ANDREI ZBÎRNEA:„E foarte bine să coexiste mai multe generații active pe o scenă artistică”

Poet al timpului său, observator lucid al lumii contemporane, care decupează cu precizie fragmente din cotidian, transpunîndu-le într-un discurs poetic profund. Andrei Zbîrnea reușește să jongleze cu finețe între mai multe roluri: poet, copywriter, critic, jurnalist. În acest interviu am deschis o discuție captivantă despre provocările poeziei contemporane, despre unicitatea autorilor și despre noile generații în literatură.

Cum vedeți propria evoluție ca scriitor de la debutul din 2011 pînă în prezent?

Este foarte interesant să mă autodenumesc scriitor, mai ales că eu mai degrabă consider că mă ocup cel mai mult timp de marketing, dar am și latura asta de scriitor în copywriting. Din 2011 pînă în prezent, am scris cîteva cărți de poezie, am început cîteva proiecte culturale în care am implicat cîteva zeci, sute de oameni. Am început să scriu și despre muzică, am scris și despre cărți de poezie, am experimentat tot felul de variante în timpul meu liber. Am reușit să produc și ceva bănuți din scris, dar nu este scopul principal. Aș zice că am învățat lucruri despre mine și despre ceilalți din cărți, din interacțiuni cu alți scriitori, din festivaluri precum FILIT.

Am văzut că scrieți despre muzica progresivă (rock, metal). Chiar primul volum de poeme este Rock în Praga. Cum se îmbină poezia și muzica în viața dvs.?

Mi se pare că se completează perfect. În afară de Rock în Praga, mai am cel puțin o carte care este foarte muzicală și anume Nick Cave@Bergen, apoi mai am un volum trilingv – Pink Pong, în colaborare cu un poet danez, Claus Ankersen, în care am experimentat împreună muzica Pink Floyd. Cînd scriu despre muzică încep să fiu obiectiv și, chiar dacă sînt oameni pe care-i cunosc și e o abordare antropologică, încerc să am o viziune cît de cît obiectivă asupra lucrurilor, fără a avea pretenția de a fi critic muzical; nu am făcut studii în acest sens. Încerc, cumva, pe aceste texte despre muzică din revistele „Familia” și „Matca Literară” să aduc un anumit stil de muzică, care nu e neapărat foarte popular, către un public ceva mai larg. Uneori îmi iese, alteori nu. Cîteodată, în scrisul meu de poezie sau proză inserez zone muzicale, pentru că aș zice că muzica e o parte importantă a vieții mele. Nu știu dacă am o piesă preferată, dar, dacă ar trebuie să aleg o piesă din toate timpurile, ar fi Time, de la Pink Floyd. Dacă o să mă întrebi mîine sau altădată, o să spun, probabil, altceva. Din România îmi place foarte mult Byron. E dificil să mă opresc asupra uneia; în funcție de stare, mai degrabă. În general, îmi denumesc stările prin piese.

Ați absolvit masterul de Probațiune de la Facultatea de Sociologie. Cum s-a produs trecerea de la o formare academică în sociologie la o carieră literară? A fost o tranziție naturală?

Nu știu dacă există o carieră literară în România sau cel puțin nu am ajuns eu la ea în acest moment. Academic, am avut mai multe tentative de a începe un doctorat, dar m-am blocat de fiecare dată, pentru că nu am reușit să mă pregătesc, să parcurg bibliografia pentru examen și de aici nu am mai insistat. Anul acesta, am renunțat de tot, am vîndut cărțile pentru examen, ca o chestie simbolică că am renunțat la ideea asta. Mai am o scînteie pentru un doctorat în zona de muzică, dar nu știu dacă o să îl pun în practică. Cariera literară pot să o numesc așa doar din perspectiva că îmi ocupă un timp suficient de mare încît să mă numesc scriitor part time. Există și scriitori full time în România. Unul dintre ei este Cosmin Perța. Pentru mine literatura și muzica sînt niște zone în care încerc să mă relaxez după ce îmi termin jobul și în care îmi place să îmi cheltuiesc banii pe care mă chinui să îi fac la corporație. Cred că scrisul, în toate formele sale, poate să ajute la autocunoaștere și la a-i cunoaște mai bine pe ceilalți de lîngă noi.

