Bogdan Suceavă: „Literatura înseamnă libertate, înseamnă spirit și, mai presus de orice, înseamnă inteligență”

La început de octombrie nu le-a predat matematică studenților de la California State University, ci a participat la cea de-a VII-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traduceri (FILIT). Bogdan Suceavă a revenit, deci, la Iași și, printre interviuri și participarea la evenimentele din cadrul festivalului, scriitorul a reușit să ne răspundă la cîteva întrebări legate de viața culturală, de literatura predată în școli și de interesul studenților matematicieni pentru cărți.

Cît de necesare sînt pentru România festivalurile dedicate literaturii?

Spațiul nostru literar este fragmentat și asta înseamnă că ai nevoie de puncte de întîlnire, de teritorii neutre, unde scriitorii să se poată întîlni și comunica. Poate, altădată, asociațiile de creație ar fi fost un astfel de spațiu, dar acum acest lucru nu mai este posibil și de aceea festivalurile sînt cu atît mai necesare. În afară de asta, FILIT-ul a crescut pînă la un nivel extraordinar în materie de calitate și de calitatea expunerii și marele beneficiu îl văd cei care au crescut cu FILIT-ul. Pentru că, dacă ajung la a VII-a ediție, înseamnă că există generații de elevi și de studenți care au văzut cum funcționează aceste festivaluri.

Marele cîștig este faptul că există educația comunicării directe și că oamenii nu mai sînt intimidați să discute despre literatură și despre meserie.

Iași a devenit o capitală a comunicării, o capitală a înțelegerii literaturii, o capitală a interesului față de literatură și asta e aur curat. Mie mi se pare că FILIT este necesar și speranța mea este să continue mult și după ce noi nu vom mai fi.

Se întîmplă, cel puțin în România, să deprindem din gimnaziu, din liceu o pasiune pentru matematică sau pentru literatură. De unde această pasiune pentru ambele domenii, la dvs.?

Cred că reflectă mai degrabă modelul cultural cu care generația mea a fost educate, pentru că noi am dat examen, de la treapta întîi, și la română, și la matematică. Și am continuat să le facem pe amîndouă în liceul de stil vechi. E foarte important să păstrezi o construcție completă a ființei, în care atît creativitatea în materie exactă, cît și creativitatea în umaniore să poată fi cultivate constant în decursul întregii tale vieți. Nu se exclud reciproc, ele se completează și este un lucru benefic pentru sporirea ta, pentru înflorirea ta personală. Cred într-un model complet al ființei umane, nu cred într-un model compartimentat și sînt împotriva modelelor educaționale care specializează prea devreme.

Reveniți în România pentru diferite activități culturale, cum ar fi FILIT. De ce simțiți să păstrați acest contact activ cu viața culturală românească?

Acesta nu este o opțiune rațională, ci o opțiune a inimii.

Să înțeleg că la Iași veniți pentru că vă place orașul sau tocmai datorită festivalului FILIT?

Legătura mea cu Iașul este mult mai veche; este o legătură de dragoste. Tatăl meu și-a susținut doctoratul la Iași. Din perioada în care studia pentru examenele lui mă lua la Iași și, practic, în fiecare an petreceam cinci-șase zile aici. Am vizitat Muzeul Literaturii Române cînd aveam 6 ani și nu m-aș fi gîndit vreodată că voi fi invitat la un festival organizat de Muzeul Literaturii Române.

„Ce am făcut eu sînt încercări care aparțin culturii române”

În „Memorii din biblioteca ideală” spuneți: „Foarte multe lucruri mi se întîmplă de parcă nu aş trăi lîngă Los Angeles, ci în oricare dintre locurile unde cîndva mă simţeam acasă, în Bucureşti, de exemplu”. Ce vă lipsește cel mai mult din România?

Acel ferment intelectual pe care centrul Bucureștiului îl reprezintă. Eu am crescut într-un loc în care aveai niște cursuri superbe de matematică, Cenaclul lui Mircea Cărtărescu imediat după ele și, în același loc, niște spectacole extraordinare pe scena Teatrului Național. Dacă stai puțin să te gîndești că toate acestea se întîmplau la o distanță de cîteva sute de metri, ți se pare că este paradisul. Numai că tot în același loc au avut loc și manifestațiile din Piața Universității, și venirea minerilor, care au intrat în Facultatea de Matematică și în Facultatea de Geologie, au devastat sedii ale unor asociații științifice și au făcut foarte mult rău. Toate acestea s-au întîmpat într-un spațiu foarte mic.

Îmi lipsește acel mediu de ferment intelectual și îmi displace amintirea acelor violențe.

Aveți planuri să reveniți definitiv în țară?

Cîndva, visam să mă retrag la pensie aici, dar între timp am realizat că asta este doar o iluzie. Anul ăsta, de exemplu, am venit de patru ori în România, am călătorit foarte mult și ce am făcut eu sînt încercări care aparțin culturii române, dar reprezintă mai mult sau mai puțin o utopie. Trebuie să fim lucizi și să ne gîndim dacă lucrurile se mențin și dacă sînt utile. Nu cred că la pensie voi reveni aici.

