Cristian Presură, fizician, inventator, autor este, în prezent, cercetător la compania Philips, în Olanda. Împreună cu echipa sa, a inventat și introdus pe piață primul ceas capabil să măsoare pulsul sportivilor numai pe baza senzorilor optici. A publicat numeroase lucrări și are zeci de brevete de invenție.
Precizați într-un interviu pentru HotNews că „fizicianul este un om. Fizicianul suferă, fizicianul are familie, fizicianul are probleme medicale”. Care considerați că sînt calitățile și defectele fizicianului Cristian Presură?
În momentul cînd vorbești de mine ca fizician, vorbești de capabilitățile mele de a rezolva probleme de fizică, de a face calcule, de a deriva în matematică, de a face relație între diverse fenomene fizice. Eu trebuie să îmi aduc aminte ce se întîmplă la teoria cuantică a cîmpului, cum este cu operatorii de poziție, cum are loc un proces cuantic în teoria cuantică a cîmpului și trebuie să fac corelații. În esență, eu, ca fizician, sînt mai bun sau mai puțin bun, precum un student la facultatea de fizică. Dacă nu știu să fac calcule, iau notă mică.
Consider că am foarte multe defecte. Am început să uit multe din teoriile pe care le-am învățat. Am scris o carte intitulată Fizica povestită, care a avut impact în România. Aceea nu este de popularizare, scrisă după alte cărți. Am făcut cursuri, am citit cărți, am făcut toate calculele și totul este trecut prin mintea mea. Acum sînt surprins că anumite lucruri le-am uitat și că trebuie să citesc propria mea carte ca să îmi aduc aminte. Remarc cum, în ultimii ani, nu am mai făcut calcule complicate. Nici nu mi-a cerut poziția în care mă aflu la serviciu. Nefiind pus în astfel de situații, am început să le uit. Fizicianul Cristian Presură are multe lipsuri.
Legat de calități, ceea ce consider că este o calitate a mea este faptul că eu nu înțeleg așa de bine. Sînt un tip încet la minte, care nu înțelege din prima ceea ce se explică și mi-am construit din acest dezavantaj un avantaj. Avantajul este că mi-am permis să îmi iau timp pentru a înțelege ce se spune. Atunci cînd înțeleg, încetul cu încetul ce se spune, pricep fundamentele. Pricepînd fundamentele, sînt în stare să explic altora din punctul meu de vedere. Mă străduiesc, în acel moment, să explic acel fundament nu pe baza ecuațiilor, așa cum l-am învățat, ci pe baza unor modele mult mai simple, referindu-mă la lucruri din viața obișnuită.
Ca simplu om, ce calități și defecte aveți?
O să încep cu defectele. Cristian Presură este foarte dezordonat și lasă lucrurile pe ultimul moment, ceea ce am zis de multe ori că voi schimba la mine. Nu am reușit. Aș mai putea adăuga că este puțin concentrat în lumea lui. Îi vine deseori greu să iasă din bula lui și să se conecteze cu adevărat la oamenii din fața lui, care au cu totul alte preocupări. Acești oameni nu știu ce este în mintea lui.
Una dintre calități este aceea de a merge înainte. Dacă am momente grele prin care trec, insist pînă trec peste. O vecină s-a mirat cînd a auzit că am trei copii și că am fost în stare să îi cresc. De ce? Pentru că, vecina mea, cunoscîndu-mă, și-a dat seama că, prin natura mea, e greu ca eu să cresc copii. Această calitate a mea de a încerca mereu și a depăși momentele grele m-a ajutat să-mi cresc cei trei copii.
Aveți cont de Youtube și TikTok unde abordați diferite subiecte pentru a-i face pe tineri să înțeleagă mai ușor unele lucruri. Vă editați singur clipurile?
Acum nu le mai editez singur. Lucrez pe Youtube prin intermediul unei firme. Am început să fim plătiți nu doar din reclamele de la Youtube, ci și de companii care fac reclamă la unele produse. Cu banii strînși, am decis să o facem cît se poate de legal, așa că am construit o firmă și am angajat un editor. Ceea ce fac eu singur este să îmi scriu textele în continuare și să le înregistrez.
Cum au fost începuturile pe Youtube și cum ați învățat să filmați și să editați?
Pentru mine Youtube a fost o surpriză; nu aveam mulți abonați sau vizualizări. Acum opt ani am filmat un videoclip cu un alt tip, care făcea content pe Youtube despre popularizarea stiinței. Acest tip este Horia Sîrghi, alias Zaiafet. La Horia acasă, în studio, am filmat pentru canalul lui de youtube un videoclip care a prins la public foarte bine. De la el, au început să crească abonații și la mine. Băiatul meu mijlociu mi-a spus de creșterea numărului de abonați. Nu știam ce se întîmplă și nici nu aveam foarte multe videoclipuri pe canal. Mi s-a spus că merită să încerc a posta pe canal mai des. Astfel, am făcut o primă filmare, pe care a editat-o băiatul meu.
