Capul de pod Șerpeni, stratagema care a schimbat cursul celui de-al Doilea Război Mondial

Complexul Memorial „Capul de pod Șerpeni”, situat la circa 40 km de la capitala Republicii Moldova, este un monument consacrat celor 12 mii de soldați sovietici care au murit în luptele de pe acest platou, în primăvara și vara anului 1944. Inaugurat 60 de ani mai tîrziu, complexul memorial și, cu precădere, ansamblul arhitectural al acestuia rămîn expresia simbolică a evenimentelor care au avut loc în acest spațiu în anii celui de-al Doilea Război Mondial. Capul de pod a intrat în istorie drept una dintre stratagemele care au schimbat cursul celui mai sîngeros război pe care l-a cunoscut omenirea.

Povestea Capului de pod Șerpeni începe odată cu tragicele evenimente din anul 1944, în timpul contraofensivei sovietice. În istoria oficială a Marelui Război pentru Apărarea Patriei nu există „prima” operațiune Iași-Chișinău, nici în prezentarea sovietică, nici în cea modernă. Acest nume a fost dat în vest operațiunii Fronturilor II și III Ucrainene din 8 aprilie pînă în 6 iunie 1944, deoarece scopurile primei ofensive au coincis complet cu cele ale cunoscutei operațiuni Iași-Chișinău din august 1944: înfrîngerea Grupului de Armate Sud, eliberarea Moldovei, atacul asupra teritoriului României și retragerea acesteia din război. Istoricul american David Glantz a fost primul care a scris despre această operațiune în lucrarea sa Red Storm Over the Balkans: The Failed Soviet Invasion of Romania, Spring 1944: „Ca și în cazul multor bătălii și operațiuni militare care au avut loc în timpul războiului sovieto-german, pierderile umane și de echipamente suferite de ambele părți în timpul primei ofensive Iași-Chișinău și contraloviturilor germane rămîn destul de opace.”

În luna aprilie a anului 1944 au fost create de-a lungul Nistrului şapte capete de pod, de la localitatea Palanca pînă la orașul Grigoriopol. De regulă, un cap de pod este un loc de importanță strategică, pe malul unei mări sau a unui rîu, pe care o armată o ia de la inamic și din care poate avansa pentru a efectua un atac. Acesta asigură trecerea trupelor și a mijloacelor de luptă terestre ale atacatorului, iar existența capului de pod este limitată, de obicei, la cîteva zile. „Capuri de pod au fost create în limitele Palanca, Purcari-Tălmaza, Chiţcani, Varniţa-Gura Bîcului, Şerpeni, Grigoriopol-Dubăsari, Coşnita-Pîrîta-Doroțcaia. În aceste localităţi au avut loc lupte grele, însă cele mai sîngeroase lupte urmau să aibă loc pe capul de pod Şerpeni”, consemnează profesorul de geografie Alexandru Cerga și istoricul Iurie Ciobanu în monografia Istoria satului Șerpeni: Studiu documentar.

Capul de pod Șerpeni a fost creat în perioada aprilie-mai 1944 de către unităţile Armatei a 5-a de şoc sovietice. Reprezenta o linie de front între satele Puhăceni și Speia, pe malul Nistrului, la o distanță de circa 8-10 km şi aproximativ 3-5 km în spatele frontului. Potrivit profesorilor Alexandru Cerga și Iurie Ciobanu, armata germană se afla pe stînca înaltă şi abruptă de pe malul drept al Nistrului, fiind dotată cu un sistem de apărare compus din trei rînduri de tranşee, adăposturi pentru artilerie, tancuri, maşini blindate. Și istoricul David Glantz scrie despre relieful frontului, menționînd că terenul de pe malul estic al rîului era destul de jos, plat și lipsit de obstacole majore, în vreme ce la vest de cotul rîului a crescut brusc în înălțime.

