Distanța o desparte de meleagurile unde a crescut, s-a dezvoltat și de oamenii dragi sufletului, iar emoțiile Silviei Țabor, dirijoare basarabeană emigrată în străinătate, se resimt puternic. Despre întîlnirea sa cu muzica, despre proiectele pe care le are și despre importanța muzicii pentru fiecare din noi ne-a vorbit, cu multă căldură, în acest interviu.

Considerați că iubirea pentru muzică se află ,,în sîngele” familiei Țabor, avînd în vedere că tatăl dumneavoastră este profesor de muzică, fratele dumneavoastră face și el parte dintr-o orchestră de muzică populară și nepotul dumneavoastră cîntă și el de la vîrste fragede nu doar la un instrument, ci la trei?

Cum este să crești într-o familie de muzicieni?

Probabil. Cred că muzica este ceva important pentru toată lumea, nu doar pentru cei ce se ocupă cu muzica. Cînd în familie există cel puțin un muzician, sînt mai multe șanse ca această latură să fie dezvoltată va fi pus un accent mai mare pe dezvoltarea acestui lucru. La mine în familie nu a fost spus că noi trebuie să devenim muzicieni, dar trebuia să învățăm cel puțin a cînta la un instrument și să absolvim școala de arte. Mai departe puteam alege dacă dorim să continuăm sau nu. Dar cred, totuși, că motivația vine de la tatăl meu, care este muzician. Și desigur dacă este și talent, de ce să nu fac și eu.

În viață este important să ai părinți buni; nu cred că este atît de important dacă sînt muzicieni sau nu. Contează să fie o familie bună, cu părinți iubitori, să aibă grijă de tine și să te ajute să îți găsești calea în viață. Cu siguranță că tatăl meu a putut să îmi dea unele sfaturi și să mă ajute.

,,Am înțeles la acea etapă ideea libertății, adevăratei libertăți”

Ați trăit în satul Sărata-Galbenă, din Republica Moldova, ați absolvit Colegiul „Ștefan Neaga” și conservatorul la Chișinău, universitatea în Canada și, prin căsătorie, v-ați mutat apoi în Taoyuan (în Taiwan). Ce ați luat din toate aceste locuri în care ați trăit o bună parte din viața dvs.?

Cred că fiecare etapă a vieții mele, în care am trăit în aceste țări, Moldova, Canada, Taoyuan, e foarte diferită una de alta. Am copilărit în Moldova. Baza educației, a ceea ce reprezint eu, cum am fost construită, caracterul și personalitatea mea desigur că s-au format în Moldova, pentru că am plecat la 25 de ani. Consider că a fost o etapă foarte bună pentru mine. Am făcut două universități în Canada, masteratul și doctoratul, dar acolo eram un pic mai matură și a fost ceva cu totul nou. Am descoperit o cultură cu totul diferită și am înțeles la acea etapă ideea libertății, adevăratei libertăți, a independenței și importanța prietenilor. Căci dacă trăiești în țara unde ai copilărit, nu înțelegi cît de importanți sînt și îți pare ceva normal să fii înconjurat de ei. Dar cînd pleci într-o țară străină, prietenii îți devin familie și începi să vezi lucrurile altfel.

Poate, cu timpul, acest lucru s-a schimbat și în Moldova, dar atunci (în anul 2004, n.r.), cînd mergeai într-un magazin, rar era ca un om să îți zîmbească. Și am plecat într-o țară în care chiar și atunci cînd urcai în autobuz șoferul zîmbea și îți spunea ,,bună ziua”. Acea atitudine mi s-a părut foarte interesantă.

Peste ani am plecat în Taoyuan și iarăși s-a schimbat totul. Deși îmi place iarna și în Canada iernile erau destul de lungi, îmi stătea în gît toată acea zăpadă. Dar desigur că totul depinde de tine, căci în orice cultură poți găsi puncte pozitive și negative. Am descoperit că oamenii pot fi și mai drăguți ca în Canada și nu doar oamenii. Aici este o cultură a frumosului, tuturor le place să trăiască în pace, să fie frumos, cel puțin aici unde sînt eu. Iar un lucru ce mi-a părut foarte interesant e că atunci cînd am venit am văzut un om ce stătea jos, înconjurat de trei polițiști. L-am întrebat pe soțul meu ce s-a întîmplat, el mi-a zis că acel om e beat și a adormit, iar polițiștii îl păzeau pînă cînd o să se trezească.

