Între 24 și 26 octombrie s-a desfășurat Trainingul de Oratorie, Public Speaking & Debate, organizat de Clubul Interact Iași în parteneriat cu Institutul Francez Iași. Evenimentul a avut loc în incinta Colegiului Național „Emil Racoviță” și organizatorii susțin că a avut ca scop dezvoltarea capacităților de comunicare liberă în fața unui public, exersarea abilităților de argumentare a ideilor, încurajarea spontaneității prin intermediul discuțiilor și ideilor create pe loc și deschiderea către alții.

Proiectul a fost inițiat de Ioana Covaliu, elevă în clasa a X-a la Colegiul Național „Emil Racoviță” și Vlad Grigorescu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național Iași. „Am vrut să aplic pentru a intra în Clubul Interact Iași, iar ca să intru în acest club trebuie să implementez un proiect atît timp cît sînt membru aspirant. Am realizat acest training pentru că îmi place comunicarea. Mi-am pus în plan ca trainingul să ajute oamenilor să învețe să comunice și să fie in largul lor atunci cînd țin un discurs in fața publicului”, a menționat Ioana Covaliu, coordonator de proiect.

La training au participat 60 de tineri cu vîrsta cuprinsă între 14-22 ani, dornici de a învăța artele oratoriei de la trainerii cu experiență în domeniu precum conf. univ. dr. Alina Pleșa, de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”. Timp de trei zile, participanții au asistat la diverse workshop-uri și team-building-uri organizate de Clubul Toastmasters, care promovează un atelier de lucru „learning by doing”, ajută la dezvoltarea abilităților de leadership, și Clubul de Dezbateri Academice Iași, care se ocupă de promovarea dezbaterilor academice în spațiul public.

„Acest trainig a fost organizat cu scopul de a învăța tinerii să se comporte, să comunice, să aibă beneficii bilaterale atît profesorii, cît și elevii sau studenții în condiția în care această comunicare este extraodrinar de importantă și fundamentală pentru dezvoltarea lor ulterioară. Sper că participanții au învățat de la mine cîteva lucruri care sînt utile și pe care să le pună în practică, chiar dacă lucrez pentru prima dată cu tineri din această generație. Comunicarea e o chestiune de atitudine și o chestiune care este inteligibilă absolut pentru toți”, a declarat conf. univ. dr. Alina Pleșa.

Colegiul Național „Emil Racoviță” are o tradiție de dezbatere în spate, dar un astfel de training este organizat pentru prima dată în acest format. Datorită lui, conform organiatorilor, cei 60 de participanți au înțeles ce înseamnă dezbatere, oratorie și public speaking. Prin intermediul teoriei, dar cel mai mult în sesiunile de practică, formatorii au învățat tinerii cum să țină un discurs, cum să-și argumenteze ideile, cum să-și controleze emoțiile și să respecte gesticulația, intonația și să evite ticurile verbale.