A facut parte din generatia optzecistilor, altfel spus, cea a idealistilor si a celor care credeau intr-o schimbare drastica a Romaniei de dupa 1989. Chit ca Securitatea nu i-a mai stat in spate ca sa-i verifice textele, Cristian Teodorescu a fost dezamagit de urmasii lui Ceausescu. Dupa douazeci de ani de democratie, tara a ajuns o copie fidela a politicienilor, mai ales ca „singura lor preocupare este propasirea personala”, marturiseste jurnalistul. Chit ca este ofuscat de ceea ce vede, nu ar putea sa urmeze modelul lui Sever Voinescu sau Traian Ungureanu pentru a pasi pe marea scena din Palatul Parlamentului. Cit despre cazul TRU, toata vilva s-a facut pentru ca: „el are suficienta inteligenta si acuitate incit sa priceapa cu usurinta despre este vorba in propozitiile politicii astfel incit vocea lui sa conteze”.

Ce s-a ales din clubul „opzecistilor” din care ati facut parte?

S-a ales exact numarul de scriitori pe care i-a avut grupul asta al nostru, si de la Junimea si de la Cenaclul de Luni. Cu atitia scriitori citi au intrat, vorba lui Sadoveanu atunci cind a fost infiintata scoala de literatura si cind le spunea celor care care aveau treaba pe acolo, unii dintre ei curate nulitati, de altfel. Ne spunea ca de aici vor iesi toti atitia scriitori, citi au intrat. Mai exact, din seria asta a noastra a iesit Cartarescu, Mircea Nedelciu, George Craciun, a iesit si Ioan Lacusta, George Cusnarencu, Constantin Stan, e o lista de lunga. In afara de Cartarescu au iesit si citiva poeti pe care merita sa-i amintim, poeti de mare valoare, doi dintre ei au si murit intre timp, este vorba de Mariana Marin si Ion Stratan. Tot la poeti trebuie sa-i amintim pe Alexandru Musina, pe Calin Vlasie, e o lista… mai dau si eu citeva nume, dar e destul de lunga. N-am afirmat, din pacate, scriitorii care s-au afirmat prin tara, dar mai veneau pe la noi, pe la cenaclu. Cred ca este o generatie care a dat cite ceva.

Credeti ca ati fost naivi?

Cred ca toti am avut o doza mai mica sau mai mare de naivitate. Am avut foarte multe sperante coapte in ’89 si din cauza acestor sperante, credeam ca si realitatea care va urma va fi una pe masura acestor sperante. Din pacate ne-am inselat, eu cel putin m-am inselat.

Cum ati perceput democratia proaspat instalata?

Nu ma refer la schimbarea de regim. E limpede ca fata de totalitarism, fata de ceausismul totalitarist, orice venea nu putea sa fie mai rau. Imaginati-va acum ca libertatea cuvintului, ma rog, cum a aparut ea dupa decembrie ’89, era – pentru scriitori cel putin – o adevarata binefacere. Nu mai stateai sa te gindesti cum sa pacalesti cenzura. Nu mai stateai sa te gindesti atunci cind scriai un articol „dom’le cine vine miine sa-ti dea telefon, ca sa te intrebe ce mai faci?”.

Disparuse amenintare Securitatii, vreau sa zic amenintarea pe fata a Securitatii. Imediat dupa ’90, Securitatea a avut treburi mult mai importante decit sa se tina in continuare dupa scriitorime. Fata de investitia noastra de speranta intr-o lume care se va regenera, intr-o lume in care creativitatea autohtona va iesi in evidenta si va izbuti sa depaseasca rapid handicapul autarhiei ceausiste, asta a fost o greseala. Au trecut 20 de ani si sint multe lucruri care de abia au inceput sa se schimbe sau sint multe lucruri despre care vorbim de 20 de ani ca se vor schimba si ele. De fapt, nu s-au schimbat ori se schimba cu o asa de mare incetineala, ca uneori aproape nu le percepi. Fara discutie insa, diferenta este de la cer la pamint in raport cu asteptarile noastre.

Au trecut 20 de ani din decembrie ’89 si ori timpul a trecut mai repede decit capacitatea romanilor de a se adapta noilor imprejurari, ori cei care au reusit sa se adapteze rapid acestor structuri au fost mult mai iuti decit ceea ce ar fi fost normal sa se intimple. Faptul ca Romania a devenit o tara a tunurilor, a unor diferente sociale stridente – continuam sa aspiram dupa o clasa de mijloc – spune multe lucruri foarte triste, din pacate.

