Biserica Măzărache, locul nașterii orașului Chișinău

Biserica Măzărache este cea mai veche construcție din Chișinău păstrată pînă în prezent și unicul lăcaș de cult din capitala Republicii Moldova care a supraviețuit cutremurului din 1802, cel mai puternic înregistrat vreodată pe teritoriile românești. În urma acestuia au avut loc o serie de distrugeri masive în regiuni precum București, Chișinău, Kiev, Moscova și chiar Insula Creta. Multe clădiri s-au prăbușit, fiind pierdute definitiv, dar au existat și altele „norocoase”, care au putut fi reparate. Una dintre acestea este Biserica Măzărache.

Edificiul este situat pe una dintre cele trei coline ce se află pe malul rîului Bîc și a fost construit în 1742, de către pîrcălabul de Chișinău Vasile Măzărache. În cartea Orașul Chișinău; Începuturi dezvoltare urbană; Biserici, Sergius Ciocanu precizează că „biserica ar fi fost așezată pe locul unui alt lăcaș sfînt, mult mai vechi, de la care actualmente se păstrează doar rămășițele cimitirului medieval ortodox al localității”. Ctitorul nu a schimbat hramul bisericii, păstrîndu-se cel vechi – „Sfinții Ioachim și Ana” – pînă în 1789. În 1812 a fost atestată cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”.

Atestarea Chișinăului pe colina Măzărache

Biserica are o însemnătate istorică prețioasă, pentru că de acest loc ține și începutul orașului Chișinău. Mai exact, ar fi vorba despre prima menționare documentară a localității Chișinău, la 17 iulie 1436, într-un document prin care Ilie Voievod și Ștefan Voievod, domnii Țării Moldovei, îi dădeau lui Oncea logofăt, în semn de loialitate („această adevărată slugă şi boier al nostru credincios”), mai multe sate de pe rîurile Răut, Ichel și Bîc. În privința hotarelor stabilite ale acelor sate, în același document se precizează: „…și la Bîc, de cealaltă parte, pe valea ce cade în dreptul Cheșenăului lui Acbaș, la izvorul unde este Seliștea Tătărească în dreptul păduricii”. Izvorul menționat în hrisov curgea la poalele colinei Măzărache și chiar lîngă acele ape naturale s-ar fi construit și primele case ale Chișinăului.

„Această biserică este cea mai veche din Chișinău. Așa se spune – că de aici a început orașul, de pe acest deal. Este un loc istoric. Probabil, pînă la această biserică a existat alta, de lemn, iar unele surse afirmă că pînă la instalarea creștinismului aici ar fi fost chiar un templu păgîn. Se întîmpla des că atunci cînd creștinismul pătrundea pe aceste meleaguri, pe locurile acelor templuri să se construiască biserici ortodoxe. Locul este într-adevăr foarte important; la poalele izvorului ce se află în josul dealului a fost fondat orașul Chișinău”, explică actualul preot al bisericii, părintele Andrei Vozniuc. Izvorul despre care spune preotul se presupune a fi „Fîntîna Albișoara”. În articolul „Considerații privind perioada tătaro-mongolă din istoria orașului Chișinău”, profesorul Sergiu Bacalov nota că „unii istorici au identificat Fîntîna Albișoara cu cișmeaua (numită Fontan) de la poalele dealului bisericii Măzărachi, care alimenta, în secolul al XIX-lea, orașul Chișinău cu apă potabilă”.

Înconjurată de foc și arme

Despre circumstanțele construirii actualului edificiu, în lucrarea lui Sergius Ciocanu se menționează că „în timpul războiului ruso-austro-turc din 1735-1739, mai exact în timpul operațiunilor militare din a doua jumătate a anului 1739 care au avut loc pe teritoriul Țării Moldovei, Chișinăul a avut de suferit foarte grav «arzîndu-se toate casele tărgoveților». Se știe că atunci a fost «risipită de tătari» biserica domnească Sfîntul Nicolae, situată la o depărtare de doar cîteva sute de metri de locul pe care se înălța biserica Nașterea Maicii Domnului. Astfel, ar fi considerat îndreptățit să se presupună că în mod similar a avut de suferit și biserica ce a precedat ctitoriei lui Măzărache. Totodată, la 31 mai 1738, (…) Țara Moldovei a suportat un puternic cutremur, care nu a ocolit nici Chișinăul. După încheierea ostilităților militare, Vasile Măzărache și-a asumat responsabilitatea pentru refacerea lăcașului”.

