Cu o experiență de peste 20 de ani, Adrian Morar este o prezență activă pe scenele operelor din România, fiind bine cunoscut de public și recunoscut de critica de specialitate ca un dirijor ce se evidențiază prin profesionalismul ridicat pe care îl impune fiecărui spectacol derulat sub conducerea sa muzicală. Despre arta dirijorală și despre cum este receptat și apreciat astăzi actul artistic am discutat în cadrul acestui interviu.

În familia dumneavoastră muzica este o tradiție. Tatăl dumneavoastră a fost pentru 40 de ani violist în cadrul Operei Naționale din Cluj-Napoca, iar pe fiul dumneavoastră l-ați îndrumat spre pian. În general, în viață ne ghidăm după modele, pentru ca mai apoi să ajungem să ne descoperim. Ați fost îndrumat de tatăl dumneavoastră spre alegerea acestei cariere?

Sigur, dumnealui și-a dat seama de posibilitățile mele, de harul pe care îl am, cu care am venit pe lume, și mi-a scris că trebuie să fac asta.

Ați urmat cursurile Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. Cît de importantă este pregătirea tehnică pentru a profesa cu succes în muzică?

Este obligatorie, exact așa cum înveți alfabetul în limbaj, așa cum înveți cifrele, sînt noțiunile principale fără de care în ziua de astăzi nu poți reuși. Sigur că lumea va recunoaște că ai talent, dar nu ai tehnică. Nu poți concura fără să ai aceste noțiuni. Sînt excepții, recunosc, sînt foarte, foarte multe, dar, per total, văzînd cum decurg lucrurile, e foarte important să ai studii. Nu numai de lungă durată, ci și de valoare, studii de la maeștrii care te controlează și te urmăresc și te cresc. Pentru asta consider că urmarea unei academii de muzică bune reprezintă o șansă. Ei te învață cum să înveți, restul depinde de tine.

Ați beneficiat de îndrumarea profesorilor Florentin Mihăescu – dirijat coral, Emil Strugaru şi Alexandru Fărcaş – canto. În ce fel şi-au lăsat amprenta asupra dvs. ca artist?

În primul rînd, maestrul Florentin Mihăescu a fost cel care mi-a zis: „Tu vii și faci dirijat”. Pînă să îmi fi spus dumnealui acest lucru nu aveam absolut nimic, mai degrabă făceam canto cu Alexandru Fărcaș, mai degrabă făceam instrument, mai degrabă făceam alte lucruri. Dar maestrul Florentin Mihăescu a fost cel care a zis: „Tu vii la clasă și începem să performăm dirijatul”. A fost dirijat coral la început și am învățat de la dumnealui noțiunile principale, urmînd discuții, cursuri, foarte multe prelegeri și concursuri la care a avut o importanță crucială și pentru care îi port un imens respect. Maestrul Alexandru Fărcaș este cel care a descoperit în mine posibilitatea de a-mi educa vocea. Mi-a spus: „Chiar dacă nu vei ajunge să cînți pe scenă, e foarte important pentru un profesionist să cunoască tehnica vocală și să cînte”.

Iar maestrul Emil Strugaru a fost cel care m-a susținut în proiectele imediat următoare, atît în cadrul examenelor de licență, cît și în cadrul spectacolelor care au urmat. Ca regizor și ca fost manager al Operei Naționale din Cluj, avea cunoștințele, avea oportunitățile să mă recomande și să-mi deschidă foarte multe uși, foarte multe proiecte, foarte multe corelări cu diferite persoane, cu diferite instituții.

Cum v-ați pregătit pentru primul dvs. concert? Ați avut emoții?

Nu doar la primul, la toate. La fiecare concert există, cel puțin așa simt eu. Există starea aceea de parcă ar fi ultimul concert – trebuie să fii foarte pregătit și, de asemenea, să fii foarte bucuros că reușești să îl faci, că oamenii te înțeleg și că le poți da satisfacții, vibrații și energie pozitivă.

