Prof. dr. Evelina Moraru este considerată a fi unul dintre cei mai buni medici pediatri români, prin mîna căreia au trecut zeci de mii de copii. În cabinetul din Spitalul „Sfânta Maria” din Iaşi, pereții sînt acoperiți de numeroase diplome și de o mare galerie de fotografii ale pacienților ce au pășit, cum spune ea, „în tărîmul binefacerii”. Aici întîlnești un om care nu obosește niciodată cînd vine vorba de pacienți. Calmul, răbdarea și mai ales pasiunea pentru munca depusă sînt spune că sînt calități dobîndite după o pregătire profesională care nu s-a încheiat la terminarea facltății ci a durat și încă durează toată viața.

Ce v-a determinat să urmați „jurămîntul lui Hipocrate”?

După ce am terminat liceul, toată lumea mă încuraja să dau la filologie și să nu dau la medicină unde era coșmarul. Mie mi-ar fi plăcut ziaristica, gîndul acesta mă fascina. Mă gîndeam că voi fi omul care ar fi văzut o crimă și care nu s-ar fi dus la poliție ci la un ziarist care m-ar ajuta să descopăr adevărul și să dau în vileag tot răul, să fac anchetă. Dar, mă întrebam, cum sînt eu așa mai romantică, ce o să se aleagă de mine, o să fiu o ființă dezordonată în gînduri, cum o să reușesc să predau mereu aceleași lecții? În perioada aceea citeam Dostoievski și am fost marcată atît de tare de operele sale încît credeam că nu se mai poate scrie nimic mai măreț. Acum se poate scrie despre orice. Fiecare are fiorul lui. Trebuie mai întîi să-i simtă vibrațiile și apoi să știe cum să-l pună în pagină. Și atunci m-am decis să merg la medicină cu convingerea că voi putea să fac ceva pentru oameni. Cînd le-am dat vestea părinților, aceștia au fost „distruși”. Pînă la urmă mama m-a îndrumat spre pediatrie pentru că a observat că mie îmi plăcea să îmi petrec timpul cu cei mici. Pediatria, odată cu numele, aduce conștietizarea unei responsabilități. Ca medic trebuie să îți asumi fiecare decizie.

Mulți studenți din ziua de azi așteaptă să termine facultate și să plece în străinătate pentru bani. Dacă ești un medic adevărat, pasionat de ceea ce faci nu cauți avere la porțile străinilor.

Cum a fost începutul acestui drum?

Eu am ajuns la țară cînd am terminat facultatea, la vîrsta de 23 de ani. Acum cînd mă gîndesc, mă cuprinde un fel de simpatie și milă la ființa aceea care a ajuns într-un sat de oameni gospodari. Am plecat în comuna Hălăuceşti cu misiunea să fac ceva să nu le mai moară copiii pentru că aveau o mortalitate infantilă foarte ridicată și mi-am propus ca la domiciliu să nu mai moară niciun copil. Un prim pas foarte important a fost să cîștig încrederea personalului pentru că de unul singur nu poți să faci nimic în viață. În perioada aceea dacă un copil murea, medicul era principalul vinovat. Era o perioadă în care copiii mureau, dar nu neapărat din neglijența familiei ci din cauză că medicina era limitată. Cel mai frumos compliment pe care l-am primit acolo a fost de la o bătrînă care mi-a reproșat că satul a început să rămînă fără îngerași iar clopoțica nu mai sună deloc. Pentru mine acele cuvinte au avut o însemnătate profundă pentru că în acel sat suferința mamei era alinată de copilul ei mort care devenea înger protector pentru întreaga comunitate. Indiferent că un copil era bolnav sau nu, eu, ca medic, eram obligată să fac vizite regulate la domiciliul bebeluşilor şi să îi supraveghez pe toţi foarte atent. Timp de trei ani am avut mortalitate infantilă zero, iar efortul meu a fost răsplătit cu „Meritul Sanitar”. Cu multă muncă am dovedit că se poate chiar dacă nu am avut niciodată liber duminica și stăteam întotdeauna multe ore peste program.

E un noroc să faci meseria aceasta din pasiune

Care este secretul acestei performanțe?

Poți să știi foarte multă carte, să fii perfecționist și să știi totul, dacă nu pui un gram de pasiune nu poți să practici această meserie. Pacienții te simt imediat, mai ales copiii. Mulți studenți din ziua de azi așteaptă să termine facultate și să plece în străinătate pentru bani. Dacă ești un medic adevărat, pasionat de ceea ce faci nu cauți avere la porțile străinilor. E normal să vrei mai mult și o primă opțiune este să pleci din țară, dar în același timp nu putem pleca toți. Trebuie să ne întrebăm cît de moral este să pleci din propria țară. Aici am copilărit, aici am învățat, de locul acesta îmi sînt legate amintirile alături de familie. E un noroc să faci meseria aceasta din pasiune. Mie îmi este milă de colegii care nu sînt pasionați.

