Debuteaza in lumea lung metrajului cu o poveste comerciala si il deranjeaza daca nu inteleg chiar toti acest lucru. Vine in fata publicului nu doar cu un concept de film nou in cinematografia romanesca, dar si cu idei tehnice noi care promit o calitate superioara. Dan Chisu este regizor de lung metraj, iar din acesata postura povesteste despre rigurozitatea care ii lipseste, dar nici n-o vrea, despre superficialul din el si despre visele indraznete, care, la 54 de ani inca il mai agata si le da curs in realitate. Reporterii CUZANET l-au intrebat despre cateva formule personale si daca mai are repere in viata  si a raspuns pe masura.

„…asta inseamna ca superficialitatea iti aduce o lipsa de familie, o lipsa de sanatate”

Sunteti un om riguros?

Nu (…) In momentul in care tragic linie si eu, la 54 de ani ai mei, constat ca m-am bagat in foarte multe lucruri, dar iarasi constat ca nici unul nu l-am dus la performanta totala, ma pot considera un superficial, dar cu mare bucurie.

Care este bucuria unui superficial?

Bucuria unui superficial este ca are orizonturi noi si descopera lumi noi. Eu faceam emisiuni de calatorii, dupa care am facut emisiuni culinare, dupa care am facut filme documentare, dupa care am plecat cu barca pe mare, dupa care am facut filme despre barcile cu panze. Nu poti sa nu te bucuri cand ai asa o paleta mare de alegeri. Dar asta inseamna ca superficialitatea iti aduce o lipsa de familie, o lipsa de sanatate;  ele vin la pachet, de fapt. Dar niciodata nu poti sa zici dupa ce ai luat vreo decizie daca ai facut bine sau rau. In acelasi timp, ma omoara monotonia. Nu as fi putut sta intr-un serviciu in care sa ma trezesc la ora opt, la zece sa plec si la sase sa ma intorc. Mi s-ar parea ca viata nu mai are sens.

„E o lume noua pe care o descopar acum. Incep cu un film intentionat comercial, care nu ma carcterizeaza neaparat”

Ce va depaseste in momentul de fata?

Ma depaseste nesiguranta in a face urmatorul pas intr-un anume ritm, pentru ca pasii se fac in ritm. Depinde ce ritm iti alegi: poti sa faci un pas saltat, un pas rapid, unul lent…E o lume noua pe care o descopar acum. Incep cu un film intentionat comercial, care nu ma carcterizeaza neaparat. Am vrut neaparat insa, sa atrag atentia, pentru ca un film comercial merge mai bine decat un film normal; am terminat al doilea film si ma aduce ca subiect in aceeasi zona a adolescentilor si nu stiu daca „sa-l coafez si sa-l machiez” ca sa impac pe toata lumea.

Sunteti adeptul formulei „Mananc, deci exist”?

Mi se pare cel mai important lucru. Eu cred ca unul din motosrele evolutiei a fost mancarea si n-am sa va mai spun decat doua lucruri: homo erectus a parasit Africa, clar, pentru mancare si arata asa cum este astazi datorita oamenilor care s-au dus dupa mirodenii. America a fost descoperita nu pentru ca se dorea a fi descoperita America. Se dorea descoperirea Indiilor. Daca Columb a facut-o, daca cel care i-a dat numele – Amerigo Vespucci, nici macar n-a vrut sa plece acolo. Cunoasteti povestea lui: el s-a ascuns pe-un vapor, era un hot din zona Portugaliei, zona Cascais-ului, care urmarit de niste soldati, s-a ascuns pe-o barca, s-a trezit pe ea, a fost inchis.  A fost revolta pe barca, a pus stapanire pe ea, si fiind omul numarul unu, cel care a vazut un petec de pamant a strigat: „Amerigo, Amerigo, pamant!” Deci va dati seama cat de relativ este! Dupa el, Vasco da Gamma pleaca cu doua corabii, are sansa sa ajunga in Calicut (India de astazi), si stabileste primele relatii comerciale ale Planetei, pentru ca acolo s-au impartit. Arabii au luat-o pe uscat si portughezii si spaniolii pe mare. Deci, santem dependenti de mancare. La botez e o masa, la nunta e o masa, la inmormantare e o masa. Ce actiuni regulate facem in fiecare zi? Mancam dimineata, la pranz si seara, de fapt pentru ane hrani. Totul a aparut din dorinta de a ne asigura cele doua instincte: de reproducere si de supravietuire. Deci, sant adeptul formulei.

Ce nu e bine in masa romanului de toate zilele?

