Guguță, „eroul” care a schimbat o țară

În anii ‘70, la Chișinău prindea viață „copilul” care avea să ducă faima țării la mii de kilometri distanță. Un copil care se plimbă printre pagini de carte, vorbește aproximativ 40 de limbi și e gata să ia sub cușma sa o lume-ntreagă pentru a o salva. E vorba de Guguță, personajul creat de Spiridon Vangheli, cel pe care criticii îl numesc „Ion Creangă basarabean”. Personajul lui s-a transformat încet, încet într-un real fenomen și a făcut înconjurul lumii, pornind dintr-o carte și ajungînd în desene animate, spectacole, edituri, grădinițe, teatre, cafenele, pe plicuri, sub formă de păpușă, monede și chiar deserturi. 

În 1967, la Editura Lumina din Chișinău, a apărut Isprăvile lui Guguță, o carte de povestiri scurte, prin care scriitorul Spiridon Vangheli l-a scos în lume pe „copilul care sălășluia în sufletul său”. Alături de pictorul Alexandru Hmelnițki, Vangheli i-a pus o cușmă pe cap și l-a trimis pe Guguță să dea lecții de bunătate, prietenie, altruism și curaj. Guguță, „un Făt-Frumos al nostru (basarabean)”, după cum l-a numit poetul Grigore Vieru, e un copil care știe bine ce vrea și ale cărui intenții bune nu se opresc pînă cînd lucrurile nu sînt rezolvate. Acesta e de loc din satul Trei Iezi, un sat al cărui nume s-a născut ca un omagiu adus lui Ion Creangă, în a cărui bancă, Spiridon Vangheli spune că a stat. 

Pictorul Alexandru Hmelnițki l-a interpretat vizual pe Guguță, creînd imaginea unui băiețel vesel, roșu în obraji și cu o cușmă mare, care aproape-i acoperă ochii. Despre cușmă, Vangheli scria în povestirea Căciula lui Guguță: „Tata i-a făcut căciula mai mare ca s-o poarte și la anul./ -Cade peste ochi, tată./ -D-apoi ridic-o, Guguță, că altă treabă n-ai în iarna asta, surîde tata”. „Acest băiat a ieșit din tiparul eroilor cu care creșteau copiii acelor vremuri, precum micul Lenin (Ilici) sau micul Stalin (Soso) și s-a depărtat de dogmele și lozincile care dirijau copilării”, spunea Spiridon Vangheli într-un dialog cu scriitorul Constantin Bostan, publicat în cartea celui din urmă, Spiridon Vangheli: Destăinuiri din țara lui Guguță, copilul care a cucerit lumea. Pe lîngă faptul că le-a dat copiilor un erou nou, a mai ținut cont constant de motivele folclorice, de obiceiurile românești, pe care le-a integrat subtil în poveștile cu Guguță, în așa fel încît să treacă insesizabile pe lîngă orice comisie de cenzură.

Guguță a intrat rapid în inimile oamenilor, atît în ale copiilor, cît și în ale adulților. Lucru care a fost urmat imediat de cîteva recenzii aspre la adresa personajului, în ziarele de partid. Guguță a fost atacat ca un dușman de clasă, punîndu-se accent pe faptul că acest copil se amestecă în treburile celor mari, prin toate lucrurile pe care acesta încerca să le rezolve cu bunătate. Criticul literar Mihai Cimpoi a susținut că personajul are înțelepciunea unui om chibzuit, iar adulții devin complicii lui; „copilul și adultul ajung să se completeze reciproc”. 

Guguță a rămas, totuși, imaginea unui copil muncitor, dinamic și inventiv. Într-una dintre povestiri el protejează un sat întreg, acoperindu-l cu căciula sa. Criticul literar Theodor Codreanu aprecia personajul, spunînd că „pe unde trece, schimbă lumea din temelii, fiindcă o schimbă pe propriile temelii sufletești”. Pînă și numele lui sonor sugerează că în spate s-ar afla un erou. Inițial, pe Guguță ar fi trebuit să-l cheme Gugulea, însă lui Spiridon Vangheli i s-a părut că sună mai mult ca un nume de copil răsfățat, un papă-lapte, așa că l-a transformat.