Care este rutina dvs. de scris?

Dacă vorbim despre scris de literatură sau despre scris articole despre muzică, sînt două lucruri diferite. La articolele despre muzică am o planificare. Ascult niște albume, mă gîndesc că poate aș vrea să scriu despre ele și planific în așa fel încît să le predau la timp. Dacă vorbim despre scrisul de poezie, cred că acolo e nevoie de o stare anume, dar la mine este și planificare, pentru că atunci cînd mă apuc de scris o carte de poezie am o idee în minte și merg pe un concept. Așa s-a întîmplat și cu Kazim, Turneul Celor Cinci Națiuni, cu nick cave@bergen. Așa s-a întîmplat si cu cartea care va ieși anul acesta – Valea Săpunului. Timp de un an de zile am scris o poezie în fiecare săptămînă, avînd o poveste în minte. De la textul 5 – 6 mi-am dat seama că este o chestie cursivă, care va evolua în direcția potrivită.

Îmi place ca două cărți succesive să nu semene între ele și, pentru a nu repeta ce am făcut în cartea precedentă, îmi iau o pauză pentru cîteva luni, poate chiar și un an, în care nu mai scriu poezie. Un mix între planificare și inspirație ar fi perfect.

Ce face o poezie să devină memorabilă?

Depinde foarte mult. Trebuie să fie versuri memorabile, care să poată fi reținute și citate într-un context în care să se potrivească. De asemenea, anumite poezii devin sinonime cu o epocă, mai ales în perioade în care lucrurile nu sînt foarte liniștite și sînt schimbări masive în societate. Mai sînt și acele poezii ușurele, care ajung să fie citate pe Instagram sau TikTok și, de-a lungul timpului, se pierde autorul.

Există un vers aici, în Berceni, de unde sînt eu, care nu știu cui îi aparține, însă a ajuns pe tricou: „Viața e ca o petrecere în Berceni:/ Ori îți place, ori te temi.” Ca să devină cunoscute, trebuie să iasă din bulă în primul rînd și să aibă melodicitate, ritm, să poată fi puse pe muzică. Depinde acum și care e miza fiecărui autor. Unii își doresc doar să aibă un exercițiu cathartic, alții își doresc să fie faimoși și alții își doresc să ajungă pe scenă. În ultimii ani, s-a dezvoltat scena de spoken word, în care poezia de pe hîrtie a ajuns, într-o formulă 3D, să fie interpretată pe scenă, iar aici e nevoie de un alt act artistic, elemente de teatru și e nevoie de o pregătire.

Se pot face foarte multe lucruri cu poezia, depinde ce îți propui. Eu îmi propun, pe de o parte, și să îmi fac cunoscută poezia, fără a face compromisuri neapărat comerciale. În același timp, cu atelierele Mornin’ Poets încerc să aduc la suprafață și să descopăr voci noi, care să vină în completarea șcenei poetice în anii ce vor veni. De asemenea, voci mai tinere vin de la concursul „Gellu Naum”, unde, fiind în juriu, descopăr anual liceeni, uneori chiar elevi de gimnaziu, foarte talentați. Însă aici este foarte greu de făcut o predicție, pentru că lucrurile se schimbă foarte mult în adolescență și nu știi dacă acel adolescent sau copil va mai fi interesat de poezie peste 4-5 ani.