La început, foloseam pentru filmare un ecran de stele printat și pus ca background. Am fost ajutat și de Andi Moisescu. Am observat că Youtube este asemănător cu un telescop. Mă întreabă lumea: care este cel mai bun telescop? Le răspund că cel mai bun telescop acela pe care-l folosești. La fel este și la Youtube. Trebuie să îți găsești o manieră de a filma care face treaba ușoară și plăcută.
Cît timp acordați unui videoclip pentru Youtube sau TikTok?
PentruYoutube, scrierea unui text are mai multe faze. Dacă este un text despre care știu, scrisul are loc în două ore. Dacă nu cunosc subiectul, am nevoie de cel puțin șașe ore pentru a mă documenta. După ce termin cu documentatul, fac pauză cîteva zile pentru a se așeza informația și a o digera. După această pauză, scrierea textului are loc în patru ore. Toate acestea sînt pentru un video de 10 minute. Înregistrarea unui video de 10 minute durează o oră. După aceasta, înregistrarea pleacă la editor. Desigur, îi ofer acestuia informații adiționale pentru a nu o lua de la zero. Cît despre TikTok, nu merge așa de bine. A prins bine la început. Acum nu cred că mai merge pentru că nu mai fac videoclipuri special dedicate TikTok-ului. Pentru un videoclip de un minut pentru TikTok, acord patru sau cinci ore.
„Se pare că există și în România public interesat de adevărurile științifice”
Sînteți autor a două cărți: Fizica povestită și Care e diferența dintre un copil și un laptop?. Ce impact au avut asupra publicului tînăr?
Prima carte a avut un impact uriaș. A fost o surpriză pentru mine. S-a vîndut foarte bine și lumea încă o cumpără. Se pare că există și în România public interesat de adevărurile științifice.
Poate că lumea nu a cumpărat cartea ca să rezove ecuațiile din ea, pentru că da, această cartea are și ecuații. Stephen Hawking spunea că dacă pui o ecuație într-o carte, înjumătățești vînzările. Din aceasta cauză, mă așteptam la vînzări mici. Cartea este scrisă să poți citi textul separat de ecuații. Cei mai mulți dintre cititori preferă să ia cartea și să citească o anumită secțiune atunci cînd sînt interesați. Nu o citesc neapărat de la un capăt la altul. Care e diferența dintre un copil și un laptop? este genul de carte care are un an sau doi impact.
Ați inventat senzorul optic care măsoară pulsul într-un ceas inteligent. Ați și povestit despre acesta în alte interviuri. Ce alte inovații aveți în lucru?
Nu pot oferi multe detalii pentru că lucrez la o companie privată. Ceea ce pot spune este că lucrez în continuare la ceas pentru a-l îmbunătății să măsoare nu numai pulsul, cît și somnul sau oxigenarea sîngelui.
Care vi se pare cea mai fascinantă teorie din fizică?
Ce mă fascinează foarte mult în ultimul timp este ideea filozofică a universurilor. Este doar o ipoteză, nu o teorie. Noi, în fizică, spunem despre ceva că e teorie, dacă a fost verificată. Ideea aceasta că există și alte multiversuri la care noi nu putem să ajungem este la nivelul de ipoteză, pentru că există mai multe variante. Una din ele este în mecanica cuantică, care spune că ele se suprapun în spațiu, dar nu interacționează. Altă variantă este în teoria inflației, care spune că undeva în acest univers un alt univers apare si explodează precum popcornul, doar că se deconectează cauzal. Cînd am făcut eu facultatea de fizică nu se vorbea despre așa ceva. Această ipoteză pune omul într-o altă perspectivă. Te face să te gîndești că nici măcar universul în care trăiești nu e așa special.
Acum aș vrea să vă rog să-mi răspundeți la cîteva întrebări foarte concrete, legate de probleme la care mulți dintre noi ne gîndim, dar nu găsim un răspuns. Se zice că este nociv să dormim cu telefonul aproape de noi din cauza undelor electromagnetice pe care le emite telefonul. Ce se întîmplă mai exact?
Știința este puțină certitudine într-o mare de incertitudine. Știința spune că telefonul mobil emite unde radio și aceste unde ajung către antenă. Însă, pînă să ajungă la antenă, ele ajung la noi. Întrebarea e: în ce măsură pot ele să treacă prin corpul tău sau să te afecteze? Care este incertitudinea și certitudinea aici? Certitudinea este că aceste unde au o frecvență, care este de ordinul gigahertzilor. Dacă aplici această frecvență proprietăților anatomice ale corpului, care este format în mare parte din apă, această undă este absorbită de piele. Ea nu influențează organele interne. Ce se întîmplă de fapt este creșterea temperaturii pielii.
