Alex Tomazatos: „Nu vreau sa devin biolog, ci fotograf”

Fotografiile lui Alex Tomazatos surprind „oameni simpli, in ipostaze obisnuite, atunci cand desfasoara ritualuri si obiceiuri specifice zonei in care traiesc”. Tanarul fotograf a pasit in cafenea asemeni personajelor sale: imbracat modest, cu o pereche de manusi mult mai mari decat mainile sale si cu o caciula neagra asezata pe crestetul capului. „Eu ma regasesc in fotografiile mele, iar cei pe care ii descriu sunt la fel de simpli ca mine”, a afirmat Alex, in timp ce sorbea din ciocolata calda. Masterand la Facultatea de Biologie a Universitatii “Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, Alex Tomazatos s-a nascut in Delta Dunarii, locul in care a facut si primele poze. Anul acesta, in luna noiembrie, el a fost premiat pentru fotografiile sala la Concursul International de Fotografie “College Fotographer of the Year”, organizat de Universitatea Missouri a statului Columbia.

Cand ai inceput sa faci primele fotografii?

Cand eram mic, tatal meu a venit acasa cu un aparat digital si am inceput sa fac fotografii cu el. Ciudat este ca tatal meu a fotografiat dinainte de a ma naste eu si chiar dupa ce m-am nascut. Mi-a fotografiat toata copilaria, ca sa spun asa, dar nu m-a interesat niciodata acest lucru. Aceasta pasiune a venit fara sa imi dau seama. Am inceput sa fac fotografii si usor, usor m-a prins. Mama i-a facut cadou tatalui meu o revista foto care abia aparuse la noi si asa am avut inca un motiv sa ma agat de aceasta pasiune. Mi-am fructificat pasiunea acum cinci, sase ani, cand am inceput sa ma gandesc serios la ceea ce vreau sa fac cu fotografiile.

Care este motivul pentru care ai ales ca prin fotografiile tale sa arati o parte a Deltei pe care nu s-au axat alti fotografi?

In primul rand pentru ca nu s-a mai facut acest lucru. Eu sunt biolog si licenta tot in Delta mi-am facut-o. Lucrurile au venit in mod natural. Nu m-am gandit eu la inceput la aceasta lume necunoscuta de ceilalti, la comunitatile izolate, dar abia cand mi-a crescut interesul pentru fotografie am realizat ce se intampla. Cred ca asa sunt eu format si am o curiozitate crescuta pentru locurile care nu s-au mai povestit. De aceea ma si duc in locuri noi unde altii nu vor sa mearga.

Nu te-ai gandit niciodata ca oamenii care nu iti cunosc in totalitate portofoliul ar putea considera ca ale tale creatii sunt banale?

Sunt atatia care arata partea exotica a Deltei, asa cum apare si pe cartile postale sau in paginile agentiilor de turism. Eu fac asta pentru mine. Nu ai cum sa reusesti daca nu crezi cu adevarat ca ceea ce faci este bine si nu esti multumit de tine insuti. Eu nu fac aceste fotografii doar pentru ca nu le-au mai facut altii inaintea mea si pentru ca numele meu sa fie pus in rama. Nu ai cum sa multumesti niciodata pe toti. Ma consider la inceput de drum si stiu ca mai am foarte mult pana sa capat experienta necesara, dar mi s-a demonstrat ca mi-am lovit tinta de mai multe ori prin fotografiile mele.

“Tot ceea ce fac eu, reportaje, imagini, povesti sunt pe cont propriu”

Spune-mi cate ceva despre documentarul pe care il scrii,  despre comunitatea grecilor din Sulina.

Eu fac parte din comunitatea grecilor de la Sulina, din partea stra – strabunicului meu. Am fost membru activ in comunitate, dar m-am retras cand am intrat la facultate, deoarece nu mai puteam sa imi impart timpul intre invatatura si festivalurile care se desfasoara acolo, sa mai conduc grupul de dans. Lucrez la un documentar care acum stagneaza pentru ca umblu foarte mult si nu prea mai merg  acasa. Este un documentar multimedia, ma ocup si de sunet si de imagine, iau si interviuri si mai am mult de lucru. Am documentat Delta in mod activ timp de trei ani, dupa care nu am mai fost consecvent, deoarece in ultima vreme am plecat din tara si am facut pauze cam lungi. Inca nu am fost in multe locuri. Am de gand sa fac niste ture neintrerupte prin Delta, de cateva saptamani, sa plec dintr-un sat intr-altul, cu rucsacul si camera de fotografiat in mana. Doar atat!