Mi s-ar părea foarte limitativ să mă ocup doar de poezie și de aia, pentru mine, în acest moment, faptul că nu am mai scris de cîteva luni poezie nu este o presiune, pentru că am facut multe alte lucruri legate de poezie. Am ținut inclusiv un atelier de scriere creativă, unde am dat ca temă să se scrie o poezie pornind de la un anime, în primul rînd din perspectiva unui personaj și apoi, după ce se urmăresc alte episoade, să se scrie un alt poem din perspectiva autorului către personajul ales. Au ieșit niște texte foarte interesante și am simțit o satisfacție la fel de mare ca atunci cînd îmi iese mie un text foarte bun.

„Mi se pare că poți învăța multe lucruri de la cei care vin din urmă”

În ultima antologie Antologeek se regăsesc mulți autori debutanți. Ce părere aveți despre literatura scrisă de autorii debutanți din România?

E una dintre preocupările mele cele mai importante în cadrul atelierului Mornin’ Poets și în concursul „Gellu Naum”. De curînd, am fost votat secretar general al unei organizații importante de scriitori – PEN România, care este filiala PEN International, unde avem proiecte pentru tineri, avem în vedere o adresabilitate mai mare asupra tinerilor, prin tot felul de evenimente.

Pentru mine e foarte important să descopăr voci tinere, pentru că mi se pare că poți învăța multe lucruri de la cei care vin din urmă și care au contact cu esența prezentului mai mult decît noi. Cred că e foarte important să ai o scenă poetică, muzicală sau de orice altă formă de artă, în care să coexiste generația Z, mileniali și generația X, să ai o poezie care să meargă de la Nora Iuga, care are 93 ani, pînă la un elev de clasa a VII-a, de 13 ani, pe care l-am avut anul trecut la „Naum”, care a fost atît de impresionant, încît Claudiu Komartin a vrut să-l publice în revista „Tomis”. Cînd ai o plajă care acoperă aproape 80 de ani de la momentul nașterii celui mai în vîrstă, mi se pare că poți vedea niște tendințe și o evoluție a modului de raportare asupra cuvîntului și a modului de exprimare. E foarte bine să coexiste mai multe generații active pe o scenă artistică, fie ea poetică, muzicală, de teatru, de film, pentru ca învățăm unii de la alții.

Cum ați ales autorii și temele pentru Antologeek? Ce anume vă atrage către anumite voci sau texte?

Antologia Antologeek am discutat-o cu Cristina Munteanu, de la Editura pentru Artă și Literatură și cu Violeta Borzea de la aceeasi editură. Ele voiau să facem împreună o antologie de poezie, dar pentru că în România, în ultimii ani, au apărut foarte multe antologii de poezie, primul meu gînd a fost de ce ar mai fi nevoie de încă una. Apoi, vorbind cu niște prieteni, i-am întrebat ce temă ar trebui să aibă o antologie de poezie ca să vă intereseze să o citiți în primul rînd. Poetul Bogdan Petcu, un prieten foarte bun, mi-a sugerat o temă despre care nu s-a mai vorbit și anume tema subculturilor. Există foarte multe subculturi în România. Iar eu am mers mai departe și am zis că subculturile pot fi acele momente pe care cei care sînt interesați de poezie le trăiesc după ce vin de la serviciu, fiecare are un hobby, o pasiune și pe lîngă partea de scris – sînt interesați de anime, de neuroștiințe, de sport, de anumite genuri muzicale, inclusiv de „Insula iubirii”.

Alexandru Codruț Ivașcu a fost cel care mi-a sugerat numele de Antologeek. Avînd numele, avînd tematica am început să mă gîndesc la oameni care sînt interesați în primul rînd de anime și manga și am găsit cîteva nume: Bogdan-Alexandru Petcu, Emilia Nedelcoff, Ramona Boldizsar, Teodor Bindiu, apoi am extins la zona de medicală, unde am avut-o pe Miruna Romanciuc, la zona de inteligență artificială, unde a scris, de exemplu, Ana Săndulescu, seriale Netflix, despre care a scris Laura Francisca Pavel. Astfel am ajuns la 32 de autori.

