Într-o lume din ce în ce mai digitalizată, cu tineri preocupaţi mai puţin de educaţie şi mai mult de reţelele de socializare, direcţia pe care încearcă să o urmeze sistemul de învăţămînt nu pare a fi una foarte clară. Avînd o bogată experienţă în domeniul pedagogiei, lectorul universitar Bogdan Neculau a acceptat să ne vorbească despre nevoia de perfecționare a profesorilor de azi și despre rolul pe care aceștia îl au în a transforma sistemul de învățămînt.

Printre altele, vă ocupaţi de formarea cadrelor didactice. Care credeţi că sunt cele mai importante calităţi pe care trebuie să le dobîndească viitorii profesori?

Din cele mai vechi timpuri, cei care s-au ocupat de analiza fenomenului educaţional au încercat să creioneze, dacă nu un portret al profesorului «ideal», atunci măcar cîteva trăsături ale acestuia. Luînd în calcul ideile mai vechi şi mai noi, analizînd contextul actual, aş spune că, întîi de toate, profesorul zilelor noastre trebuie să fie nu bine, ci foarte bine pregătit în domeniul specialităţii pe care o predă, cunoaştere dublată de o cultură generală autentică, care să îi ofere posibilitatea realizării necesarelor conexiuni interdisciplinare.

E necesară apoi o bună pregătire psiho-pedagogică şi metodică. Cadrul didactic trebuie să găsească cea mai eficientă şi eficace cale de transmitere a conţinuturilor educaţionale, să ştie să se adapteze la particularităţile de vîrstă şi individuale ale elevilor săi, să le cunoască nevoile şi interesele, să găsească modalităţi de motivare şi de atragere a acestora spre lumea cunoaşterii. Ne raportăm la personalităţi diferite, la atitudini şi percepţii diferite vis-à-vis de viaţă, de şcoală, de relaţiile interumane, iar cadrul didactic, chiar dacă se adresează grupului, trebuie să aibă în vedere persoana. E una dintre marile provocări ale învăţămîntului modern.

Experienţa îşi va spune cuvîntul, în timp, în ceea ce priveşte obţinerea performanţei la catedră. Nu vei fi de la început cel mai bun profesor. Vor fi întrebări, nereuşite, confruntări cu situaţii neîntîlnite în practica de pînă atunci sau în latura teoretică a formării iniţiale, abordări dilematice legate de o eventuală abordare greşită, de imposibilitatea obţinerii succesului. Dar cu dorinţă, perseverenţă şi pasiune, sub îndrumarea unui mentor bun, nu ai cum să nu reuşeşti. Şi iată că am atins o altă necesară trăsătură a dascălului – pasiunea pentru nobila vocaţie. Nu poţi vorbi de succes în acest domeniu fără a deţine acea iubire pedagogică pentru şcoală, pentru educaţie, pentru elevii tăi.

Aş mai aminti latura ereditară, care te poate ajuta să obţii performanţa. E vorba de un fond predispoziţional genetic, moştenit, care este un punct de plecare în dobîndirea unor aptitudini şi care, într-un mediu favorabil şi printr-o educaţie corespunzătoare, te poate face să urci treptele performanţei. Nu în ultimul rînd aş face referire la autoritatea morală a dascălului şi nu e, cred, necesar, să facem o pledoarie aparte despre cît de important este rolul exemplului în actul educaţional.

„Într-o lume în curs de globalizare, te diferenţiezi prin calitate, competență și performanță”

Cît de importantă este perfecţionarea pentru un profesor?

Ar fi o utopie să considerăm astăzi că formarea iniţială este suficientă pentru tot parcursul vieţii profesionale. Acest tip de pregătire a unui cadru didactic trebuie urmat, pe tot parcursul carierei de o permanentă pregătire, pentru a fi la curent cu noutăţile din domeniu, cu provocările tehnologiei, pentru a face necesarele reconsiderări, adăugiri, reveniri, revizuiri, adaptări, chiar în ceea ce priveşte formarea iniţială.

Într-o lume în curs de globalizare, te diferenţiezi prin calitate, competență și performanță. Iar în această competiţie socială şi profesională, cheia succesului e dată de permanenta perfecţionare. A fi performant în societatea cunoașterii înseamnă, poate, și a avea ambiția de a nu renunța, de a merge mai departe, depășind limitele chiar.

Formarea continuă este o realitate inevitabilă. O realitate pe care, însă, ne dorim să o regăsim dincolo de rigorile legilor, regulamentelor, metodologiilor. Cu alte cuvinte, dincolo de constrîngerile date de obligația de a te forma. E un aspect care trebuie să se regăsească în conștiința fiecărui dascăl care respectă școala, învăţăcelul și care, mai presus de orice, se respectă pe sine însuși. O revenire, într-o măsură atent definită, la bunele practici ale începutului educațional, atunci când formarea continuă era individuală, benevolă.
Departe de noi însă ideea de a nu aprecia importanța formării continue legiferate. Nu avem încă spiritul și cultura necesare pentru a reveni la tradiții, deși viitorul poate fi dificil și periculos fără redescoperirea acestora.
Aşadar, formarea cadrului didactic nu e numai o necesitate, ci devine o obligaţie asumată pe tot parcursul vieţii. Şi, specificam mai devreme, nu mă refer doar la viaţa profesională. Cunosc destui profesori care nu abandonează studiul individual, participarea la simpozioane și conferințe în domeniul materiei predate mult după momentul ieșirii la pensie.

