Casa Herța, edificiu cu arhitectură unică în Chișinău

Ca în oricare alt oraș, și în Chișinău, cea mai importantă și frumoasă zonă o reprezintă centrul istoric. Oriunde întorci privirea, vezi zeci de clădiri al căror exterior îți sugerează trecerea timpului. Una dintre ele este vila urbană „Casa Herța”, ridicată în centrul orașului în anul 1905. Istoria clădirii începe, însă, mult mai devreme.

În cartea Ghidul Chișinăului, Ion Perojoc, ghid de meserie, nota faptul că în anii ’30 ai secolului al XIX-lea arhitectul orașului, Osip Gasket, a construit „o casă cu un cat” într-un parter de pe strada Alexandrovskaia (astăzi bulevardul Ștefan cel Mare și Sfînt), între străzile Sfatul Țării și Serghei Lazo. În 1845, clădirea a devenit proprietatea unui moșier, Iorgu Balș, pe care a dăruit-o, ulterior, orfelinatului care îi purta numele. După construirea unui alt sediu al orfelinatului, în anul 1903, casa a fost achiziționată de către Vladimir Herța, fiul unui consilier de stat titular. „Vechile construcții au fost demolate, iar în locul acestora a fost construită o vilă, după proiectul arhitectului austriac Heinrich von Lonsky. Arhitectura casei a fost soluționată în stilul barocului vienez”.

Cine a fost Vladimir Herța?

Avocat, om politic, vicepreședinte al Partidului Național Moldovenesc și al Societății Culturale Moldovenești, numit și „părintele spiritual al Sfatului Țării”, Vladimir Herța a jucat un rol important în actul Unirii din 1918. A fost președinte al Comisiei Școlare Moldovenești și participant la Congresul Învățătorilor Basarabeni din mai 1917. A fost, de asemenea, primar al orașului Chișinău în perioada 1918-1919, înlocuindu-l pe primarul Carol Schmidt, care era împotriva unirii cu România. De asemenea, a fost membru al delegației României la Conferința de Pace de la Paris (1919-1920), fiind un bun cunoscător al istoriei Basarabiei și deținător al unei colecții de documente rare. Este cel care a fondat Liga Românească din Basarabia, în 1919.

Monument cu arhitectură deosebită

Vila urbană „Casa Herța” este construită în stil eclectic, ceea ce înseamnă că arhitectul a îmbinat mai multe elemente arhitecturale inspirate din stiluri diferite și din mijloace personale de exprimare ale unor artiști consacrați. Totuși, stilul care domină este barocul vienez, reprezentat prin prezența abundentă a ornamentelor complicate și grandioase.

Edificiul este construit într-un etaj, iar fațada este aliniată spre stradă, fiind organizată simetric, în trei rezalite (porțiune de zid ieșită din linia fațadei pentru a prezenta o anumită structură a planului clădirii, o anumită compoziție – n.r.), amplasate la o distanță egală și proporțională unul față de altul. În primul rezalit, amplasat lateral spre dreapta, se regăsește intrarea principală și poarta de acces spre curte, iar în interiorul rezalitului lateral la stînga, se afla un cabinet și o capelă. Fațada este bogată în basoreliefuri, cu ornamente vegetale, ornamente în formă de spirală și sculpturi umane. Sălile interioare abundă în ciubuce aurii (ornament în relief care marchează marginile unui perete, ale tavanului, ferestrei – n.r.), sculpturi și zugrăveli ale tavanului și pereților. Istoricul Iurie Colesnic, în volumul său, Chișinăul de ieri și de azi, spune că „decorațiile interioare și exterioare au fost realizate de o altă celebritate basarabeană, Toma Răilean, care locuia la Petersburg”.

Alături de clădirea vilei a fost construit un edificiu în stil pseudo-gotic, destinat Grădinei de Iarnă a vilei, care, însă, nu s-a păstrat.