„De pomana mai vorbim de libertatea presei, daca tu esti primul care cedeaza”

De unde a venit dezamagirea ulterioara?

De la activistul politic ceausist, s-a ajuns la nenumarate aspiratii la locul lui Ceausescu, iar intre cei care faceau si fac politica, multi dintre ei nu au nici cea mai mica preocupare, folosesc un cuvint mai vechi, pentru propasirea tarii. Singura lor preocupare este propasirea personala, iar asta se vede oriunde te-ai duce in tara asta.

Unde am ajuns acum?

S-a trecut de la iresponsabilitatea celor care nu stiau decit de frica, la iresponsabilitatea celor carora nu le mai e frica decit de puscarie si nici de asta pentru ca au niste avocati cu care izbutesc sa o tenteze.

Este o diferenta intre jurnalistul si scriitorul Cristian Teodorescu?

Evident ca trebuie sa pui, la un moment dat, cind te apuci de scris literar, un paravan intre tine si ceea ce se intimpla in ziua curenta, ce s-a intimplat ieri, alaltaieri. E o schimbare si de atitudine stilistica. Intr-un fel scrii proza si in alt fel scrii articole sau atunci cind ai diverse interventii la radio, televiziune. Diferenta este data si de faptul ca, volens nolens, trebuie sa adopti un stil jurnalistic. El are rigorile lui, in vreme ce stilul prozei are rigorile tale personale. Nu le poti amesteca. Atunci cind esti, in mai mare masura decit e cazul, prozator in ceea ce faci jurnalistic, lucrurile nu mai merg bine, iar daca jurnalistul din tine il domina pe prozator, iar nu este bine. Cu alte cuvinte, lucrezi in incaperi separate. E vorba, in definitiv, de aceeasi realitate, tratata cu instrumente diferite.

Poate interveni un fel de frustrare intre cele doua persoane dupa un timp indelungat?

Ceea ce am de spus o spun si in articolul de presa si in literatura asta a mea pe care o fac. Din punctul acesta de vedere, nu as putea sa spun ca am vreo frustrare. Nu scriu la comanda, scriu ce-mi place mie cu o anumita ritmicitate. Cind incepi sa ai asemenea frustrari, dupa parerea mea, tu esti principalul vinovat. La un moment dat, dintr-un motiv sau altul, nu comentez, ai facut un compromis, care se tine dupa tine si se poate transforma intr-o ghiulea de picior.

In momentul in care ti-ai legat pixul la vreun gard, incepi sa ai o problema, nu mai are nici pixul libertatea de miscare pe care o aveai inainte de a face asa ceva. E bine sa nu faci compromisuri care te-ar putea incomoda. Nu poti sa le spui pe toate o data. In momentul in care scrii de rau despre unul sau despre altul, ar fi bine sa nu o faci imoral, dar in rest, daca nu ai deplinatatea libertatii interioare si daca nu ai grija de aceasta libertate interioara, de pomana mai vorbim de libertatea presei, daca tu esti primul care cedeaza.

„Jurnalistul trebuie sa aiba grija de semnatura lui”

Avind in vedere contextul economic, credeti ca presa se afla intr-un pericol de a se vulgariza, de dragul tirajelor?

Spre deosebire de multi dintre confratii jurnalisti, eu cred ca gazetaria autohtona a evoluat din ’90 incoace. Gazetaria autohtona face mai limpede diferenta intre articolele de opinie si informatie. Face diferenta mult mai limpede intre simpatii si obiectivitate. Lucrurile sint asumate, sint vizibile si generatia noua de jurnalisti, cei din zona politicului, or fi avind ei parti pris-uri ca, in definitiv, fiecare voteaza cu cineva, dar izbutesc in tot mai mare masura sa ofere publicului o imagine cinstita a fenomenului politic. Izbutesc, de asemenea, sa scrie onest despre ceea ce se intimpla in zona economicului, este foarte important.

Daca cedezi in materie de subiecte, daca nu esti in stare sa inventezi subiecte care sa intereseze publicul, cred ca este problema ta si nu a celor despre care se spune ca ar astepta nu stiu ce articole de tip tabloidal sau din astea, de factura otevistica.

