine, de la care am încercat să învăţ tot ceea ce am crezut că mi se potriveşte.
Profesorul Constantin Vasilică, de care amintiţi, a fost unul dintre mentorii mei încă din perioada liceului şi una dintre primele lecţii pe care mi-a predat-o a fost despre cum să învăţ, metodic, sistematic, cu scheme, figuri. După academicianul Valeriu Cotea, mai pot enumera pe profesorii: Traian Neagu, Gheorghe Timariu, Paul Savu, Alexandru Lazăr, Mihai Peiu, dar şi pe cei din generaţia următoare: Ioan Avarvarei, Teodor Onisie, Mihail Axinte.
Da, învăţăcelul a devenit şi el dascăl, dar chiar şi atunci cînd am fost decan sau rector nu mi-am închipuit nici un moment că sunt dascălul foştilor mei dascăli. Am încercat şi încerc să fiu un bun dascăl pentru studenţii mei. Atît.
Cum am lucrat cu foştii mei dascăli ? Nu uşor. Unii au manifestat încredere în ceea ce voiam să fac încă de la început, alţii au gîndit că pălăria este cam mare, că sunt încă prea tânăr pentru funcţia respectivă. Dar mi-am văzut de treabă şi am încercat să fac lucrurile să meargă cît mai bine. Uneori, poate am reuşit.
Am lucrat foarte mult timp în echipă cu domnul profesor Ioan Avarvarei, care a fost decan şi rector, iar în perioada în care a fost rector eu am ocupat funcţia de decan. Cred că a avut o influenţă foarte importantă în evoluţia mea, pentru că în calitate de rector a avut înţelepciunea să asculte şi păreri diferite de ale dumnealui şi chiar să le accepte, să lase loc unor iniţiative personale, uneori total nonconformiste, dar şi să impună cuvîntul rectorului, dacă simţea că este cazul. Cînd am devenit rector, a fost o experienţă interesantă să lucrăm împreună şi cred că am lucrat foarte bine, pentru că m-a ajutat mult în acest sens.

În ceea ce priveşte cercetarea, în 2006, la o competiţie pentru obţinerea de granturi pentru excelenţă, aţi atins o impresionantă rată, de aproximativ 65%. Cum s-a dezvoltat Universitatea din punctul acela?

Cu o rată de succes atît de mare, am avut acces la finanţări, care au însemnat echipamente şi aparatură de laborator, maşini şi utilaje pentru cîmpurile experimentale, condiţii pentru realizarea unor teme de doctorat, care au dus la obţinerea unor rezultate ce au stat la baza a numeroase publicaţii.
A însemnat începutul unei perioade deosebit de efervescente pentru Universitate, în care ne-am dezvoltat şi am recuperat decalajul faţă de celelalte universităţi agronomice din ţaă. Pe unele chiar le-am depăşit.
A însemnat o perioadă în care s-au făcut numeroase avansări pe posturi didactice pentru că s-a publicat mult, au fost îndeplinite criteriile CNADCU, iar salariile cadrelor didactice au crescut proporţional cu munca depusă şi sumele atrase.

Aţi ajuns la această reuşită realizînd un consorţiu cu toate staţiunile de cercetări agricole din Moldova, pe toate domeniile. Cum s-a realizat, practic, această colaborare?

Ne-am dat seama că, pentru a reuşi în competiţiile pentru granturi de cercetare, este nevoie de colective complexe, interdisciplinare, care să reunească specialişti din universităţi şi staţiuni de cercetare şi care să vină cu idei şi soluţii noi. Cunoscînd bine sistemul de cercetare şi organizarea lui, am încercat să realizăm la nivel de Moldova un consorţiu, avînd ca element coagulant USAMV Iaşi. Consorțiul a funcționat doar pentru a colabora în cadrul unor proiecte de cercetare.
Au apărut imediat voci, mai ales din Bucureşti, care susţineau că vrem să desfiinţăm ASAS, să-i luăm toate staţiunile. Nu asta doream, ci doar o unire a potenţialului de cercetare din zona Moldovei. S-a dovedit că am avut dreptate, iar acţiunea a fost benefică pentru toţi cei implicaţi.

Care au fost principalele obiective pe care vi le-aţi propus în perioada în care ati fost președinte al Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică (ANCS) în Ministerul Educației?

Glumind, pot spune că primul obiectiv a fost acela de a încerca să fac faţă acestei provocări. Veneam din cercetare, din învăţămînt, dar realizam că este o mare deosebire între a face cercetare şi a coordona o astfel de activitate la nivel naţional. Veneam din poziţia de rector, dar acolo responsabilităţile erau mult mai mari.
Mi-am propus, deci, ca obiectiv să coordonez cît mai eficient activitatea de cercetare şi să susţin proiectele importante venite din diverse domenii, iar pentru asta mi-am dat seama, din nou, că trebuie să mai îndeplinesc un obiectiv, acela de a forma o echipă. Motiv pentru care i-am propus profesorului Gheorghe Popa, de la UAIC, fost rector, dar şi anterior preşedinte al ANCS, să accepte să lucrăm în echipă. Acelaşi lucru l-am făcut cu domnul profesor Liviu Miron, de la USAMV Iaşi şi, împreună cu un grup de oameni foarte competenţi, din cadrul ANCS, am format o echipă cu care am lucrat foarte bine.

Ce proiectele aţi şi împlinit?

Cel mai important proiect la care am lucrat a fost cel legat de construcţia laserului de la Măgurele, proiectul ELI (Extreme Light Infrastucture), de aducere a lui în România şi vă pot spune că a fost o experienţă foarte interesantă. Acum acest laser se finalizează.