Mai avem nevoie astăzi de modele, de mentori?

În mod cert, în orice etapă a evoluţiei noastre, avem nevoie de repere adevărate. E importantă alegerea şi prezenţa mentorului, atît în viaţa personal, cît, mai ales, în cea profesională.
Cercetînd Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, vom constata că „mentor” înseamnă povăţuitor, îndrumător al discipolului. Aş merge mai departe şi aş considera, dacă ne referim la educaţie, că mentorul trebuie să se constituie şi într-un veritabil model academic, moral şi atitudinal. Cadrul didactic trebuie să fie model pentru discipolii săi şi să aibă, la rîndul său, modele.
Autoritatea mentorului va avea sau, mai bine spus, trebuie să aibă efecte pozitive asupra vieţii şi evoluţiei în carieră. El este cel care trebuie să îl crească personal şi profesional pe învăţăcel. Acesta este, de altfel, dezideratul educaţiei. Cu alte cuvinte, rolul dascălului, a modelului în cazul nostru, este de a alimenta spiritual un tînăr, a-l conduce către starea de cunoaştere, dătătoare de lumină, o cunoaştere orientată către valori, printr-o învăţare care să îi confere autonomie personală şi socială.

„Nu poţi vorbi de succes, ca profesor, fără a deţine acea iubire pedagogică pentru şcoală, pentru educaţie, pentru elevii tăi”

Consideraţi că după dezvoltarea tehnologică continuă s-a depreciat rolul profesorilor?

Trăim în societatea cunoaşterii, caracterizată de explozie informațională și tehnologică fără precedent. Evoluţia actuală, ritmul vieţii, complexitatea fenomenelor solicită formarea unor oameni cu abilități, competențe cognitiv – aplicativ – practice, capabili să soluționeze eficient şi eficace diverse probleme. Trebuie să asimilezi, să te adaptezi rapid, iar în acest sens tehnologia îţi poate fi prieten, dar poate deveni şi defavorabilă, dacă nu gestionezi corespunzător interacţiunea cu aceasta. Pentru că nu trebuie trecute cu vederea capacitățile legate de selecţie valorică, abordare raţională, decizie personală.
Viaţa este astăzi, parcă mai mult ca oricând, extrem de agitată. Omul pare că uită sau nu mai are timp de sine şi de cei din jurul lui şi este nevoit să ducă un soi de luptă cu temerile, cu mai micile sau mai marile depresii, obsesii, slăbiciuni, tentaţii, patimi, provocări, dependenţe.
Aici intră în joc şi educaţia, cu virtuţile ei şi cu prezenţa efectivă a educatorului. Educaţia, prin excelenţă, este o activitate specific umană şi nu poate fi concepută fără interacţiune, dăruire, sensibilitate umană, latură afectivă. Cu alte cuvinte, nu poate fi conceput actul educaţional fără magistru şi fără discipol.

Consideraţi că se schimbă mentalitatea profesorilor de la un an la altul?

I-aş spune mai degrabă o adaptare firească la contextul educaţional şi social. Societatea contemporană este caracterizată prin dinamism și înnoire continuă. Dinamica aceasta îi cere omului lipsă de reticență la noile situații apărute.
În acelaşi timp însă, vorbim şi de necesitatea ancorării în tradiţie, de neschimbare din anumite puncte de vedere. Spre exemplu, valorile adevărate, al căror fond nu are nevoie de schimbări ce le pot compromite. Reținem însă și faptul că un sistem educațional care se respectă nu transmite numai valori, ci își propune să schimbe atitudini, mentalități, comportamente. Dar, ce este bun trebuie păstrat şi trebuie să constituie punctul de plecare al evoluţiei ulterioare. Totul însă cu măsură şi selecţie valorică responsabilă.

CARTE DE VIZITĂ

Nepot al cunoscutului profesor ieșean Adrian Neculau și continuator al preocupărilor acestuia, Bogdan Constantin Neculau este lector universitar în cadrul Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universității „Al. I. Cuza” (UAIC) din Iași. Din 2010 îndeplinește și funcția de inspector pentru Educație permanentă, apoi de inspector pentru Dezvoltarea resurselor umane în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Iași, iar din anul 2012 este membru al Senatului UAIC.
Este şi realizatorul emisiunilor de viaţă spirituală la Radio Iași.

Sursă foto:www.facebook.com/bogd0