Aprilie 1944

Prima încercare nereuşită a armatei sovietice de a avansa a fost întreprinsă în noaptea de 11 spre 12 aprilie, sub comandamentul generalului A. S. Jadov. La data de 12 aprilie, unul dintre regimentele sovietice reuşeşte să treacă Nistrul în toiul zilei. Asemenea treceri în plină zi nu sînt comune artei militare și au fost foarte puţine în timpul războaielor. Grigory Yakovlevich Baklanov, scriitor sovietic, renumit pentru nuvelele sale despre Al Doilea Război Mondial și participant la luptele de la Capul de Pod Șerpeni scrie în O palmă de pămînt: „Viața pe capul de pod începe noaptea. Noaptea, ne tîrîm din crăpături și șanțuri, ne întindem, ne frămîntăm articulațiile cu pocnet. Umblăm pe pămînt la înălțime maximă, așa cum oamenii au umblat pe pămînt înainte de război”. Spre seara aceleiași zile, pe malul drept au mai trecut unităţi militare din Armata a 5-a de şoc. În monografia localității Șerpeni, Alexandru Cerga și Iurie Ciobanu scriu: „La 13 aprilie, între localităţile Puhăceni şi Speia au fost create 4 treceri peste Nistru. Acestea au fost primele unităţi militare care au ajuns pe malul drept. Soldaţii au folosit bărcile de pescuit ale locuitorilor din stînga Nistrului, punţi construite din bîrne de copaci sau scînduri, camere de cauciuc de la automobile, butoaie etc. După lupte crîncene, ostaşii sovietici au reuşit chiar să înainteze, însă nu au ţinut cont că armata germană era bine pregătită avînd mai multe linii de apărare.”

Eșecul acestei încercări rezida și în faptul că trupele terestre nu aveau parte de suportul aviaţiei militare. Din cauza ploilor continue din acea primăvară, pistele de decolare și aterizare au devenit mlăștinoase și nu puteau fi folosite. Către 16 aprilie, așa cum menționează autorii monografiei Istoria satului Șerpeni, sovieticii au fost nevoiţi să se retragă, iar de aici a început calvarul pentru săteni. După lupte crîncene, satul trecea ba de partea germanilor, ba de partea sovieticilor. Conflictul a continuat, cu întreruperi, pînă pe 23 august, dar încă la începutul lunii mai, anticipîndu-se lupte grele, populaţia satului a fost evacuată.

Sovieticii aveau nevoie de timp pentru a-şi completa efectivele şi a se întări cu tehnică militară. Germanii, de cealaltă parte, erau pregătiți încă din luna februarie a acelui an. Conducătorii unităţilor militare sovietice raportau conducerii de vîrf că nu sînt încă gata, cerînd ca atacul să fie contramandat. În pofida acestui fapt, primesc ordin de ofensivă, care urma să înceapă la 19 aprilie. În Red Storm Over the Balkans: The Failed Soviet Invasion of Romania, Spring 1944, David Glantz relatează că vremea nefavorabilă și dificultățile logistice și de regrupare l-au forțat în cele din urmă pe comandantul Frontului III Ucrainean, Malinovski, să amîne începerea ofensivei pe 20 aprilie, la ora 02.00. „Luptele fragmentate și necoordonate care au urmat au realizat foarte puține împotriva rezistenței germane hotărîte”, concluzionează istoricul american. Pe 1 mai, generalul Malinovski dă ordin de retragere.

Mai 1944

Cele mai grele lupte, însă, au avut loc între 10 şi 12 mai. Pe 10 mai, la 02:50, germanii au pornit la atac. Această înaintare vertiginoasă a fost neașteptată pentru armata sovietică. În studiul său Luptele din Moldova din anul 1944: între mit și realitate, publicat în Cohorta. Revistă de istorie militară, istoricul Sergiu Cataraga menționează: „Lucrurile s-au agravat la 10 mai 1944, cînd peste 200 tancuri germane au atacat poziţiile Armatei a 8-a de Gardă, începînd o contraofensivă. Aceste momente sînt descrise şi de către artileristul Mihail Petrovici Badigin în Бой требует подвига (în trad. din rusă, Bătălia cere ispravă – n.r.). Autorul descrie dezastrul în care s-a pomenit Armata a 8-a de Gardă pe platoul de lîngă satele Maiak-Palanca, pe care, din cauza luptelor grele, a ploilor necontenite şi a revărsării Nistrului,  Armată a 8-a de Gardă a fost nevoită să-l părăsească”. În memoriile și declarațiile sale, aviatorii ruşi, participanți la lupte, îşi aminteau că sectorul văzut din avion era roşu din cauza flăcărilor, părea că este infernul pe pămînt, iar în unele perioade ale zilei, pămîntul nu putea fi văzut de sus din cauza densității fumului. Luptele cele mai crîncene s-au desfăşurat în locul numit astăzi „Grădina Boierească”, unde erau instalate, de către ostaşii sovietici, mine antitanc. În această zi, conform datelor oficiale și a memoriilor mareșalului V.I. Ciuikov, peste 4.000 de soldați și ofițeri germani au fost uciși, peste 60 de tancuri au fost distruse și arse, 15 avioane inamice au fost doborîte în lupte aeriene și de către artileria antiaeriană.

