Clubul de investitori ai Universității Tehnice Istanbul (İstanbul Teknik Üniversitesi) organizează în perioada 9 – 13 aprilie 2017, în amfiteatrul Mustafa Kemal al Universității, cea de-a 9-a ediție a evenimentului Global opportunities in business and investment (GOBI), program prin care studenții din afara Turciei pot participa la seminare pe tema antreprenoriatului.
Taxa de înscriere este de 199€ și include cazare într-un hotel de cinci stele timp de cinci zile, două mese pe zi, acces la seminare și la petreceri și gratuitate pe mijloacele de transport din oraș. Înscrierile se fac online pînă la 1 aprilie 2017.
„În fiecare an găzduim studenți din toată lumea care vor să afle mai multe despre afaceri și ce înseamnă să fii investitor. GOBI reprezintă o oportunitate de a-ți construi relații pe plan internațional, de a obține internship-uri, dar și de a-ți forma noi prieteni deoarece, pe lângă seminare, studenții vor putea vizita Istanbulul, iar seara vor putea petrece,” a declarat Adem Gökşen, organizator.
Universitatea Tehnică Istanbul a fost fondată în anul 1773. Ocupă locul al treilea în clasamentul celor mai vechi universități tehnice din lume, după Universitatea Tehnică din Praga și Universitatea Tehnică din Berlin. Universitatea cuprinde 13 facultăți în care studiază 35.789 de studenți.
Sursă foto: docplayer.net
Niciun comentariu