Clubul de arte vizuale „ConceptART” din Iaşi organizează în perioada 15 martie – 15 iunie cursuri gratuite de pictură, desen şi fotografie pentru studenţi. Cei interesați se pot înscrie pînă miercuri, 15 martie, în sala „Atelier” a Casei de Cultură a Studenţilor din Iaşi (CCS) de luni pînă vineri, între orele 10.00 – 16.00.

Cursurile țin cîte două ore și vor avea loc de două ori pe săptămînă. Se vor forma două grupe: de fotografie şi de pictură, fiecare urmînd un curs teoretic şi un curs practic săptămînal. Studenţii se pot înscrie şi la ambele grupe de cursuri, urmînd, astfel, să frecventeze patru zile pe săptămînă.

„Aceste cursuri se adresează studenţilor, avînd ca scop petrecerea timpului liber efectiv şi acumularea de noţiuni în artele plastice şi fotografie. Obiectivele cursurilor sînt promovarea şi stimularea creativităţii studenţilor pasionaţi de arte vizuale şi fotografie, care-şi exercită talentul în acest domeniu. Aceştia vor putea face expoziţii, tabere de creaţii, vor participa la concursuri naţionale şi internaţionale, avînd şi o motivaţie să vină aici. De asemenea, li se pune la dispoziţie materialele de pictură gratuit, au condiţii de atelier de pictură şi studio foto”, a declarat Daniel Moisii, scenograf şi pictor.

La cursul de fotografie se va da un examen şi se va obţine o diplomă de cunoştinţe de bază în fotografie. Studenţii vor avea nevoie de aparate foto profesionale, cel puţin de tip DSLR, cu obiective interschimbabile.

Clubul „ConceptArt” a fost înfiinţat în anul 2007 şi activează în cadrul CCS Iaşi, avînd ca îndrumător pe pictorul şi scenograful Daniel Moisii. Scopul înfiinţării acestui club a fost nevoia de exprimare artistică a studenţilor talentaţi, care nu studiază artele plastice la o facultate de profil, promovarea şi punerea în evidenţă a talentului pe care îl au studenţii din centrul universitar ieşean.

Sursă foto: ccsiasi.ro