Aa! Nu e bine in masa Planetei  de toate zilele. Daca acum 28 de ani ajungand la Paris, am asteptat un an de zile ca sa mananc pentru prima data creveti cand am fost invitat de cineva ca e mancau in doua momente ale anului, acu, am fost pentru a filma „Ursul” langa Buzau la Sarata Monteoru si opream la un fel de mini market de sat si in congelator erau creveti congelati, ce sa ne mai spuna acest lucru? Ca un produs care era rarisim, a ajuns sa fie un produs de masa care costa cat puiul si pestele. Adica va dati seama cat de mult produce Planeta si la ce mod produce! Cu ce hormone, cu ce energie. Cred ca Planeta a luat-o razna. E un consumism exagerat. Ati vazut filmul in care arata cum se cresc bovinele in America. Noi nu mai mancam cetrebuie de foarte mult timp. Nu se stie cand se va face ceasul sa ticaie pentru noi toti in acesta privinta. De putin timp planeta face eforturi pentru a reveni la mancarea organica. Nu mai mancam ce trebuie de foarte mult timp. Acea salata care costa doi dolari, costa douazeci de dolari daca este organica. Eh, cine isi permite, probabil va trai mai mult sau probabil se va imbolnavi. Ca si acel care s-a imbolnavit ca s-a lasat de tigari ca-I lipsea nicotina. Deci, nu mai stim nimic, absolute nimic. Absolut totul este aleator. Nu stii daca medicamentele iti vor face bine, nu stim cate cantitati de E-uri ingurgitam in fiecare zi, pentru ca laptele tine cat tine.

„Sunt intr-un moment in care nu mai am repere si nu mai stiu in ce sa cred ”

Cu ce ati substitui verbul „a fi” pentru persoana Dvs?

Cu „a crede”. Am o mare problema.

In ce credeti? Sau mai bine zis, in ce nu credeti?

Nu mai am repere. Sunt intr-un moment in care nu mai am repere si nu mai stiu in ce sa cred. Nu stiu daca sa cred in informatia pe care o primesc pentru ca este distorsionata. Mi s-a intamplat de foarte multe ori sa fiu martor la intamplare si sa vad cum ajunge ea transmisa. E aproape ca legenda cu ouale. „Un ou, doua oua, sase oua, sapte oua- nu mai conteaza”, deci exista dorinta de a imbogati. E o chestie morbida a omului de a afla din viata fiecaruia. Nu va uitati ca emisiunile astea tabloide au cel mai mare succes din lume? Pai, daca e bine sau e rau. Daca e rau, de ce are atata succes, daca e bine, incotro ne indreptam? Nu pot sa spun. Ramane un mare semn de intrebare. Repere nu mai am.

„Ma si deranjeaza ca cei care au vazut filmul si critica, n-au inteles declaratia mea ca e facut cu intentie”

Probabil ati fost intrebat deja de multe ori… De ce v-ati apucat de lung metraj?

Intrebarea ar fi completata cu „de ce v-ati apucat de lung metraj acum, atat de tarziu?”(zambeste). Pentru ca eu asta am vrut sa fac, dar intre dorinta si putinta e o mare distanta. E un sir intreg al promisiunilor, al momentelor, al situatiei. Stiti ce zice drogatul? Ca se lasa cand vrea el de viciu. Asa e si la mine. Ma las cand vreau. Dar cred ca a fost mai mult un moment astral. Cu doua zile inainte, n-as fi luat aceeasi discutie de a investi acei bani din buzunarul meu, 120.000 de euro ca sa fac un film. Pentru ca banii aia putau sa-mi foloseasca la altceva, dar probabil aveam nevoie de acesta chestie.

Sa fie orgoliu?

Nu-mi dau seama. Nu putem sa facem psihanaliza pe fiecare actiune, nu? Sant amestecuri de situatii. Ah, ca-ti pare rau dupa, e cu totul alta chestie.

A fost la baza WebSite Story vreo bucata de poveste reala?

Nu, a fost o poveste invenatata, determinata de niste povesti reale vizavi de posturile de pe net. Pentru ca acestea raman reale ca si posturi, dar nu cu acelasi subiect, iar eu am impanat, am scris ca un scenariu de film de aventuri sau de actiune. „Pai, ce facem? Ea face asta, el face asta, ea moare. Ala ce face? Ea vrea sa se razbune… „ – si uite-asa l-am tot construit ca pe un modul. Nu e nimic artistic in partea de scenariu, nimic, zero! Sunt zece mii de povesti la fel. Ma si deranjeaza ca cei care au vazut filmul si critica, n-au inteles declaratia mea ca e facut cu intentie. Asta am hotarat. Si telenovelele sunt facute cu intentie, totul e facut cu intentie. Inseamna ca n-am fost foarte bun, incat sa-i fac pe toti sa simta. Ah, cealalta parte, cei care tot transmit mesaje pe net, sunt incantati, dar cel mai tare ma surprinde si cred ca ma bucura extremismul parerilor: de la „cel mai tare film”, „bravo”, „genial” si pana la „un film de doi lei”, „fara sens” si „fara accent”. Si vorbesc aici de sute de pareri care sunt cam egale la ambele extreme, sunt chiar la egalitate.