Va exista o robotizare completă a lumii?
Răspunsul este că s-ar putea. Personal, sînt într-o stare de șoc din cauza impactului pe care l-ar putea avea inteligența artificială. Am starea aceasta pentru că interacționez zilnic cu ChatGPT și chiar am abonament. Mă folosesc de el. Este în stare să îmi scrie linii de cod, pe care eu, dacă le-aș scrie, mi-ar lua mai mult timp. Adeseori îmi dă idei la care eu nu m-am gîndit. Părerea mea este că noi, oamenii, nu putem rezista tentației de a folosi aceste instrumente robotizate atît timp cît ele ne aduc avantaje. Uitîndu-mă la capacitățile tehnice ale acestor instrumente robotizate și la om, aș putea să zic da, este posibil ca, în generațiile viitoare, să vedem o explozie a utilizării roboților.
Dar vor fi afectați oamenii din punctul de vedere al locurilor de muncă?
Atunci cînd apare o tehnologie nouă, da, într-adevăr simplifică lucrul. Și de asta ajunge în fabrici, în medicină, pentru că simplifică lucrul celor care o folosesc. Și ai acest impact negativ că, într-adevăr, unii oameni își pierd job-urile. Pe de o parte, acești oameni care rămîn fără joburi se vor recalifica în noile joburi construite de noua societate, apărute după o nouă tehnologie. Pe de altă parte, cei rămași se vor reorienta către alte lucruri de care are nevoie societatea. E adevărat că inteligența artificială sau, mă rog, robotica va elimina o parte din joburi, dar va crea altele.
Cînd mergem la optică să ne cumpărăm o pereche nouă de ochelari de vedere, sîntem îndemnați să optăm pentru o protecție pe lentilă pentru lumina albastră. Cum ne afectează lumina albastră?
Corpul primește semnale din afară care îi spun cînd să doarmă, cînd să fie treaz, semnale de care noi nu sîntem conștienți. Deci, el reacționează de la mediu și noi nu sîntem conștienți de asta, decît indirect. Însă, corpul transmite semnale. Cînd ne simțim bine, este un semnal pe care corpul ni-l trimite și care ajunge la sfîrșit în conștient și noi trebuie să facem ceva în legătură cu treaba asta. Dar, cert este că omul are acest ritm biologic și studiile mai recente arată că lumina albastră receptată de ochi interferează cu acest ritm. Adică îi spune corpului: „Stai mai mult, stai mai mult, nu trebuie neapărat să te culci; că uite, eu aici văd lumina albastră”. Și aceste studii arată că ne strică somnul.
Știința se află într-o mare de incertitudine, unele studii spunînd că e bine măcar să ne schimbăm ecranul, în așa fel încît să avem mai puțin albastru atunci cînd mergem la culcare, ca să dormim mai bine.
În timpul zilei nu știu dacă efectul este așa de mare, dar bănuiesc că seara, da, cînd te uiți la televizor și ai ochelari care blochează acel albastru, cred că este mai bine.
Se spune că nu este sănătos să încălzim mîncarea în cuptorul cu microunde. Cît adevăr și cît mit este în această afirmație?
Este mit. Ideea este că radiația electromagnetică din cuptorul cu microunde este o radiație termală din punct de vedere fizic. Adică ea încălzește mîncarea, pentru că face moleculele să vibreze, să se rotească mai rapid și în felul acesta crește temperatura. Creșterea aceasta de temperatură este ceea ce ne dorim. De asta punem în cuptor mîncarea – să o încălzim. Dar radiația aia nu are o capacitate ionizantă. Ea nu distruge în esență. Și atunci, prin comparație, dacă bagi mîncarea la cuptorul cu microunde sau o bagi în cuptorul obișnuit, în ambele zone, în ambele situații, vei încălzi mîncarea.
Ce subiecte interesante aveți în plan să abordați, atît în spațiul online, cît și în viitoarele cărți?
Pe canalul de Youtube voi reîncepe lecțiile de fizică. Unele dintre temele pe care le am în plan sînt de interes major în societate, fie că vorbim de celulele fotovoltaice sau încălzirea globală. Mai am și niște teme filozofice care mă interesează pe mine foarte mult, deci vor apărea niște videouri pe Youtube despre credință si știință sau despre știință, credință și religie. Voi mai avea iarăși unele despre teoria lui Hawking, teoria finală a lui Hawking.
Cît despre cărți, da, într-adevăr, tot încerc să finalizez cartea mea, pentru care văd că nu reușesc să-mi găsesc timp, care va fi despre o excursie a unor copii în spațiu, copii care vor salva Universul și, circulînd în spațiu, vor testa pe pielea lor legile fizicii.
Niciun comentariu