Vineri, 28 octombrie a.c., Catedra de Limbi Clasice, Italiana si Spaniola si Lectoratele de Neogreaca, Italiana si Spaniola din cadrul Facultatii de Litere a Universitatii “Alexandru Ioan Cuza” (UAIC), organizeaza Simpozionul “Antichitatea si mostenirea ei spirituala”. Evenimentul face parte din seria manifestarilor prilejuite de Zilelele UAIC si se afla la cea de-a VI-a editie.
“Tematica foarte ampla a simpozionului permite accesul specialistilor din diverse domenii umaniste, aflate sub incidenta spiritualitatii antice si a ecoului ei in cultura moderna, precum filologie, istorie, filosofie, drept, teologie”, a declarat prof. univ. dr. Mihaela Paraschiv, coordonator al simpozionului si sef al Catedrei de Limbi clasice, Italiana si Spaniola.
Sectiune speciala pentru tinerii cercetatori
Simpozionul este adresat in egala masura si tinerilor cercetatori, oferindu-le posibilitatea afirmarii: “Pentru a da si celor tineri, masteranzi si doctoranzi, ocazia de a participa cu o comunicare la o manifestare stiintifica si de a publica intr-un volum de tinuta academica, am adaugat o sectiune speciala, cu titlul «Allocutiones iuveniles» si constatam ca ea se bucura de o participare de calitate”, a explicat prof. univ. dr. Mihaela Paraschiv. De asemenea, in cadrul acestui eveniment, va fi prezentat si volumul “Perennitas Antiquitatis”, publicat la Editura UAIC, care cuprinde lucrarile ultimelor doua simpozioane organizate de Facultatea de Litere.
“Ne-am bucurat de-a lungul celor sase ani, de cand am initiat acest simpozion, de participarea unor colegi, cadre didactice si cercetatori din Iasi si din alte centre universitare, din domeniile mentionate, precum si a unor colegi din strainatate, de la Universitatea din Bari (Italia). In cadrul simpozioanelor precedente, am omagiat diverse aniversari, cum ar fi: Bimilenariul exilului lui Ovidius la Tomis, in 2008; Anul Parintilor Capadocieni ai Bisericii, in 2009; Jubileul Universitatii „Cuza”, in 2010 si, tot in 2010, 300 de ani de la urcarea pe tronul Moldovei a eruditului principe Dimitrie Cantemir, comunicarile pe aceste teme fiind incluse in volumele simpozionului”, a adaugat prof. univ. dr. Mihaela Paraschiv.
Mihai Parfeni
Niciun comentariu