La scurt timp, toată dragostea celor mici pentru Guguță a început să se fructifice în scrisori către Spiridon Vangheli, care au continuat să vină pînă în prezent. Pentru că s-au adunat foarte multe, în 2013 a apărut volumul Și eu sînt Guguță, în care au fost incluse toate mesajele sosite de la copii. Unele au fost mai puerile, altele mai îndrăznețe. O fetiță i-a scris autorului: „Mă gîndesc că acum ai nu numai o cușmă în care încape un sat întreg, ai și un sat în care încape o lume întreagă. Să ne trăiești, Guguță”. Alt copil i-a scris autorului: „Spiridon Vangheli, te iubesc ca pe-o mioară!”. Toate l-au bucurat pe scriitor și l-au făcut să scrie mai departe, după cum el însuși a mărturisit.

Ministrul de externe al literaturii basarabene

La doi ani de la venirea sa pe lume, Guguță a trecut hotarele Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești și și și-a făcut apariția la Moscova, în cartea Cușma lui Guguță. O traducere care i-a luat destul de mult timp scriitorului, pentru că simțea că nu găsește omul potrivit. Lucrurile s-au schimbat atunci cînd l-a întîlnit pe scriitorul Valentin Berestov. Acesta avea un simț al umorului bine definit, iar Vangheli a intuit că el e omul care-l va putea traduce așa cum trebuie pe Guguță.

Pe lîngă traducerea în limba rusă, în același an a fost tradus și în limba lituaniană, la Vilnius. N-a durat mult și Guguță a apărut și în limba ucraineană, la Editura „Veselka” din Kiev. Ăsta era doar începutul listei cu limbile în care cartea urma să apară. Practic, copertă după copertă, una mai colorată decît alta, începuseră să circule prin lume și să-l facă pe Guguță un copil cu care să se identifice oameni de diferite naționalități, deși crescuseră în contexte cu totul diferite de satul basarabean al eroului.

În 1971, la Moscova, Cușma lui Guguță, a cîștigat prima distincție – premiul unional la concursul „Cea mai bună carte pentru copii”. Așa a început transformarea lui Guguță într-un „adevărat ministru de externe al literaturii noastre”, după cum spunea poetul Vasile Romanciuc. În același an, Guguță a fost tradus în limba letonă și în bielorusă, timp în care la Chișinău, personajul a apărut cu o serie de isprăvi într-o altă carte, Ministrul Bunelului, ilustrată de Isai Cîrmu. Despre acest volum Spiridon Vangheli spune că a venit după o pauză în care a scris alte cărți și l-a lăsat pe Guguță să crească. După a doua carte au mai urmat aproape opt ani de așteptare pentru cititori, iar în 1979, la Editura „Literatura artistică”, a apărut Guguță-căpitan de corabie, carte ilustrată de Igor Vieru, despre care „tatăl lui Guguță”, spune că a fost pictorul al cărui stil s-a potrivit cel mai bine cu eroul său.

Între cele cîteva apariții ale lui Guguță la Chișinău, cărțile ce-l au drept erou s-au răspîndit în lumea largă. Mai întîi prin Uniunea Sovietică, unde au fost traduse în 1972 în limba kazahă, kirghiză și turkmenă, iar în 1973 în estonă și azerbaidjană. Cărțile traduse anterior au fost  reeditate, iar la Moscova Cușma lui Guguță a apărut din nou, de data aceasta într-un tiraj de 1,8 milioane de exemplare. În 1974, Guguță a apărut în limba armeană și tadjikă, iar cea de-a doua carte cu eroul a fost premiată. Întrunit la Rio de Janeiro, Consiliul Internațional al Literaturii pentru Copii i-a acordat lui Vangheli, Premiul Internațional „Diploma de Onoare Andersen” pentru Ministrul Bunelului. În 1976, Guguță a fost tradus și în poloneză, iar anul viitor, în mongolă, bulgară și gruzină. 