Tot în privința ctitoriei există și o legendă pe care majoritatea cunoscătorilor lăcașului o transmit din generație în generație. „Biserica are o legendă. Vasile Măzărache, unul dintre conducătorii orașului, un dregător, a fost chemat în capitala de atunci a Basarabiei, orașul Tighina. La mijloc ar fi fost niște denunțuri împotriva lui. Atunci el a promis că dacă se va întoarce viu de acolo, va construi un lăcaș. Așa a și făcut”, spune părintele Andrei.

Afectată de marele cutremur

Cutremurul din octombrie 1802 a lipsit Biserica Măzărache de unul dintre cele mai însemnate elemente – turla principală. În urma acelei calamități, multe biserici au rămas „decapitate”. Turla bisericii nu a mai fost refăcută, iar boltirile interioare de cărămidă au fost și ele demolate. În locul acestora a fost construită o boltă nouă pe o carcasă de lemn.

Unica imagine schematică rămasă de dinainte ca biserica să piardă aceste elemente este una din 1800, regăsită în planul Chișinăului din același an. În această imagine biserica este reprezentată, după cum sublinia Sergius Ciocanu, cu două accente verticale – cu un turn-clopotniță deasupra intrării și cu o turlă deasupra naosului.

Rămășițele trecutului

Odată cu amenajarea noilor cimitire ale Chișinăului în afara teritoriului urban, vechile cimitire din preajma bisericilor orășenești au fost închise. În luna mai a anului 1822, au fost finalizate lucrările de construire a unui zid de incintă din jurul bisericii. Zidul nu a cuprins tot teritoriul cimitirului, o parte din el rămînînd în afara perimetrului noii curți. Pe teritoriul actual al bisericii se pot observa mai multe pietre tombale. Dintre pietrele surprinse de cercetătorul Ștefan Berechet lîngă biserică, se păstrează, alături de vechea intrare în pridvorul sfîntului lăcaș, doar una singură. „Pe deal se întinde un cimitir foarte vechi, mai vechi decît acest lăcaș. Cel mai vechi mormînt pe care arheologii l-au găsit datează din secolul al XV-lea. Cimitirul nu este doar în curtea bisericii, dar și în afara zidului, acesta era așezat pe tot dealul. Asta demonstrează că înainte de acest lăcaș de piatră, aici a fost un altul. 300 de ani aici a fost altceva”, completează părintele Andrei.

În anul 2000, lîngă biserică a fost dezgropată o piatră de mormînt necunoscută pînă atunci, datată în anul 1795. Ulterior, a mai fost identificată o piatră de mormînt din anul 1802.

În lucrarea Bisericile Basarabiei vol. II, Alexandru Cerga susține că în anii 1950, pe locul cimitirului vechi, a fost construită mai întîi o fabrică de mobilă, apoi și alte clădiri.

Încă un cutremur…

În 1838, după un cutremur ce a avut loc în luna ianuarie, biserica a fost iarăși reparată. Lăcașul a fost închis temporar, dat fiind pericolul de prăbușire. Inițial enoriașii bogați ai bisericii nu au vrut repararea acesteia, ci construirea unui alt lăcaș de cult. În iulie 1838, noul proiect a fost acceptat de conducerea eparhială și existența Bisericii Măzărache era în mare pericol. Cu toate astea, a fost decisă doar reparația bisericii și către finele anului lucrările de renovare au fost finalizate cu succes. „La reparația din 1838 a fost construit pridvorul, diferit de stilul tradițional al bisericilor moldovenești”, menționează autorea Maria Brînzan în lucrarea Locașuri sfinte din Basarabia. De asemenea, pereții exteriori au fost întăriți de contraforturi. Trei ani mai tîrziu, au fost schimbate vechea catapeteasmă și podelele. Un secol mai tîrziu, biserica a suferit iarăși cîteva intervenții, după o serie de incendii. „Incendiul a distrus frescele originale ale lăcașului. Frescele din interiorul lăcașului, din păcate nu sînt cele originale, chiar dacă și ele au o vechime de peste 100 de ani. Dar înaintea lor au fost frescele mai canonice, cele de acum sunt mai academice”, spune preotul paroh.