Cum ați simțit primele clipe în Canada? Ca pe o eliberare? V-ați simțit constrînsă în Chișinău sau în satul natal?

Eu mi-am dorit foarte mult să ajung acolo, de aceea să zicem că în primele luni, poate, eram mai mult în extaz și într-o euforie continuă. Nu e simplu deloc, dar am avut noroc de oameni, căci am văzut că majoritatea care pleacă doresc să îi ajute pe cei care vin, ceva ce nu prea vedeam în Moldova. Sau poate se datora faptului că au trecut și ei prin acele situații și doreau și ei să ajute la rîndul lor mai departe. Îmi plăcea tot – să stau în rînd la autobuz, să merg prin zăpadă. Tot ce vedeam era interesant, deși nu vedeai foarte multe din cauza zăpezii.

Ce v-a atras în acea aventură, peste Ocean?

Nu îmi plăcea situația politică din Moldova și credeam că va dura foarte mult timp pînă cînd voi vedea o schimbare. Dar, în același timp, îmi doream foarte mult să fac o universitate în afara Moldovei. Am vrut o aventură și să văd cum este viața în altă parte.

 „Viața constă mai mult în proces”

În ce fel v-a determinat muzica destinul?

Am învățat foarte multe lucruri noi, fiecare lucru mai mic și mai mare mi-a format caracterul și modul în care vreau să îmi trăiesc viața. Unele lucruri m-au cizelat, altele m-au îndreptat spre momentul următor. La mine a fost muzica, dar cred că nu contează neapărat profesia pe care o alegi, contează cît de mult îți place ceea ce faci, cît de satisfăcut ești de rezultate. Destinația este importantă, dar procesul cred că este mai important. Pentru că destinația e scurtă, dar viața constă mai mult în proces.

Cum ați devenit dirijor?

După  absolvirea colegiului nu mă gîndeam că vreau să urmez muzica, mă gîndeam să fac limbi străine, dar am fost la un concert, la un examen de dirijat de cor, am rămas profund impresionată și am zis că asta vreau să fac și eu. De acolo s-a aprins această flacără. După aceea am mers în Canada, unde făceam masteratul tot în dirijat de cor și am dorit să încerc ceva mai greu, mai complex așa că la doctorat am fost la dirijat de orchestră. Era ceva mai complex și mai diferit.

„La început, te bazezi doar pe oameni care cred în visul tău”

Ce a însemnat să construiți o orchestră de la zero, în Montreal?

A fost foarte dificil, cred că dacă ar mai trebui să o fac încă odată, nu aș face-o. E o chestie extrem de dificilă, însă mergi pe acea euforie, acea motivație și vise pentru care ești gata să riști foarte multe și să depui toată energia. La început, nu ai sponsori, nu ai bani și te bazezi doar pe oameni care vor să te ajute, care cred în visul tău. Sînt multe lucruri manageriale de care trebuie să ai grijă singur, căci partea artistică, din păcate, constituie doar 10%; 90% sînt orice, dar nu ceva artistic. Este mult stres, dar e frumos.

Făceam muncă ce trebuia făcută de zece persoane, ce te obosește extraordinar de mult, dar e o experiență interesantă. Sînt fericită că atunci cînd mă uit în urmă am la ce să mă uit.

Enumerați  calitățile  personalității dvs. care v-au ajutat să deveniți un dirijor de succes.

Nu aș zice că sînt un dirijor de succes, dar, uitîndu-mă în urmă, pot spune că am reușit să îmi îndeplinesc niște visuri, asta e important pentru mine. Calitatea ce m-a ajutat pe mine să îmi ating aceste visuri a fost perseverența. Pot spune despre mine că sînt o persoană foarte perseverentă. Am o motivație foarte puternică ce ține pentru un timp foarte îndelungat și pot să muncesc enorm de mult pînă ajung unde am nevoie. Cred că mai sînt și o persoană foarte curajoasă ce nu se teme să riște. Cînd e vorba de riscat ceva nu stau foarte mult pe gînduri.

Care este rolul viziunii dvs. în interpretarea unei lucrări muzicale?