Casa Herța reprezintă o unicitate pentru Chișinău, deoarece astfel de clădiri nu se mai regăsesc în oraș. În stilul barocului vienez au mai fost construite clădiri din Viena, printre care Palatul Belvedere și Biserica Peterskirche.

Casă pentru toți și de toate

De-a lungul existenței sale, Casa Herța a avut diverse întrebuințări. În anul 1907, clădirea a fost transmisă Regimentului de infanterie „Volînia” și găzduia biroul în care se întîlneau ofițerii. Tot în volumul Chișinăul de ieri și de azi Iurie Colesnic nota că „în incinta aceste clădiri au avut loc mai multe ședințe ale reprezentanților diferitor naționalități și partide. Aici s-a hotărît alcătuirea Sfatului Țării”. În anii ’30 ai secolului al XX-lea, edificiul a fost transformat în „Teatrul Modern”, iar mai tîrziu a fost sediul Ministerului Basarabiei.

Spre finele anului 1944, Casa Herța a devenit sediul Muzeului Național de Arte Plastice al RSSM (Republica Sovietică Socialistă Moldovenească). În lucrarea File din istoria Muzeului Național de Artă al Moldovei (1944-1990): realizări și impedimente , istoricul Gheorghe Nicolaev precizează că muzeul a reprezentat un predecesor al Pinacotecii orașului Chișinău, deschisă publicului la 26 noiembrie 1939, la insistența renumitului sculptor moldovean Alexandru Plămădeală. Fiind închisă în iulie 1940, după instalarea autorităților sovietice, clădirea muzeului (din vremea respectivă) a ars în timpul retragerii trupelor sovietice. O parte din lucrări au fost încărcate în două vagoane și expediate mai întîi la Tiraspol, și apoi la Harkov (Ucraina).

Așadar, în 1944, vila urbană „Casa Herța” a fost transformată în prima instituție muzeală cu activitate orientată spre colecționarea, conservarea și popularizarea operelor de artă plastică din Basarabia. Director a fost numit un însoțitor al armatei sovietice A. I. Lukianov.

La primele expoziții, numărul de lucrări expuse în muzeu a fost destul de mic, deoarece lucrările transferate în Ucraina în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, nu au mai fost aduse înapoi, „soarta de mai departe a acestei colecții rămînînd pînă în prezent necunoscută”, după cum menționează Gheorghe Nicolaev. „Deși se știa că urmele fondurilor Muzeului evacuate în anul 1941 duceau la Harkov, din partea autorităților din RSS Moldovenească nu au fost întreprinse acțiuni insistente pentru a găsi aceste colecții și a le reîntoarce în Moldova”. Acest lucru este confirmat și de muzeograful Vasile Negruță, care în textul Compensare, act politic ori act cultural? File din istoria Muzeului Național de Arte Plastice, spune că „după război, auzind că o parte din colecțiile basarabene se află la Harkov, o seamă de patrioți au încercat să le readucă, dar entuziasmul lor a fost repede potolit «de sus»”.

Totuși, la deschiderea muzeului al cărui sediu a devenit Casa Herța, au fost expuse 51 de tablouri, cinci sculpturi și 49 de foi grafice, donații făcute de către muzeele din cadrul URSS, printre care Galeria de Stat Tretiakov, Muzeul de Stat de Arte Plastice „A. S. Pușkin” din Moscova și Ermitajul de Stat din Leningrad (azi Sankt-Petersburg). Acestea reprezentau opere ale maeștrilor vest-europeni, ruși și sovietici și ajunseseră acolo sub formă de ajutor frățesc.

Mai mult decît atît, la mărirea colecției de artă a muzeului, au contribuit și donațiile. Spre exemplu, în 1947, Pavel Şillingovski, profesor la Academia de Arte Plastice din Sankt-Petersburg, a donat o colecţie impunătoare de lucrări de grafică ale unor artiști europeni şi ruşi din sec. al XVII-lea — al XIX-lea, precum şi lucrări semnate de el însuși. Auguste Baillayre a oferit în dar, în 1962, 340 de lucrări ale unor artişti de notorietate naţională şi universală.

