Studenții de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) pot participa marți, 25 octombrie, și miercuri, 26 octombrie, la trei traininguri menite să-i ajute în orientarea profesională, organizate de către Departamentul „Servicii pentru Studenți și Absolvenți” (DSSA) de la UAIC.

Marți, 25 octombrie, au loc trainingurile „Cum să realizezi o prezentare de succes” (10.00 – 12.00) și „Doctorat 1.0” (12.30 – 14.30), iar miercuri, 26 octombrie, „Studenție cu extraopțiuni” (10.00 – 12.00). „Din anul 2014, de cînd s-a înființat DSSA, aceste traininguri au fost organizate și pentru studenți dar și pentru elevii de liceu. Programul este dinamic, nu avem același training în fiecare zi, încercăm să variem cît mai mult oferta astfel încît să vedem pe baza feedback-urilor care sînt cele mai căutate traininguri. «Doctorat 1.0» este pentru prima oară organizat în acest an și este vorba despre cum să îți organizezi toată informația, despre cum să cauți în baze de date internaționale pentru a găsi articole importante pentru doctorat și despre cum să scrii texte academice”, a explicat șef. dr. Diana Chihaia, de la DSSA.

Cei interesați trebuie să completeze formularul de înscriere. Aceștia pot selecta mai multe traininguri la care doresc să participe și totodată pot găsi informații suplimentare despre aspectele ce urmează să fie dezbătute în cadrul fiecărui training la care au ales să fie prezenți. Cele trei evenimente fac parte dintr-o serie de 10 traininguri derulate în perioada 4 – 26 octombrie de către DSSA.

Sursă foto: 360.uaic.ro