Grupul suedez de muzica pop, Roxette, revine cu primul album dupa o pauza de un deceniu. Intitulat Charm School, materialul este o incursiune precara in teritoriul pop-rock, plina de urcusuri si coborasuri. Daca cineva care nu a mai ascultat Roxette niciodata ar auzi prima oara Charm School, atunci cu siguranta nu ar fi tentat sa descopere ce au insemnat candva Per Gessle si Marie Fredriksson. Asta nu poate sa insemne decat un singur lucru: ca zilele de glorie Roxette s-au terminat. „Charm School” nu e o revenire spectaculoasa care sa continue succesul din anii ’80, ’90 si inceputul anilor 2000. E, din pacate, doar o revenire.

Nu e greu sa identifici hit-ul de pe acest album. „She’s Got Nothing On (But The Radio)” are un sunet distinct care imbina funk-ul cu electronic, acompaniate de o chitara grunge si vocea lui Per Gessle peste care se cunoaste ca au trecut niste ani. Se cunoaste ca piesa asta e cam pierduta in timp, insa nu acesta e dezavantajul ei major. In timp ce refrenul reintroduce fericirea armonioasa pentru care Roxette sunt cunoscuti si iubiti, strofele sunt parca de umplutura, construite in jurul refrenului, singurul care contine o oarecare doza de inspiratie, si de obicei e un semn rau cand se poate afirma asta despre single-ul cel mare al unui album.

Roxette au reusit sa compuna un mix de pop si rock destul de agreabil, dar problema e tocmai asta. „Charm School” nu e neaparat dezamagitor, ci e departe de a fi satisfacator. Sunt prea multe incercari esuate de a agata ascultatorul in melodicitate si de a incerca sa-l poarte in trecutul glorios al grupului suedez. „Speak To Me” ar fi primul exemplu, sentimentele romantice pe care le transmit versurile nu reusesc sa treaca de cliseu, asta chiar daca vocea lui Marie e minunata. Roxette fac tot posibilul sa sune puternic si plin, insa nu poti sa nu te gandesti ca „Speak To Me” va fi satisfacator pentru cel mult publicul care va asculta piesa la boxele din supermarket-uri sau mall-uri.

„Big Black Cadillac” e ceva mai finisata, insa trupa tot reuseste sa iti distraga atentia de la farmecul pop evident. Refrenul are prea multe cuvinte si e prea complicat, asta in timp ce „She’s Got Nothing On” e tocmai opusul, si de aceea cel din urma pare sa vie o experienta mai satisfacatoare. Sunt mult prea multe cuvinte, puse doar de dragul de a avea o piesa cu versuri care chiar rimeaza. Din pacate „Big Black Cadillac” e obsesia lui Per si Marie de a demonstra ca inca mai pot compune ca pe vremuri, cand de fapt ar trebui sa fie mai relaxati.

Cel mai nou material Roxette are totusi si trasaturi bune: „After All” e o explozie de bucurie, un cantec vesel si insorit care iti provoaca instant placere. Partea de chitara aduce aminte de „It’s Getting Better” a celor de la The Beatles, si e cea mai natural compusa bucata de pop de album. In conditiile acestea, e curios de ce piesa e tocmai la sfarsitul discului.

In concluzie, partile bune ale „Charm School” sunt prea putine si la distanta prea mare una de cealalta. E usor sa-ti dai seama ce incearca sa faca Roxette, dar cantecele lor nu reusesc sa lasa nici o impresie atat de buna incat sa te faca sa vrei sa le asculti din nou. E un album pe care mai mult vechii fani il vor cumpara, sau cei impresionati de faptul ca Marie Fredriksson a reusit sa lupte impotrive tumorii cerebrale cu care a fost diagnosticata in 2002. In orice caz, asta nu ar trebui sa impiedice pe niciun ascultator roman sa vrea sa mearga sa-i vada live pe 30 mai la Zone Arena in Bucuresti.

Stefan Aneculaesei

Nota album: 6/10.

Track list:

1. „Way Out”
2. „No One Makes It on Her Own”
3. „She’s Got Nothing On (But The Radio)”
4. „Speak to Me”
5. „I’m Glad You Called”
6. „Only When I Dream”
7. „Dream On”
8. „Big Black Cadillac”
9. „In My Own Way”
10. „After All”
11. „Happy on the Outside”
12. „Sitting on Top of the World”