Cînd interpretează ceva, fiecare muzician dorește să își pună amprenta personală. Însă, în același timp, trebuie să nu fii prea egoist și să nu pui prea mult din tine. Un dirijor este doar un om care ia ceva foarte valoros și are rolul de a-l transmite la fel de frumos publicului. De multe ori tinerii dirijori consideră că acest lucru trebuie să îi facă fericiți pe ei, însă un dirijor trebuie doar să transmită publicului toată acea euforie și dragoste din piesă, în așa fel încît să fii fericit și tu, și publicul tău.

Cum a fost percepută muzica europeană, muzica poporului din care proveniți, în celelalte spații în care ați profesat?

Publicului îi place. Cînd ești departe de țară, sînt multe chestii ce îți devin foarte dragi, cum ar fi muzica, portul național, tradițiile cărora, pînă atunci, poate că nu le dădeai o importanță foarte mare. Dar ele încep să devină foarte apropiate sufletului.

„Viața noastă depinde de alegerile pe care le facem”

 În ce măsură mai este apreciată azi muzica clasică?

Cu siguranță este mai dificil în ziua de astăzi, căci totul depinde în mare măsură de bani, de oameni ce investesc, dar eu sînt optimistă și sînt sigură că este un gen ce nu va dispărea foarte curînd. La momentul dat pot spune că muzica clasică suferă un pic, pentru că sînt puțini investitori, puțini oameni care sînt îndrăgostiți de muzica clasică. Sînt multe orchestre care se închid, dar totuși muzica clasică are o greutate.

Dacă ar fi să schimbați niște decizii pe care le-ați luat în viață, care ar fi acelea?

Viața noastă depinde de alegerile pe care le facem și deciziile pe care le luăm nu întotdeauna sînt cele mai bune. Dar timpul le aranjează pe toate și mereu trebuie să fii receptiv și maleabil la schimbări, să fii gata să îți schimbi direcția dacă simți că nu este una bună. Este important să luăm decizii bune, dar este și mai important să înțelegi că ai făcut o greșeală și că trebuie să îți schimbi direcția. Uneori rîd de acest lucru, spunînd că cea mai bună decizie a mea a fost să plec în Canada și a două cea mai bună decizie a fost să plec din Canada. Pentru  că ambele decizii mi-au schimbat radical viața. Trebuie să fii curajos să decizi și trebuie să fii curajos să te oprești, chiar dacă faci ceva bun. Trebuie să te alegi pe tine, ce e mai bine pentru tine și nu ceea ce zic alții.

Din acest motiv ați renunțat la viața de dirijor? Pentru că nu vă mai aducea plăcere?

Nu pot spune că am renunțat, am făcut o pauză. Nu știu de cît timp, dar e o pauză de atît timp cît am eu nevoie.

Scurtă biografie

Silvia Țabor este director muzical și fondator al Orchestrei Interculturale din Montreal. Considerată, în Canada, un dirijor foarte interesant al noii generații, este recunoscută ca un talent major pe scena internațională. A colaborat cu diverse orchestre simfonice și de cameră, printre care: Orchestra Filarmonică Națională a Moldovei (Chișinău, Moldova), Orchestra Simfonică Academică din Sankt Petersburg (Sankt. Petersburg, Rusia), Opera de Stat Burgas (Burgas, Bulgaria), Orchestra Beethoven ( Montreal, Canada), McGill Woodwind Orchestra (Montreal, Canada), Orchestre de l’Université de Montreal, Rose City Chamber Orchestra (Portland, Oregon, SUA) și altele.

În 2010, a câștigat Premiul Special al Filarmonicii Naționale a Moldovei „Serghei Lunchevici”; în cadrul Concursului Internațional de Dirijat de Orchestră desfășurat la Chișinău, Moldova. De asemenea, a participat la diverse concursuri în Moldova, România, Spania, Franța, Canada și SUA și a urmat o serie de cursuri de master în întreaga lume, lucrând cu mari dirijori precum Alexander Polyanichko și Leonid Korchmar (dirijori la Teatrul Mariinsky din Sankt Petersburg), Dejan Savic (dirijor și actual director la Teatrul de Operă și Balet din Belgrad, Serbia), Kenneth Kiesler și Orchestra Centrului Național de Arte (Ottawa, Canada), Christopher Zimmerman, David Hoose și Alexis Houser, printre alții.

***

Credit cover foto: Viorel Mărgineanu