În perioada 30 mai – 1 iunie 2024, Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” din Iași organizează a cincea ediție a conferinței anuale de istorie. Evenimentul se va desfășura atît online, pe pagina de Facebook a institutului, cît și fizic, în Sala de conferințe a instituției, din strada Codrescu 6, Pavilion C.

„Prin organizarea acestei conferințe Institutul «A. D. Xenopol» încearcă să arate că este conectat la dezbaterile istoriografice contemporane, că are colaborări cu centre academice din țară și din străinătate și că dezvoltă noi direcții de cercetare, validate atît de specialiști cît și de publicul larg. Invităm pe toți cei interesați să participe la lucrările conferinței, în format fizic sau online, mai ales că cea mai mare parte a lucrărilor va fi transmisă online pe pagina de Facebook a Institutului. Conferința noastră, deși este una academică, nu se adresează doar specialiștilor. Sîntem o instituție care dorește să fie tot mai prezentă în spațiul public și să ofere expertiză pe domeniul ei de activitate”, a declarat cercetătorul Alexandru D. Aioanei, membru în comitetul de organizare a conferinței.

Programul ediției din acest an include evenimente inedite, precum acordarea titlului de membru de onoare al Institutului de Istorie „A. D. Xenopol” profesorului Alex Drace-Francis de la Universitatea din Amsterdam, care va susține și o conferință, și prelegerea „Brîncuși în fața istoriei”, susținută de Doina Lemny, critic de artă de renume de la Muzeul Național de Artă Modernă – Centre Pompidou, Paris. În încheiere, Cristiana Oghină-Pavie, de la Université d’Angers (Franța) va prezenta prelegerea „Horticultori, amatori și savanți. Științele naturii în Franța primei jumătăți de secol XIX”. De asemenea, în cadrul comunicărilor științifice, susținute de cercetători din mai multe țări europene, vor fi abordate subiecte precum: patrimoniul, regimurile și ideologiile politice, relațiile internaționale, migrația și identitatea, istoria Bisericii, istoria culturală, istoriografia și imaginarul istoric.

Sursă foto: www.acadiasi.org