În perioada 10-12 aprilie, la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” (BCU) din Iași se va desfășura conferința culturală „Biblioteca, tradiție și inovație”, parte a proiectului „Restaurare și reabilitare a clădirii monument istoric BCU Iași”.
Participanții, invitați din mediul academic, universitar și biblioteconomic atît din țară, cît și din străinătate, vor susține prezentări pe teme de management, sisteme de formare profesionale, turism, servicii inovative și despre provocările digitalizării. De asemenea, vor vizita Biblioteca Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Palatul Universitar din Copou.
„Este un eveniment profesional de impact, conceput pentru a promova preocupările oamenilor cărții. Timp de trei zile, BCU devine un centru al vieții profesionale a bibliotecarilor din România, Republica Moldova și Germania. La activități participă specialiști cu realizări profesionale și culturale remarcabile din Iași, Bacău, București, Botoșani, Brașov, Constanța, Piatra-Neamț, Sibiu”, a declarat conf. univ. dr. Ioan Milică, directorul general al BCU.
Conferința este finanțată prin schema de ajutor de stat pentru restaurarea și revitalizarea monumentelor istorice în cadrul Programului RO-CULTURA, prin Mecanismul financiar SEE 2014-2021. Programul RO-CULTURA are ca obiectiv general consolidarea dezvoltării economice și sociale prin cooperare culturală și antreprenoriat.
Sursă foto: www.ro.wikipedia.org
Niciun comentariu