Dan Lungu a cîștigat cu romanul „Fetița care se juca de-a Dumnezeu”, apărut la Editura Polirom în 2014, Premiul Național de Proză al Ziarului de Iași, ediția a XII-a. Gala de decernare a premiului a avut loc miercuri seară, 22 aprilie, în Aula Magna „Haralamb Vasiliu” a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” (USAMV).

Ce înseamnă seara aceasta dumneavoastră?

În primul rînd este o seară în care mi-am reîntîlnit foarte mulți prieteni, dar este o seară emoționantă din alt punct de vedere. Asta pentru că după ce am terminat facultatea am lucrat vreme de un an la Monitorul. Aici am reîntîlnit colegi de acolo și a fost o mare bucurie. Apoi simt emoții legate de faptul că este un premiu pe care îl iau la Iași, și știm bine că nimeni nu e profet în țara lui. Iar faptul că este apreciată aici cartea, chiar nu mă așteptam, fără niciun fel de ipocrizie. Mai ales că atunci cînd există un premiu într-o anumită zonă a țării, și vrei să fie național, nu îl dai cuiva din urbea ta.

De ce considerați că juriul a ales totuși să vă ofere premiul?

Faptul că juriul a trecut peste aceasta regula nescrisă mă bucură foarte mult.

Cum ați perceput românii din Italia cît timp v-ați documentat?

În primul rînd mi-am schimbat foarte multe prejudecăți în legătură cu cei plecați din România, în cele zece zile petrecute în Italia. Documentarea ar fi trebuit să fie mai lungă, dar am schimbat destule medii cît am stat acolo. Pornind de la oamenii care trăiesc sub podul de la Tiburtina, pînă la niște rromi neoprotestanți care trăiesc la marginea orașului, apoi la un profesor universitar de origine română consacrat în Italia. Deci medii foarte, foarte diferite.

Ce v-a uimit la cei cu care ați interacționat?

Faptul că au o relație duală cu România. Sînt deseori cu mintea în țara lor, mai ales de sărbători, dar nu vor să se întoarcă. Ajung în situația asta paradoxala cînd primesc vești proaste din România, din presă, nu despre familia lor, să se bucure. Asta le justifică că eforturile pe care le fac nu sînt zadarnice. Pentru că nu este ușor să te adaptezi într-o țară nouă, într-o cultură nouă și într-un context în care nu ești prea des privit cu ochi buni.

Am observat vineri la Ateneul Tătărași că oamenii sînt încîntați de cartea dumneavoastră și că și-ar dori și alte apariții de acest fel.

Asta e bine. Simți că oamenii au încredere în tine. Este posibil ca la un moment dat să dezvolt o idee, un detaliu sau o informație. Eu ascult, înregistrez și sînt sigur că dacă la un moment dat va fi un context favorabil pentru vreo idee, ea va ieși de acolo de unde eu am lăsat-o să intre și stă într-un depozit foarte larg, pentru că mintea umană este mai mare decît am crede noi.

Sursa foto: facebook