Guguță peste Ocean și înapoi

În 1977, cartea a ajuns acolo unde autorul n-a visat niciodată – la Boston, în SUA, și la Tokyo, în Japonia. În volumul Spiridon Vangheli: Destăinuiri din țara lui Guguță, copilul care a cucerit lumea, Constantin Bostan notează că presa japoneză vorbea la acea vreme despre libertatea interioară și farmecul lui Guguță. În același volum, Spiridon Vangheli povestește că în SUA, cartea a apărut sub numele Meet Guguze, iar scriitoarea Susan Cooper a scris în „The New York Times” despre eroul basarabean, despre cum a fost tradus și ilustrat, subliniind că „umorul subtil utilizat este supranațional”. Abia la zece ani distanță, în 1987, după ce cartea sa trecuse printr-o reeditare, Spiridon Vangheli a ajuns în SUA cu o delegație de scriitori din Țările Baltice și de la Moscova. A avut întîlniri cu cititorii săi în Boston, New York și Washington. A fost impresionat de libertatea pe care o aveau cei mici la școală și de lejeritatea din relațiile elevi-profesori. Copiii îl iubeau pe Guguță și îl înțelegeau în felul lor. Unul din elevii veniți la una din întîlniri, l-a întrebat pe autor ce mănîncă Guguță și l-a pus să îi dicteze pe zile. I-a spus că vrea să știe, pentru că tatăl său are un restaurant, iar el își dorește să aibă un meniu special cu ce mănîncă eroul.

Nici în Japonia, Vangheli nu a putut pleca imediat. A avut întîlniri cu cititorii din Tokyo, Kyoto și Osaka abia în 1983, anul în care cartea a fost reeditată. Acolo a ajuns printr-o delegație oficială a Asociației Japonia. Copiii japonezi l-au primit cu multă căldură și, chiar dacă nu știa niciun cuvînt în limba lor, el a găsit o cale comună de comunicare cu cei mici. Pe lîngă asta, una din povestirile scriitorului a intrat în suplimentul cărții lor de citire pentru clasa a treia.

Au mai urmat traduceri în uzbekă, gujarati, chineză, arabă, germană, franceză, maghiară și alte limbi, iar peste tot Guguță a avut un real succes la public. „Nu aveam nicio îndoială că Guguță va deveni eroul îndrăgit al copiilor unguri”, a spus traducătorul maghiar Istvan Petrovacz. Cît Guguță călătorea în lume prin cărți, la Chișinău faima lui creștea. 

Guguță pe micile și marile ecrane

În 1970, la Moldova-Film a apărut primul film de animație basarabean, în regia lui Constantin Bălan. Filmul se numea „Guguță” și era realizat printr-o tehnică inedită de tip marionetă plată, în care aplicațiile din hîrtie jucau un rol important. Era primul film animat al regizorului, proaspăt ieșit de pe băncile Institutului de la Moscova și, din ce povestește el, scenariul a fost făcut de Elbert Tuganov, regizor și animator estonian.

În această primă peliculă, Constantin Bălan recurge la detaliile caracteristice lumii copiilor și construiește o lume vizuală bazată pe dialogul interior al lui Guguță. Căciula care-i cade pe ochi eroului e nelipsită și devine ea însăși un personaj, conform celor spuse de criticul de film Violeta Tipa, în cartea Isprăvile lui Guguță în viziune cinematografică. Filmul animat a fost bine primit de critica vremii și deși, inițial, nu era în plan ca Guguță să fie eroul unui serial animat, lucrurile s-au schimbat odată cu apariția lui pe micile și marile ecrane. Bălan a spus că un rol important în continuarea seriei l-a jucat regizorul rus Fiodor Hitruk, cel care a semnat trilogia Winnie-the-Pooh (1969). Acesta a fost cel care a insistat și l-a motivat pe regizorul basarabean să continue seria, insistînd că Guguță nu e doar întruchiparea copilăriei, ci și simbolul vieții, în care binele e mereu amenințat de rău.

