În orașul Rădăuți, comunitatea evreiască a jucat un rol vital. A fost motorul care a creat și dezvoltat ramuri importante ale economiei, cum ar fi prelucrarea sticlei, a cimentului și a lemnului, îmbunătățind transportul și dezvoltînd diverse meșteșuguri. În timp ce lumea se schimba rapid în jurul lor, acești oameni harnici au construit o economie puternică, așezată pe temelia tradiției habsburgice. Și-au dezvoltat rapid abilitățile și talentele și au ajuns să exceleze în domenii precum medicina, avocatura, profesoratul, industria și meseriile tradiționale.

„Cel mai germanizat oraș din Țara Fagilor”, Rădăuți a fost fondat în perioada medievală a istoriei Moldovei, în secolul al XIV-lea. Rădăuțiul a primit statutul de oraș în timpul domniei lui Petru Mușat, în jurul anului 1377. Datorită poziției strategice și a rolului semnificativ în apărarea Moldovei împotriva invaziilor străine, orașul a devenit un important centru comercial și cultural.

De-a lungul istoriei, Rădăuțiul a trecut prin diferite etape de dezvoltare și a avut mai multe stăpîniri, inclusiv Polonia, Imperiul Otoman și Imperiul Habsburgic. Și-a păstrat identitatea culturală, dar rămîne un oraș cu o moștenire istorică bogată, cu clădiri vechi și monumente care atestă istoria și cultura sa diversă.

În secolele XV-XVI, comunitatea care a jucat un rol important în istoria orașului este cea mozaică. Existau la Rădăuți cele mai vechi și respectate familii evreiești care aduceau bunuri din Marea Baltică, admirate și apreciate de către locuitorii orașului pentru că îi ajutau să obțină produse calitative.

Evreii care au ajuns la Rădăuți veneau din Galiția, regiune a Imperiului Habsburgic, și și-au construit încet, dar sigur, una dintre cele mai diverse și dinamice comunități mozaice din Bucovina. De-a lungul timpului, evreii rădăuțeni au construit o serie de sinagogi, printre care se numără și Sinagoga Mare, care a fost inaugurată la 18 august 1883, în ziua de naștere a împăratului Franz Josef. Împăratul a fost impresionat de angajamentul și devoțiunea evreilor față de religia lor, încît le-a donat terenul pe care a fost construită sinagoga. Mai apoi au fost înființate un cimitir mosaic, extins după 1918, un spital azil, dar și cîteva școli.

Sinagoga mare este azi singurul lăcaș de cult în funcțiune al evreilor din Rădăuți. Interiorul se aseamănă în linii mari cu cel al unei biserici ortodoxe. „Sinagoga este făcută în dublu stil. În exterior se poate observa stilul maur, după cele două turnuri gemene cu cupolă deasupra, iar în interior se regăsește stilul renascentist, fiind proiectat de arhitecți austrieci de origine evreiască. Este croită după stilul iudeu așkenazi, specific Europei de Est, în care femeile se roagă la balconul de sus orientat spre vest, iar sala de jos, cea mare, este pentru bărbații trecuți de 13 ani. Alte două aspecte pe care le veți mai întîlni la sinagogile în stilul așkenazi sînt poza leului pe peretele din vest și tavanul pictat stil boltă cerească, comuniunea directă cu Dumnezeu”, explică, Igo Sigi Koffler, șeful Comunității evreiești din Rădăuți.

Cea mai importantă persoană din cadrul unei comunități evreiești este rabinul. „Are rolul principal, primordial aș putea spune. El este cel care pornește rugăciunile, cel care pornește sărbătorile și tot el este cel care le încheie. La rabin vin oamenii pentru a-și spune păsurile, nevoile, problemele, iar rabinul încercă să le rezolve cum poate”, spune Igo Sigi Koffler.

În prezent, în sinagogă nu se mai țin servicii religioase, pentru că nu există un rabin. Însă cei din cadrul Comunității evreiești încearcă, măcar de sărbătorile sacre, în special Anul Nou și Sărbătoarea Iertării Păcatelor – Iom Kipur, să aducă zece bărbați evrei și un oficiant care să poată citi rugăciunile, iar restul oamenilor să se poată ruga. Pentru ca slujba să poată fi legală din punct de vedere al rabinatului, trebuie să participe minimum zece bărbați evrei, peste vîrsta de Bar Mițva, la slujbă.