În dimineaţa zilei de 11 mai, germanii au pornit din nou în ofensivă, dinspre satul Speia, cu tancuri, tehnică blindată și aviatie. Ostaşii sovietici erau susţinuţi de artilerie, dar nu şi de tancuri, care nu reuşiseră să traverseze Nistrul, întrucît singurul pod care asigura trecerea era bombardat continuu. Forțele generalului Knobelsdorff au reluat operațiunile ofensive active din nou pe 12 mai, ocupînd mai mult teritoriu, însă nu în totalitate. Autorii monografiei despre satul Șerpeni subliniază: „În zilele următoare, ostaşii Armatei a 8-a au întreprins cîteva contraofensive, iar satul trecea, pentru o perioadă scurtă de timp, cînd în mîinile germanilor, cînd în cele ale sovieticilor. Luptele crîncene de la Capul de pod Șerpeni au fost cunoscute întregii Uniuni Sovietice, fiind transmise prin radio de către biroul de informații sovietice (Sovinformbiuro)”. Potrivit acelorași autori, după luptele acerbe din 10-12 mai, dar şi din următoarele zile, s-au format două capuri de pod. Primul cap de pod cuprindea teritoriul de la pădurea dintre satele Şerpeni şi Speia, iar al doilea — de la Şerpeni pînă la Puhăceni.

Pînă în august 1944, la capul de pod Șerpeni au avut loc bătălii grele de tranșee, numite în rapoarte „bătălii de importanță locală”. Printre documente nu există o descriere detaliată a ofensivelor și luptelor care au avut loc aici din iunie pînă în august, dar site-ul Память Народа (în trad. din rusă, „Memoria poporului” – n.r.), care prezintă astăzi un număr imens de documente sovietice dedicate acestor evenimente, conține inclusiv date despre soldați și pierderi. În acest interval de timp există documente care atestă moartea soldaților pe Capul de pod Șerpeni.   

August 1944

Principalul scop al unităților sovietice dislocate la capul de pod, era de a induce în eroare conducerea germană, creînd impresia că ofensiva generală a operaţiei Iaşi-Chişinău va începe anume din acest loc. În cartea sa de memorii Capul de pod Șerpeni, Iosif Abramovici Zarubinsky, unul dintre veteranii supraviețuitori ai batalionului penal 13, povestește: „La începutul lunii august, în apropierea satelor Tașlîc și Butor, tractoarele și autovehiculele coborau de pe deal noaptea, zgomotos și uneori cu luminile aprinse. Înapoi plecau pe ascuns, fără lumină și în liniște, dînd impresia unei concentrări a trupelor noastre pe malul Nistrului. Dacă Operațiunea de la Chișinău a început pe 22 august, pe 18 august la ora 10 dimineața, în tăcere, fără urale, batalionul nostru penal a trecut la atac. Inamicul a decis că a început ofensiva asupra Chișinăului și a început să constituie activ rezerve la capul de pod”. Profesorii Alexandru Cerga și Iurie Ciobanu au consemnat și ei mărturiile localnicilor cu privire la modul în care trupele sovietice le-au indus în eroare pe cele germane: „Aflăm că, pe panta de pe malul stîng al Nistrului, dinspre Speia spre Butor şi Taşlîc, erau legate de automobile sau de tancuri copaci ori crengi mari. În mişcare, acestea ridicau praf la mari înălțimi. Reveneau de mai multe ori, creînd impresia că de aici va porni ofensiva operaţiei Iaşi-Chişinău, în acest loc concentrîndu-se mari unități de tehnică militară şi un efectiv mare de soldaţi. Se mai improviza şi construcţia unor poduri de trecere peste Nistru.” Această „momeală” a reuşit, întrucît germanii au transferat aici mari unităţi militare, slăbind, astfel, poziţiile de pe platoul Chiţcani-Copanca, de unde a început oficial operaţiunea Iaşi-Chişinău. În noaptea de 23 august, trupele germane au început să se retragă de pe pozițiile lor. Unități ale armatei sovietice au pornit la atac și spre seară erau deja la marginea Chișinăului. Această zi a fost marcată și de încheierea luptelor de pe Capul de pod Șerpeni, loc care a reprezentat unul dintre punctele de pornire ale „Furtunii roșii” în Balcani. 

Cînd locuitorii Șerpeniului au revenit în sat, în toamna anului 1944, acesta nu exista. Revenirea atît de tîrzie în localitate se explică prin faptul că teritoriul era minat şi a fost nevoie de ceva timp pentru ca geniștii să-şi facă treaba. Chiar şi aşa, pe multe terenuri agricole au rămas obuze care puneau în pericol viața oamenilor. Au fost multe cazuri de explozii în timpul lucrărilor agricole, chiar și la cîțiva ani de la încheierea războiului.