Antologeek va continua și în 2025, această informație e în premieră, cu Antologeek 2 care, practic, va fi o restrîngere a plajei de subculturi la subculturi muzicale și vor fi alte 20-30 de voci, diferite decît în Antologeek. Aici va fi și mai greu să nișez plaja de oameni interesați de muzică.

„Poezia nu este neapărat o chestie scorțoasă și pentru elită, ci vorbește pe limbajul tuturor”

Ce impact a avut această antologie asupra publicului?

Cred că a avut ceva impact la un moment dat. Au fost niște săptămîni cînd feed-ul meu de pe Facebook și Instagram era invadat de poze cu Antologeek de la autorii care apăruseră în cuprins și de la oamenii care o descoperiseră. Faptul ca am fost la FILIT cu această antologie și s-a vorbit destul de mult prin festival de ea e un lucru minunat. Sîntem recunoscători și eu, și Violeta, și Cristina pentru acest lucru și cred că un lucru pe care îl poate face Antologeek este să arate că poezia nu este neapărat o chestie scorțoasă și pentru elită, ci vorbește pe limbajul tuturor.

Cum vă raportați la digitalizarea literaturii și la fenomenul migrației către platformele online?

Mi-am dat seama de la un punct că, dacă vrei să fii cît de cît relevant pentru literatura de azi, trebuie să ai o prezență constantă pe platformele sociale. În România în principal ar fi încă Facebook, Instagram și TikTok. Mi se pare că este un joc foarte dificil de a nu dilua foarte mult mesajul și de a ține atenția posibililor cititori sau consumatori de literatură mai mult timp pe rețelele de socializare, pentru că s-a demonstrat că atenția noastră a scăzut destul de mult în ultimii ani și tinde să scadă în continuare. E destul de greu să găsești un balans care să te ajute să ții lucrurile într-o direcție, dar mi-e greu să cred că dacă ești poet sau scriitor o poți face fără social media. Dacă apari ca un nume nou, e destul de dificil să poți face în așa mod încît să se audă de tine altfel decît prin rețelele sociale.

Într-o eră a internetului și a accesului rapid la informație, de ce considerați important să continuați să publicați cărți tipărite?

Este important pentru anumite persoane, pentru oamenii care citesc mai mult pe hîrtie decît pe tabletă. A sta cu o carte în mînă poate fi o destindere spre final de zi. Cartea tipărită este un contact cu naturalul, pe care începem să-l pierdem, mai ales în orașele mari, unde artificialul înlocuiește din ce în ce mai mult naturalul.

Alte formate au dispărut între timp, dacă revin la comparația cu muzica, care a pierdut foarte mult teritoriu în fața platformele digitale de tip streaming. Cărțile au rezistat și încă se descurcă onorabil și poate 100 – 200 de ani vor mai exista.

În epoca aceasta a videoclipurilor și a conținutului de scurtă durată, e foarte dificil să te strecori și sînt în stare să aplaud toți părinții de copii mici care preferă să le dea o cărticică cu povești decît să le pună tableta în mînă de la 3 ani. În prezent, e un război din ce în ce mai greu de cîștigat de către cărți. Dacă acum 15 ani o carte de poezie avea un tiraj de 800-1.000 exemplare, acum o carte de poezie a unui autor destul de consacrat nu va depăși 500 la primul tiraj, iar dacă va fi o carte cu adevărat de succes va ajunge poate la 2.000 de exemplare vîndute, acesta fiind cel mai bun scenariu în care te poți afla. Ceea ce e destul de trist și nu pot să-mi dau seama cum s-ar putea întoarce această luptă în favoarea cărților și a conținutului mai organic, care necesită mai multă „mestecare”.

„Va deveni foarte greu, în viitor, să distingem conținutul produs de oameni de cel produs de calculator”

Ce părere aveți despre rolul inteligenței artificiale (AI) în procesul creativ? Credeți că AI ar putea deveni un instrument util pentru poeți și scriitori?