În acest lăcaș de cult, cu o istorie veche de 140 de ani, au intrat personalități importante, precum ambasadorii americani Alfred Moses și Hans Klemm. Cînd s-a inaugurat muzeul din cadrul sinagogii au participat reprezentați ai tuturor cultelor, dar și reprezentanți ai Federației Comunităților Evreiești din România. „Sinagoga se poate mîndri că a primit cîțiva ambasadori, încă nu a primit președinți de stat, dar nu e prea tîrzi.” spune șeful Comunității evreiești din Rădăuți.

În muzeul sinagogii simți recunoștința și respectul acestei comunități față de strămoși. „În amintirea acelor bărbați evrei, femei și copii din Rădăuți care au fost izgoniți din casele lor sub responsabilitatea dictaturii militare conduse de Ion Antonescu și deportați în Transnistria. Mulți dintre aceștia au căzut victime ale crimelor în masă, epidemiilor, frigului sau a foametei”, povestește șeful Comunității evreiești.

Evreii, 32% din populația Rădăuțiului în 1890

Deși comunitatea de evrei din prezent are un număr redus de membri – mai exact 28 de evrei, dintre care doar zece sînt din sînge pur, restul fiind din căsătorii mixte – lucrurile nu au stat mereu așa. Apariția acestora în tîrgul Rădăuți s-a înregistrat treptat, începînd cu anul 1807, în primă fază fiind menționate trei familii în lista plătitorilor de impozite. Datorită oportunităților economice oferite de zonă, numărul comunității mozaice a început să crească, iar pentru a face față creșterii continue a fost creat un Cartier Evreiesc. Numărul lor ajunsese, în 1890, la 4.235 de suflete.

În orașul Rădăuți, comunitatea evreiască a jucat un rol vital în prosperitatea economiei locale. Acești oameni au fost motorul care a creat și dezvoltat ramuri importante ale economiei, cum ar fi prelucrarea sticlei, a cimentului și a lemnului, îmbunătățind transportul și dezvoltînd diverse meșteșuguri. În timp ce lumea se schimba rapid în jurul lor, acești oameni harnici au construit o economie puternică, așezată pe temelia tradiției habsburgice. Și-au dezvoltat rapid abilitățile și talentele și au ajuns să exceleze în domenii precum medicina, avocatura, profesoratul, industria și meseriile tradiționale. În volumul O scurtă istorie a evreilor din Rădăuți, profesorul Daniel Hrenciuc notează că dintr-un total de 12 firme înregistrate oficial, în anul 1869, zece erau administrate de evrei. Ei și-au cîștigat respectul și admirația tuturor locuitorilor din regiune, devenind una dintre cele mai importante și influente comunități din Bucovina.

Comunitatea fiind în plin proces de dezvoltare, a deschis instituții în care să își desfășoare activitatea. În 1832 a fost achiziționat spațiul pentru Cimitirul evreiesc care a fost inaugurat printr-o ceremonie specială. Acesta este înconjurat de un zid din piatră, destul de gros, iar monumentele funerare sînt așezate potrivit tradiției așchenade, vertical, și se remarcă prin diversitatea lor. În prezent sînt în jur de 6.000 de monumente funerare.

Sinagoga mare a fost inaugurată în 1833, iar după spusele lui Igo Sigi Koffler, importanța ei din prezent este conturată de faptul că ”rămânînd singura în stare de funcțiune, reprezintă toată esența culturii noastre. Este singurul locaș de cult la care evreii, cîți au mai rămas în Rădăuți, plus cei care vin din alte părți, vin  și se roagă aici și își continuă viața religioasă”.

A urmat înființarea a două spitale: cel militar, între 1863-1870, care ulterior a fost transformat în liceu – Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzaki” din prezent – și Spitatul de adulți, inaugurat pe 1 iunie 1879.

În perioada interbelică, Comunitatea evreiască din Rădăuți – implicată și în viața politică – s-a confruntat cu numeroase schimbări în ceea ce privește echipa de conducere. Acestea au fost cauzate de schimbările politice din Regatul României. În 1918, odată cu terminarea Primului Război Mondial, Comunitatea evreiască din Rădăuți a făcut tranziția de la administrația austro-ungară la cea românească. În noiembrie 1918, s-a constituit Sfatul Evreiesc Rădăuți, o organizație care avea drept scop să asigure deservirea treburilor evreiești locale și să coordoneze procesul de tranziție. Această organizație a desemnat o Comisie Intermediară, condusă de către dr. Leon Luttinger, care a reușit să negocieze cu autoritățile românești, pentru a asigura respectarea drepturilor evreilor și stabilirea unei structuri de conducere eficientă. Perioada dinainte de Primul Război Mondial și cea interbelică au fost prielnice, în general, pentru dezvoltarea comunităților de evrei.