Construirea Complexului Memorial

Încă în 1983, Sovietul de Miniștri al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești a luat decizia de a construi la Şerpeni un monument în memoria soldaţilor sovietici căzuţi în lupte. În monografia satului Șerpeni, Alexandru Cerga și Iurie Ciobanu specifică că primul proiect al Memorialului a fost elaborat în anul 1986, de către arhitecții Simion Şoihet, S. Homa, A. Filipovici și sculptorul Iurie A. Canaşin. Proiectul memorialului urma să fie prezentat pînă în mai 1988, iar lucrările propriu-zise trebuiau să fie efectuate pînă în 1994. Primul proiect a costat 30 000 de ruble, iar toate cheltuielile se ridicau la 300 000 de ruble, sume ce trebuiau să fie alocate de la Ministerul Culturii. „Conform primului proiect, urma să fie construită compoziţia sculpturală «Eroism» — figura unei femei-țărance, cu o cunună în mînă, mormîntul soldatului necunoscut, focul veşnic, arca monumentală cu înălţimea de 45 de metri. Pe această arcă urmau să fie reprezentate ordinele de război. De asemenea, erau preconizate urne cu pămînt adus de pe cele 10 capuri de pod din Moldova”, scriu autorii monografiei. La începutul anilor ’90, din cauza lipsei surselor financiare, construcția memorialului a fost stopată. La 9 mai 1994 a avut loc inaugurarea oficială, la care a fost prezent Mircea Snegur, președintele de atunci al Republicii Moldova, chiar dacă lucrările nu fuseseră finisate conform proiectului. Procesul de construcție a fost reluat în 2003, ca o filială a Muzeului Armatei, iar inaugurarea solemnă a avut loc pe 22 august 2004, ceremonie la care au participat veterani de război din mai multe republici ale fostei URSS.

Potrivit Nadejdei Mîrzac, profesoară la gimnaziul din sat și actualul supraveghetor al memorialului, complexul se întinde pe o suprafață de aproape 4 hectare și e amplasat în cel mai înalt punct al stîncii din partea nordică a satului. „Memorialul reprezintă valuri de pămînt semicirculare în descreștere, care simbolizează două părți beligerante unite convențional, printr-un cerc întretăiat de două axe, în formă de cruce.” La intrare, în partea stîngă e amplasată Capela durerii, în mijlocul căreia există un safeu din marmură, în care se află listele pe care sînt scrise numele a peste 11.000 de soldați care au murit aici. Pe valul din partea dreaptă se află Mormîntul soldatului necunoscut. Pe plăcile mari sînt inscripționate armatele, iar pe cele 22 de plăci mici diviziile și regimentele corpurilor de armată participante la luptele de la Șerpeni. În partea de mijloc se află focul veşnic, iar pe fundal, complexul este dominat de o clopotniţă cu înălțimea de 35 de metri formată din doi piloni uniţi în vîrf de o cruce. În partea opusă a memorialului, pe marginea stîncii, a fost construit un punct de observare de unde se deschide o panoramă a locurilor unde s-au desfășurat tragicele evenimente din primăvara și vara anului 1944.

În incinta Complexului memorial „Capul de pod Şerpeni” există și un cimitir militar, creat în anul 2013, în cadrul proiectului comemorativ „Un Pas spre Victorie”. Un an mai tîrziu, a fost creată Aleea gloriei de luptă „Capetele de pod de pe Nistru”. În temelia acesteia au fost îngropate tuburi de obuze, umplute cu pămînt adunat de pe 20 de morminte comune ale ostașilor sovietici, căzuți în luptele pentru eliberarea Moldovei de pe șapte capete de pod: Chiţcani, Șerpeni, Răscăieți, Ciobruci, Varnița, Purcari și Palanca.

Luptele de la Capul de pod Șerpeni au fost unele dintre cele mai sîngeroase din istoria celui de-al Doilea Război Mondial. Chiar dacă s-au soldat cu imense jertfe, în istoriografie, acestea nu sînt cercetate în întreaga lor complexitate nici pînă azi. Capul de pod Șerpeni reprezintă una dintre paginile cruciale, dar încă nedescoperite ale Operațiunii Iași-Chișinău, una din cele mai mari și crîncene operațiuni din a Doua Conflagrație Globală. La 79 de ani de la încheierea luptelor, Memorialul de la Șerpeni rămîne monumentul istoric menit să ne amintească constant de ororile și de prețul războiului.