Departamentul de Cercetare, Inovare si Transfer Tehnologic (D.C.I.T.T) din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” (USAMV) din Iași organizează vineri, 22 aprilie 2016, începînd cu ora 09.00, „Simpozionul Ştiinţific Studenţesc”. În cadrul acestei manifestări, studenții, masteranzii și doctoranzii vor prezenta lucrări prin care vor ilustra rezultatele cercetării lor în domeniul în care studiază. Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc în Aula Magna „Haralamb Vasiliu”.
Printre temele abordate în cadrul lucrărilor ce vor fi susținute se numără: „Analiza potențialului economic al spațiului rural românesc”, „Studii privind specii aromatice și condimentare în prelucrarea laptelui” „Celulă electrolitică pentru obținerea energiei libere din sol”, „Biosenzor pentru sisteme de irigații ale culturilor agricole”, „Nutrigenomica și gastronomia moleculară alternative ale alimentației viitorului” și „Utilizarea medicinei regenerative în bolile traumatice și degenerative ale oaselor și articulațiilor la câine”.
La manifestare vor participa cadre didactice de la fiecare facultate în parte, iar din comisia de evaluare vor face parte conf. univ. dr. Mihai Mustea și șef de lucrări Marinela Bădeanu.
„În acest an, vor participa 180 de studenţi şi se vor prezenta 85 de lucrări. Fiecare lucrare e coordonată de un cadru universitar. Prin acest simpozion, studenţii de la licenţă au posibilitatea de a vedea cum se face o lucrare ştiinţifică, cum se prezintă mai ales. Celor din anii III și IV le este foarte util, pentru că pot arăta o bucăţică din ce vor prezenta la licenţă, iar cei de la master supun analizei o bucată din ce vor prezenta la lucrarea de disertaţie”, a declarat prof. univ. dr. Radu Roşca, directorul D.C.I.T.T. al USAMV Iași.
Simpozionul este împărțit în patru secțiuni, în funcție de specificul facultăților, iar lucrările vor fi prezentate în săli diferite: secțiunea de Agricultură (Amfiteatrul A5), cea de Horticultură (Amfiteatrul A4), cea de Medicină Veterinară (Amfiteatrul A1), precum şi cea de Zootehnie (E28). Pentru fiecare secţiune vor fi acordate premii în bani: premiul I este de 240 de lei, cel de-al doilea de 190 de lei, cel de-al treilea 140 de lei, iar cel ce cîştigă menţiune va primi 120 de lei.
Anul acesta, Simpozionul Științific Studențesc al USAMV Iași se află la cea de-a zecea ediție.
Sursă foto:www.uaiasi.ro
Niciun comentariu