Reusesti sa te dedici pasiunii tale, avand in vedere ca esti student?

Sunt la master si programul nu este atat de incarcat. Dar imi amintesc si de perioadele in care timpul nu era suficient. Eu am intrat in fotojurnalism in anul al II-lea, iar atunci am plecat un semestru cu Bursa Erasmus in Nordul Europei si am stat departe de casa. In acea perioada aveam o multime de idei si fotografiam ce mi se parea mie frumos. Nu aveam nicio directie. Am avut o biblioteca mare unde am gasit foarte multe albume ale fotografilor clasici. Vazand chestia asta, mi-am dat seama ca tot ceea ce vreau eu sa realizez cu privire la fotografie se incadreaza in fotojurnalism. In 2009, cand m-am intors din strainatate, am inceput sa lucrez la un ONG pentru care mai fotografiasem in anul I, dar nu a fost nimic concret. Ei m-au trimis sa fac niste reportaje pentru niste proiecte pe care le aveau si asa am inceput sa am contacte din alte tari, sa umblu foarte mult. Propriu-zis, ceea ce se vede pe site – ul meu, ceea ce arat, am inceput acum doi ani si jumatate .

Din februarie 2010 colaborezi cu agentia “Invision Images” din Grecia. Ce presupune aceasta colaborare?

Nu foarte multe. Eu am vazut aceasta agentie si mi-a placut foarte mult. Aveam nevoie sa ma supun singur unui test, sa vad ca ma pricep cu adevarat la ceva si astfel am aplicat pentru aceasta agentie. Am avut in vedere si faptul ca acolo a avut un contract si fotograful roman Andrei Pungovschi. Tot ceea ce face eu, reportaje, imagini, povesti sunt pe cont propriu. Eu le construiesc, eu le finantez si le pun in practica. Am trimis un material, doua dar era prea multa munca pentru mine si nu aveam timp. Eu inca am contract semnat cu ei, dar nu mai vreau sa continui si il voi incheia.

“Biologia joaca un rol foarte important in meseria de fotograf”

Ai pomenit de fotografi romani. Care dintre acestia te-a inspirat atunci cand ai pornit pe un drum pictat cu poze?

Cosmin Bumbut, pe care eu il consider cel mai cotat fotograf din tara, reprezinta un model pentru mine. Ii admir, de asemenea, pe Dragos Lumpan, Andrei Pungovschi, pe care i-am cunoscut personal. Imi plac si Petrut Calinescu, Bogdan Croitoru, Andrei Pandele.

Pe ce suma de bani ti-ai vandut primele fotografii?

Foarte putini bani. Uneori reportajele si fotografiile mi se publica fara a primi niciun ban. Multe proiecte ale unor editori sunt online, iar acestia apeleaza la bunavointa fotografilor care doresc sa isi expuna munca si, daca vor ajunge sa produca bani, ii vor remunera. Cred ca este un lucru necesar pentru incepatori, deoarece este imposibil sa iti sune dintr-o data telefonul de la New York Times. Cateodata e bine sa iti vezi fotografiile intr-o publicatie legata, serioasa, chiar daca nu esti platit. Bani am facut de pe urma unor joburi de scurta durata. Imi amintesc ca am pozat o nunta de mafioti aici, in Iasi. In orice caz, toti banii se duc inapoi in fotografie.

“Acum, cand imi doresc sa fac o poza, clipesc”

Pe langa fotografie, observ ca esti pasionat si de film si sunet.

Imi place multimedia, slide – uri cu sunete, efecte, bucati de video. Eu ii spun documentar cu secunde pe cadru, nu cu cadre pe secunde, ca in film. Are un impact foarte mare daca il faci asa cum trebuie, iar cel cu grecii pe care l-am inceput a fost primul si mi-a suras ideea, pe care imi doresc sa o experimentez.

In viitor iti doresti sa urmezi o cariera ca biolog?

Nu vreau sa devin biolog, ci fotograf. Nu aspir sa fiu printre cei mai laudati, dar imi doresc sa pot castiga din aceasta pasiune strictul necesar, care sa imi acopere cheltuielile pentru deplasare si supravietuire. Pregatirea mea in biologie imi va fi de ajutor. Cursurile de educatie formala in fotografie, in opinia mea nu sunt necesare. Orice editor te intreaba ce stii sa faci si iti cere portofoliul, nu diploma. As vrea sa pot ajunge la Scoala Daneza de Jurnalism si Media, una dintre cele mai bune din Europa, dar acum nu imi permit din punct de vedere financiar. Parintii ma sustin si uneori ma imping de la spate. Eu nu am reusit sa ma angajez inca. Va fi nevoie sa imi caut si un loc de munca, mai ales ca o perioada nu voi mai putea fotografia.

