(GENERAL, 8.00) SCOLI DOCTORALE – STUDIU – ANALIZA / Sistemul national de studii doctorale este analizat de doctoranzi si conducatorii de lucrari de doctorat.
(CUZANET, Iasi, 9 martie)- Consiliul National al Cercetarii Stiintifice din Invatamintul Superior (CNCSIS), impreuna cu Unitatea Executiva pentru Finantarea Invatamintului Superior si a Cercetarii Stiintifice Universitare (UEFISCSU) au demarat o analiza privind modul de organizare a studiilor doctorale din Romania. Cercetarea face parte din proiectul „Studii Doctorale in Romania-Organizarea Scolilor Doctorale” din cadrul Programului Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 si este derulat de CNCSIS si UEFISCSU in perioada 2008-2011.
Studiul presupune completarea unor chestionare de catre doctoranzii si conducatorii de doctorat din toate domeniile de studii, din cadrul tuturor institutiilor de invatamint superior organizatoare de studii de doctorat din Romania. Scopul sondajului este de a stabili punctele tari si de a identifica problemele sistemului national de doctorat.
„Noi am trimis chestionarele la toate institutiile universitare organizatoare de studii de doctorat. Am contactat toti rectorii si prorectorii. De asemenea, am trimis chestionarele prin e-mail tuturor coordonatorilor de doctorat si directorilor scolilor doctorale cu rugamintea ca ei sa le distribuie mai departe”, a declarat dr. Cosima Rughinis, asistent in cadrul Departamentului de Management al proiectului.
Intrebarile din sondajele adresate doctoranzilor si conducatorilor de doctorat sint structurate astfel incit in urma studiului sa se stabileasca riscurile si oportunitatile trecerii la o noua organizare, cea bazata pe scolile doctorale.
„Nu exista o legatura directa intre acest studiu si o eventuala modificare in legislatie. Schimbarea legislatiei este la latitudinea parlamentarilor. Noi, pe baza studiului, vom face o recomandare si atit”, a mai adaugat dr. Cosima Rughinis.
Raportul cercetarii va fi dezbatut public la Conferinta Nationala a Cercetarii CNCSIS 11, in perioada 7-9 mai 2009, si va fi publicat pe site-ul UEFISCSU: http://www.uefiscsu.ro./ Lina Vdovii
Niciun comentariu