Conteaza criticile?

Conteaza pentru oricine. Trebuie sa poti sa nu tii cont. Si depinde cat de tare conteaza. Te tai, te doare, curge sange. Dar daca te lamentezi ca o femeie la menopauza, e una, iar daca esti barbat si strangi din dinti si pumni, e alta. Depinde de cum reactionezi, e vorba de atitudine.

De ce au durat doar 12 zile filmarile?

Mi-as fi dorit sa dureze mult mai mult. Am inchiriat aparatura pe atatea zile pe cate am avut bani. Daca as fi avut de 18, faceam in 18.

Ati filmat cu RED Camera. Ce avantaje are fata de o camera normala de filmat?

O calitate deosebita si un consum minim de pelicula. Deci, fiecare dubla care nu folosea, o stergeam si pe acelasi „dimensiune” mai filmam o data, pe cand la pelicula, ai luat-o, ai cumparat-o, ai developta-o si ai aruncat-o.

„…in fiecare vara, 60 de zile pe an, in ultimii cinci ani, eu stau pe-o barca cu panze in larg”

Daca maine nu ati mai avea internet si telefon mobil, ati suferi? Sunteti dependent?

Ca sa fiu sincer, in fiecare vara, 60 de zile pe an, in ultimii cinci ani, eu stau pe-o barca cu panze in larg. E mare, are trei dormitoare, imi chem prietenii acolo. Nu stiu ce se intampla la  televizor, nu am telefon. Stiti cat este de bine? Nu va pot descrie. Este senzational. Stiti cum e sa vezi in fiecare dimineata rasaritul? Sa mananci o bucata de paine cu dulceata si sa bei o cana de ceai. Nu trebuie sa mananci somon, icre sau altceva si credeti-ma, fericirea e necuprinsa. La mine problema e alta: ma agat in continuare de dorinta de a face si fac si vreau sa fac si asta ma intoarce in fiecare an, o buna parte pe pamant.

Apropo de prieteni, aveti multi? Cum se confirma la dumneavoastra prieteniile?

Prietenii sunt cei care-mi sunt alaturi indiferent si de foarte mult timp. Sunt cativa, s-au adunat vreo zece, dar mai dispar dintre ei. Poate nu sunt eu la nivelul lor. Si nu dispar pentru ca i-am eliminat eu pe ei, ci pentru ca m-au eliminat ei pe mine din neglijenta mea sau cine stie ce.

„Noi avem un particular simt al autodefaimarii. E foarte jenant ca santem neconditionat atat de imapsibili la bun-simt, la toate lucrurile care intampla, la respect, politete”

Cum ati realiza un scurt metraj despre situatia Romaniei la acest moment? Ce personaje ati folosi si spre ce gen s-ar indrepta? Ar fi o animatie, ar fi comic sau thriller?

E o intrebare cu raspuns neastepatat. E foarte greu sa creezi o alegorie rapida spre a defini starea unei tari. Cred ca …(tacere),  tot o gluma ar fi.

E zapaceala doar la noi?

Nu. Eu cred ca peste tot e zapaceala. Ieri, pe un post international era breaking news cu dolarul care calca in picioare euro, cu interventiile Angelei Merkel, precum ca Germania nu va face niciodata acest lucru, ca daca va fi, va fi mult mai puternic dupa. Deci din declaratie vedem ca isi asuma o anuntare a unei  mai mari invalmaseli economice mai tarziu. Grecia a vrut sa se retraga din Europa, deci e zapaceala pe Planeta. Ce sa va spun? Noi avem un particular simt al autodefaimarii. E foarte jenant ca santem neconditionat atat de imapsibili la bun-simt, la toate lucrurile care intampla, la respect, politete. In Romania daca gasesti un loc de parcare si vii cu masina si inainte de aia, faci semnal, ii dai de inteles ca vrei sa intri, semnalizezi iarasi, ii atragi atentia celui din spate ca ar trebui sa intri numai cu spatele, ca nu poti altfel, nu te vede si e imediat in spatele tau. Ori, nu te vede intentionat. Te intrebi de ce n-a inteles sau de ce n-a vrut, iar daca intri in vorba cu el, risti sa te si bata. E o lume pe care nu vreau sa o mai percep si incerc sa o ignor. Dar poate fac aceeasi greseala pentru ca toata lumea face acelasi lucru. Ce poti sa faci decat sa astepti, sa te rogi, sa iti asumi si sa astepti ca poate generatia voastra va face mai mult decat am facut noi.