Nu știu dacă sînt poeți care folosesc inteligența artificială pentru textele lor. Eu pot să spun că pe domeniul meu, de marketing, nu este foarte dezvoltată deocamdată, așa că jobul meu nu este pus în pericol. Probabil că s-au scris niște cărți pornind de la inteligența artificială, sigur s-au generat imagini de copertă pentru cărți, romane cu ajutorul inteligentei artificiale. Pe coperta Antologeek scrie: „Not generated with AI”. Acesta e un statement de-al nostru. Implicarea calculatorului în scrierea de poezie nu e neapărat o chestie nouă. Ce mi-e teamă este să nu cumva să existe o poezie, nu neapărat în România, ci mai degrabă în spațiul anglo-saxon, care pare scrisă de oameni, dar să fie scrisă de calculator și să fi depășit acel argument care spune: „Da, sună artificial – e scris de calculator”. Cred că va deveni foarte greu, în viitor, să distingem conținutul produs de oameni de cel produs de calculator.

Participați frecvent la festivaluri internaționale de literatură, cum ar fi Festivalul Internațional de Poezie București, FILIT Iași. Cum vedeți rolul festivalurilor literare în promovarea poeziei și literaturii contemporane

E o onoare extraordinară de a modera evenimente de poezie și la FILIT, cu autori foarte mari, poeți contemporani români. Pentru mine este și o mare responsabilitate, pentru că, în ultimii patru ani, de cînd moderez la FILIT evenimente de poezie, aflu cu trei-patru săptămîni înainte ce autori vor fi și de atunci încep să fac căutările, să citesc despre ei și cărțile lor pentru a le pune niște întrebări customizate.

Cred că festivalurile sînt un loc foarte fain de întîlnire, reîntîlnire, de a descoperi voci pe care nu le-ai aflat pînă atunci. FILIT oferă șansa unor oameni pasionați de literatură să aibă în orașul lor niște autori extraordinari, cum au fost Pascal Bruckner, Tatiana Țîbuleac, la ultima ediție. Este foarte important pentru a înțelege că scriitorii sînt oameni reali, care au probleme, facturi, au rate la bancă, iar literatura e doar un refugiu pentru 99,9% dintre ei. Cred că festivalurile de literatură oferă deosebita ocazie de a vedea un autor care îți place foarte mult, de a-l cunoaște, de a lua un autograf.

Ce se mai întîmplă frumos cu FILIT și nu se întîmplă cu alte festivaluri este că e, cred, singurul festival de literatură care aduce oameni din alte orașe ale României la Iași ca să vadă un festival de literatură. Cunosc oameni care își iau concediu să vină la FILIT doar ca spectatori. Am o prietenă care a fost invitată anul acesta, prozatoare, se numește Ruxandra Burcescu, care, deși nu a fost invitată pînă acum, a venit constant în ultimii cinci-șase ani la FILIT să se bucure de festival, să asculte niște autori străini.

Cum vedeți locul literaturii române contemporane în peisajul internațional?

Avem o reprezentare bună prin faptul ca Mircea Cărtărescu e un autor foarte iubit în țările din America de Sud, prin Europa, Tatiana Țîbuleac e foarte iubită în Spania, în America de Sud.

Ce ne lipsește? Poate niște oameni care să aibă o dublă calitate – să înțeleagă literatura și marketing-ul și să fie plătiți pentru asta. Sînt foarte puține joburi culturale în România. Sînt și mai puține bine plătite și sînt și mai puține cele care sînt disponibile în acest moment. Recunosc că dacă aș primi o ofertă să lucrez pentru un job cultural cu 75% din salariul pe care îl am acum, aș accepta. Cred că o mai bună promovare ar fi o platformă foarte transparentă, unde să existe o întîlnire între traducători, scriitori, editori de carte din afară, proiecte culturale din România și sponsori care ar putea să susțină acest lucru. O transparență mai mare, o diminuare a secretomaniei. Să fim coechipieri.