Ați insuflat pasiunea pentru medicină și altora?

Cred că fiica mea a fost prima „victimă”. Cînd lucram, o luam cu mine peste tot. Atunci mi-am dat seama că pe ea am influențat-o într-un fel. Apoi, cu fiul meu pot să zic că am trișat puțin. După ce a terminat liceul s-a înscris la mai multe facultăți printre care la Drept, FEEA și la Medicină unde a luat examenul de admitere cu nota zece. A fost admis la toate facultățile și atunci și-a întrebat părinții ce facultate să urmeze. În acel moment, am trișat spunîndu-i că dacă a luat zece la un examen greu, atunci ar fi păcat să nu urmeze domeniul pentru că se pricepe. Poți să știi medicină și să nu vrei să dai acolo. Eu am simțit nevoia tot timpul să-i învăț pe alții să facă mai bine ca mine. La cursuri amfiteatrele erau mereu pline. Ei își dau seama imediat cu ce fel de profesor au de-a face. Iar eu am dat dintotdeauna tot ce am avut mai bun pentru studenții mei și nu am păstrat pentru mine. Iar studenți fiind, oameni care puteau să aleagă orice, m-am trezit că au decis să urmeze pediatria. Dumnezeu mi-a întins o mînă și am avut șansa să fiu cadru didactic.

Toată lumea vrea să profeseze în Franța în timp ce spitalul din Huși nu are un medic specialist pediatru

Țineți legătura cu foști pacienți?

Eu sînt fericită că pacienții pe care i-am avut își amintesc de mine și de ce am făcut pentru ei. Este foarte important ca pacientul să aibă încredere în tine și în capacitățile tale de medic. Am tratat pacienți care au ajuns foarte bine în meseria lor și cu care am păstrat legătura. Am scris într-o perioadă de timp articole pentru revista electronică „Acum” și s-a întîmplat să primesc un mesaj din partea unei foste paciente, Adriana Nazarciuc, în care scria că oriunde s-ar duce în lumea aceasta numele Moraru Evelina nu îl va uita niciodată. Asemenea mesaje mă emoționează și mă fac să realizez că pentru unii oameni însemn foarte mult.

Am scris într-o perioadă de timp articole pentru revista electronică „Acum” și s-a întîmplat să primesc un mesaj din partea unei foste paciente, Adriana Nazarciuc, în care scria că oriunde s-ar duce în lumea aceasta numele Moraru Evelina nu îl va uita niciodată. Asemenea mesaje mă emoționează și mă fac să realizez că pentru unii oameni însemn foarte mult.

Ce părere aveți despre faptul că majoritatea medicilor preferă să plece din țară?

În ziua de azi nu mai văd aceeași dăruință pentru meserie, toată lumea vrea să profeseze în Franța. Așa am înțeles că fiecare generație își schimbă prioritățile și preocupările. Într-un spital din Paris mai e puțin și se vorbește peste tot în românește, iar, în țară la noi, spitalul din Huși nu are un specialist pediatru. Cei care au terminat medicina se plîng că nu au serviciu și caută să se afirme în străinătate, dar la Huși nu ajunge nimeni. Poți găsi pînă la urmă un bătrîn care ar vrea să mai lucreze, dar nu e același entuziasm și nu vor fi aceleași rezultate. Un tînăr ar putea să meargă cel puțin pentru o perioadă scurtă de timp să vadă dacă se descurcă și așa va putea să capete experiență.

Am avut noroc să îmi placă ce fac și să mai cîștig și bani din asta

Ați făcut stagiu de pregătire în Franţa. V-ați gîndit vreodată să rămîneți acolo?

Am lucrat în orașul Lille. Am plecat cu un entuziasm foarte mare. Cînd am văzut în ce condiții se lucrează, și vorbim de perioada imediat după revoluție, m-a tentat ideea, să rămîn. Însă, dorul de casă m-a determinat să mă întorc în țară. Mi-am amintit de mama mea, care trăia pe atunci, cum în fiecare an, indiferent de treaba pe care o avea, chiar dacă nu se simțea bine, mergea de Paștele blajinilor cu cozonac și ouă roșii la mormîntul rudelor care s-au stins din viață. Atunci mi-am zis că nu voi putea să stau departe de casă și mi-am dat seama că sînt genul de persoană care nu poate să plece.

De ce sfaturi ar trebui să țină cont viitorii medici?

Medicina este foarte grea, solicitantă şi necesită o pregătire profesională permanentă. Este o meserie în care trebuie să fii veșnic neliniștit cu mintea. Nu poți să spui niciodată că știi tot. N-ai voie niciodată să spui că nu știi. Trebuie mereu să citești în acest domeniu. Am avut noroc să îmi placă ce fac și să mai cîștig și bani din asta. Tinerii studenți ar trebui să țină cont că au niște obligații în plus față de cele profesionale. O obligație morală pentru țara în care au studiat, pentru profesori și îndrumători și mai ales pentru meserie.