Unora nu le este dat să-și îndeplinească visele. Dacă sînt destul de puternici, acești oameni îi ajută pe alții să-și transforme dorințele în realitate. Jacek Czaplonski, reprezentantul unui ONG din Polonia, îi ajută pe cei fără adăpost, dependenți de droguri sau alcool să-și refacă viața jucînd fotbal. De 12 ani, sute de polonezi nevoiași, sub îndrumarea terapeutului Jacek Czaplonki, formează echipe de fotbal și participă alături de jucătorii din alte 70 de țări la Homeless World Cup.

De ce credeți că oamenii ce întîmpină astfel de dificultăți în viață precum lipsa căminului sau dependența au nevoie de activități sportive?
Sloganul nostru e „Bread and games”, în traducere „Pîine și jocuri”, deoarece sîntem convinși că pîinea nu e suficientă pentru o viață împlinită. Fiecare om are nevoie de energie pozitivă pentru a putea viețui pe acest pămînt. Oamenii iau această energie din cititul cărților, din sport sau pescuit, poate dintr-un joc de cărți. Atunci cînd mergi la un interviu de angajare, întrebarea frecventă e „ce faci în timpul liber?”. Asta ne-a pus pe gînduri și ne-a făcut să-i motivăm pe cei care momentan întîmpină probleme să facă mișcare.

Care este farmecul fotbalului jucat pe stradă? De ce nu ați ales să jucați pe un teren?

Inițial, din cauza obstacolelor financiare, nu ne-am permis să jucam pe un teren adevărat și am început cu fotbalul de stradă. Însă din experiență proprie pot afirma că cele mai frumoase meciuri le-am jucat atunci cînd aveam 7 ani și le jucam pe stradă, în fața blocului. Atunci cînd porțile erau marcate de două cărămizi și mingea era făcută de noi.

Cum a pornit această inițiativă?

Prima idee de a organiza un campionat de fotbal destinat persoanelor fără locuință a apărut în 2003 în orașul Gratz, Austria. Și noi am participat la acel campionat de fotbal. De atunci am participat în fiecare an, de 12 ori. Anul acesta campionatul va fi găzduit de orașul Santiago, Chile. În toți acești ani, am cîștigat medalii, dar nu ăsta e motivul pentru care jucăm fotbal. Atunci, în 2003, am înțeles ideea acestui campionat. Cînd am mers pe teren, am fredonat imnul național, pe tricourile noastre era desenat vulturul, simbolul național al Poloniei, am trăit un sentiment pe care nu-l mai simțisem pînă atunci. Niciodată nu m-am gîndit la mine ca la un patriot care va face ceva măreț, dar atunci am simțit că sînt o parte a ceva mare. Nu m-am simțit doar un individ… e un sentiment greu de descris, dar a fost uluitor. Am început să plîng. Și ceilalți membri de echipă aveau lacrimi pe obraji. Ulterior, cînd am discutat, ei mi-au spus că pentru prima dată în viață, în viața lor dificilă, au simțit că sînt parte a Poloniei. Asta le-a îmbunătățit calitatea vieții.

Prin ce alte schimbări trec participanții la Homeless World Cup?

Le este oferita șansa de a călători și a vedea lumea, lucru pe care ei credeau că nu și-l vor putea permite vreodată: America, multe țări europene, Africa, Australia. Și-au făcut mulți prieteni de pe toate continentele. Regula e așa: un jucător poate participa o singură dată la acel campionat mondial, ceea ce nu-l face un reprezentant național, dar i se oferă o șansă de a-și relua viața într-o cu totul altă manieră. Timp de un an, jucătorii trec printr-o serie de antrenamente, pregătiri care sfîrșesc prin acea competiție. Dar noi ținem legătura cu toți jucătorii din trecut, pentru a-i putea monitoriza, pentru a nu-i lăsa singuri. Îi ajutăm prin căutarea unui loc de muncă sau a unei locuințe. Unii dintre ei rămîn să lucreze cu noi, ca antrenori.

Cum și-au reluat viața foștii participanți la această competiție? Îmi puteți oferi cîteva exemple?

Sînt foarte multe cazuri. Plimbîndu-mă prin oraș, eu mă întîlnesc cu ei. Unii lucrează în magazine, au familii, își creează viața. Dar nu e întotdeauna frumos, unii nu reușesc și se scufundă. Dacă asta se întîmplă, noi intervenim și încercăm să-i ajutăm. Visul nostru e să fondăm un centru de terapie pentru cei dependenți, un centru ce va presupune și terapie prin sport, dar avem nevoie de mari sume de bani.

Și femeile pot participa la aceste competiții?

Desigur, echipele pot fi mixte. Însă acum, avem o echipa formată doar din femei. La Homeless World Cup din 2013, echipa poloneza feminină a ocupat locul 8, pe cînd bărbații s-au clasat pe locul 14.

Cine susține financiar această inițiativă?

Depinde, la început am finanțat călătoriile doar din donațiile oamenilor ce susțineau ideea. Ulterior, am fondat o asociație care lucrează pentru a strînge fonduri de la sponsori privați, Ministerul Sportului, Uniunea Poloneză de Fotbal sau oricine altcineva vrea să ajute.

Ce vă motivează să lucrați cu oamenii fără adăpost sau dependenți?

Cînd eram foarte tînăr, am început să beau și am devenit dependent de alcool. Asta m-a făcut să renunț la o carieră în lumea fotbalului. Acești oameni sînt destul de buni jucători de fotbal, dar din cauza dependenței de alcool sau droguri, visul lor s-a ruinat. Cum a fost și în cazul meu. Să-i ajut e pentru mine e un fel de răsplată. Pentru lucrul pe care îl fac, am și un motto: nu e niciodată tîrziu pentru o copilărie fericită.

V-a ajutat cineva să vă lăsați de băut?

Nu, erau vremuri foarte diferite de cele de acum. Am încetat să beau în 1984, realitatea era cu totul alta. Aveam 29 de ani. A trebuit să mă ajut singur pe mine.

Ce v-a făcut să vă opriți?

Frica. Frica de moarte. Dar nu moartea fizică, ci morală, financiară, socială. În multe cazuri, ai atîtea probleme încît ai senzația că stai în fața unui perete. Iată de ce atunci cînd jucătorilor noștri nu le ajung bani să-și cumpere o sticlă de apă sau un bilet de tren, le cumpăr eu. Ajut cu tot ce pot. Pot spune că ceea ce fac acum e pasiunea mea.

Sursă foto: Stela Roman