Și-a început cariera avînd mult curaj și o continuă cu aceeași stare de spirit. De peste 20 de ani, Alina Radu, cunoscut om de presă din Republica Moldova, se dedică pentru ca, prin intermediul jurnalismului de investigație, adevărul să fie întotdeauna la suprafață.

Ați avut curajul de a lua decizia, neobișnuită pe atunci, de a urma cursuri de jurnalism în timpul liceului, chiar dacă asta presupunea sacrificii și greutăți din cauza lipsei de posibilități de la acea vreme. Ce a fost diferit în mentalitatea majorității tinerilor de atunci și, în special, a dvs. de a fi atît de motivați în parcursul carierei?

Eu trăiam într-un sat înglodat și am descoperit niște cursuri de jurnalism pe care am vrut să merg să le fac. Eram prima persoană din acel sat care vroia să devină jurnalist și sînt primul jurnalist din acea regiune. Eram niște persoane motivate să ne creăm un altfel de viitor. Maică-mea era o țărancă, dar avea un vis. Zicea: „Să vă văd ieșiți din noroi”. Ea voia să facem studii și să avem profesii, ca să ne putem decide noi soarta. Pentru că a înțeles de foarte devreme că, dacă nu ai studii, dacă nu ai o profesie, este foarte greu să reziști și să poți face față tuturor provocărilor vieții. Generația noastră nu știa că Uniunea Sovietică se va destrăma, iar noi voiam foarte mult să avem o schimbare și voiam foarte mult niște libertăți pe care atunci nu le aveam.

De ce jurnalism de investigație?

Cînd am absolvit facultatea, tocmai atunci a început să se destrame Uniunea Sovietică. M-am angajat într-o redacție. Exista o singură televiziune pe atunci și o singură redacție de știri. Mulți reporteri erau obligați să scrie despre cît de minunat era partidul comunist, iar asta mi se părea o minciună. Jurnaliștii care deja lucrau acolo erau obișnuiți și erau conștienți că doar asta trebuie să facă și că poate pot să bage în text și un pic de adevăr. Dar mie mi-era foarte greu să fac asta, fiindcă simțeam că nu e bine.

Dar deja timpurile începuseră să se schimbe, iar noi am început, pentru prima dată, să facem reportaje din stradă cu oamenii care protestau pentru libertate, pentru identitate, pentru independență. Nu știam de existența jurnalismului de investigație, dar mă tot măcina pe interior că sînt lucruri care nu se spun, că se cheltuie bani de care nu știm, că se iau decizii care nu sînt bine explicate, că cineva de undeva decide sorta oamenilor, a țării, a banilor, iar noi nu știm. Încetul cu încetul, am început să-mi pun tot mai multe întrebări, pînă cînd am ajuns la un festival internațional de media. Acolo am văzut pentru prima dată niște reportaje de investigație, care m-au fascinat. Făceam și noi asta, dar, efectiv, nu știam că anume așa se numesc. Nu exista internet și nu ne puteam informa. Atît de mult m-a fascinat ce am văzut, încît, după ce am revenit acasă, m-am documentat foarte mult în legătură cu un subiect, am mers în anul următor la acel festival și am luat Grand Prix-ul. De atunci, nu m-am mai lăsat de investigații.

„Dacă ești reporter și afli despre niște lucruri ilegale, pur și simplu nu mai poți dormi pînă nu aduci adevărul în fața oamenilor”

Cum a reușit publicația de investigație Ziarul de Gardă, pe care ați fondat-o în 2004, să-și facă un nume, mai ales la început, într-un mediu politic și social, pare-se, atît de ostil, cunoscut fiind faptul că la acea vreme în Republica Moldova domneau corupția și criminalitatea?

Noi ne-am lansat în 2004 pentru că nu mai puteam lucra în alte părți. Lucrasem deja în trei redacții și de peste tot a trebuit să plec din cauza cenzurii și a interdicției de a publica anumite lucruri despre politicieni. Trebuie să le mulțumim cumva că ne-au motivat să creăm o instituție media de investigație. Nu era deloc ușor, pentru că, la acel moment, aveam un președinte comunist, un parlament și un guvern comuniste, care nu aveau nevoie de niciun fel de jurnaliști critici, de echipe de investigație sau de reporteri care caută adevărul și expun corupția. Dar nici noi nu mai puteam nici să lucrăm în instituții aservite, nici să tăcem.

