Studenții pasionați de ecologie și film se pot înscrie individual sau în grup la primul concurs de scurtmetraje pe tema protecției mediului, organizat de Media Image Factory, agenție specializată în dezvoltarea proiectelor sociale și culturale. Materialele video pot fi înscrise pînă la 30 aprilie.

Filmul trebuie să conțină un singur exemplu care ilustrează tematica concursului și să aibă maxim zece minute. „Ne propunem să descoperim exemple de bune practici din sfera eco – protecţia mediului, cu scopul de a alege cel mai bun astfel de exemplu şi de a-l include în primul documentar românesc despre protecţia mediului. Concursul este deschis tuturor pasionaţilor de film, care din experienţa de zi cu zi cunosc astfel de exemple. Nu se adresează exclusiv studenţilor, dar implicarea lor este în mod clar valoroasă, având în vedere că studiile pe care le urmează: geografie, biologie, protecţia mediului; îi pun în contact cu subiecte ce ţin de tematica acestui concurs”, a explicat Andreea Lapadatu, responsabil de proiecte. Materialul cîștigător va fi ales de un juriu format din profesioniști din domeniul audiovizualului, jurnaliști și reprezentanți ai ONG-urilor de mediu și va fi anunțat la sfîrșitul lunii mai pe greentechmoviefestival.ro.

Concursul face parte din GreenTech Movie Festival, primul festival de filme din România care prezintă o selecție a celor mai bune filme cu tematică eco. Filmul cîștigător va fi prezentat în deschiderea festivalului, care va avea loc în perioada 3 – 5 octombrie 2017. Înscrierea se face prin completarea acestui formular.

Sursă foto: opiniatimisoarei.ro