Care dintre aceste proiecte au avut şi efecte asupra Universităţii la care aţi fost rector şi asupra fermelor cu care sunteţi în contact?

Din păcate, în perioada respectivă nu au fost lansate proiecte noi, care să aibă influenţă directă şi asupra USAMV Iaşi.

„Este nevoie să revitalizăm reţeaua naţională de cercetare agricolă şi este nevoie să schimbăm mentalităţi”

Acum că aveţi o perspectivă completă asupra cercetării româneşti, unde mai trebuie lucrat în ceea ce privește cercetarea în agricultură?

Cred că este prea mult spus că am o perspectivă completă asupra cercetării din România, dar din experienţa mea pot spune că cercetarea din agricultură este în mare suferinţă în acest moment.
Staţiunile şi institutele de cercetare au fost ani la rînd subfinanţate, resursa umană este redusă numeric, iar tinerii nu sunt încurajaţi să lucreze în cercetare prin perspectiva salariilor oferite. Este nevoie de un efort financiar susţinut pentru redresarea cercetării agricole, pentru că altfel vom fi total dependenţi de importuri şi vom plăti mult mai scump pentru tehnologiile şi materialul biologic necesar. Este nevoie să formăm noi cercetători şi asta cere timp, este nevoie să revitalizăm reţeaua naţională de cercetare agricolă şi este nevoie să schimbăm mentalităţi. Cercetarea trebuie să fie dinamică, să se adapteze cerinţelor şi să răspundă cu soluţii.

Aţi realizat studii postdoctorale în Belgia, Olanda, Germania, SUA şi totuşi aţi revenit în România. De ce?

Am călătorit în Vest înainte de 1989, dar mai ales după, şi nu am simţit niciodată dorinţa de a rămîne acolo. Poate că iniţial m-am simţit legat de aceste locuri, de familie, poate că în timp am crezut că şi aici se pot face lucruri interesante, că ceea ce văd acolo poate fi făcut și la noi.
Îmi amintesc de primele laboratoare în care am lucrat în perioada 1992-1993 în Olanda, Germania şi care mi se păreau de vis faţă de ce aveam acasă şi mă uit acum la Institutul de Cercetări pentru Agricultură şi Mediu, nou înfiinţat în cadrul USAMV Iaşi, despre care profesorul meu de atunci, Rainer Horn, actualul preşedinte al International Union of Soil Science, spune că este peste ce au în momentul de faţă în Germania. Deci, se poate şi la noi, deși nu este şi nu a fost niciodată uşor. Poate şi de asta am revenit.

În 2009-2010, conform normelor ARACIS, Universitatea agronomică ieșeană a fost recunoscută drept prima pe ţară cu privire la calitatea procesului didactic. Ce aduce în plus USAMV faţă de celelalte universităţi agronomice din România?

USAMV Iaşi a fost prima pe ţară dintre toate universităţile în ceea ce priveşte calitatea în domeniul didactic şi al cercetării şi a avut un bonus la finanţare pe măsură. A fost o perioadă bună din acest punct de vedere.
Dacă ne comparăm doar cu universităţile agronomice, cu care formăm un consorţiu încă din anul 2000, cred că dăruirea cadrelor didactice, modul în care muncesc şi se dedică profesiei, competenţa lor, au contribuit în mod decisiv la obţinerea acestei performanţe, care nu va fi uşor de egalat.
Deşi nu suntem o universitate mare, prin dorinţa de a inova, de a introduce mereu lucruri noi în cadrul procesului de învăţare-predare, am înregistrat câteva premiere în România: primul Campus electronic, primul Sistem integrat 3D, primul laborator autorizat pentru controlul calităţii vinurilor destinate exportului.

Credeţi că agricultura, pămîntul, reprezintă viitorul ţării noastre?

Chiar dacă aparţin acestui domeniu, nu cred că o ţară se poate baza în viitor doar pe agricultură; nu poate să piardă contactul cu industriile şi tehnologiile noi. Dar, în acelaşi timp, cred că agricultura va avea şi în viitor un rol important pentru dezvoltarea României, pentru că produce hrană, iar potenţialul agricol al ţării noastre este foarte ridicat. Cererea de produse agricole va creşte odată cu populaţia planetei, încît acestea vor deveni foarte cautate şi foarte bine plătite. Hrana se va produce încă mulţi ani după tehnologiile actuale, iar cererea de produse sănătoase, bio, va creşte.
În plus, am fost şi voi fi mereu de partea celor care cred că nu există viitor fără agricultură şi nici agricultură fără viitor.

SCURT PARCURS BIOGRAFIC

Gerard Jităreanu este unul dintre cei mai cunoscuți specialiști în Agronomie din România ultimelor decenii. Între anii 2000-2004 a fost decan al Facultăţii de Agricultură şi timp de opt ani, în perioada 2004-2012, a fost rector al USAMV Iași. După o activitate didactică universitară semnificativă, Gerard Jităreanu a fost numit în 2009 preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică din România, precum şi secretar de stat în Ministerul Educaţiei.
A publicat peste 200 de lucrări ştiinţifice şi a participat la 27 de contracte de cercetare ştiinţifică.
Pentru întreaga sa activitate a fost distins cu Meritul Agricol în Grad de Ofiţer, cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Agrare de Stat din Chişinău, Republica Moldova, cu Premiul Societăţii Române a Horticultorilor și cu Premiul Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti”.

Sursă foto:www.cronicadeiasi.ro