OTV-ul este o oferta, din moment ce are o audienta atit de mare, e o oferta care satisface o parte a celor care se uita la televizor. O parte destul de insemnata. Ce-i impiedica pe ceilalti sa faca lucruri mai bune si mai interesante decit cei de la OTV? E o problema de meserie. Este adevarat insa ca sint lucruri pe care un jurnalist serios nu le poate face. Adica, sa traga cu ochiul pe gaura cheii cuiva si sa inceapa sa povesteasca ce vede acolo. Lucrurile acestea nu le poti face si asta nu inseamna ca nu trebuie sa incerci sa oferi celui care te citeste o imagine completa a elementelor subiectului pe care vrei sa-l propui. Pentru asta, faci demersurile necesare. Dar le faci pe toate cum trebuie.

Care este cel mai mare pericol ce pindeste un om de presa?

Jurnalistul trebuie sa aiba grija de semnatura lui. Trebuie sa aiba grija sa nu-i fie rusine miine pentru ce a scris azi. Daca are obrazul mai gros, la un moment, sa nu dea vina pe ceea ce i s-a cerut sa faca. Asa cum ti se cere, poti sa si refuzi. Daca tu vii cu subiecte puternice, daca vii cu lucruri interesante, este foarte greu sa ti se ceara altceva cind oferta ta este, valoric, consistenta si atunci cind ceea ce propui tu, poate ajunge pe pagina intii. Daca nu, unii sint, si nu putini, in situatia compromisului, de a face presa de alcov, presa de gaura cheii.

„Pur si simplu trebuie strins din dinti si mers mai departe”

Pentru jurnalistii de ancheta intervine sentimentul de apatie cind vad ca articolele nu-si au finalitatea dorita?

Problema nu-i ca l-a inchis pe asta. Problema e ca reactiile autoritatilor n-ar trebui, in primul rind, sa depinda de presa. Noi n-ar trebui sa avem asa des ocazia „sa va spun eu cine-i cutare”. Asta ar trebui sa fie treaba celor care traiesc de pe urma societatii.

In clipa in care un jurnalist ofera printr-o ancheta informatii indubitabile despre mai stiu eu ce cotcarie, furaciune de anul trecut, din fondurile europene si nu se intimpla nimic, atunci singura solutie este insistenta. Trebuie sa ai mai multa rabdare decit capacitatea lor de a baga sub pres ceea ce vrei sa semnalezi. Tot batind, usa aceea se deschide. Nenorocirea este ca, intr-adevar, te poti sastisi la un moment dat cind vezi ca demonstrezi negru pe alb despre cel care a furat. Daca va uitati, mai devreme sau mai tirziu, din pacate mult prea tirziu, se iau masuri impotriva astora. Dar, inca o data, nenorocirea mare este ca lucrurile intirzie. Atunci cind incepi sa ai speranta ca, in sfirsit, povestile au inceput sa mearga bine, ca justitia isi vede de treaba ei, vezi ca nu stiu cine este eliberat din cauza unor vicii de procedura.

In clipa in care se intimpla asa ceva, daca iti pierzi increderea in misiunea ta, atunci cu siguranta cei care ar trebui sa ajunga dupa gratii nu vor mai ajunge. Opinia publica de unde sa afle decit de la noi de cotcarii, de infamii, de ticalosii? Pur si simplu trebuie strins din dinti si mers mai departe.

Dar anchetele servite, mai ales in perioada campaniilor electorale, sint etice? Chiar daca cel vizat este, intr-adevar, vinovat?!

Aici depinde si de discernamintul jurnalistului. Daca ti se serveste un pion otravit, primul care trebuie sa-si dea seama ca pionul este otravit atunci cind incepe ancheta este jurnalistul. Daca esti dispus sa faci jocurile celui care-ti serveste subiectul este cu totul alta mincare de peste. Faci jocul o data, de doua ori si a treia oara nu te mai crede nimeni, pe buna dreptate. Riscul atunci cind faci servicii altora cu aerul ca vrei sa faci servicii societatii e ca omori cititorul si la un moment dat o sa zica „pas”.

Unde mai apar anchetele serioase?

Apar si in „Cotidianul”, uneori au dus la caderi de capete. Apar si in „Gindul” si in „Evenimentul Zilei”. Nu de anchete ducem noi lipsa, noi ducem lipsa de faptul ca autoritatile le observa si uneori nu fac altceva decit sa preia, pur si simplu, ce a scris jurnalistul, fara sa se mai osteneasca in asa fel incit sa faca un dosar beton, din punct de vedere legal. In clipa in care se ajunge la tribunal, avocatii impricinatului dau de pamint cu dosarele respective si cistiga.

