Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Iași (AJOFM) a organizat joi, 20 octombrie, Bursa locurilor de Muncă pentru Absolvenți. Evenimentul s-a desfășurat concomitent în în Sala Foaier de la Casa de Cultură a Studenților Iași (CCS) și la Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu” din Pașcani. S-au prezentat 114 agenți economici, care au pus la dispoziție 1.897 de locuri de muncă vacante. Posturile au fost disponibile atît pentru candidații cu studii superioare, cît și pentru cei cu studii medii sau necalificați. „Pînă la data deschiderii evenimentului s-au prezentat 103 agenți economici, 80 la Iași și 23 în municipiul Pașcani. Oferta totală de locuri de muncă este de aproximativ 1.900. Pe agenții locale, avem la Iași comunicate aproape 1.600 de locuri de muncă, din care 300 se adresează persoanelor cu studii superioare, iar în municipiul Pașcani cei 23 de angajatori au venit cu o ofertă de 300 de locuri de muncă vacante, dintre care pentru persoanele cu studii superioare aproximativ 60. Precizez că azi, în ziua Bursei, mai sînt angajatori care vin direct la eveniment, n-au avut timp probabil să confirme și atunci vor fi mai mulți agenți economici și probabil și mai multe locuri de muncă vacante”, a declarat Adriana Sîrghie, purtător de cuvînt AJOFM Iași.

La eveniment s-au prezentat firme din mai multe domenii de activitate, printre care confecții, industrie, construcții, comerț, servicii, dar și din alte domenii. Față de anii precedenți au venit mai puțini angajatori. Sînt angajatori care, spre deosebire de alți ani, au venit cu o ofertă mai bogată de locuri de muncă. În acest an numărul angajatorilor este mai mic, dar cei care și-au completat echipa anul trecut, avînd o situație economică bună, nu au mai făcut disponibilizări și nefăcînd disponibilizări și numărul șomerilor a scăzut simțitor în 2016”, a explicat purtătorul de cuvînt.

În privința locurilor de muncă valabile pentru persoanele cu studii superioare, cele mai multe posturi au fost pentru ingineri (în toate domeniile de activitate), contabili, consilieri fiscali și consilieri juridici. Despre avantajele participării la Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți, Adriana Sîrghie a explicat că „La Bursă se pun față în față cererea cu oferta de muncă. Fiecare solicitant de locuri de muncă are posibilitatea de a se întîlni cu mai mulți agenți economici și să susțină mai multe interviuri într un timp relativ scurt”. În plus, mai există un avantaj al acestui eveniment, acela că persoanele fără experiență au posibilitatea de a face practică la angajatori. „În momentul acesta angajăm undeva la 100 de persoane, în special ca tehnician reparații si testare smartphone-uri. Cei care au abilități pe partea de electronică vor fi angajați direct, iar ceilalți vor face un curs de o lună, complet gratuit, în care vor învăța efectiv cum să repare smartphone-uri, după care dacă își și doresc îi vom angaja. Ceea ce învață la acest curs pot folosi și în altă parte”, a menționat unul dintre angajatorii aflați la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți.

La eveniment au depus CV-uri 970 de persoane, dintre acestea 690 fiind absolvenți ai promoției 2016. 70 de persoane, dintre care 17 cu studii superioare, au încheiat contract de muncă pe loc, iar 548 de candidați au fost selectați pentru a fi angajați ulterior. AJOFM Iași organizează cîte două Burse pe an: una generală, care se adresează tuturor categoriilor de persoane și una pentru absolvenți, deși în cadrul acestui eveniment pot participa și candidați din alte categorii, cu o vechime de aproximativ 20 de ani. Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți reprezintă o prioritate a Serviciului Public de Ocupare, fiind o metodă eficientă pentru încadrarea absolvenților pe piața muncii.

Sursă foto: curssoc.ro