Azi, în patrimoniul Muzeului Național de Arte Plastice se găsesc peste 44.000 de lucrări.

Azi, o ruină

După cutremurul din toamna anului 1986, Casa Herța a fost grav avariată, iar apoi, în 1988, închisă pentru restaurare. Lucrările au fost transferate în clădirea actuală a Muzeului Național de Artă, pentru conservarea patrimoniului, unde se află și astăzi. Clădirea ar fi fost renovată în anul 2006, Ministerul Culturii alocînd peste 11 milioane de lei (aproximativ 553 mii euro). Lucrările au fost realizate, însă, prost, după cum a precizat și Ion Ștefăniță, fostul director al Agenţiei de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor, în 2013, pentru publika.md: „Prin utilizarea materialelor inadecvate pentru un monument de arhitectură, am constatat că tencuiala după tri luni de zile a început să cadă. Intervenţiile pe interior şi instalarea sistemului de securitate a denaturat decorul”.

De asemenea, într-un interviu realizat de Radio Europa Liberă Moldova, în 2019, Tudor Zbîrnea, directorul Muzeului Național de Artă, în gestiunea căruia se află și Casa Herța, a precizat că: „…s-a lucrat prost. Lucrările au fost monitorizate de Ministerul Culturii, nu au fost de muzeu. Atunci cînd am văzut că se lucrează foarte prost la fațade, am alertat Inspecția de Stat în Construcții cu arhitectul-șef al proiectului și am convocat o comisie din 14 persoane, care a constatat că lucrările de restaurare a fațadei, lucrările de finisare nu au fost executate conform normelor”.

Lucrările de renovare ar fi trebuit să reînceapă în 2021, însă și pînă în ziua de astăzi, Casa Herța reprezintă o ruină.

Tot în anul 2019, Svetlana Pociumban, şefa direcţiei patrimoniu cultural al Ministerului Culturii a declarat pentru publika.md că pentru anul 2021 ar fi fost planificate două milioane de lei (aproximativ 101 mii euro) pentru proiectarea lucrărilor de restaurarea a două clădiri din patrimoniul cultural, una dintre ele fiind Casa Herța. Pe lîngă aceasta, a mai precizat că pentru 2022 ar fi fost planificate 11 milioane de lei (aproximativ 553 mii euro) pentru lucrările de şantier ale acelorași clădiri. Sîntem în luna mai a anului 2022 iar lucrările pentru restaurarea edificiului tot nu au început.

La inițiativa Academiei de Științe a Moldovei, edificiul a fost inclus în Lista monumentelor protejate de stat în municipiul Chișinău și se află pe locul 64. Casa Herța apare și în Cartea Neagră a patrimoniului cultural al municipiului Chișinău, volum semnat de Ion Ștefăniță. Acesta precizează că „situația din Republica Moldova din ultimii 20 de ani în ce privește protecția patrimoniului arhitectural poate fi calificată ca o anarhie totală. În anii de independență nu am fost în stare să edificăm o infrastructură viabilă și durabilă în acest domeniu, nu am fost în stare să elaborăm o strategie și un plan de acțiuni”. De asemenea, acesta menționează că principalii vinovați de distrugerea obiectivelor de patrimoniu arhitectural se fac reprezentanții administrației publice locale, în cazul Chișinăului – arhitecții municipiului.

Timp de un secol vila urbană „Casa Herța” a reprezentat una dintre cele mai importante și prestigioase clădiri ale orașului Chișinău. Cu o arhitectură unică, cu detalii impresionante, a oferit întotdeauna valoare patrimonială capitalei Republicii Moldova. Păcat că autoritățile nu sesizează (încă) acest lucru.