A ramas „Academia Catavencu” un promotor in acest domeniu?

Cea mai buna dovada ca „Academia Catavencu” si-a pastrat percutanta si si-a pastrat legatura cu ceea ce se intimpla in Romania, si-a pastrat nasul pentru a descoperi cotcariile, e faptul ca tirajul revistei e cumparat in intregime in zonele in care locuiesc impricinatii. O data dispar de pe tarabe si din cauza aceasta s-a mai intimplat ca „Academia Catavencu” sa mai scoata o prelungire de tiraj pentru a ajunge totusi pe tarabe in zonele in care locuiesc cei vizati de anchetele academicienilor.

„Domnul Cristoiu e de profesie Gica contra”

De ce jurnalistii frustrati sint cei mai periculosi?

Din cauza faptului ca exista un soi de jurnalism de tip „Gica contra”, in care nu conteaza ca ai dreptate, ci conteaza sa fii impotriva curentului, in asa fel incit sa stirnesti zgomote in jurul tau. Acesta nu este un demers jurnalistic onorabil. Din fericire pentru cei care-l practica, acest tip de jurnalist de tip „Gica contra” continua sa aiba suport. El nu este singur pe lume, are discipoli, face si scoala.

In clipa in care tu faci chestia asta sistematic, tu esti cel care afla dedesupturile, si de multe ori, ipotezele tale nu se confirma, rezultatul este ca oamenii care te citesc si te iubesc, se pare ca te iubesc neconditionat. Cei care te citesc cu detasare incep sa te ocoleasca.

Domnul Cristoiu este un fel de „Gica contra”?!

Domnul Cristoiu e de profesie „Gica contra”. Sint si din astia, Ion Cristoiu este unul dintre reprezentantii acestui soi de a face gazetarie, dar mie, inca o data, nu-mi place. Dar nu inseamna ca, uneori, dumnealui, nu scrie si lucruri foarte bine chitite si cu care nu ai cum sa nu fii de acord. Atunci jos palaria. Altminteri, sau cel mai bine zis, de cele mai multe ori, el vrea sa se stie cel care rastoarna lucrurile. Aici n-ar fi nimic rau, numai ca porneste de la ipoteze senzationaliste adesea si de cele mai multe ori nu face decit un anumit zgomot in jurul unui subiect dat. Nu ajuta la elucidarea sa.

Cum se face ca unii jurnalisti devin intelectuali? Cine le da aceasta „functie”?

In momentul in care spui despre un intelectual ca e un intelectual in ghilimele, daca omul cu pricina nu-si merita titulatura de intelectual, fireste ca ghilimele izbutesc sa ramina acolo. Daca e vorba de persoane care au dovedit pina acum ca si-o merita cu prisosinta, ghilimelele acelea cad de la sine. Cam acelasi lucru se intimpla si cu jurnalistii. Cei care se exprima onest in articolele lor de opinie, cei care-si exprima convingerile si simpatiile deschis sint de acceptat. Mai greu de acceptat sint cei care fac jocul dublu si incearca sa para obiectivi si sa traga sfori intr-o directie sau alta.

Nu vreau sa spun acum ca admir gazetaria care, declarindu-si simpatiile, inchide ochii la greselile politice ale simpatizantilor, aici deja incepem sa avem de-a face cu activism politic. Dar in clipa in care ai simpatii si simti nevoia sa ti le exprimi prin articole de opinii, in calitate, cel mai adesea, de invitat al unui ziar, nu vad care-i problema. Atunci cind un ziar are un numar de invitati cunoscuti, cu nume de rezonanta, ce ne intereseaza pe noi?! Ca invitatul sa scrie ceea ce vrea redactia sau ceea ce crede el?! Pe mine mine ma intereseaza ce scrie X sau Y despre cutare personalitate politica.

„Sint oameni care au dreptate si pe care nu-i citeste nimeni”

Este bine ca un jurnalist sa-si exprime simpatiile politice prin articolele pe care le semneaza?