Ati fost plecat din tara in anii ’80. V-ati intors, totusi, dupa ’89…

M-am intors in Romania, ca tot romanul, dupa revolutie la inceput si definitiv m-am intors in ’96. Intre ’92 si ’96 am fost asa, un fel de navetist intre Paris si Bucuresti, fiindca nu puteam sa renunt viata mea de acolo. Intr-un tarziu mi-am zis: sunt roman, trebuie sa-mi asum pana si acest lucru.

„Noi avem un particular simt al autodefaimarii. E foarte jenant ca suntem neconditionat atat de impasibili la bun-simt, la toate lucrurile care intampla, la respect, politete”

A fost neglijat conceptul „Noptii devoratorilor de publicitate”?

Asa cum nu era al meu, eu l-am imbunatatit, dar acum merita o reimprospatare. Cred ca se poate mai mult.

Va simtiti un pionier al publicitatii din Romania?

Nu, nicidecum. In momentul in care venisem in Romania stiam mai multe lucruri pentru ca traisem in Occident. Sunt doar un amator si respect publicitatea romaneasca pentru ca s-a dovedit a fi de top in anii in care castiga tot ce se putea in zona Europei. Deci, avem creier, nu stiu daca ne ajuta, dar exista. Avem creier si in cinema, cu toate premiile lui Puiu, ale lui Mungiu, Florin Serban. Deci astea nu sunt pe nedrept. Sa nu fie inteleasa gresit legatura pe care-o fac. Eu am fost incantat, fascinat de filemele lor. Dar am si inteles de ce publicul n-a venit. Simplu!

Este o moda sa faci film acum in Romania?

E o moda, dar nu stiu din ce bani se vor face ca nu sunt bani. Propunerea mea este sa se faca filme independente. Asta ar fi o solutie. Eu sant convins ca nimeni n-o sa spuna nimic pentru ca lumea-si doreste sa existe si un cinema independent. Repet: eu puteam s afac orice altceva cu cei 120.000 de euro, dar i-am aruncat intr-o „gaura neagra”. Poate nu ma ajuta acum, dar poate pe viitor. Filmul asta e ca o taxa de scolarizare pe care am platit-o.

Ce loc ocupa estetica lucrurilor si buna amenajare in viata Dvs.?

Daca as vrea sa fiu sofisticat, v-as spune dupa semiotica, dar nu. Vreau sa va spun ca e relativ. E dupa starea de spirit a zilei respective. Sunt zile in care as plasa-o pe locul intai si zile in care as ignora-o definitiv. Cred ca nu putem vorbi de lucruri foarte precise.

„Stiti ce face Dumnezeu cand noi ne face planuri? – Rade de noi!”

Ne ajuta si haosul…

Bineinteles. Nu degeaba ne-am nascut din haos. Pana la urma asta e povestea vietii. Stiti ce face Dumnezeu cand noi ne face planuri? – Rade de noi! Asta e, trebuie sa ne stresam mai putin. Dar daca mi-ar fi spus cineva sa fac chestia asta la 25 de ani, cred ca-i dadeam un pumn in fata. Deci, se poate numai acum, caci nu devii peste noapte cineva asa, pur si simplu, fara sa te mai intereseze pasiunea, ocupatiile sau alte chestii decta ceea cu ce ai triumfat intr-un fel. Acum inteleg de ce mi se spunea ca batranii sint intelepti. Cand aveam douazeci de ani credeam ca –s niste neajutorati de care trebuie sa avem grija.

Va mai agata visele foarte indraznete?

Visele?

Da!

Oho! Pai, cred ca asta-i „drive”-ul meu. Am acuma un proiect atat de indraznet si urmeaza altul si mai indraznet incat… (zambeste)

Ne dezvaluiti ceva din ele?

Nu pot. Ramane sa vedeti!

Corina Gologot

Despre Dan Chisu:Producator, scenarist, scriitor, actor si regizor.
Ca actor, Chisu a aparut in filme precum Senatorul Melcilor, in regia lui Mircea Daneliuc, selecÅ£ionat in Competitia Oficiala a Festivalului de la Cannes, Asfalt Tango a lui Nae Caranfil sau Turnul din Pisa, regizat de Serban Marinescu. A produs numeroase documentare TV de succes, printre care „Mananc, deci Exist!”, distins in 2006 cu Premiul Asociatiei Profesionistilor in Televiziune din Romania pentru Cea mai buna emisiune de calatorii sau Orasele pierdute ale Incasilor, castigator al Premiului Asociatiei Profesionistilor in Televiziune din Romania pentru Cel mai bun documentar in 2007. Debuteaza in lung metraj cu „Web Site Story” pe 14 mai 2010 la Bucuresti si  pe 21 mai la Iasi.