Exodul

„Înainte de al Doilea Război Mondial erau 28 de case de rugăciuni și sinagogi. La ora actuală mai există în funcțiune sinagoga mare și două foste sinagogi care nu mai îndeplinesc acest rol, fiind scoase din circuitul religios”, îmi povestește domnul Koffler.

La data de 14 octombrie 1941, într-un gest de brutalitate, întreaga comunitate evreiască din Rădăuți a fost deportată în lagărele din Transnistria. Doar 1.500 dintre ei au supraviețuit acestei tragedii, restul trecînd prin pierderi, boli și suferințe de neînchipuit.

După ce au fost eliberați, evreii din Rădăuți au încercat să-și refacă viața, dar era limpede că nimic nu va mai fi la fel. Cu pagubele provocate de război și măsurile antisemite impuse de regimul Ion Antonescu, au luptat să-și păstreze structurile organizaționale și să revină la o viață normală. Cu toate acestea, numărul evreilor din oraș a scăzut semnificativ în timp, iar visele unei comunități puternice și dinamice au început să se estompeze.

Regimul communist care a urmat a impus măsuri severe împotriva evreilor, inclusiv interdicția de a emigra și limitarea dreptului la o viață iudaică adecvată. Aceste măsuri au afectat grav economia de piață și relațiile cu alte țări, inclusiv Israel și alte națiuni democratice.

Comunitatea evreiască din Rădăuți azi

În prezent, comunitatea se ocupă cu administrarea terenurilor rămase de la evreii care nu s-au mai întors după deportarea din 1941, strîngerea de fonduri pentru evreii bătrîni care au un venit sub bugetul mediu, dar cel mai important, cu păstrarea și promovarea culturii mozaice. Reprezintă o entitate administrativă, autonomă, parte componentă a Federației Comunităților Evreiești din România, cu sediul la București, condusă de către economistul Aurel Vainer.

Cea mai mare îngrijorare este media de vîrstă foarte ridicată a comunității, aproape de 70 de ani, care, în timp, poate duce la dispariția comunităților evreiești. Șeful Comunității evreiești din Rădăuți, Igo Siggi Koffler, se află în funcție din 1992, fiind originar din Rădăuți.

Altă prioritate constă în reabilitarea totală, programată să înceapă în luna august, a Sinagogii mari și a Cimitirului din Rădăuți, care între timp au intrat pe Lista Monumentelor Istorice. De asemenea, în aceeași lună se va ține cea de a doua ediție a Festivalului Limbii și Teatrului Idiș la Sinagoga Mare din Rădăuți. Ediția anterioară a avut loc în 2018. În partea de sus a locașului de cult, unde se roagă femeile, se dorea deschiderea Muzeului Holocaustului, însă președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, dorește să îl deschidă la Siret,  unde se află cel mai vechi cimitir evreiesc din Europa de Est.

După curățarea cimitirului, în 2017, mulți evrei din străinătate au călătorit spre Rădăuți pentru a pune o lumînare la mormîntul străbunilor, dornici să afle mai multe despre trecutul și cultura acestora. „Foarte mulți turiști vin vara, în lunile iulie, august, septembrie – fie înainte, ori după Paștele evreiesc încep să apară”.

Astăzi, comunitatea evreiască din Rădăuți este mai mică ca niciodată, avînd numai 28 de membri. Cu toate acestea, evreii din Rădăuți, supraviețuitori ai unor evenimente teribile și-au continuat lupta pentru o viață mai bună. „Păstrarea tradițiilor s-a făcut din generație în generație. În Rădăuți au apărut familii care s-au stabilit și s-au adaptat stilului de viață a tîrgului care era atunci și au fost foarte bine primite. Învățăturile biblice s-au păstrat din familie în familie, cu ajutorul rabinilor și oficianților, s-au menținut toate tradițiile iudaice”, spune șeful Comunității evreiești.