Așa au apărut alte șapte filme animate, în mai puțin de zece ani (1975-1984). „Literatura și animația sînt două lucruri diferite. În animație e nevoie în special de acțiune și dinamism, care sînt ilustrate nu doar prin cuvinte, ci și prin imagini, și muzică”, a explicat Constantin Bălan. Pentru că într-o animație e nevoie nu doar de un scenariu bun, la care de la, Banca lui Guguță (1975) încolo a lucrat cu Spiridon Vangheli, ci și de muzică bună. Astfel, regizorul a lucrat alături de nume sonore din cultura basarabeană, precum Eugen Doga și Gheorghe Mustea.

Penultimul film cu Guguță, Noaptea de Revelion (1983) a fost prima animație de la Moldova – Film în limba română. Pînă atunci, toate filmele animate erau sonorizate în rusă. Pe lîngă asta, în Noaptea de Revelion sînt scoase în prim-plan, datinile și tradițiile strămoșești, precum colindul sau Călușarii, într-un moment în care și la sate se observa o anumită dezrădăcinare. Ele au îngreunat procesul de trecere de cenzura ideologică a vremii, însă filmul s-a bucurat de succes în întregul spațiu sovietic. A fost premiat în 1984 pentru cel mai bun film de animație și pentru cea mai bună regie, la Festivalul Republican de Film „Cocostîrcul de argint”.

Și eu sînt Guguță?

În 1981, în Grădina Publică „Ștefan cel Mare” din Chișinău a fost inaugurată Cafeneaua „Guguță”, deschisă pînă în anii 2000. Aceasta a fost reproiectată după planurile arhitecților Serghei Lebedev și Nicon Zaporojan. Potrivit Asociației B.A.C.U., pe socialistmodernism.com, clădirea a fost reproiectată prin suprapunerea de arce inverse din beton armat pe fațada laterală și montarea unor elementre de metal pe fațada principală. Intrarea în cafenea avea o copertină stilizată, inspirată de cușma lui Guguță. Clădirea are două etaje, iar interiorul era diferit de la un etaj la altul și decorat cu fresce după ilustrațiile cu Guguță făcute de Igor Vieru.

Atmosfera din jurul cafenelei era una diferită de ce văzuse Chișinăul pînă atunci. Conform Anastasiei Taburceanu, autoarea blogului descopeririurbane.com, în cadrul căruia prezintă istoriile clădirilor vechi ale Chișinăului, „cafeneaua avea geamuri imense, prin care intra o cantitatea enormă de lumină”.

În 2010, cafeneaua a intrat din nou în atenția publică după ce, potrivit moldova.org, a fost obiectul unor tranzacții suspecte ale unei companii controlate de Vladimir Plahotniuc, care avea în plan demolarea acesteia și construirea unui complex hotelier cu 13 etaje. În 2018, după ce Cafeneaua „Guguță” a fost privatizată, un grup de tineri au inițiat mișcarea „Occupy Guguță”, o acțiune împotriva demolării cafenelei. Pe parcursul a mai bine de un an, au avut loc diverse proteste. În final, cafeneaua nu a fost demolată, însă și-a schimbat proprietarii, care la rîndul lor au planuri de a da jos clădirea.

Dar Guguță nu a fost numai nume de cafenea, ci a devenit și păpușă. În 1982, fabrica de jucării din Durlești a confecționat o păpușă după îndrăgitul erou. O altă păpușă care-l întruchipează pe Guguță, dar făcută de niște copii din Ungheni, a ajuns în Japonia, după cum a povestit Matsuya Sayaka, traducătoarea în japoneză a eroului. Iar o păpușă Guguță a fost făcută și de ilustratoare ediției în japoneză, Mita Yoshiko. De-a lungul timpului s-au făcut tot felul de interpretări ale lui Guguță care decorează școli, grădinițe sau biblioteci din țară.