Nu-mi aduc aminte cum a fost la primul, dar vă pot spune cum sînt la toate celelalte – plin de emoții și plin de dorința de a mă manifesta. Poate acest aspect a fost cel pe care l-a radiografiat foarte repede Florentin Mihăescu cînd m-a „citit” prima dată, cînd m-a văzut prima dată cum mă manifest în fața colegilor.

Susţineți concerte alături de Orchestra Naţională Radio şi Orchestra de Cameră Radio, dar şi alături de orchestre simfonice din țară, precum cele de la Iași, Timişoara, Cluj-Napoca, Braşov, Craiova, Sibiu. Care dintre aceste orașe vă este cel mai aproape de suflet?

Exact așa ca atunci cînd ai doi copii – pe care îl iubești cel mai mult? Vă dați seama că toți sunt partenerii mei de suflet, partenerii mei dragi, cu care îmi doresc să am concerte foarte bune. Unii prind zile bune alții cine știe cum, de aceea pe toți îi iubesc foarte mult și pe toți îi respect și cu toți îmi doresc să fac proiecte, mai ales acum, cîntînd și mai mult.

Spuneați într-un interviu că „Enescu a transmis către realizatori o concepție fermă despre modul în care dorește să i se interpreteze opera”.  Care este ritualul pregătirii înainte de a dirija un spectacol?

Dacă mă gîndesc la unii compozitori care nu și-au publicat lucrarea pînă nu au trecut cel mai mic detaliu în partitură, Enescu și-a zămislit lucrarea într-o perioadă foarte lungă. Nu a scris-o într-un an, într-o jumătate de an sau în doi, ci în foarte mulți ani. Deci, dacă el susține acest lucru, nu este singurul. El a învățat de la alții, știa acest lucru, pe care ni l-a transmis nouă prin scris. Cele mai importante detalii sînt trecute în partitură, iar eu, ca umil dirijor, sînt avocatul compozitorilor în fața orchestrei. Eu încerc să îi ajut pe orchestrați, să îi îndrum, nu să îi corectez. Iar cu ocazia acelor repetiții încerc să îi aduc cît mai aproape de părerea mea despre compozitor.
De acea sînt foarte importante datele, care sînt recunoscute de către dirijor din partituri; sînt unele partituri mai bogate în astfel de amănunte, iar altele care trebuie intuite.

„Spectacolele cu public reprezintă încununarea momentelor pe care le visează orice artist”

Cum se desfășoară comunicarea cu orchestra în timpul concertelor?

În timpul concertelor este excepțională, nu ne oprim, nu ne corectăm, mergem doar înainte, pînă ajungem la sfîrșit. În timpul repetițiilor însă, există comunicare, există posibilitatea de a opri, de a repeta. Magia care se transmite din vîrful baghetei este, într-adevăr, reflectată de schimbul acesta de energie, de iubire, de relația dintre instrumentist – pentru că el produce sunet – și dirijor, care îl conduce pe același drum pe care au repetat și cu energie mai multă. Fiindcă în momentul spectacolului, trebuie recunoscut, atenția interpreților, atenția artiștilor este exponențială; nu se întîmplă aceleași greșeli care se pot manifesta în timpul repetițiilor.
Asta pentru că spectacolele cu public reprezintă apogeul sau încununarea momentelor pe care le visează orice artist. În acele clipe este un schimb de energie foarte intens, pe care publicul nu doar prezent, ci și ascultător îl transmite orchestrei.

Cum ar defini un dirijor conceptul de „sunet”?

Dacă la început a fost cuvîntul, pentru că așa știm noi, sunetul zic că a venit ulterior și este acea vibrație, acel nespus, acel necontorizat, acea energie care ajunge și e receptată de celălalt, de auditor, de public. Îl mișcă sau îl ridică înspre sfere superioare, sfere înalte, sfere de vibrație spirituală deosebită. Acela este sunetul. Restul sînt legături, culori armonii sau zgomote, să recunoaștem.

Cum reușește dirijorul să transmită stări de mare intensitate publicului din sală?

