În cadrul zilelor Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași, Societatea Studenților Mediciniști din Iași va desfășura proiectul MedChallenge. Evenimentul va avea loc miercuri, 3 decembrie, de la ora 13:00, în sala de conferință a Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iași.
Proiectul este realizat pentru studenții din anii clinici și constă în testarea cunoștințelor teoretice de medicină internă. Anul acesta studenții vor avea subiecte din cardiologie, gastroenterologie și chirurgie. Subiectele au fost gîndite de către colegii rezidenți, iar structura este după modelul rezidențiatului din Franța. Universitatea va oferi premii pentru cele mai bune rezultate.
„Studenții sînt cît se poate de entuziaști și interesați de acest proiect, numărul celor care iau parte la el crește de la ediție la ediție. Ne propunem să atragem cît mai mulți studenți în fiecare an, pentru că tot ce facem e pentru ei și pentru a-i ajuta să își pună în practică cunoștințele cu ajutorul acestor cazuri complexe. Noi promovăm atît voluntariatul, cît și dezvoltarea cunoștințelor medicale într-un mediu nonformal”, a declarat Sabina Raluca, coordonator al departamentului de educație SCOME, studentă la Facultatea de Medicină Generală în anul al V-lea.
Proiectul MedChallenge este la a V-a ediție și se organizează în fiecare an.
Sursă foto: televiziune-medicala.ro
Niciun comentariu