S-a creat atunci un grup de jurnaliști, o energie care trebuia undeva să iasă și a ieșit. Nu a fost ușor. Acum „Ziarul de Gardă” (ZdG) este cel mai mare ziar din Republica Moldova, dar atunci era cel mai mic. Eram foarte reprimați. La început, nimeni nu ne lua redacția în chirie, nimeni nu voia să ne ofere un oficiu contra-cost. Într-atît de respinși eram. Dar, pas cu pas, am tot insistat, am tot publicat în fiecare săptămînă în acest ziar. Am pornit și o pagină web. Nu întotdeauna am avut salarii sau mijloace financiare pentru tot de ce aveam nevoie, dar am avut, constant, această dorință de a nu abandona jurnalismul de investigație și de a nu-i abandona pe cetățenii care ne urmăresc, pentru că numărul lor a crescut exponențial de la an la an și ne-am simțit legați de această comunitate. Simțeam că era imposibil să-i trădăm. Asta a fost valoarea noastră. Cred că dacă aveam mulți bani, dar nu aveam dorința să creștem comunitatea, nu ajungeam nicăieri. Dacă vrei să faci asta, nu e nevoie neapărat de bani. E nevoie de dorință și să nu cedezi, chiar și cînd ți-e greu.

Cum s-a întîmplat astfel încît, după o investigație internațională pe care ați realizat-o, pe lîngă faptul că ați reușit să ajungeți propunerea Republicii Moldova pentru Premiul Nobel pentru Pace, s-a ajuns și la forțarea autorităților statului, de către Consiliul Europei de a schimba Codul penal, cu referire la traficul de organe?

Dacă ești reporter și afli despre niște lucruri ilegale, pur și simplu nu mai poți dormi pînă nu aduci adevărul în fața oamenilor. Doar că atunci nu aveam unde publica aceste lucruri, fiindcă nu exista „Ziarul de Gardă”. Așa că publicam în mai multe media internaționale, iar asta a atras atenția Consiliului Europei, a politicienilor și parlamentarilor de acolo, care m-au solicitat pentru a documenta împreună anumite cazuri pentru a fi prezentate Consiliului Europei. Autoritățile de la noi erau atunci foarte ostile, mi-au și zis că merg la Strasbourg să fac de rîs Republica Moldova. Dar era nevoie să mă ocup de asta, fiindcă se făcea un comerț ilegal de organe. În Codul penal de atunci nu exista nicio prevedere despre cum se pedepsea o persoană care racola (persoane, n.r.) și preleva organe. La acel moment, singura pedeapsă era o amendă pentru activitate economică ilegală – ca și cum ai vinde niște mere la colțul străzii. Asta era o tragedie. După ce s-a făcut un raport la Consiliul Europei, în baza acelei investigații jurnalistice pe care am prezentat-o, s-a luat decizia să fie modificat Codul penal al Republicii Moldova și să fie introdus un nou articol, pentru ca autoritățile să nu se mai poată scuza că nu pot face nimic. După asta situația s-a schimbat, au și fost arestați niște traficanți, iar fenomenul a fost descurajat.

Ce impact au avut influențele și colegii din afara granițelor în formarea dvs. ca jurnalist?

De la ei am învățat. Vă ziceam că atunci cînd am început cariera în jurnalism nu știam că există jurnalism de investigație și a trebuit să învăț din mers, foarte repede. Am avut plăcerea și norocul să lucrez cu foarte multe echipe de la cele mai bune și reputate instituții internaționale de media, cum ar fi BBC, TV5, cu media importante care făceau și investigație. Mai mult decît atît, în 2003, înainte de a lansa „Ziarul de Gardă”, am avut oportunitatea de a avea o călătorie de studiu în Statele Unite, unde am lucrat cu un grup de jurnaliști. Tema noastră a fost jurnalismul de investigație și am avut oportunitatea să mergem prin mai multe redacții din Statele Unite, pe la diferite universități și să aflăm cum se organizează o structură de investigație, cum muncesc reporterii la anchete jurnalistice. Asta m-a ajutat foarte mult să înțeleg cum se muncește în acest domeniu.

