Liga Studenților Economiști din Iași (LSE) organizează în perioada 8 – 10 noiembrie 2019 a patra ediție a Zilelor Studentului Economist (ZSE), eveniment dedicat studenților interesați de economie, antreprenoriat sau marketing. Activitățile se vor desfășura în corpul B al Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași (UAIC) și în centrul de învățare UAIC, în spatele corpului B.
În cele trei zile ale ZSE vor avea loc ateliere de lucru și discuții pe teme precum: public speaking (unde tinerii vor învăța cum să își învingă temerile legate de vorbitul în public), comunicare interculturală, strategii de marketing, lecții de antreprenoriat, managementul timpului, branding personal (cum să creezi o imagine bună pentru ceilalți) etc. LSE va organiza traininguri pentru cei care nu urmează cursurile unei facultăți cu profil economic, cît și pentru cei de la astfel de facultăți. Programul complet poate fi consultat aici: http://www.zse.lse.ro/.
Invitații care vor ține atelierele și discuțiile în cadrul ZSE sînt profesori universitari sau persoane ce activează în companii mari din domeniul economic.
Studenții interesați să participe se pot înscrie pînă la finalul zilei de miercuri, 6 noiembrie 2019, pe site-ul evenimentului. Pentru studenții care nu sînt din Iași, organizatorii oferă cazare în căminele campusurilor UAIC.
„Scopul proiectului este de a aprofunda informațiile pe care studenții de la specializările economice deja le au. De asemenea, dorim să le oferim o bază și celor ce nu urmează un astfel de profil, cunoștințele ce vor fi dobîndite în urma proiectului avînd un impact considerabil în viitorul studenților pe piața muncii. Cîțiva dintre trainerii ce ne vor fi alături la ediția ZSE din acest an sînt Georgiana Bolohan, Carmen Brebuleț, Patricia Bertea”,
a declarat Maria Roșca, secretar ZSE.
La ediția de anul trecut, au participat circa 80 de studenți de la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din Iași. Anul acesta, proiectul a devenit național, confirmînd participarea și studenți din alte orașe.
Niciun comentariu