Vineri, 23 martie, în corpul D al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a avut loc lansarea cărții Bandele de stradă, de Luca Vincenti. Despre volum au fost invitați să vorbească prof. univ. dr. Adrian Netedu, de la Departamentul de Sociologie şi Asistenţă Socială al Facultății de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, conf. univ. dr. Mihaela Rădoi de la același departament și jurnalista Claudia Untaru. Evenimentul, la care au participat studenți, profesori și cercetători ieșeni, a fost moderat de conf. univ. dr. Romeo Asiminei, de la Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice.
Cartea explică fenomenul bandelor de cartier din Genova, pe care autorul Luca Vincenti le-a urmărit, înfiltrîndu-se printre ele. Volumul vorbește despre valorile, normele, mentalitatea, modul în care sînt „botezaţi” cei nou intraţi în bandă, despre veteranii bandelor și, nu în ultimul rînd, despre felul în care sînt îmbrăcați și gesturile prin care aceștia se deosebesc.
În deschiderea evenimentului, conf. univ. dr. Mihaela Rădoi a făcut o scurtă introducere în subiectul cărții, vorbind și despre autorul acesteia. „Cartea reprezintă autorul sau autorul cartea; nu știm sigur. Autorul intră în interiorul bandelor, acest lucru face ca această carte să fie citită. Reușește să spargă «legea tăcerii»; astfel a aflat tradiții, «botezul» celor nou veniți. Luca Vincenti a trebuit să găsească calea de mijloc, pentru a demonstra că aceste bande sînt reale. Acest material este valoros pentru studenți, profesori, cît și pentru instituțiile statului”, a subliniat Mihaela Rădoi.
Prof. univ. dr. Adrian Netedu a apreciat că acestă carte nu a fost ușor de scris și că, la început, autorul a fost interesat de cursele ilegale de mașini, dar a observat o încăierare între două bande și și-a dat seama că acesta este un subiect mai bun. „Pas cu pas, a început să facă munca de teren, construcția micului delicvent, cît și cea socială și perspectiva societății. Autorul a încercat să ajungă la codul etic, recunoscînd faptul că i-a fost greu să afle anumite detalii. Bandele există, își fac de cap, iar avertismentele acestuia sunt îndreptățite, deoarece violența lor a crescut”.
Pe parcursul evenimentului vorbitorii au reamintit că autorul volumului și-a bazat cercetările pe interviuri înregistrate, pentru a putea demonstra fenomenul.
Jurnalista Claudia Untaru a vorbit apoi despre importanța cărții. „Cred că această carte ar trebui să fie obiect de studiu în școlile de poliție. Luca a avut un curaj deosebit, a fost în pericol, a fost înjunghiat pe parcursul cercetărilor. Acestă anchetă a fost una periculoasă”.
În final, autorul cărții, Luca Vincenti, a povestit aventura scrierii cărții, amintind că în perioada documentării a schimbat vreo șase-șapte identități, a fost barman, ospătar, a filmat cu o camera ascunsă. „Cartea a fost interzisă în Italia. Nu există carte de sociologie fără o metodologie. Verificam, cu interviuri, anumite fenomene, am folosit metoda bulgărelui de zăpadă, să văd dacă anumite fenomene au rădăcini împrăștiate. A fost un traseu greu, periculos, dar după aceea totul a mers foarte repede”.
Întîlnirea s-a încheiat cu vizionarea interviurilor care au stat la baza carții și cu o sesiune de autografe.
Sociologul şi scriitorul italian Luca Vincenti s-a născut în Genova, Italia.
A urmat cursurile Facultăţii de Sociologie din Urbino şi a absolvit Universitatea din Trento, fiind licenţiat în socio-criminologie.
Este primul criminolog european care a reușit să descifreze codurile bandelor și să demonstreze că acestea există în Europa.
Niciun comentariu