De ce?

In ultima mea iesire din tara am ramas fara ehipament, dupa ce mi s-a defectat camera si am nevoie de bani pentru a o repara. Eram in Istambul si am fotografiat un barbat, iar cand m-am uitat la poza se vedea deja in ceata. Acum, cand imi doresc sa fac o poza, clipesc, iar acele momente imi raman doar in memorie. De Craciun voi pleca in Portugalia si sper sa o repar pana atunci. Daca nu, voi reusi cu siguranta dupa Craciun. Ma gandesc sa aleg varianta filmului alb – negru pentru o vreme

“Unele calatorii reprezinta o lupta pentru supravietuire”

Care sunt locurile pe unde ai calatorit?

Am calatorit foarte mult in ultimii ani, in Suedia, Norvegia, Turcia, Republica Moldova, Transnistria, Bulgaria, Grecia, Italia. Ma duc singur, doar pentru pasiunea de a fotografia. Am umblat in strainatate mai mult decat in Romania. In Turcia am fost de mai multe ori. Nordul Europei, Suedia, Norvegia, m-a atras foarte mult pentru ca am stat acolo o perioada destul de lunga cu bursa Erasmus. Turcia imi place foarte mult pentru ca imi permit sa ma duc acolo. In fiecare an merg si stau cel putin o saptamana. Astfel cunosc oameni noi, intru in contact cu tot felul de lucruri, experimentez. Am dormit in pesteri, in manastiri, in tot felul de locuri. Nu ma menajez deloc atunci cand calatoresc, iar unele calatorii reprezinta o lupta pentru supravietuire. Dar am ajuns si in locuri in care am fost tratat foarte bine.

Multi turisti vin in Romania pentru muntii pe care ii avem, pentru mare sau Castelul Dracula. Tu de ce preferi sa fotografiezi in general locuri din alte tari?

Sunt un profund antipatriot, desi multora e posibil sa nu le convina. Zi de zi sunt frapat de ceea ce se intampla. In momentul asta, a fi pe drum pentru mine este ca heroina si nu pot sa raman intr-un singur loc. Cand sunt aici, la Iasi, unde nu fac fotografii, parca ma dezintegrez. Orice ar fi voi pleca, chiar daca imi place sau nu. Dar, ma gandeam ce-ar fi daca, inainte sa plec, as colinda un an de zile in tara incontinuu, cu rucsacul in spate, de la Bucuresti si pana la cel mai ascuns locusor. Acel proiect va fi “Romania mea”, indiferent de parerea celorlalti.

“Eu prezint realitatea asa cum este ea, fara sa o trec printr-un filtru”

Cum a fost pentru tine sa traiesti intr-un loc in care trebuia sa iei vaporul pentru a ajunge in alte localitati?

Nu am trait niciodata cu sentimentul de izolare, chiar daca m-am nascut in Sulina si nu imi doresc sa ma fi nascut in alta parte. Locul nasterii si-a lasat amprenta foarte mult asupra mea pentru ca acolo m-am dezvoltat. In Delta Dunarii am invatat cum sa ma port cu oamenii, pentru ca la inceput mi-a fost foarte greu sa ma inteleg cu ei, mai ales ca sunt o persoana ciudata, poate chiar salbatica.  Primele fotografii, primele amintiri le am in acel loc. Copilaria mea a fost foarte frumoasa, iar acum, cand ma uit in urma, imi dau seama ca avem fotografii foarte bune de familie. Le sunt recunoscator parintilor mei ca m-au suportat si m-au impins adeseori de la spate, spunandu-mi sa fac doar ceea ce imi place.

Cum ti se pare Delta Dunarii astazi?