În anii 1935-1936 biserica a fost reparată în exterior, iar pereții din interior au fost pictați de Boris Nevsedov și Anatol Cudinov, după care a fost resfințită pe 14 octombrie 1936. A mai fost reparată în anul 1942, din cauza cutremurului din 10 noiembrie 1940 și din cauza operațiunilor militare sovietice din vara lui 1941. După cum explică și autorul Iurie Colesnic în Chișinăul din Amintire, „se poate aprecia că 40% din totalitatea clădirilor orașului și 100% din instalațiile industriale sunt complet distruse sau grav avariate prin minare și incendiere”. Lucrările s-au făcut cu suportul Guvernămîntului Basarabiei și au fost finalizate în 1943.

Printre primele școli din Chișinău – la Biserica Măzărache

Biserica Măzărache este un monument istoric important nu numai din perspectivă religioasă. Aici ar fi fost construite printre primele școli din Chișinău, ceea ce a avut un impact considerabil asupra dezvoltării științei de carte și instituțiilor școlare în această localitate. „În anul 1800, Biserica Mazarache punea la dispoziţia «ţîrcovnicului Vasile» o casă pentru ca acesta să-i instruiască aici pe copiii poporanilor din partea locului. Puţin mai tîrziu, aceeaşi biserică a construit o altă casă pentru şcoală cu un dascăl (învăţător) numit de Mitropolie. (…) această şcoală de pe lîngă Biserica Măzărache a existat fără întrerupere pe parcursul ultimului deceniu al sec. al XVIII-lea şi primelor decenii ale sec. al XIX-lea. Acelaşi dascăl, Vasile, menţionat mai sus, învăţa copiii să citească, să scrie şi să cînte. La 1813, Mitropolitul Chişinăului şi al Hotinului Gavriil Bănulescu-Bodoni îl numeşte dascăl la aceeaşi şcoală pe Gheorghe Popovici”, menționează istoricul Andrei Eșanu în lucrarea Chișinău file de istorie.

Aceste școli erau mici centre de instruire, de obicei cu un singur învățător, care preda unui număr limitat de copii și care era plătit din fondurile speciale ale Mitropoliei.

Una dintre puținele comunități lipovenești din Moldova

În perioada celei de-a doua conflagrații mondiale, scrie Sergius Ciocanu, biserica a fost închisă de către autoritățile sovietice, fiind transformată în depozit. A fost inclusă chiar pe lista locașelor de cult ce urmau a fi demolate. „Acum biserica aparține comunității de lipoveni (staroveri). În Moldova sunt doar 16 asemenea comunități. Aici se află centrul acestei comunității, episcopul locuiește chiar în curtea bisericii. Lăcașul a fost cedat lipovenilor în 1954, doi ani au fost lucrări de reparație, teoretic l-au salvat de la distrugere. În 1956 a fost sfințit și de atunci comunitatea stă aici”, precizează părintele Andrei Vezniuc.

„Noi avem o comunitate mare și vie. La sărbătorile importante la biserică vin și cîte 400 de oameni, uneori chiar 500. La cele mici, precum ziua de duminică, vin 120-150. Anul acesta pe 8 mai staroverii au o sărbătoare mare – Duminica Mironosițelor. Se obișnuiește ca preoții din alte comunități să vină aici. Totul este foarte solemn”, a mai adăugat acesta.

În anul 1993, Parlamentul Republicii Moldova a acordat Bisericii Măzărache statutul de monument istoric, ca o recunoaștere a valorii istorice a acestui edificiu.