De care dintre cărțile publicate sînteți mai atașat și de ce?

Venea din timpul diez, pentru că am scris-o rîzînd. Poate să creeze puțină instabilitate mentală, dar nu este așa. E o comedie dintr-o vreme cînd încă mai puteam să rîdem, cu speranța că lucrurile se vor îndrepta. Acum, nu mai putem rîde despre acel lucru, pentru că știm că e prea tîrziu și că lucrurile nu s-au îndreptat. Or asta doare.

Predați matematică la California State University. Cum este relația cu studenții? Sînt interesați să citească și literatură?

Citesc pe rupte și am ajuns să îndrum și în materie de literatură, dar asta în context privat. Sînt oameni care vor să învețe să spună povești și atunci le recomand ce să citească.

Dacă sînt foarte aplecați spre matematică și nu vor să își ridice privirea mai departe, trebuie să citească A Mathematician’s Apology, a lui Hardy (n.r. – G.H. Hardy, matematician britanic), care este o biblie pentru matematicieni și trebuie neapărat să citească A beautiful mind, a Sylviei Nasar (n.r. – profesor de jurnalism la Columbia University USA), care este cea mai frumoasă carte de non-ficțiune scrisă vreodată. Deci nu filmul, că este un eșec, dar biografia scrisă de Sylvia Nasar este esențială pentru matematicieni.

Cred că există întotdeauna un interes pentru poveștile care se susțin și matematicienii cu care lucrez eu vor să învețe să povestească. Pentru că vor trebui să predea cursuri și, pînă la urmă, asta înseamnă tot a povesti. Trebuie să învețe să îți prezinte proiectul de cercetare și asta înseamnă tot narațiune. Toate lucrurile acestea contează și, așadar, răspunsul este da, îi interesează și vreau să îi învăț.

În școlile din România, „există un context coercitiv în jurul literaturii”

Ce părere aveți despre modul în care este predată astăzi literatura în școlile din România?

Sînt foarte nemulțumit de o nuanță care mă deranjează foarte mult. Există un context coercitiv în jurul literaturii. Adică, să înveți literatură cu groaza bacalaureatului este un context foarte rău.

Eu nu vreau ca literatura să fie legată de nimic coercitiv, pentru că literatura înseamnă libertate, înseamnă spirit și, mai presus de orice, înseamnă inteligență. Trebuie ca scriitorul să fie inteligent înainte să fie un simplu meseriaș, trebuie ca scriitorul să fie un intelectual, înainte de a fi un simplu artizan și lucrurile acestea mi se pare că trebuie comunicate din liceu, dar fără să ai pedeapsa supremă a bacalaureatului asupra ta. Și mi se pare că este o oroare faptul că lucruri atît de frumoase, cum sînt poveștile sau poemele, ajung să fie folosite ca instrumente de pedeapsă.

Avînd în vedere evoluția tehnologiei, ce părere aveți despre lectura online? Susțineți cărțile tipărite sau cărțile digitale?

Ce îți arăt eu acum? (deschizînd aplicația Kindle). Am 300 de cărți și citesc. De exemplu, acum mă pregătesc pentru masa rotundă cu Svetislav Basara și încerc să citesc cît de mult pot din el pînă la eveniment.

Ați publicat în mediul online un mesaj prin care spuneați că vreți să vă retrageți. La ce se referă mai exact această retragere?

Nu mai intenționez să particip la festivaluri literare, nu mai intenționez să păstrez contul de Twitter sau de Facebook. Toate acestea sînt lucruri care trec și nu cred că se poate aștepta de la cineva să stea în priză continuă.

Nu mă interesează să păstrez rubrici în periodicele culturale, am făcut asta foarte mult timp și practic au fost cîteva volume care s-au născut din aceste texte; nu cred că este ceea ce trebuie.

Cred că cel mai important este timpul nostru și cum alegem ce să facem cu el și, în același timp, recunosc că am provocat foarte multe invidii, am iritat foarte multă lume, fără să fac asta cu bună știință și, cumva, e o formă de a-mi cere scuze public că i-am supărat. Mă retrag ca să aibă loc ei loc să se dezvolte cum doresc.

Scurtă biografie

Bogdan Suceavă s-a născut 27 septembrie 1969, la Curtea de Argeș și este un matematician, romancier și publicist român.

A studiat matematica la Universitatea din București și la Michigan State University, iar în prezent este profesor la California State University, din orașul Fullerton, SUA. Este autor al volumelor de proză: Teama de amurg (1990), Sub semnul Orionului(1992); Imperiul generalilor tîrzii şi alte istorii (2002, 2003); Bunicul s-a întors la franceză. Istorii(2003, 2008); Venea din timpul diez(2004, 2010, 2014). În anul 1993 a primit Premiul I Nemira, pentru nuvela „Imperiul generalilor tîrzii”, în 2002 Premiul CopyRo, pentru volumul Imperiul generalilor tîrzii şi alte istorii.  A fost distins și cu Premiul pentru Proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti pentru „Miruna, o poveste” și cu Premiul I al Reţelei literare pentru Noaptea cînd cineva a murit pentru tine.