E foarte trist ce se intampla. Toata lumea e revoltata pe cei aflati la conducere. Exista locuri lovite, ca sa spun asa, cu amprenta foarte clara a globalizarii, cu piscine si pensiuni. Dar exista si locuri inapoiate, ca acum `40, `50 de ani, in care oamenii nu au apa curenta, sunt izolati, sapa fantani pentru o apa salcie si traiesc de pe urma pescuitului. E o zona foarte neinteleasa, chiar si pentru mine. Traim in Romania si asta explica tot. Multi mi-ar sari cu siguranta in cap, spunand ca eu le gonesc turistii, deoarece prezint o alta parte a Deltei. Mie nu mi se pare ca fotografiile mele au atata oroare in ele si nu merg dupa saracia lucie a oamenilor. Eu prezint realitatea asa cum este ea, fara sa o trec printr-un filtru. Imi pasa de ceea ce se intampla in Delta, dar nu imi convine cand vine cineva din exterior si imi spune ca Delta e intr-un fel, cand de fapt el habar nu are.

De ce ai hotarat sa surprinzi in fotografiile tale omul in diferite ipostaze, atunci cand este trist, vesel, sarac sau amuzant?

M-am saturat de atata sange. Eu nu ma uit la televizor, nu citesc presa, dar daca o fac nu gasesc decat stiri despre Irak, Afganistan, Congo, razboaie, Dar de ce? Urasc senzationalismul. Sunt atatea lucruri interesante care merita povestite, relevate prin orice mijloace. E important sa surprinzi veselia de pe chipul unui batran care isi vede fotografia, zambetul unei batrane istovite de munca, inocenta unui copil care alearga cu picioarele in apa.

Unde ti-ai expus pentru prima data fotografiile?

Prima data am avut o proiectie pentru un ONG cu care am colaborat, numit REPER 21, la Sulina, intr-un atelier foto. Asa au ajuns fotografiile mele la un public mai mare. Voiam sa facem o proba si deja se stransesera zeci de oameni pe strada, iar atunci ne-am hotarat sa continuam. Am vazut ca lumea s-a adunat si le-am lasat. Apoi am avut reportajele expuse la Carturesti pentru acelasi ONG, la inceputul lui decembrie 2009. Am avut o expozitie si in Iasi despre Delta Dunarii, din august  si pana in septembrie 2010. Am mai avut una de grup la Institutul Francez din Bucuresti, proiect coordonat de Cosmin Bumbut, intr-o tabara din Bistrita unde eram zece persoane.

“…voi fi eu, camera si rucsacul meu!”

Concursul International de Fotografie “College Fotographer of the Year” organizat de Universitatea Missouri a statului Columbia ti-a acordat un premiu pentru fotografiile tale. Cum te-ai hotarat sa participi?

Stiam de concurs de multa vreme si mi-am zis ca ar fi pacat ca, in ultimul meu an ca student, sa nu imi incerc sansa. De fapt, cel mai mare premiu pentru mine a fost sa aflu unde stau, ce mai e de facut, cine sunt si ce am devenit in timp. Jurizarea fotografiilor este oricum o chestiune destul de subiectiva. Sunt foarte recunoscator ca am reusit sa ajung aici si acest premiu ma baga si mai mult in priza, ma motiveaza pentru viitor. Nu am castigat decat experienta si mult mai multa atentie.

La competitie au participat 721 de studenti din toate colturile lumii. Daca ar fi sa te privesti intr-o oglinda, ce crezi ca a convins juriul sa te premieze?

Am stat o saptamana la birou si mi-am editat fotografiile atat cat am putut. Am avut un reportaj facut in afara tarii cu un sihastru care traieste intr-o pestera din Republica Moldova si cu care am stat in Saptamana Luminata, inainte de Paste, un documentar despre Delta Dunarii si un reportaj din tara, in care am scos la iveala cateva fotografii despre comunitatea grecilor. A fost pentru prima data cand acele fotografii au fost vazute de un public larg. Portofoliul trebuia sa ilustreze viziunea fotografului, cum se misca acesta si cum stie sa lucreze. Toti cei de acolo erau studenti de la Media, de la Jurnalism, Comunicare si nu stiu cati mai erau ca mine, amatori.

Cum ai invatat sa faci o fotografie buna, avand in vedere ca nu ai mers la niciun curs in acest domeniu?

Singur am invatat si conteaza foarte mult cultura vizuala. Vad sute de fotografii in fiecare zi si pot sa procesez foarte repede imaginea. Nu stiu cat talent am, dar e multa munca. Talent fara munca e branza buna in burduf de caine. Trebuie sa simti atunci cand vrei sa faci ceva. Am invatat sa am grija de lumina, de contrast, de compozitie, iar acum mi s-au intiparit in minte. Nu stiu ce ma asteapta in viitor. Stiu doar ca voi fie eu, camera si rucsacul meu!

Claudia – Mirela Danaila