(UTILITARE, 12.00) ECOLOGIE – VOLUNTARIAT – POMI / 150 de voluntari vor planta 5000 de pomi in cadrul unei actiuni ecologice in comuna Voinesti.
(CUZANET, Iasi, 17 martie) – Liga Studentilor de la Facultatea de Automatica si Calculatoare (LSAC) a Universitatii Tehnice “Gh. Asachi” din Iasi participa simbata, 20 martie a.c., la o actiune ecologica. Aceasta este organizata de asociatiile de profil “Mai bine” si “TERIS”, in colaborare cu Agentia pentru Protectia Mediului, Directia Silvica, Garda de Mediu si Consiliul Judetean din Iasi.
Sint asteptati aproximativ 150 de voluntari, care vor planta 5000 de puieti de salcim pe un hectar de teren din comuna Voinesti. Plecarea din Iasi este programata pentru ora 9.00, din fata Casei de Cultura a Studentilor, iar intoarcerea la ora 14.00, transportul fiind asigurat de catre organizatori.
Sub numele “IaSi Planteaza”, actiunea din acest week-end face parte din Campania de mediu lansata in martie 2009, “IaSi Recicleaza”. Cei care vor sa se inscrie trebuie sa completeze formularul disponibil pe site-ul campaniei, http://www.iasirecicleaza.ro. / Cristina Barbuta
Niciun comentariu