„Jurnalismul trebuie să se reinventeze cumva în era social media”

Cît de bine credeți că s-a conturat și s-a impus presa în Republica Moldova, știind că aici este destul de bine reprezentat jurnalismul de reportaj, prin Moldova.org, Oameni și kilometri, Europa Liberă Moldova ș.a.?

La un moment dat, credeam că sîntem bine reprezentați, pentru că în Republica Moldova avem un șir de redacții bune și de reporteri buni care respectă etica jurnalistică și care sînt dedicați interesului public. Sincer vorbind, în ultimii ani și chiar în acest sezon mai ales, după ce am văzut ce s-a întîmplat cu alegerile din România, mi se pare că se confirmă foarte mult faptul că, în era rețelelor sociale, structura de informare a cetățenilor s-a spălăcit. Oamenii care se informează prin intermediul telefonului mobil nu mai văd sau nu mai diferențiază acolo instituțiile media, ci doar mesaje și informații. Rețelele sociale nu pun accent pe evidențierea instituțiilor media, fie că vorbim de instituții de presă, fie de ONG-uri sau firme. Eu consider că acum jurnalismul este în pericol. Cei din generațiile precedente, chiar dacă nu mai au tradiția să citească din ziare, se uită la televizor, la canale cu o redacție care are o anumită denumire – Europa Liberă, BBC sau Digi24, de exemplu. Cei care consumă informații din telefonul mobil nu mai reușesc să înțeleagă de la ce instituții vin aceste informații și, în general, care instituții sînt de mass-media și care sînt de manipulare. Societatea este într-un risc, iar jurnalismul trebuie să se reinventeze cumva în era social media.

Ce riscuri credeți că implică preferința publicului pentru jurnalismul de tip fast-food?

Eu cred că aici e o mare problemă. Țin minte cînd în Chișinău au apărut primele restaurante de tip fast-food la care se făceau cozi imense fiindcă oamenii vedeau în asta ceva nou și avantajos. Abia mai tîrziu s-a dezvoltat și conceptul de slow-food, nevoia de mîncare din produse naturale, nu de ceva pregătit rapid, despre care nu știi din ce e făcut.

În legătură cu informația, sîntem acum la acea etapă în care oamenii descoperă și devin dependenți de informații de tip „fast-food”, iar noi, ca jurnaliști de investigație, ne-am pomenit în situația în care publicăm informațiile în ziar, care e modalitatea de informare în special pentru oamenii în etate, pe pagina web, unde avem cititori între 20-25 de ani, dar facem investigații și de un minut sau două pe care le trecem și pe Tik-tok. E un sacrificiu. Știm că nu reușim să transmitem foarte multe într-un minut sau două, dar știm și că atenția publicului tînăr este foarte deviată. Oamenii sînt deja afectați de această multitudine de mesaje, iar noi trebuie să ne facem cumva înțeleși de toți. Noi acum încercăm să facem și un pic de fast-food din „oala” aceea mare de investigații, ca să-i atragem și pe cei care nu consumă jurnalismul clasic, să înțeleagă despre ce vorbim.

Care credeți că a fost rolul mass-media în conturarea opiniei publice în contextul schimbărilor politice majore din Moldova, de la schimbarea regimului, în 2019, și pîna la recentele alegeri prezidențiale?

Noi avem o relație foarte bună cu cititorii. Primim feedback de la aceștia în foarte multe feluri. Primim scrisori scrise de mînă, apeluri telefonice și mesaje pe rețelele sociale, în care oamenii ne spun ce cred despre articolele noastre sau despre orice problemă pe care ei o întîmpină. Atunci cînd vorbim despre impact, pot să dau un exemplu. Cînd oamenii ne contactează pentru a ne comunica diferite probleme, cînd sînt nemulțumiți de ce face primarul, cînd procurorul sau polițistul nu-și face bine treaba, noi îi întrebăm și de ce au decis să ni se adreseze. Răspunsul lor este un argument foarte convigător – că mass-media are un impact. Ei nu spun că sînt abonați sau că citesc ZdG. Ei spun: „Știți, cineva din cunoscuții mei citește «Ziarul de Gardă» și mi-a zis că, dacă vă contactez în legătură cu vreo problemă, voi o s-o rezolvați”. Deci, oamenii care citesc și sînt abonați la acest ziar obțin deja toată informația de care au nevoie și știu unde să se adreseze cînd au o anumită problemă. Ei știu ce trebuie să întreprindă cînd au de-a face cu un caz de corupție și, mai mult decît atît, ei le comunică și altora ce ar fi bine să facă.