Reușind să atingă acel sunet al ansamblului. Pentru că fiecare ansamblu are sunet diferit, este ca un cod, nu seamănă unul cu altul; acel sunet pe care el îl recunoaște ca fiind corespunzător interpretării, compozitorului care a scris lucrarea, corespunzător acelui moment. Dirijorul își creează acel drum al sunetului, a ceea ce iese din partitură, din interpretarea oamenilor și el face acea medie a sunetului care e transmisă publicului. Iar publicul rezonează și simte, de fapt, despre ce sunet e vorba.

Cum percepe un dirijor un spectacol de operă atunci cînd nu se află la pupitru

Păi vă spun varianta mea: compară interpretări, compară variante de calitate a interpretării, dacă e cazul de calitate a regiei baletelor sau spectacolelor de operă sau musical, compară sunetul concertelor simfonice. 

„Este greu să promovezi, să ajungi să ți se editeze sau să ți se cînte lucrarea”

Cum s-a schimbat scena muzicii clasice în România în ultimii ani?

E pretențioasă întrebarea. Nu s-a schimbat, a mers înainte; unele s-au dus în sus altele s-au dus pe lateral, unele progresează, altele  stagnează, se schimbă interesul, dar lucrurile merg înainte. Compozitorii tineri nu sînt promovați la adevărata valoare. De ce zic asta? Pentru că întotdeauna a fost așa. Enescu i-a promovat pe cei mai valoroși, societatea comunistă i-a promovat pe cei care erau membri, capitalismul nostru i-a promovat pe cei care sînt comerciali.

Nu știu cum va fi capitalismul viitor, dar momentan muzica românească cel puțin este la o altă cotitură, din cotiturile veșnice în care a stat. Dacă vă gîndiți că nici în ziua de astăzi lucrarea lui Enescu, „Oedipe”, nu este publicată tehnoredactată… Deci unde sîntem?
În general, oamenii și instituțiile promovează concerte la care vine publicul și mai puțin concerte cu autori sau compozitori contemporani mai tineri. Este greu să promovezi, să ajungi să ți se editeze lucrarea sau să ți se cînte lucrarea.

Dacă România ar fi o partitură muzicală, cum ați aborda-o?

Cu cea mai sfîntă și mai sacră responsabilitate, pentru că ar fi de cea mai înaltă și mai prețioasă valoare. Să nu uităm că folclorul nostru tradițional a fost cules deja după 1900. E greu acum să mai găsești ceva în folclor acum, trebuie doar să nu fie prea stilizat, să fie pus în valoare. Compozitorii noștri au pus în valoare. Deci România are un font genetic cu muzică enorm și are o baza de inspirație de foarte mult timp. Acum doar să fie cîntată, să fie scrisă.

Date biografice

Adrian Morar a absolvit Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, unde a obţinut diploma de dirijat cor, apoi pe cea de canto şi pe cea de master în specialitatea Fenomenologie muzicală. Arta dirijatului de orchestră şi pe cea a conducerii muzicale a spectacolelor de operă le-a deprins şi prin participarea activă la diferite stagii de pregătire.
În anul 1994 a obţinut Premiul I la Concursul „Gheorghe Dima”, în anul 2002 a fost distins cu Premiul „Ludovic Spiess”, în anul 2009 cu Premiul „Lia Hubic”, iar în anul 2014 a obținut Premiul pentru interpretare oferit de revista „Actualitatea muzicală”.
A dirijat concerte atît în ţară, cît şi în Franţa, Elveţia, Grecia, Ungaria, Germania, Spania şi Thailanda.
În prezent, este dirijor al Operei Naţionale din Cluj-Napoca, dar susţine concerte alături de Orchestra Naţională Radio şi Orchestra de Cameră Radio, precum şi alături de orchestre simfonice din Iași, Timişoara, Cluj-Napoca, Ploiești, Botoșani, Braşov, Craiova, Tîrgu-Mureş, Sibiu, Oradea, Satu-Mare.