Ca jurnalist, in clipa in care scrii un articol de opinie, in care spui, „dom’le, eu-l simpatizez pe cutare pentru ca…” unde scrii despre ceea ce se intimpla in lumea politica si incerci sa bagi sobolani otraviti pe sub usa, atunci lucrurile nu mai stau deloc bine. De aceea si sint de opinie. Dar cind comentezi un sondaj de opinie sau cind discuti despre oferta politica a unuia sau a altuia, atunci trebuie sa-ti uiti simpatiile si sa faci analiza cinstita recurgind si la vocile altora, astfel incit sa rezulte un articol pe care sa nu-ti fie rusine ca l-ai scris.

Cum e atunci cind ii vezi pe jurnalisti ca intra in politica?

Daca e un jurnalist bun si intra in politica, nu-i obligatoriu sa fie si un politician bun. Cu alte cuvinte, putem inregistra o pierdere pentru jurnalism si nici un cistig pentru politica. Daca, in schimb, e un jurnalist prost care ajunge politician, nu sint convins ca va ajunge un politician bun. Dar din punctul de vedere al jurnalismului, bine macar ca am scapat de un prost.

De ce s-a facut atit de mult scandal in cazul lui Traian Ungureanu?

Din cauza faptului ca Traian Ungureanu este, fara discutie, un ziarist citit, din cauza faptului ca este un ziarist care se bucura si de foarte multe simpatii, dar si de foarte multe antipatii. Depinde si aici din ce perspectiva il privesti. Pentru unii n-a fost o surpriza, ma refer la adversarii lui care-i reprosau atitudinea deschis favorabila PDL-ului sau presedintelui Traian Basescu. Insa cei care-l pretuiau foarte mult pe ziarist fireste ca regreta faptul ca a parasit presa. Condeie cum este Traian, rareori gasesti. Chiar si cind n-are dreptate, este de citit. Sint oameni care au dreptate si pe care nu-i citeste nimeni. Ei bine, el chiar si cind n-are dreptate este un om ale carui articole se citesc si stirnesc opinii. E un om inteligent si, fara doar si poate, dupa ce isi va stabiliza formula politica, el isi va relua si scrisul. Fie va scrie carti despre diverse subiecte, fie va reincepe sa scrie gazetarie. Sint convins ca va continua sa scrie.

Este o pierdere pentru jurnalism, dar este un cistig pentru clasa politica?

Din punctul meu de vedere, o inteligenta ca a lui nu are cum sa faca rau in politica. El are suficienta inteligenta si acuitate incit sa priceapa cu usurinta despre este vorba in propozitiile politicii astfel incit vocea lui sa conteze.

Si-a pierdut din credibilitate acceptind sa intre in politica?

Daca ne gindim ca el a intrat in politica de partea celor in care crede, nu cred ca si-a pierdut credibilitatea. Si-ar fi pierdut-o daca ar fi scris favorabil PDL-ului, ar fi facut o pirueta si s-ar fi dus la domnul Geoana. Din punctul acesta de vedere, el s-a dovedit consecvent.

„Nu am de gind sa intru in politica”

Ca simplu cititor, dumneavoastra cum v-ati simtit?

Trageam nadejdea ca Traian va continua sa profeseze in presa. Din acest punct de vedere, m-am intristat in momentul in care am vazut ca schimba rolul, dar fiecare e liber sa decida. Daca a gasit de cuviinta ca e momentul sa incerce si politica…

De cine va este greata din politica romaneasca?

Exista o categorie, categoria Viorel Hrebenciuc. Are reprezentanti in toate partidele, nu-mi place deloc din cauza faptului ca transforma politica intr-o afacere de taraba si principiul politic intr-o chestie numai buna pentru a fi calcata.

Basescu va cistiga in toamna?

Probabil.

Este un fel de rau necesar sau este popular?

Este un om care face greseli, pe unele le recunoaste, pe altele, nu. Este un tip care are, in pofida a ceea ce se spune, un capital de simpatie suficient pentru a cistiga alegerile si cred ca, la ora asta, e un personaj politic in care foarte multi dintre cetatenii nostri se recunosc. Motiv pentru care Traian Basescu are succes. Nu e, fara discutii, politicianul ideal, cum ar spune unii, dar e un tip care a incercat sa miste ceva. Unii spun ca n-a facut nimic bun, nu sint de acord, altiii spun ca n-a facut decit lucruri bune, lucru cu care, de asemenea, nu sint de acord. Din punctul meu de vedere, el are un bilant pozitiv. Nu atit cit m-as fi asteptat din partea sa.

Ce s-ar intimpla daca Geoana, PSD ar reveni?