Eu consider că avem un impact foarte mare. Ni s-a spus adesea, după publicarea anumitor articole, că am influențat decizia oamenilor de a vota pe X sau Y. În anul în care a pierdut Igor Dodon, publicasem cîteva investigații despre afacerile și corupția din sistemul condus de el. Atunci mulți sunau și ziceau că dacă el o să piardă alegerile, asta o să se întîmple datorită nouă. Chiar recent am publicat o investigație despre cumpărarea de voturi și mulți au zis că, dacă nu publicam noi asta, era să pierdem referendumul pro-european. Nu e doar cazul nostru. Mă refer și la alte instituții cu audiență mare, care fac treabă bună, informează cetățenii și care creează această masă critică de votanți. Trebuie să recunosc că, în ultimii ani bulversează volumul mare de dezinformare care vine pe căi obscure. Noi lucrăm pe platforme deschise, cum ar fi ziar, pagină web și televiziune, dar canalele de Telegram, de exemplu, distribuie tone de mesaje de dezinformare și devine tot mai dificil să facem față acestui flux.

Care este viziunea dvs. de viitor în legătură cu jurnalismul profesat de noile generații de tineri?

Uitîndu-mă la generația actuală, mă bucur să descopăr că sînt tineri care au curaj sau care au o curiozitate nativă. Pentru că în această meserie trebuie să fii interesat de ce se întîmplă anumite lucruri, dacă există anumite probleme, cine ar fi vinovatul sau unde se ascunde adevărul. Eu observ, totuși, la tînăra generație o frică de a se implica în munca unei redacții, fiindcă tinerii se tem că nu știu totul. Atunci cînd generația mea începuse să facă jurnalism, exista un număr mic de ziare și televiziuni și, dacă voiai să fii la curent, citeai doar cîteva ziare, vedeai doar cîteva buletine de știri. Acum tinerii sînt bulversați de prea multă informație și se pierd, mai ales cînd nu sînt antrenați, fiindcă trebuie să stea toată ziua să citească, dar fără să fie siguri că află tot ce trebuie sau de unde trebuie. Acestei generații îi va fi dificil. De aceea, primul pas pe care cred că trebuie să-l facă tinerii care vor să ajungă în jurnalism este să înțeleagă structura informației, din ce canale vine aceasta și care canale sau instituții media sînt relevante. E imposibil să reușești să urmărești toți influencerii și liderii de opinie. Acum, tînărul trebuie să-și gestioneze foarte bine timpul de informare. E un haos informațional, chiar dacă acum avem acces mai mult ca niciodată la informație.

Acum, dacă un tînăr reporter vrea să afle ceva despre un contract pe care îl are un politician, poate să facă asta în 5 minute. Cînd mi-am început eu cariera, puteam să nu aflu niciodată sau să am nevoie de cîteva luni pentru asta. Pe lîngă faptul că avem acces la multă informație, vine peste noi problema că ne ia foarte mult timp să o filtrăm. Nu cred că viața tinerilor jurnaliști va fi ușoară de acum încolo, dar sînt sigură că vor găsi soluții.

Repere biografice

Alina Radu este o jurnalistă din Republica Moldova, directoarea și co-fondatoarea publicației „Ziarul de Gardă”, lansată în 2004, specializată în investigații privind corupția, integritatea și drepturile omului. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării la Universitatea de Stat din Moldova. De-a lungul carierei, a lucrat la diverse instituții media, inclusiv la „Teleradio Moldova”, „Catalan TV” și Grupul de Presă „FLUX”. De asemenea, a colaborat la realizarea unor documentare precum „În așteptare”, „Doctor SIDA acuză”, „Duși de vînt” și „Ilie”. A primit numeroase distincții, inclusiv Grand Prix la Festivalul TV din Košice, Slovacia (1997) și premiul II la Festivalul TV din Timișoara, România. În 2005, a fost desemnată „Jurnalistul anului” în Moldova de revista VIP Magazin și a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace. În 2013, Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul” i-a acordat „Premiul Libertății” pentru curaj, viziune și integritate în efortul de a aduce adevărul în casele oamenilor.

Sursă fotografii: www.facebook.com