Studentii de la Facultatea de Automatica si Calculatoare (AC) a Universitatii “Gh.Asachi” din Iasi (UTI) pot participa la a doua editie a Sesiunii de Comunicari Stiintifice Studentesti (SCSS2011) care va avea loc pe data de 18 mai a.c., incepand cu ora 12.00. In acest sens, cei interesati trebuie  sa realizeze o lucrare pe una dintre temele date pe care sa o trimita in perioada 8-12 mai la adresa de email aburlacu@ac.tuiasi.ro. Aceste teme sunt: algoritmica si programare, arhitecturi ale sistemelor de calcul, automotive, baze de date, conducerea proceselor, grafica pe calculator si procesare de imagini, inteligenta artificiala, robotica, sisteme incorporate, tehnologia informatiei si aplicatii web, teoria sistemelor.

“Evenimentul se adreseaza tuturor sudentilor din mediul universitar care au un subiect de interes didactic sau de cercetare din subiectele sesiunii. Sunt incurajati sa participe studenti atat din ciclul de licenta cat si din ciclul de masterat  care sa prezinte realizarile lor atat didactice cat si de cercetare. Nu exista un numar limitat de lucrari a unui student sau a unei echipe de studenti. Daca sunt propuse mai multe lucrari de aceeasi autori , subiectele abordate trebuie sa fie diferite”, a declarat Adrian Burlacu, cercetator postdoctorand de la Departamentul de Automatica si Informatica a AC.

Candidatii trebuie sa aiba un indrumator cadru didactic, sa tehnoredacteze lucrarea conform instructiunilor care se gasesc pe site-ul www.ace.tuiasi.ro/scs2011, sa realizeze o prezentare a proiectului Power Point cu o durata de maximum zece minute si sa prezinte realizarea practica sau implementarea software functionala: “Inainte de a fi introduse in programul sesiunii toate lucrarile vor fi analizate de un comitet format din cadre didactice ale Facultatii de Automatica si Calculatoare. Se vor acorda premii. Dupa ce se vor primi toate lucrarile vor fi realizate mai multe sectiuni, urmand ca pe fiecare sectiune sa fie stabilita o ierarhie pe baza analizei continutului lucrarii si a prezentarii acesteia. Fiecare sectiune va avea un prezidiu format din cadre didactice ale Facultatii de Automatica si Calculatoare Iasi”, a mai adaugat Adrian Burlacu. Cele mai bune lucrari ale sesiunii vor fi selectate  pentru a fi  publicate in varianta extinsa si redactate in limba engleza in Buletinul Universitatii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iasi, Sectia Automatica si Calculatoare.

In deschiderea evenimentului va vorbi prof. dr. ing. Vasile Ion Manta , decanul Facultatii de Automatica si Calculatoare Iasi a Universitatii “Gh.Asachi” din Iasi. In partea a doua a sesiunii de comunicari se vor oferi premiile si vor fi prezenti reprezentanti ai companiilor IT&C care vor fi stabiliti ulterior. „Sunt o parte din raspunsuri primite, dar nu facem public pana saptamana viitoare cand avem toate raspunsurile pentru a sti exact care este numarul de companii care vor participa”, a mentionat asist. dr. ing. Adrian Burlacu

La editia de anul trecut sectiunile pentru studentii de la specializarea Automatica si Informatica Aplicata au fost: Conducerea proceselor si Robotica si Tehnologia Informatiei, iar pentru cei de la Calculatoare: Arhitecturi de calcul si sisteme embedded si Tehnologia informatiei si aplicatii web. Printre companiile participante au fost Continental, Microchip, FreeScale sau Microsoft.Evenimentul este organizat de catre Catedra de Calculatoare si cea de Automatica si Informatica Aplicata de la Facultatea de Automatica si Calculatoare, Universitatea “Gh. Asachi” din Iasi. Manifestarea se va desfasura  la facultatea organizatoare, sala urmand a fi anuntata.

Anca Popa

Simona Tutu