Universitatea Tehnica “Gheorghe Asachi” din Iasi (UTI) organizeaza “Ziua Erasmus”, miercuri, 6 aprilie a.c., in Corpul T, parter, incepand cu orele 12.00.

“Este o zi adresata tuturor studentilor Erasmus. Candidatii sau cei care au fost intr-un stagiu Erasmus vor fi acolo, dar si cei care sunt din exterior, studentii incoming sunt de obicei la aceste intalniri. E vorba, practic, despre o strangere a studentilor Erasmus de toate tipurile intr-un cadru formal pentru cunoasterea intre ei si pentru acordarea de posibilitati de initiere a unor actiuni comune“, a declarat conf. univ. dr. ing. Gheorghe Badarau, secretar stiintific la Facultatea de Stiinte si Inginerie a Materialelor.

Studentii care vor sa participe la aceasta intalnire vor putea primi informatii de initiere sau vor putea impartasi experientele lor in cadrul programului Erasmus. “Intalnirile acestea sunt utile pentru toti studentii implicati si se schimba informatii. Cei care vor sa plece afla de la cei care au fost deja intr-o anumita universitate care sunt obiceiurile, care sunt procedurile specifice, lucru foarte necesar pentru un trai bun. Se pot face si economii mari de timp, reduceri de stres, economii chiar la bani daca stii unde sa iti gasesti cazare mai aproape, daca stii locurile mai ieftine, daca stii modurile in care se pot evita anumite cheltuieli, reguli, legile tarii respective. Toate acestea pentru a te putea incadra in ritmul potrivit, sa nu iesi din decor dintr-o neintelegere a limbii sau a obiceiurilor locului”, a mai adaugat conf. univ. dr. ing. Gheorghe Badarau.

Loredana Dascalescu

Cristina – Elena Gireada