Cum adica PSD-ul va reveni? El este la conducerea tarii in clipa asta. Tot timpul ne facem ca uitam chestia asta. Faptul ca domnul Geoana se comporta ca si cum ar fi in opozitie nu schimba datele problemei. PSD-ul, la ora asta, este partid de guvernamint. Daca PSD-ul vrea sa devina si mai partid de guvernamint, atunci este cu totul altceva.

Cit mai dureaza alianta?

Pina la alegeri dureaza ca popa. Dupa alegeri, vedem. Aici depinde de punctajul fiecaruia dintre partidele aflate in aceasta alianta. Daca PDL-ul obtine un punctaj confortabil, fara discutie ca va ajunge in situatia sa caute un aliat mai usor de suportat decit PSD-ul. Daca dimpotriva, PSD-ul face scor mare, este de asemenea cu putinta sa incerce sa preia cu desavirsire conducerea jocului si sa caute un partid mic care a mai fost la guvernare. Cu UDMR-ul, cu minoritatile, ar putea ajunge la guvernare. Nu stiu in ce masura se va ajunge la chestia asta, dupa cum observam, luindu-ne dupa sondajele de opinie, destul de ciudate din ultima vreme, dar daca facem o medie, reiese ca aceste doua partide sint destul de aproape unul de altul, incit, practic, rezultatul il vom vedea chiar la toamna.

„Marian Vanghelie e un mare preparator de mici si un cumparator de bere pentru PSD”

Ce puteri ascunse are Marian Vanghelie?

Pe mine unul ma face sa rid. Faptul ca Marian Vanghelie e un mare preparator de mici si un cumparator de bere pentru PSD e o problema a PSD-ului. Daca PSD-ul ajunge mai la putere decit e acum, domnul Vanghelie va deveni o problema pentru noi toti. Deja cam este si deja ar trebui sa reflectam foarte serios la ipoteza ca, intarind prin votul nostru PSD-ul, scoatem in fata un personaj ca acest Vanghelie, personaj absolut toxic.

E mai periculos decit acei Hrebenciuci?

Este un Hrebenciuc care n-a invatat decit alfabetul stilului lui Hrebenciuc, dar totodata are o energie care contrabalanseaza faptul ca nu se are bine cu subtilitatile lui Viorel Hrebenciuc. Este un fel de bodyguard cu ciomag al lui Geoana. Daca Geoana nu va cistiga alegerile – si este posibil sa nu le cistige, ca sa nu zic ca e chiar probabil – o buna parte din capitalul pe care-l are la ora asta Vanghelie se va duce impreuna cu Geoana. Pentru ca sint destui in partid care nu-i inghit.

Adrian Nastase mai are vreo influenta?

Despre asta era vorba putin mai devreme, el face parte din categoria celor pe care nu-i inghit. El este cel care i-a descoperit de altfel originea de olandez a lui Marian, cind a spus: „Este unul Marian Van… Ghelie”.

Isi va recapata puterile?

Doar in masura in care va cobori cineva din partid. Singurul care ar putea cobori in asa fel incit sa poata reurca este Mircea Geoana. De altfel, ati bagat de seama, in ultimele sale aparitii ce a inceput sa zica? „Sprijin candidatura lui Mircea Geoana”. Dar nu pare prea incintat de rolul pe care a trebuit sa si-l asume din disciplina de partid.

Ce conditii ar trebui sa existe pentru ca dumneavoastra sa intrati in politica?

Nu am de gind sa intru in politica din mai multe motive. Am carti de scris si la cum e viata din partidele noaste, nu mi-as gasi locul pe nicaieri. Sint invatat sa spun ce am in cap si daca nu-mi place ceva, nu spun. Or, disciplina de partid de la noi nu prea pare favorabila atitudinii de felul acesta. De ce Dumnezeu sa ma duc sa-mi pierd vremea in politica, doar asa ca sa am la ce renunta ulterior?

Dar nu luati in considerare si faptul ca ati putea candida ca independent? Un astfel de personaj ar avea sanse de cistig?

Are sanse de cistig foarte mici si, decit sa fie situatia de independent gen Elena Basescu pentru care a muncit partidul din simpatie pentru a stringe semnaturile, e mai bine sa se te lipsesti. Politica nu mi se pare atit de atragatoare incit sa ma duc sa ma milogesc pe la diverse usi si sa stau cu mina intinsa dupa semnaturile cetatenilor.

George Gurescu