Atît de puternic a rămas în mentalul colectiv, încît astăzi Guguță a ajuns și în denumirea unui desert. Clătite, vișine, frișcă și ciocolată rasă sînt ingredientele care fac o prăjitură „Cușma lui Guguță” ca la carte. Nici Fabrica de bomboane „Bucuria” nu a putut ignora „fenomenul Guguță”, așa că în 1996 a scos pe piață un sortiment de ciocolată numit „Guguță”.

Pe 27 noiembrie 1992, la Chișinău a fost inaugurat Teatru Municipal de Păpuși „Guguță”, fondat de Victor Ștefaniuc. Primul montaj pe scena noului teatru s-a numit „Colajul lui Guguță”, iar păpușa care-l întruchipa pe erou este unică prin mărime (are circa un metru) și prin expresivitate. Cu această piesă, fără cuvinte, doar cu muzica lui Eugen Doga pe fundal, personajul a ajuns cunoscut în lumea teatrului din țări precum Franța, Belarus, România, Taiwan. 

În 2013, desemnat anul Spiridon Vangheli, în Republica Moldova au fost emise timbre cu micul erou. O colecție filatelică ce conținea mărci, timbre și plicuri au apărut în oficiile poștale. Timbrele reproduceau ilustraţiile de carte „Datoria lui Guguţă”, pictor Igor Vieru, şi „Cuşma lui Guguţă”, pictor Octavia Ţarălungă. Valoarea lor nominală era de 1,75 lei moldovenești, design-ul a fost semnat de Vitalie Pogolșa și au fost scoase într-un tiraj de 100. 000 de exemplare. În același an, Guguță a devenit și primul personaj de carte care a apărut pe o monedă în Republica Moldova. Este vorba despre o monedă de argint comemorativă, cu valoarea de 100 de lei, emisă de Banca Națională în 2.000 de bucăți. 

A ajuns sau nu Guguță peste Prut?

Cît timp la Chișinău se creiona o adevărată epocă a lui Guguță, peste Prut era liniște. Copiii nu auziseră de personajul acesta. Guguță și isprăvile sale au apărut la București în 1985, scrise cu un font foarte mic. După cum spunea scriitorul Constantin Bostan „cartea a fost editată la noi într-o manieră cam «de serviciu», deși ilustrațiile făcute de Octavia Țarălungă, sînt foarte reușite. Pe atunci, începuse marea criză de hîrtie și carton (și calitativ, și cantitativ), și nici nu i s-a făcut promovare. De asta se bucurau doar scrierile lui Ceaușescu”. Această ediție, deși n-a strîns prea multă vizibilitate, l-a emoționat profund pe Spiridon Vangheli, care după atîta timp, în sfîrșit își vedea scrierile în alfabet latin.

Constantin Bostan a fost unul din oamenii datorită căruia, în 1996, prin Fundația Culturală „G. T. Kirileanu” din Piatra-Neamț, Guguță a ajuns în bibliotecile românești. Mai tîrziu lucrurile au început să se schimbe, iar Guguță și-a făcut loc și în România. În 2011 a început o colaborare a lui Vangheli cu Editura Doxologia din Iași, unde cărțile scriitorului basarabean au început să apară, rînd pe rînd, editate foarte frumos.

Guguță a fost un dar pentru zeci de generații de copii, care au găsit în el un erou pe potrivă. Un erou care altoiește dreptatea cu prietenia și altruismul și care, prin bunătatea lui, ajunge să fie iubit de oameni mici și mari din întreaga lume. Fie că e vorba de un copil care s-a născut la Budapesta, la Paris sau Beijing, Guguță și-a făcut loc în inima lui și a rămas acolo pentru totdeauna. Acum, la 56 de ani distanță, eroul basarabean continuă să copilărească alături de cei mai mici dintre noi și să fie văzut la fel de frumos ca în prima zi a existenței sale. Nu degeaba, azi, după atîția ani, „tatăl” lui, Spiridon Vangheli, spune: „Eu pe Guguță îl văd așa cum l-am văzut prima dată și nu-mi pot schimba nicio clipă părerea despre el”.